A fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Nr. 941/29 decembrie 2003

Modificat prin:

- ORD. G 35/26 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã - M. Of. nr. 675 - 07.VIII.2006

ORDONANTÃ

privind Codul de procedurã fiscalã

În temeiul art. 108 alin. (3) din Constitutie, republicatã, si al art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,

Guvernul României adoptã prezenta ordonantã.

TITLUL I

Dispozitii generale

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare al Codului de procedurã fiscalã

ARTICOLUL 1

Sfera de aplicare a Codului de procedurã fiscalã

(1) Prezentul cod reglementeazã drepturile si obligatiile pãrtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevãzute de Codul fiscal.

(2) Prezentul cod se aplicã si pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în mãsura în care prin lege nu se prevede altfel.

(3) Prin administrarea impozitelor si taxelor se întelege ansamblul activitãtilor desfãsurate de organele fiscale în legãturã cu:

a) înregistrarea fiscalã;

b) declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor si taxelor;

c) solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative fiscale.

ARTICOLUL 2

Raportul Codului de procedurã fiscalã cu alte acte normative

(1) Administrarea impozitelor si taxelor prevãzute la art. 1 se îndeplineste potrivit dispozitiilor Codului de procedurã fiscalã, ale Codului fiscal, precum si ale altor reglementãri date în aplicarea acestora.

(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor si taxelor.

(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplicã prevederile Codului de procedurã civilã.

CAPITOLUL II

Principii generale de conduitã în administrarea impozitelor si taxelor

ARTICOLUL 3

Aplicarea unitarã a legislatiei

Organul fiscal este obligat sã aplice unitar prevederile legislatiei fiscale pe teritoriul României, urmãrind stabilirea corectã a impozitelor si taxelor datorate.

ARTICOLUL 4

Exercitarea dreptului de apreciere

Organul fiscal este îndreptãtit sã aprecieze, în limitele atributiilor si competentelor ce îi revin, relevanta stãrilor de fapt fiscale si sã adopte solutia admisã de lege, întemeiatã pe constatãri complete asupra tuturor împrejurãrilor edificatoare în cauzã.

ARTICOLUL 5

Rolul activ

(1) Organul fiscal înstiinteazã contribuabilul asupra drepturilor si obligatiilor ce îi revin în desfãsurarea procedurii potrivit legii fiscale.

(2) Organul fiscal este îndreptãtit sã examineze, din oficiu, starea de fapt, sã obtinã si sã utilizeze toate informatiile si documentele necesare pentru determinarea corectã a situatiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuatã organul fiscal va identifica si va avea în vedere toate circumstantele edificatoare ale fiecãrui caz.

(3) Organul fiscal are obligatia sã examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum si sã îndrume contribuabilii pentru depunerea declaratiilor si a altor documente pentru corectarea declaratiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.

(4) Organul fiscal decide asupra felului si volumului examinãrilor, în functie de circumstantele fiecãrui caz în parte si de limitele prevãzute de lege.

(5) Organul fiscal îndrumã contribuabilul în aplicarea prevederilor legislatiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitãrii contribuabililor, fie din initiativa organului fiscal.

ARTICOLUL 6

Limba oficialã în administratia fiscalã

(1) Limba oficialã în administratia fiscalã este limba românã.

(2) Dacã la organele fiscale se depun petitii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbã strãinã, organele fiscale vor solicita ca acestea sã fie însotite de traduceri în limba românã certificate de traducãtori autorizati.

(3) Dispozitiile legale cu privire la folosirea limbii minoritãtilor nationale se aplicã în mod corespunzãtor.

ARTICOLUL 7

Dreptul de a fi ascultat

(1) Înaintea luãrii deciziei organul fiscal este obligat sã asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si împrejurãrile relevante în luarea deciziei.

(2) Organul fiscal nu este obligat sã aplice prevederile alin. (1) când:

a) întârzierea în luarea deciziei determinã un pericol pentru constatarea situatiei fiscale reale privind executarea obligatiilor contribuabilului sau pentru luarea altor mãsuri prevãzute de lege;

b) situatia de fapt prezentatã urmeazã sã se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creantelor fiscale;

c) se acceptã informatiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaratie sau într-o cerere;

d) urmeazã sã se ia mãsuri de executare silitã.

ARTICOLUL 8

Obligatia de cooperare

(1) Contribuabilul este obligat sã coopereze în vederea determinãrii stãrii de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de cãtre acesta, în întregime, conform realitãtii si prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.

(2) Contribuabilul este obligat sã întreprindã mãsurile în vederea procurãrii mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilitãtilor juridice si efective ce îi stau la dispozitie.

ARTICOLUL 9

Secretul fiscal

(1) Functionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai detin aceastã calitate, sunt obligati, în conditiile legii, sã pãstreze secretul asupra informatiilor pe care le detin ca urmare a exercitãrii atributiilor de serviciu.

(2) Informatiile referitoare la impozite, taxe si alte obligatii fiscale ale plãtitorilor pot fi transmise numai;

a) autoritãtilor publice, în scopul îndeplinirii obligatiilor prevãzute de lege;

b) autoritãtilor fiscale ale altor tãri, în conditii de reciprocitate în baza unor conventii;

c) autoritãtilor judiciare competente, potrivit legii.

(3) Autoritatea care primeste informatii fiscale este obligatã sã pãstreze secretul asupra informatiilor primite.

(4) Este permisã transmiterea de informatii cu caracter fiscal în alte situatii decât cele prevãzute la alin. (2), în conditiile în care se asigurã cã din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.

(5) Nerespectarea obligatiei de pãstrare a secretului fiscal atrage rãspunderea potrivit legii.

ARTICOLUL 10

Buna-credintã

Relatiile dintre contribuabili si organele fiscale trebuie sã fie fundamentate pe bunã-credintã, în scopul realizãrii cerintelor legii.

CAPITOLUL III

Aplicarea prevederilor legislatiei fiscale

ARTICOLUL 11

Interpretarea legii

Interpretarea reglementãrilor fiscale trebuie sã respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimatã în lege.

ARTICOLUL 12

Criteriile economice

Veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacã sunt obtinute din activitãti ce îndeplinesc sau nu cerintele altor dispozitii legale.

ARTICOLUL 13

Eludarea legislatiei fiscale

(1) În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligatia fiscalã nu a fost stabilitã ori nu a fost raportatã la baza de impunere realã, obligatia datoratã si, respectiv, creanta fiscalã corelativã sunt cele legal determinate.

(2) Pentru situatiile prevãzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.

CAPITOLUL IV

Raportul juridic fiscal

ARTICOLUL 14

Continutul raportului de drept procedural fiscal

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile si obligatiile ce revin pãrtilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitãtilor prevãzute pentru stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor pãrtilor din raportul de drept material fiscal.

ARTICOLUL 15

Subiectele raportului juridic fiscal

(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitãtile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobândesc drepturi si obligatii în cadrul acestui raport.

(2) Contribuabilul este orice persoanã care, potrivit Codului fiscal, datoreazã impozite si taxe.

(3) Statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã si unitãtile sale teritoriale, denumite în prezentul cod organe fiscale.

ARTICOLUL 16

Împuternicitii

(1) În relatiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Continutul si limitele reprezentãrii sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, dupã caz.

(2) Contribuabilul este obligat sã înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formã scrisã si în conditiile prevãzute de lege. Revocarea împuternicirii opereazã fatã de organul fiscal de la data înregistrãrii actului de revocare.

(3) Contribuabilul fãrã domiciliu fiscal în România, care are obligatia de a depune declaratii la organele fiscale, trebuie sã desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care sã îndeplineascã obligatiile acestuia fatã de organul fiscal.

(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si reprezentantilor fiscali desemnati potrivit Codului fiscal.

ARTICOLUL 17

Numirea curatorului fiscal

(1) Dacã nu existã un împuternicit potrivit art. 16, organul fiscal, în conditiile legii, va solicita instantei judecãtoresti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cãrui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmitãti, bãtrânetii sau unui handicap de orice fel, nu poate sã îsi exercite si sã îsi îndeplineascã personal drepturile si obligatiile ce îi revin potrivit legii.

(2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotãrârii judecãtoresti, toate cheltuielile legate de aceastã reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.

ARTICOLUL 18

Obligatiile reprezentantilor legali

(1) Reprezentantii legali ai persoanelor fizice si juridice, precum si ai asocierilor fãrã personalitate juridicã sunt obligati sã îndeplineascã obligatiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele si din averea acestora.

(2) În cazul în care, din orice motiv, obligatiile fiscale ale asocierilor fãrã personalitate juridicã nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociatii rãspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

TITLUL II

Dispozitii generale privind raportul de drept material fiscal

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

ARTICOLUL 19

Creantele fiscale

(1) Creantele fiscale reprezintã drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultã din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevãzute la alin. (1) rezultã atât continutul, cât si cuantumul creantelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor si taxelor, dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor, dreptul la restituirea impozitelor si taxelor potrivit alin. (4), denumite creante fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor si penalitãtilor de întârziere, în conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii.

(3) În cazurile prevãzute de lege, organul fiscal este îndreptãtit sã solicite stingerea obligatiei fiscale de cãtre cel îndatorat sã execute acea obligatie în locul debitorului.

(4) În mãsura în care plata sumei cu titlu de impozit, taxã sau altã obligatie principalã sau accesorie se constatã cã a fost fãrã temei legal, cel care a fãcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

ARTICOLUL 20

Obligatiile fiscale

Prin obligatii fiscale, în sensul prezentului cod, se întelege:

a) obligatia de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, dupã caz, impozitele si taxele datorate;

b) obligatia de a calcula si de a înregistra în evidentele contabile si fiscale impozitele si taxele;

c) obligatia de a plãti, la termenele legale, impozitul si taxa datoratã;

d) obligatia de a plãti dobânzi si penalitãti de întârziere, aferente impozitelor si taxelor, denumite obligatii de platã accesorii;

e) obligatia de a calcula, de a retine si de a înregistra în evidentele contabile si de platã, la termenele legale, impozitele care se realizeazã prin stopaj la sursã;

f) orice alte obligatii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

ARTICOLUL 21

Nasterea creantelor si obligatiilor fiscale

(1) Dacã legea nu prevede altfel, dreptul de creantã fiscalã si obligatia fiscalã corelativã se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereazã.

(2) Potrivit alin. (1) se naste dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscalã datoratã.

ARTICOLUL 22

Stingerea creantelor fiscale

Creantele fiscale se sting prin platã, compensare, executare silitã, scutire, prescriptie si prin alte modalitãti prevãzute de lege.

ARTICOLUL 23

Creditorii si debitorii

(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creantã fiscalã prevãzute la art. 19, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligatia corelativã de platã a acestor drepturi.

(2) În cazul în care obligatia de platã nu a fost îndeplinitã de debitor, debitori devin, în conditiile legii, urmãtorii:

a) mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizãrii, fuziunii ori reorganizãrii judiciare, dupã caz;

c) persoana cãreia i s-a stabilit rãspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

d) persoana care îsi asumã obligatia de platã a debitorului, printr-un angajament de platã sau printr-un alt act încheiat în formã autenticã, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de platã.

e) alte persoane, în conditiile legii.

ARTICOLUL 24

Plãtitorul

(1) Plãtitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plãti sau de a retine si de a plãti, dupã caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare.

(2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plãtitor de obligatii fiscale este persoana juridicã, cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de cãtre sediile secundare ale persoanei juridice.

ARTICOLUL 25

Rãspunderea solidarã

(1) Pentru obligatiile de platã restante ale debitorului declarat insolvabil în conditiile prezentului cod rãspund solidar cu acesta urmãtoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarãrii insolvabilitãtii, cu rea-credintã, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îsi provoacã astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrãinarea sau ascunderea cu rea-credintã, sub orice formã, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia.

(2) Rãspunderea asociatilor si actionarilor la societãtile comerciale debitoare se stabileste potrivit Legii nr. 31/1990 privind societãtile comerciale, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

ARTICOLUL 26

Dispozitii speciale privind stabilirea rãspunderii

(1) Rãspunderea persoanelor prevãzute la art. 25 se va stabili potrivit dispozitiilor prezentului articol.

(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arãtate motivele de fapt si de drept pentru care este angajatã rãspunderea persoanei în cauzã. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.

(3) Decizia aprobatã potrivit alin. (2) constituie titlu de creantã privind obligatia la platã a persoanei rãspunzãtoare potrivit art. 25 si va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si urmãtoarele:

a) codul de identificare fiscalã a persoanei rãspunzãtoare, obligatã la plata obligatiei debitorului principal, precum si orice alte date de identificare;

b) numele si prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscalã; domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare;

c) cuantumul si natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana rãspunzãtoare trebuie sã plãteascã obligatia debitorului principal;

e) temeiul legal si motivele în fapt ale angajãrii rãspunderii.

(4) Rãspunderea va fi stabilitã atât pentru obligatia fiscalã principalã, cât si pentru accesoriile acesteia.

(5) Titlul de creantã prevãzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la platã, mentionându-se cã aceasta urmeazã sã facã plata în termenul stabilit.

(6) Titlul de creantã comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în conditiile legii.

ARTICOLUL 27

Drepturile si obligatiile succesorilor

(1) Drepturile si obligatiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în conditiile dreptului comun.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligatiei de platã a sumelor ce reprezintã amenzi aplicate potrivit legii debitorului persoanã fizicã.

ARTICOLUL 28

Dispozitii privind cesiunea creantelor fiscale ale contribuabililor

(1) Creantele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum si sumele afectate garantãrii executãrii unei obligatii fiscale pot fi cesionate numai dupã stabilirea lor potrivit legii.

(2) Cesiunea produce efecte fatã de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificatã.

(3) Desfiintarea cesiunii sau constatarea nulitãtii acesteia ulterior stingerii obligatiei fiscale nu este opozabilã organului fiscal.

CAPITOLUL II

Domiciliul fiscal

ARTICOLUL 29

Domiciliul fiscal

(1) Prin domiciliu fiscal se întelege:

a) pentru persoanele fizice, adresa unde îsi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferitã de domiciliu;

b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercitã gestiunea administrativã si conducerea efectivã a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizeazã la sediul social declarat;

c) pentru asocierile si alte entitãti fãrã personalitate juridicã, adresa persoanei care reprezintã asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricãruia dintre asociati.

(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se întelege adresa locuintei pe care o persoanã o foloseste în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtã duratã nefiind luate în considerare. Dacã sederea are un scop exclusiv de vizitã, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemãnãtoare si nu depãseste perioada unui an, nu se considerã adresa unde locuiesc efectiv.

(3) În situatia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) si c), domiciliul fiscal este locul în care se aflã majoritatea activelor.

TITLUL III

Dispozitii procedurale generale

CAPITOLUL I

Competenta organului fiscal

ARTICOLUL 30

Competenta generalã

(1) Organele fiscale au competentã generalã privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscalã.

(2) În cazul impozitului pe venit, prin hotãrâre a Guvernului se poate stabili altã competentã specialã deadministrare.

(3) Impozitele si taxele care se datoreazã, potrivit legii, în vamã sunt administrate de cãtre organele vamale.

ARTICOLUL 31

Competenta teritorialã

(1) Pentru administrarea impozitelor si taxelor competenta revine acelui organ fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plãtitorului de venit, în cazul impozitelor realizate prin stopaj la sursã reglementate în titlul III din Codul fiscal.

(2) În cazul contribuabililor care desfãsoarã activitãti pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenta revine organului fiscal pe teritoriul cãruia se realizeazã, în întregime sau cu preponderentã, cifra de afaceri.

(3) Competenta de administrare a impozitelor si taxelor pentru marii contribuabili poate fi stabilitã în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finantelor publice.

ARTICOLUL 32

Competenta în cazul sediilor secundare

În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de platã la sedii secundare, competenta teritorialã revine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã acestea se aflã situate.

ARTICOLUL 33

Competenta teritorialã a serviciilor fiscale ale unitãtilor administrativ-teritoriale

Serviciile fiscale ale unitãtilor administrativ teritoriale poartã rãspunderea pentru administrarea creantelor fiscale datorate bugetului local al unitãtii administrativ teritoriale.

ARTICOLUL 34

Competenta specialã

(1) În situatia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenta teritorialã revine organului fiscal în raza cãruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã si pentru luarea de urgentã a mãsurior legale ce se impun în cazurile de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum si în caz de executare silitã.

ARTICOLUL 35

Conflictul de competentã

(1) Existã conflict de competentã când douã sau mai multe organe fiscale se declarã deopotrivã competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare si va solicita organului ierarhic superior comun sã hotãrascã asupra conflictului.

(2) În situatia în care organele fiscale între care apare conflictul de competentã nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, organele ierarhic superioare acestora hotãrãsc de comun acord asupra conflictului de competentã ivit.

ARTICOLUL 36

Acord asupra competentei

Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, detine competenta teritorialã, precum si al contribuabilului în cauzã, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.

CAPITOLUL II

Actele emise de organele fiscale

ARTICOLUL 37

Notiunea de act administrativ fiscal

În întelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.

ARTICOLUL 38

Continutul si motivarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formã scrisã.

(2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmãtoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis si data de la care îsi produce efectele;

c) obiectul actului administrativ fiscal;

d) motivele de fapt;

e) temeiul de drept;

f) numele si semnãtura persoanelor împuternicite, potrivit legii;

g) stampila organului fiscal emitent;

h) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul de solutionare competent;

i) mentiuni privind audierea contribuabilului.

(3) Actul administrativ fiscal emis în conditiile alin. (2) prin intermediul tehnicii de calcul este valabil si în cazul în care nu poartã semnãtura persoanelor îndreptãtite potrivit legii si stampila organului emitent, dacã îndeplineste cerintele legale aplicabile în materie.

(4) Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în conditiile alin. (3).

ARTICOLUL 39

Comunicarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat.

(2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;

b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

c) prin postã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia, iar data comunicãrii va fi doveditã prin semnãtura destinatarului;

(3) În cazul în care se constatã lipsa contribuabilului sau a oricãrei persoane îndreptãtite sã primeascã actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunt într-un cotidian national de largã circulatie si într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se mentioneazã cã a fost emis actul pe numele contribuabilului.

Actul administrativ fiscal se considerã comunicat în a cincea zi de la data publicãrii anuntului.

(4) Dispozitiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

ARTICOLUL 40

Opozabilitatea actului administrativ fiscal

Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului, potrivit legii.

ARTICOLUL 41

Desfiintarea sau modificarea actelor administrative fiscale

Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiintat în conditiile prezentului cod.

ARTICOLUL 42

Îndreptarea erorilor materiale

Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.

CAPITOLUL III

Administrarea si aprecierea probelor

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

ARTICOLUL 43

Mijloace de probã

(1) Pentru determinarea stãrii de fapt fiscale, organul fiscal, în conditiile legii, administreazã mijloace de probã, putând proceda la:

a) solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor persoane;

b) solicitarea de expertize;

c) folosirea înscrisurilor;

d) efectuarea de cercetãri la fata locului.

(2) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate tinându-se seama de forta lor doveditoare recunoscutã de lege.

ARTICOLUL 44

Dreptul organului fiscal de a solicita prezenta contribuabilului la sediul sãu

Organul fiscal poate solicita prezenta contribuabilului la sediul sãu pentru a da informatii si lãmuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale. O datã cu aceastã solicitare,când este cazul, organul fiscal va indica si documentele pe care contribuabilul este obligat sã le prezinte.

ARTICOLUL 45

Comunicarea informatiilor între organele fiscale

Dacã într-o procedurã fiscalã se constatã fapte care prezintã importantã pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îsi vor comunica reciproc informatiile detinute.

SECTIUNEA a 2-a

Informatii si expertize

ARTICOLUL 46

Obligatia de a furniza informatii

(1) Contribuabilul sau altã persoanã împuternicitã de acesta are obligatia de a furniza organului fiscal informatiile necesare pentru determinarea stãrii de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informatii si altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã de cãtre contribuabil. Informatiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în mãsura în care sunt confirmate si de alte mijloace de probã.

(2) Cererea de furnizare a informatiilor se formuleazã în scris si va specifica natura informatiilor solicitate pentru determinarea stãrii de fapt fiscale si documentele care sustin informatiile furnizate.

(3) Declaratia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sã furnizeze informatii va fi, dupã caz, prezentatã sau consemnatã în scris.

(4) În situatia în care persoana obligatã sã furnizeze informatia în scris este, din motive independente de vointa sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmeste un proces-verbal.

ARTICOLUL 47

Obligatia bãncilor de a furniza informatii

(1) Bãncile sunt obligate sã comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice sau juridice care deschid sau închid conturi, forma juridicã pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Aceastã comunicare se va face în prima jumãtate a fiecãrei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioarã. Comunicarea va fi adresatã Ministerului Finantelor Publice.

(2) Ministerul Finantelor Publice împreunã cu Banca Nationalã a României vor elabora proceduri privind transmiterea informatiilor prevãzute la alin. (1).

ARTICOLUL 48

Expertiza

(1) Ori de câte ori considerã necesar, organul fiscal are dreptul sã apeleze la serviciile unui expert pentru întocmi- rea unei expertize. Organul fiscal este obligat sã comunice contribuabilului numele expertului.

(2) Contribuabilul poate sã numeascã un expert pe cheltuiala proprie.

(3) Expertii au obligatia sã pãstreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobândesc.

(4) Expertiza se întocmeste în scris.

SECTIUNEA a 3-a

Verificarea înscrisurilor si cercetarea la fata locului

ARTICOLUL 49

Prezentarea de înscrisuri

(1) În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia sã punã la dispozitia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri si orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita si altor persoane înscrisuri, dacã starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã pe baza înscrisurilor puse la dispozitie de cãtre contribuabil.

(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispozitie a înscrisurilor la sediul sãu ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sã le prezinte.

ARTICOLUL 50

Cercetarea la fata locului

(1) În conditiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fata locului, întocmind în acest sens proces-verbal.

(2) Contribuabilii au obligatia sã permitã functionarilor împuterniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru aceastã actiune intrarea acestora pe terenuri, în încãperi si în orice ale incinte, în mãsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatãri în interes fiscal.

(3) Detinãtorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înstiintati în timp util despre cercetare, cu exceptia cazurilor prevãzute la art. 89 lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau resedintã.

(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în resedinta persoanei fizice se face cu autorizarea instantei judecãtoresti competente, dispozitiile privind ordonanta presedintialã din Codul de procedurã civilã fiind aplicabile.

(5) La cererea organului fiscal, organele de politie, jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice sunt obligati sã îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

SECTIUNEA a 4-a

Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

ARTICOLUL 51

Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize si prezentarea unor înscrisuri

(1) Sotul/sotia si rudele contribuabilului pânã la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor înscrisuri.

(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) vor fi înstiintate asupra acestui drept.

ARTICOLUL 52

Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informatii

(1) Pot refuza sã furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostintã în exercitarea activitãtii lor preotii, avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecãtoresti, auditorii, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii.

(2) Sunt asimilate persoanelor prevãzute la alin. (1) asistentii, precum si persoanele care participã la activitatea profesionalã a acestora.

(3) Persoanele prevãzute la alin. (1), cu exceptia preotilor, pot furniza informatii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informatiile.

SECTIUNEA a 5-a

Colaborarea între autoritãtile publice

ARTICOLUL 53

Obligatia autoritãtilor si institutiilor publice de a furniza informatii si de a prezenta acte

Autoritãtile publice, institutiile publice si de interes public, centrale si locale, precum si serviciile descentralizate ale autoritãtilor publice centrale vor furniza informatii si acte organelor fiscale, la cererea acestora.

ARTICOLUL 54

Colaborarea dintre autoritãtile publice, institutiile publice sau de interes public

(1) Autoritãtile publice, institutiile publice sau de interes public sunt obligate sã colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.

(2) Nu constituie activitate de colaborare actiunile întreprinse de autoritãtile prevãzute la alin. (1), în conformitate cu atributiile ce le revin potrivit legii.

(3) Organul fiscal care solicitã colaborarea rãspunde pentru legalitatea solicitãrii, iar autoritatea solicitatã rãspunde pentru datele furnizate.

ARTICOLUL 55

Conditii si limite ale colaborãrii

(1) Colaborarea dintre autoritãtile publice, institutiile publice sau de interes public se realizeazã în limita atributiilor ce le revin potrivit legii.

(2) Dacã autoritatea publicã, institutia publicã sau de interes public solicitatã refuzã colaborarea, autoritatea publicã superioarã ambelor organe va decide. Dacã o asemenea autoritate nu existã, decizia va fi luatã de autoritatea superioarã celei solicitate.

ARTICOLUL 56

Colaborarea interstatalã dintre autoritãtile publice

(1) În baza conventiilor internationale, organele fiscale vor colabora cu autoritãtile fiscale similare din alte state.

(2) În lipsa unei conventii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autoritãti fiscale din alt stat pe bazã de reciprocitate.

SECTIUNEA a 6-a

Sarcina probei

ARTICOLUL 57

Forta probantã a documentelor justificative si evidentelor contabile

Documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere.

În cazul în care existã si alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.

ARTICOLUL 58

Sarcina probei în dovedirea situatiei de fapt fiscale

(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declaratiilor sale si a oricãror cereri adresate organului fiscal.

(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bazã de probe sau constatãri proprii.

ARTICOLUL 59

Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii

(1) În cazul în care constatã cã anumite bunuri, venituri sau alte valori care potrivit legii constituie baza impozabilã sunt detinute de persoane care în mod continuu beneficiazã de câstigurile sau orice foloase obisnuite aduse de acestea si cã persoanele respective declarã în scris cã nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauzã, fãrã sã arate însã care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligatiei fiscale corespunzãtoare în sarcina acelor persoane.

(2) În conditiile legii, obligatia fiscalã privind baza impozabilã prevãzutã la alin. (1) va putea fi stabilitã în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel acestia datoreazã despãgubiri persoanelor care au fãcut plata pentru stingerea obligatiei stabilite potrivit alin. (1).

ARTICOLUL 60

Estimarea bazei de impunere

(1) Dacã organul fiscal nu poate determina mãrimea bazei de impunere, acesta trebuie sã o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele si documentele care au relevantã pentru estimare. Estimarea constã în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale.

(2) În situatiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptãtite sã estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere pretul de piatã al tranzactiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.

CAPITOLUL IV

Termene

ARTICOLUL 61

Calcularea termenelor

În situatia în care legislatia fiscalã nu prevede altfel, pentru modalitãtile de calcul al termenelor se aplicã dispozitiile dreptului comun în materie.

ARTICOLUL 62

Prelungirea termenelor

Termenele pentru depunerea declaratiilor fiscale si termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situatii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

TITLUL IV

Înregistrarea fiscalã si evidenta contabilã si fiscalã

ARTICOLUL 63

Obligatia de înregistrare fiscalã

(1) Orice persoanã sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistreazã fiscal, primind un cod de identificare fiscalã. Codul de identificare fiscalã va fi:

a) pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor, precum si pentru asocierile si alte entitãti fãrã personalitate juridicã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;

b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal, numãrul de identificare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;

d) pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului în strãinãtate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

e) pentru persoanele fizice plãtitoare de taxã pe valoarea adãugatã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent.

(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) lit. d) se înregistreazã fiscal potrivit procedurii speciale în materie.

(3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscalã persoanele prevãzute la alin. (1) lit. a), c) si e) au obligatia sã depunã declaratie de înregistrare fiscalã.

(4) Au obligatia sã depunã o declaratie de înregistrare fiscalã si persoanele prevãzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.

(5) Declaratia de înregistrare fiscalã se depune în termen de 30 de zile de la:

a) data înfiintãrii potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor si altor entitãti fãrã personalitate juridicã;

b) data eliberãrii actului legal de functionare, începerii activitãtii, data obtinerii primului venit sau dobândirii calitãtii de angajator, dupã caz, în cazul persoanelor fizice.

ARTICOLUL 64

Înregistrarea si scoaterea din evidentã a plãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã

(1) Orice persoanã impozabilã care realizeazã operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoarea adãugatã cu drept de deducere trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în urmãtoarele situatii:

a) la înfiintare, dacã declarã cã doreste sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;

b) ulterior înfiintãrii, dacã cifra de afaceri realizatã este sub plafonul de scutire prevãzut de dispozitiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, dar doreste sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;

c) dupã înfiintare, în mod obligatoriu, dacã depãseste plafonul de scutire prevãzut de dispozitiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care a depãsit acest plafon.

(2) Persoanele care realizeazã în exclusivitate operatiuni scutite de taxa pe valoarea adãugatã, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã.

(3) Cifra de afaceri declaratã organului fiscal este cea determinatã conform dispozitiilor Codului fiscal privitoare la T.V.A.

(4) În cazul persoanelor înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã, codul de identificare fiscalã este precedat de litera “R”.

(5) Data înregistrãrii ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã este:

a) data comunicãrii certificatului de înregistrare în situatiile prevãzute la alin. (1) lit. a);

b) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã face optiunea pentru taxare în situatiile prevãzute la alin. (1) lit. b);

c) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã are obligatia sã solicite luarea în evidentã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în situatiile prevãzute la alin. (1) lit. c).

(6) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã care, ulterior înregistrãrii, realizeazã exclusiv operatiuni care nu dau drept de deducere trebuie sã solicite scoaterea din evidentã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care realizeazã exclusiv astfel de operatiuni.

(7) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã trebuie sã solicite scoaterea din evidentã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în caz de încetare a activitãtii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemneazã situatia respectivã.

ARTICOLUL 65

Obligatia înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente

(1) Plãtitorii de impozite si taxe au obligatia de a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente emise codul de identificare fiscalã propriu.

(2) Documentele prezentate de plãtitorii de impozite si taxe bãncilor, organelor fiscale si altor institutii publice, contribuabililor si altor persoane interesate, fãrã a avea înscris codul de identificare fiscalã a emitentului, nu sunt valabile ca documente fiscale.

ARTICOLUL 66

Declararea filialelor si sediilor secundare

(1) Contribuabilii au obligatia de a declara organului fiscal competent, în termen de 30 de zile, înfiintarea de sedii secundare.

(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligatia de a declara în termen de 30 de zile înfiintarea de filiale si sedii secundare în strãinãtate.

ARTICOLUL 67

Forma si continutul declaratiei de înregistrare fiscalã

(1) Declaratia de înregistrare fiscalã se întocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal si va fi însotitã de acte doveditoare ale informatiilor cuprinse în aceasta.

(2) Declaratia de înregistrare fiscalã va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligatii de platã datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situatia juridicã a contribuabilului, precum si alte informatii necesare administrãrii impozitelor si taxelor.

ARTICOLUL 68

Certificatul de înregistrare fiscalã

(1) Pe baza declaratiei de înregistrare fiscalã, depusã potrivit art. 63 alin. (3) si (4), organul fiscal competent elibereazã certificatul de înregistrare fiscalã, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaratiei. În certificatul de înregistrare fiscalã se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscalã.

(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscalã nu este supusã taxelor de timbru.

(3) Contribuabilii care realizeazã venituri din activitatea de comert sau prestãri de servicii cãtre populatie sunt obligati sã afiseze certificatul de înregistrare fiscalã în locurile unde se desfãsoarã activitatea.

(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscalã, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor si a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

ARTICOLUL 69

Modificãri ulterioare înregistrãrii fiscale

(1) Modificãrile ulterioare ale datelor din declaratia de înregistrare fiscalã trebuie aduse la cunostintã organului fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea si depunerea declaratiei de mentiuni.

(2) La încetarea conditiilor care au generat înregistrarea fiscalã, contribuabilii au obligatia de a preda organelor fiscale, în vederea anulãrii, certificatul de înregistrare fiscalã, o datã cu depunerea declaratiei de mentiuni.

ARTICOLUL 70

Registrul contribuabililor

(1) Organul fiscal competent organizeazã evidenta plãtitorilor de impozite si taxe în cadrul registrului contribuabililor, care contine:

a) datele de identificare a contribuabilului;

b) categoriile de obligatii fiscale de platã datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;

c) alte informatii necesare administrãrii obligatiilor fiscale.

(2) Datele prevãzute la alin. (1) se completeazã pe baza informatiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comertului, de serviciul de evidentã a populatiei, de la alte autoritãti si institutii, precum si din constatãrile proprii ale organului fiscal.

(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constatã cã acestea nu corespund stãrii de fapt reale si vor fi comunicate contribuabililor.

(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatãrilor fãcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisã de organul fiscal competent, dupã ascultarea prealabilã a contribuabilului, potrivit art. 7.

ARTICOLUL 71

Obligatia de a conduce evidenta fiscalã

În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale si a obligatiilor fiscale de platã datorate, contribuabilii sunt obligati sã conducã evidente fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

ARTICOLUL 72

Reguli pentru conducerea evidentei contabile si fiscale

(1) Evidentele contabile si fiscale vor fi conduse si pãstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, dupã caz.

(2) Dispozitiile legale privind pãstrarea, arhivarea si limba folositã pentru evidentele contabile sunt aplicabile si pentru evidentele fiscale.

(3) În cazul în care evidentele contabile si fiscale sunt tinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângã datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat sã pãstreze si sã prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul cãrora le-a generat.

(4) Contribuabilii sunt obligati sã evidentieze veniturile realizate si cheltuielile efectuate din activitãtile desfãsurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege.

(5) Contribuabilii sunt obligati sã utilizeze pentru activitatea desfãsuratã documente primare si de evidentã contabilã stabilite prin lege, achizitionate numai de la unitãtile stabilite prin normele legale în vigoare, si sã completeze integral rubricile formularelor, corespunzãtor operatiunilor înregistrate.

(6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidente relevante pentru impunere tinute de contribuabil.

TITLUL V

Declaratia fiscalã

ARTICOLUL 73

Obligatia de a depune declaratii fiscale

(1) Declaratia fiscalã se depune de cãtre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite deacesta.

(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finantelor Publice va stabili termenul de depunere a declaratiei fiscale.

(3) Obligatia de a depune declaratie fiscalã se mentine si în cazurile în care:

a) a fost efectuatã plata obligatiei fiscale;

b) obligatia fiscalã respectivã este scutitã la platã, conform reglementãrilor legale;

c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obligatia fiscalã.

(4) În caz de inactivitate temporarã sau în cazul obligatiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscale, în functie de necesitãtile administrãrii obligatiilor fiscale.

ARTICOLUL 74

Forma si continutul declaratiei fiscale

(1) Declaratia fiscalã se întocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal.

(2) În declaratia fiscalã contribuabilul trebuie sã calculeze cuantumul obligatiei fiscale, dacã acest lucru este prevãzut de lege.

(3) Contribuabilul are obligatia de a completa declaratiile fiscale înscriind corect, complet si cu bunã-credintã informatiile prevãzute de formular, corespunzãtoare situatiei sale fiscale. Declaratia fiscalã se semneazã de cãtre contribuabil sau de cãtre împuternicit.

(4) Declaratia fiscalã trebuie însotitã de documentatia cerutã de prevederile legale.

(5) Pentru anumite categorii de obligatii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor si taxelor, instructiunile de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile preadresate. În acest caz contravaloarea corespondentei se suportã de cãtre organul fiscal.

ARTICOLUL 75

Depunerea declaratiilor fiscale

(1) Declaratia fiscalã se depune la registratura organului fiscal competent sau la postã prin scrisoare recomandatã. Declaratia fiscalã poate fi transmisã prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distantã, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(2) Declaratiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formã de proces-verbal, dacã din motive independente de vointa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.

(3) Data depunerii declaratiei fiscale este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la postã, dupã caz.

(4) Nedepunerea declaratiei fiscale dã dreptul organului fiscal sã procedeze la stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 60.

ARTICOLUL 76

Corectarea declaratiilor fiscale

Declaratiile fiscale pot fi corectate de cãtre contribuabil, din proprie initiativã.

TITLUL VI

Stabilirea impozitelor si taxelor

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

ARTICOLUL 77

Stabilirea impozitelor si taxelor

(1) Impozitele si taxele se stabilesc astfel:

a) prin declaratie fiscalã, în conditiile art. 74 alin. (2) si art. 78 alin. (3);

b) prin decizie emisã de organul fiscal, în celelalte cazuri.

(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si în cazurile în care impozitul este scutit la platã conform reglementãrilor legale, precum si în cazul unei rambursãri de impozit.

ARTICOLUL 78

Decizia de impunere

(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modificã baza de impunere.

(2) Decizia de impunere se emite, dacã este necesar, si în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 81.

(3) Declaratia fiscalã este asimilatã cu o decizie de impunere sub rezerva unei verificãri ulterioare.

ARTICOLUL 79

Forma si continutul deciziei de impunere

Decizia de impunere trebuie sã îndeplineascã conditiile prevãzute la art. 38. Decizia de impunere trebuie sã cuprindã, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si categoria de impozit, baza de impunere, precum si cuantumul impozitului, pentru fiecare perioadã impozabilã în parte.

ARTICOLUL 80

Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimilate deciziilor de impunere si urmãtoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind rambursãri de taxã pe valoarea adãugatã si deciziile privind restituiri de impozite;

b) deciziile privind bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligatiile de platã accesorii.

ARTICOLUL 81

Deciziile referitoare la bazele de impunere

(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în urmãtoarele situatii:

a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoanã care a participat la realizarea venitului;

b) când sursa venitului impozabil se aflã pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza cãruia se aflã sursa venitului.

(2) Dacã venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sã-si numeascã un împuternicit comun în relatia cu organul fiscal.

ARTICOLUL 82

Stabilirea obligatiilor fiscale sub rezerva verificãrii ulterioare

(1) Cuantumul obligatiilor fiscale se stabileste sub rezerva verificãrii ulterioare.

(2) Decizia de impunere sub rezerva verificãrii ulterioare poate fi desfiintatã sau modificatã, din initiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatãrilor organului fiscal competent.

(3) Rezerva verificãrii ulterioare se anuleazã numai la împlinirea termenului de prescriptie sau ca urmare a inspectiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescriptie.

CAPITOLUL II

Prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale

ARTICOLUL 83

Obiectul, termenul si momentul de la care începe sã curgã termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescriptie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanta fiscalã potrivit art. 21, dacã legea nu dispune altfel.

(3) Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârsirea unei fapte prevãzute de legea penalã.

(4) Termenul prevãzut la alin. (3) curge de la data sãvârsirii faptei ce constituie infractiune sanctionatã ca atare printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.

ARTICOLUL 84

Întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale

Termenele prevãzute la art. 83 se întrerup si se suspendã în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune potrivit dreptului comun.

ARTICOLUL 85

Efectul împlinirii termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale

Dacã organul fiscal constatã împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creantã fiscalã.

TITLUL VII

Inspectia fiscalã

CAPITOLUL I

Sfera inspectiei fiscale

ARTICOLUL 86

Obiectul si functiile inspectiei fiscale

(1) Inspectia fiscalã are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitãtii si conformitãtii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitãtii îndeplinirii obligatiilor de cãtre contribuabili, respectãrii prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor obligatiilor de platã, precum si a accesoriilor aferente acestora.

(2) Inspectia fiscalã are urmãtoarele atributii:

a) constatarea si investigarea fiscalã a tuturor actelor si faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea îndeplinirii obligatiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;

b) analiza si evaluarea informatiilor fiscale, în vederea confruntãrii declaratiilor fiscale cu informatiile proprii sau din alte surse;

c) sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate si dispunerea de mãsuri pentru prevenirea si combaterea abatrilor de la prevederile legislatiei fiscale.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atributiilor prevãzute la alin. (2) organul de inspectie fiscalã va proceda la:

a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;

b) verificarea concordantei dintre datele din declaratiile fiscale cu cele din evidenta contabilã a contribuabilului;

c) discutarea constatãrilor si solicitarea de explicatii scrise de la reprezentantii legali ai contribuabililor sau împuternicitii acestora, dupã caz;

d) solicitarea de informatii de la terti;

e) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de platã;

f) verificarea locurilor unde se realizeazã activitãti generatoare de venituri impozabile;

g) dispunerea mãsurilor asigurãtorii în conditiile legii;

h) efectuarea de investigatii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);

i) aplicarea de sanctiuni potrivit prevederilor legale.

ARTICOLUL 87

Persoanele supuse inspectiei fiscale

Inspectia fiscalã se exercitã asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligatii de stabilire, retinere si platã a impozitelor si taxelor si a altor obligatii fiscale prevãzute de lege.

ARTICOLUL 88

Formele si întinderea inspectiei fiscale

(1) Formele de inspectie fiscalã sunt:

a) inspectia fiscalã generalã, care reprezintã activitatea

de verificare a tuturor obligatiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadã de timp determinatã;

b) inspectia fiscalã partialã, care reprezintã activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligatii fiscale, pentru o perioadã de timp determinatã.

(2) Inspectia fiscalã se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacã acestea prezintã interes pentru aplicarea legii fiscale.

ARTICOLUL 89

Proceduri de control fiscal

În realizarea atributiilor inspectia fiscalã poate aplica urmãtoarele proceduri de control:

a) controlul prin sondaj, care constã în activitatea de verificare selectivã a documentelor si operatiunilor semnificative în care sunt reflectate, modul de calcul, de evidentiere si de platã a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat;

b) controlul inopinat, care constã în activitatea de verificare fapticã si documentarã, în principal, ca urmare a unei sesizãri cu privire la existenta unor fapte de încãlcare a legislatiei fiscale, fãrã anuntarea în prealabil a contribuabilului;

c) controlul încrucisat, care constã în verificarea documentelor si operatiunilor impozabile ale contribuabilului în corelatie cu cele detinute de alte persoane.

ARTICOLUL 90

Perioada supusã inspectiei fiscale

(1) Inspectia fiscalã se efectueazã în cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.

(2) La contribuabilii mari perioada supusã inspectiei fiscale începe de la momentul finalizãrii controlului anterior,

în conditiile alin. (1).

(3) La celelalte categorii de contribuabili inspectia fiscalã se efectueazã asupra creantelor nãscute în ultimii 3 ani fiscali pentru care existã obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Inspectia fiscalã se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, dacã:

a) existã indicii privind diminuarea impozitelor si taxelor;

b) nu au fost depuse declaratii fiscale.

CAPITOLUL II

Realizarea inspectiei fiscale

ARTICOLUL 91

Competenta

(1) Inspectia fiscalã se exercitã nemijlocit si neîngrãdit prin Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã, conform dispozitiilor prezentului titlu.

(2) Competenta privind efectuarea inspectiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.

ARTICOLUL 92

Selectarea contribuabililor pentru inspectie fiscalã

(1) Selectarea contribuabililor ce urmeazã a fi supusi inspectiei fiscale este efectuatã de cãtre organul fiscal competent.

(2) Contribuabilul nu poate face obiectii cu privire la procedura de selectare folositã.

ARTICOLUL 93

Avizul de inspectie fiscalã

(1) Înaintea desfãsurãrii inspectiei fiscale, organul fiscal are obligatia sã înstiinteze contribuabilul în legãturã cu actiunea care urmeazã sã se desfãsoare, prin transmiterea unui aviz de inspectie fiscalã.

(2) Avizul de inspectie fiscalã va cuprinde:

a) temeiul juridic al inspectiei fiscale;

b) data de începere a inspectiei fiscale;

c) obligatiile fiscale si perioadele ce urmeazã a fi supuse inspectiei fiscale;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspectiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspectiei fiscale se poate solicita, o singurã datã, pentru motive justificate.

ARTICOLUL 94

Comunicarea avizului de inspectie fiscalã

(1) Avizul de inspectie fiscalã se comunicã contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspectiei fiscale, astfel:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalti contribuabili.

(2) Comunicarea avizului de inspectie fiscalã nu este necesarã:

a) pentru solutionarea unor cereri ale contribuabilului;

b) în cazul unor actiuni îndeplinite ca urmare a solicitãrii unor autoritãti, potrivit legii;

c) în cazul controlului inopinat.

ARTICOLUL 95

Locul si timpul desfãsurãrii inspectiei fiscale

(1) Inspectia fiscalã se desfãsoarã, de regulã, în spatiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie sã punã la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesarã desfãsurãrii inspectiei fiscale.

(2) Dacã nu existã un spatiu de lucru adecvat pentru derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se va putea desfãsura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.

(3) Indiferent de locul unde se desfãsoarã inspectia fiscalã, organul fiscal are dreptul sã inspecteze locurile în care se desfãsoarã activitatea, în prezenta contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.

(4) Inspectia fiscalã se desfãsoarã, de regulã, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspectia fiscalã se poate desfãsura si în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia si cu aprobarea conducãtorului organului fiscal.

ARTICOLUL 96

Reguli privind inspectia fiscalã

(1) Inspectia fiscalã va avea în vedere examinarea tuturor stãrilor de fapt si raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.

(2) Inspectia fiscalã va fi efectuatã în asa fel încât sã afecteze cât mai putin activitatea curentã a contribuabililor si sã utilizeze eficient timpul destinat inspectiei fiscale.

(3) Inspectia fiscalã se efectueazã o singurã datã pentru fiecare impozit sau taxã si pentru fiecare perioadã supusã impozitãrii. Prin exceptie, conducãtorul inspectiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacã, de la data încheierii inspectiei fiscale si pânã la data împlinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuãrii verificãrilor sau erori de calcul care influnteazã rezultatele acestora.

(4) Inspectia fiscalã se exercitã pe baza principiilor independentei, unicitãtii, autonomiei, ierarhizãrii, teritorialitãtii si descentralizãrii.

(5) Activitatea de inspectie fiscalã se organizeazã si se desfãsoarã în baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate în conditiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscalã.

(6) La începerea inspectiei fiscale, inspectorul este obligat sã prezinte contribuabilului legitimatia de inspectie si ordinul de serviciu semnat de conducãtorul organului de control. Începerea inspectiei fiscale trebuie consemnatã în registrul unic de control.

(7) La finalizarea inspectiei fiscale, contribuabilul este obligat sã dea o declaratie scrisã pe propria rãspundere din care sã rezulte cã au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile relevante pentru inspectia fiscalã.

(8) Contribuabilul are obligatia sã îndeplineascã mãsurile prevãzute în actul întocmit cu ocazia inspectiei fiscale, în termenele si conditiile stabilite de organele de inspectie fiscalã.

ARTICOLUL 97

Obligatia de colaborare a contribuabilului

(1) Contribuabilul are obligatia sã colaboreze la constatarea stãrilor de fapt fiscale. Acesta este obligat sã dea informatii, sã prezinte la locul de desfãsurare a inspectiei fiscale toate documentele, precum si orice alte date necesare clarificãrii situatiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

(2) La începerea inspectiei fiscale, contribuabilul va fi informat cã poate numi persoane care sã dea informatii.

Dacã informatiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa si altor persoane pentru obtinerea de informatii.

ARTICOLUL 98

Dreptul contribuabilului de a fi informat

(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfãsurãrii inspectiei fiscale asupra constatãrilor rezultate din inspectia fiscalã.

(2) La încheierea inspectiei fiscale, organul fiscal va purta o discutie finalã cu contribuabilul asupra constatãrilor si consecintelor lor fiscale.

(3) Data, ora, locul si problematica discutiei vor fi comunicate contribuabilului în timp util.

(4) Contribuabilul are dreptul sã prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatãrile inspectiei fiscale.

ARTICOLUL 99

Sesizarea organelor de urmãrire penalã

(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmãrire penalã în legãturã cu constatãrile efectuate cu ocazia inspectiei fiscale si care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infractiuni, în conditiile prevãzute de legea penalã.

(2) În situatiile prevãzute la alin. (1) organele de inspectie au obligatia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspectie si de cãtre contribuabilul supus inspectiei, cu sau fãrã explicatii ori obiectiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuzã sã semneze procesul-verbal, organul de inspectie fiscalã va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

ARTICOLUL 100

Raportul privind rezultatul inspectiei fiscale

(1) Rezultatul inspectiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatãrile inspectiei, din punct de vedere faptic si legal.

(2) Dacã, ca urmare a inspectiei, se modificã baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modificã, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.

TITLUL VIII

Colectarea creantelor fiscale

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

ARTICOLUL 101

Colectarea creantelor fiscale

(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constã în exercitarea actiunilor care au ca scop stingerea creantelor fiscale.

(2) Colectarea creantelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creantã sau al unui titlu executoriu, dupã caz.

(3) Titlul de creantã este actul prin care se stabileste si se individualizeazã creanta fiscalã, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptãtite, potrivit legii.

ARTICOLUL 102

Termenele de platã

(1) Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevãzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeazã.

(2) Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de platã se stabileste în functie de data comunicãrii acestora, astfel:

a) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 1-15 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 5 a lunii urmãtoare;

b) dacã data comunicãrii este cuprinsã în intervalul 16-31 din lunã, termenul de platã este pânã la data de 20 a lunii urmãtoare.

(3) Pentru creantele fiscale care nu au prevãzute termene de platã Ministerul Finantelor Publice este abilitat sã stabileascã aceste termene.

(4) Contributiile la bugetul asigurãrilor sociale de stat, la bugetul asigurãrilor pentru somaj si la fondul asigurãrilor sociale de sãnãtate, dupã calcularea si retinerea acestora conform reglementãrilor legale în materie, se vireazã pânã la data de 25 a lunii urmãtoare celei pentru care se efectueazã plata drepturilor salariale.

CAPITOLUL II

Stingerea creantelor fiscale prin platã, compensare si restituire

ARTICOLUL 103

Dispozitii privind efectuarea plãtii

(1) Plãtile cãtre organele fiscale se efectueazã prin intermediul bãncilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate sã deruleze operatiuni de platã.

(2) Plata obligatiilor fiscale se efectueazã de cãtre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxã sau alte obligatii fiscale, inclusiv dobânzi si penalitãti de întârziere.

(3) În cazul stingerii prin platã a obligatiilor fiscale, momentul plãtii este:

a) în cazul plãtilor în numerar, data înscrisã în documentul de platã eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

b) în cazul plãtilor efectuate prin mandat postal sau prin decontare bancarã, data la care bãncile debiteazã contul plãtitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin stampila si semnãtura autorizatã a acestora, cu exceptia situatiei prevãzute la art. 110.

ARTICOLUL 104

Ordinea stingerii datoriilor

(1) Plata obligatiilor fiscale se efectueazã în urmãtoarea ordine:

a) obligatii fiscale cu termene de platã în anul curent;

b) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, pânã la stingerea integralã a acestora;

c) dobânzi, penalitãti de întârziere aferente obligatiilor fiscale prevãzute la lit. b);

d) obligatii fiscale cu termene de platã viitoare, la solicitarea debitorului.

(2) În situatia în care debitorul nu efectueazã plata obligatiilor fiscale, conform prevederilor alin. (1), creditorul fiscal va proceda la stingerea obligatiilor fiscale pe care le administreazã, în conformitate cu ordinea de platã reglementatã de prezentul cod, si va înstiinta despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuãrii stingerii.

ARTICOLUL 105

Compensarea

(1) Prin compensare se sting creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice cu creantele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, pânã la concurenta celei mai mici sume, când ambele pãrti dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel.

(2) Creantele fiscale administrate de unitãtile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creantele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, pânã la concurenta celei mai mici sume, când ambele pãrti dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel.

(3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupã caz, în ordinea prevãzutã la art. 104 alin. (1).

(4) Compensarea creantelor debitorului se va efectua cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmând ca din diferenta rãmasã sã fie compensate obligatiile datorate altor bugete, în urmãtoarea ordine:

a) bugetul de stat;

b) fondul de risc pentru garantii de stat, pentru împrumuturi externe;

c) bugetul asigurãrilor sociale de stat;

d) bugetul Fondului national unic de asigurãri sociale de sãnãtate;

e) bugetul asigurãrilor pentru somaj.

(5) Organul competent va înstiinta în scris debitorul despre mãsura compensãrii luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuãrii operatiunii.

ARTICOLUL 106

Restituiri de sume

(1) Se restituie, la cerere, debitorului urmãtoarele sume:

a) cele plãtite fãrã existenta unui titlu de creantã;

b) cele plãtite în plus fatã de obligatia fiscalã;

c) cele plãtite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plãtite ca urmare a aplicãrii eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotãrâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele rãmase dupã efectuarea distribuirii prevãzute la art. 160;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, precum si cautiunea depusã în conformitate cu prevederile art. 164 alin. (1), dupã caz, în temeiul hotãrârii judecãtoresti prin care se dispune desfiintarea executãrii silite.

(2) În cazul restituirii sumelor în valutã confiscate, aceasta se realizeazã conform legii, în lei la cursul de referintã al pietei valutare pentru euro, comunicat de Banca Nationalã a României, de la data rãmânerii definitive si irevocabile a hotãrârii judecãtoresti prin care se dispune restituirea.

(3) Dacã debitorul înregistreazã obligatii fiscale restante, sumele prevãzute la alin. (1) si (2) se vor restitui numai dupã efectuarea compensãrii potrivit prezentului cod.

(4) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai micã decât obligatiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.

(5) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligatii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pânã la concurenta obligatiilor fiscale restante, diferenta rezultatã restituindu-se debitorului.

ARTICOLUL 107

Obligatia bãncilor supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã

Bãncile supuse regimului de supraveghere specialã sau de administrare specialã si care efectueazã plãtile dispuse în limita încasãrilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligatii fiscale cuprinse în ordinele de platã emise de debitori si/sau creante fiscale cuprinse în dispozitiile de încasare emise de organele de executare.

CAPITOLUL III

Dobânzi si penalitãti de întârziere

ARTICOLUL 108

Dispozitii generale privind dobânzi si penalitãti de întârziere

(1) Pentru neachitarea la termenul de scadentã de cãtre debitor a obligatiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen dobânzi si penalitãti de întârziere.

(2) Nu se datoreazã dobânzi si penalitãti de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi si penalitãti de întârziere stabilite potrivit legii.

ARTICOLUL 109

Dobânzi

(1) Dobânzile se calculeazã pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat urmãtoare termenului de scadentã si pânã la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã:

a) pentru diferentele de impozite si taxe, stabilite de organele competente, dobânzile se datoreazã începând cu ziua imediat urmãtoare scadentei impozitului sau taxei, pentru care s-a stabilit diferenta, pânã la data stingerii acesteia inclusiv;

b) pentru impozitele si taxele stinse prin executare silitã, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plãtii pretului în rate, dobânzile se calculeazã pânã la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rãmasã de platã dobânda este datoratã de cãtre cumpãrãtor;

c) pentru impozitele si taxele debitorului declarat insolvabil, dobânzile se calculeazã pânã la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitãtii, inclusiv.

(3) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferente între impozitul pe profit plãtit la data de 25 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere si impozitul pe profit datorat conform declaratiei de impunere întocmite pe baza situatiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(4) Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul de platã, reprezentând impozitul pe venitul global, se datoreazã dobânzi dupã cum urmeazã:

a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plãtile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plãti anticipate se calculeazã pânã la data plãtii debitului sau, dupã caz, pânã la data de 31 decembrie;

b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculeazã începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor pânã la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anualã este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plãti anticipate, dobânzile se recalculeazã, începând cu data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul annual stabilit prin decizia de impunere anualã, urmând a se face regularizarea dobânzii în mod corespunzãtor.

(5) Nivelul dobânzii se stabileste prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referintã a Bãncii Nationale a României, o datã pe an, în luna decembrie, pentru anul urmãtor, sau în cursul anului, dacã aceasta se modificã cu peste 5 puncte procentuale.

ARTICOLUL 110

Dobânzi si penalitãti de întârziere în cazul plãtilor efectuate prin decontare bancarã

Nedecontarea de cãtre unitãtile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 3 zile lucrãtoare de la data debitãrii contului plãtitorului, nu îl exonereazã pe plãtitor de obligatia de platã a sumelor respective si atrage pentru acesta dobânzi si penalitãti de întârziere la nivelul celor prevãzute la art. 109 si 114, dupã termenul de 3 zile.

ARTICOLUL 111

Dobânzi si penalitãti de întârziere în cazul compensãrii si în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciarã

(1) În cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile se datoreazã pânã la data stingerii inclusiv. Data stingerii este, pentru compensãrile la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensãrile efectuate înaintea restituirii sau rambursãrii sumei cuvenite debitorului, data depunerii cererii de rambursare sau restituire.

(2) În cazul în care în urma exercitãrii controlului sau analizãrii cererii de compensare s-a stabilit cã suma ce urmeazã a se compensa este mai micã decât suma cuprinsã în cererea de compensare, dobânzile si penalitãtile de întârziere se recalculeazã pentru diferenta rãmasã de la data înregistrãrii cererii de compensare.

(3) Pentru obligatiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevãzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectueazã compensarea prevãzutã în actul normativ care o reglementeazã sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(4) Pentru obligatiile fiscale neplãtite la termen atât înainte, cât si dupã deschiderea procedurii de reorganizare judiciarã se datoreazã dobânzi si penalitãti de întârziere pânã la data deschiderii procedurii de faliment.

ARTICOLUL 112

Dobânzi în cazul înlesnirilor la platã

Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata impozitelor si taxelor restante se datoreazã dobânzi.

ARTICOLUL 113

Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândã din ziua urmãtoare expirãrii termenului prevãzut de art. 191 alin. (2), cu exceptia sumelor provenite din impozitul pe venit.

(2) Nivelul dobânzii este cel prevãzut la art. 109 alin. (5).

ARTICOLUL 114

Penalitãti de întârziere

(1) Plata cu întârziere a obligatiilor fiscale se sanctioneazã cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lunã si/sau pentru fiecare fractiune de lunã de întârziere, începând cu data de întâi a lunii urmãtoare scadentei acestora pânã la data stingerii acestora inclusiv.

Penalitatea de întârziere nu înlãturã obligatia de platã a dobânzilor.

(2) Pentru situatiile prevãzute la art. 109 alin. (3) si (4) penalitãtilor de întârziere li se aplicã regimul stabilit pentru dobânzi.

(3) Penalitatea de întârziere se datoreazã pânã la data începerii procedurii de executare silitã.

(4) În cazul în care s-au acordat înlesniri la platã, penalitatea de întârziere se datoreazã pânã la data de întâi a lunii urmãtoare celei în care s-au acordat înlesnirile.

Nerespectarea înlesnirilor la platã, asa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitãtilor de întârziere de la data încetãrii valabilitãtii înlesnirilor, conform legii.

(5) Nivelul penalitãtii de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.

CAPITOLUL IV

Înlesniri la platã

ARTICOLUL 115

Înlesniri la plata obligatiilor fiscale

La cererea temeinic justificatã a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligatiile fiscale restante, atât înaintea începerii executãrii silite, cât si în timpul efectuãrii acesteia, înlesniri la platã, în conditiile legii.

CAPITOLUL V

Constituirea de garantii

ARTICOLUL 116

Constituirea de garantii

Organul fiscal solicitã constituirea unei garantii pentru:

a) suspendarea executãrii silite în conditiile art. 137 alin. (6);

b) ridicarea mãsurilor asigurãtorii;

c) asumarea obligatiei de platã de cãtre altã persoanã prin angajament de platã, în conditiile art. 23 alin. (2) lit. d);

d) în alte cazuri prevãzute de lege.

ARTICOLUL 117

Tipuri de garantii

Garantiile pentru luarea mãsurilor prevãzute la art. 116 se pot constitui, în conditiile legii, prin:

a) consemnarea de mijloace bãnesti la o unitate a Trezoreriei Statului;

b) scrisoare de garantie bancarã;

c) ipotecã asupra unor bunuri imobile din tarã;

d) gaj asupra unor bunuri mobile;

e) fidejusiune.

ARTICOLUL 118

Valorificarea garantiilor

Organul competent, în conditiile legii, se îndestuleazã din garantiile depuse, dacã nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.

CAPITOLUL VI

Mãsuri asigurãtorii

ARTICOLUL 119

Poprirea si sechestrul asigurãtoriu

(1) Mãsurile asigurãtorii prevãzute în prezentul capitol se dispun si se duc la îndeplinire, prin procedura administrativã, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun mãsuri asigurãtorii sub forma popririi asigurãtorii si sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietatea debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când existã pericolul ca acesta sã se sustragã, sã-si ascundã ori sã-si risipeascã patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste mãsuri pot fi luate si în cazul în care creanta nu a fost încã individualizatã si nu a devenit scadentã. Mãsurile asigurãtorii dispuse, dacã nu au fost desfiintate în conditiile legii, rãmân valabile pe toatã perioada executãrii silite, fãrã îndeplinirea altor formalitãti. O datã cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadentã, în cazul neplãtii, mãsurile asigurãtorii se transformã în mãsuri executorii.

(4) Mãsurile asigurãtorii se dispun prin decizie emisã de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului cã prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupã caz, mãsurile asigurãtorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a mãsurilor asigurãtorii trebuie motivatã si semnatã de cãtre conducãtorul organului fiscal competent.

(6) Mãsurile asigurãtorii dispuse potrivit alin. (2), precum si cele dispuse de instantele judecãtoresti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silitã, care se aplicã în mod corespunzãtor.

(7) În cazul înfiintãrii sechestrului asigurãtoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunicã pentru înscriere Biroului de carte funciarã.

(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupã înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispozitie ce ar interveni ulterior înscrierii prevãzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolutã.

(9) Dacã valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperã integral creanta bugetarã, mãsurile asigurãtorii pot fi înfiintate si asupra bunurilor detinute de cãtre debitor în proprietate comunã cu terte persoane, pentru cota-parte detinutã de acesta.

(10) Împotriva actelor prin care se dispun si se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii cel interesat poate face contestatie în conformitate cu prevederile art. 162.

ARTICOLUL 120

Ridicarea mãsurilor asigurãtorii

Mãsurile asigurãtorii instituite potrivit art. 119 se ridicã, prin decizie motivatã, de cãtre creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garantiei prevãzute la art. 117, dupã caz.

CAPITOLUL VII

Prescriptia dreptului de a cere executarea silitã si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea

ARTICOLUL 121

Începerea termenului de prescriptie

(1) Dreptul de a cere executarea silitã a creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat nastere acest drept.

(2) Termenul de prescriptie prevãzut la alin. (1) se aplicã si creantelor provenind din amenzi contraventionale.

ARTICOLUL 122

Suspendarea termenului de prescriptie

Termenul de prescriptie prevãzut la art. 121 se suspendã:

a) în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) în cazurile si în conditiile în care suspendarea executãrii este prevãzutã de lege ori a fost dispusã de instanta judecãtoreascã sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilitãtii înlesnirii acordate potrivit legii;

d) cât timp debitorul îsi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silitã;

e) în alte cazuri prevãzute de lege.

ARTICOLUL 123

Întreruperea termenului de prescriptie

Termenul de prescriptie prevãzut la art. 121 se întrerupe:

a) în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) pe data îndeplinirii de cãtre debitor, înainte de începerea executãrii silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de platã a obligatiei prevãzute în titlul executoriu ori a recunoasterii în orice alt mod a datoriei;

c) pe data îndeplinirii, în cursul executãrii silite, a unui act de executare silitã;

d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitãtii contribuabilului;

e) în alte cazuri prevãzute de lege.

ARTICOLUL 124

Efecte ale împlinirii termenului de prescriptie

(1) Dacã organul de executare constatã împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silitã a creantelor fiscale, acesta va proceda la încetarea mãsurilor de realizare si la scãderea acestora din evidenta analiticã pe plãtitori.

(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creante fiscale, dupã împlinirea termenului de prescriptie, nu se restituie.

ARTICOLUL 125

Prescriptia dreptului de a cere compensarea sau restituirea

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

CAPITOLUL VIII

Stingerea creantelor fiscale prin executare silitã

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

ARTICOLUL 126

Organele de executare silitã

(1) În cazul în care debitorul nu-si plãteste de bunãvoie obligatiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la actiuni de executare silitã, potrivit prezentului cod.

(2) Organele fiscale care administreazã creante fiscale sunt abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii si sã efectueze procedura de executare silitã.

(3) Creantele bugetare care se încaseazã, se administreazã, se contabilizeazã si se utilizeazã de institutiile publice, provenite din venituri proprii, precum si cele rezultate din raporturi juridice contractuale se executã prin organe proprii, acestea fiind abilitate sã ducã la îndeplinire mãsurile asigurãtorii si sã efectueze procedura de executare silitã, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Organele prevãzute la alin. (2) si (3) sunt denumite în continuare organe de executare silitã.

(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silitã este competent organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãribile, coordonarea întregii executãri revenind organului de executare în a cãrui razã teritorialã îsi are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silitã se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei mãsuri de executare asupra tertului poprit, indiferent de locul unde îsi are domiciliul fiscal.

(6) Atunci când se constatã cã existã pericolul evident de înstrãinare, substituire sau de sustragere de la executare silitã a bunurilor si veniturilor urmãribile ale debitorului, organul de executare în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea si executarea silitã a acestora, indiferent de locul în care se gãsesc bunurile.

(7) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevãzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificatã, situatia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum si orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor urmãribile.

(8) În cazul în care asupra acelorasi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornitã executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creante fiscale, cât si pentru titluri ce se executã în conditiile prevãzute de alte dispozitii legale, executarea silitã se va face, potrivit dispozitiilor prezentului cod, de cãtre organele de executare prevãzute de acesta. Dispozitiile legii privind procedura reorganizãrii judiciare si a falimentului se aplicã în mod corespunzãtor.

(9) Când se constatã cã domiciliul sau sediul debitorului se aflã în raza teritorialã a altui organ de executare, titlul executoriu împreunã cu dosarul executãrii vor fi trimise acestuia, înstiintându-se, dacã este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

ARTICOLUL 127

Executarea silitã în cazul debitorilor solidari

(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cãrui razã teritorialã îsi are domiciliul fiscal debitorul despre care existã indicii cã detine mai multe venituri sau bunuri urmãribile.

(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale si ia mãsuri de executare silitã, comunicând întregul debit fiecãrui organ de executare în a cãrui razã teritorialã domiciliazã sau îsi au sediul ceilalti codebitori, aplicându-se dispozitiile art. 126.

(3) Organele de executare sesizate cãrora li s-a comunicat debitul, dupã înscrierea acestuia într-o evidentã nominalã, vor lua mãsuri de executare silitã si vor comunica organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.

(4) Dacã organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constatã cã acesta a fost realizat prin actele de executare silitã fãcute de el însusi si de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sã cearã în scris acestora din urmã sã înceteze de îndatã executarea silitã.

ARTICOLUL 128

Executorii fiscali

(1) Executarea silitã se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Acestia trebuie sã detinã o legitimatie de serviciu pe care trebuie sã o prezinte în exercitarea activitãtii.

(2) Executorul fiscal este împuternicit în fata debitorului si a tertilor prin legitimatia de executor fiscal si delegatie emisã de organul de executare silitã.

(3) În exercitarea atributiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silitã, executorii fiscali pot:

a) sã intre în orice incintã de afaceri a debitorului, persoanã juridicã, sau în alte incinte unde acesta îsi pãstreazã bunurile, în scopul identificãrii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum si sã analizeze evidenta contabilã a debitorului în scopul identificãrii tertilor care datoreazã sau detin în pãstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

b) sã intre în toate încãperile în care se gãsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoanã fizicã, precum si sã cerceteze toate locurile în care acesta îsi pãstreazã bunurile;

c) sã solicite si sã cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probã în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.

(4) Executorul fiscal poate intra în încãperile ce reprezintã domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu consimtãmântul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instantei judecãtoresti competente potrivit dispozitiilor Codului de procedurã civilã.

(5) Accesul executorului fiscal în locuintã, în incinta de afaceri sau în orice altã încãpere a debitorului, persoanã fizicã sau juridicã, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrãtoare. Executarea începutã va putea continua în aceeasi zi sau în zilele urmãtoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrãinãrii unor bunuri, accesul în încãperile debitorului va avea loc si la alte ore decât cele mentionate, precum si în zilele nelucrãtoare, în baza autorizatiei prevãzute la alin. (4).

(6) În absenta debitorului sau dacã acesta refuzã accesul în oricare dintre încãperile prevãzute la alin. (3), executorul fiscal poate sã pãtrundã în acestea în prezenta unui reprezentant al politiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al fortei publice si a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) si (5).

ARTICOLUL 129

Executarea silitã împotriva unei asocieri fãrã personalitate juridicã

Pentru executarea silitã a creantelor fiscale datorate de o asociere fãrã personalitate juridicã, chiar dacã existã un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile si imobile ale asocierii, cât si bunurile personale ale membrilor acesteia.

ARTICOLUL 130

Titlul executoriu si conditiile pentru începerea executãrii silite

(1) Executarea silitã a creantelor fiscale se efectueazã numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul fiscal competent sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(2) Titlul de creantã devine titlu executoriu la data la care creanta fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege.

(3) Executarea silitã începe numai dupã ce debitorul a fost înstiintat sã plãteascã, iar dupã înstiintare au trecut 15 zile de la comunicare.

(4) Actul prevãzut la alin. (1), în cuprinsul cãruia s-a înscris creanta fiscalã, denumit titlu executoriu, va contine, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), urmãtoarele: codul de identificare fiscalã; domiciliul fiscal al acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului.

(5) Pentru debitorii obligati în mod solidar la plata creantelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.

(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creante fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silitã, potrivit legii, organelor prevãzute la art. 126.

(7) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevãzute la art. 31 alin. (1) nu cuprind unul dintre urmãtoarele elemente: numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnãtura organului care l-a emis si dovada comunicãrii acestora, organul de executare va restitui de îndatã titlurile executorii organelor emitente.

(8) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de cãtre un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

ARTICOLUL 131

Reguli privind executarea silitã

(1) Executarea silitã se poate întinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmãribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueazã numai în mãsura necesarã pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmãrite numai cu respectarea conditiilor prevãzute de lege.

(3) În cadrul procedurii de executare silitã se pot folosi succesiv sau concomitent modalitãtile de executare silitã prevãzute de prezentul cod.

(4) Executarea silitã a creantelor fiscale nu se perimeazã.

(5) Executarea silitã se desfãsoarã pânã la stingerea creantelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitãtilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevãzute, dupã caz, dobânzi, penalitãti de întârziere sau alte sume, fãrã sã fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de cãtre organul de executare si consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunicã debitorului.

(7) Fatã de terti, inclusiv fatã de stat, o garantie realã si celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul în care acestea au fost fãcute publice prin oricare dintre metodele prevãzute de lege.

ARTICOLUL 132

Obligatia de informare

În vederea începerii executãrii silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probã prevãzute la art. 43, în vederea determinãrii averii si a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat sã furnizeze în scris, pe propria rãspundere, informatiile solicitate.

ARTICOLUL 133

Precizarea naturii debitului

În toate actele de executare silitã trebuie sã se indice titlul executoriu si sã se arate natura si cuantumul debitului ce face obiectul executãrii.

ARTICOLUL 134

Somatia

(1) Executarea silitã începe prin comunicarea somatiei.

Dacã în termen de 15 zile de la comunicarea somatiei nu se stinge debitul, se continuã mãsurile de executare silitã.

Somatia este însotitã de un exemplar al titlului executoriu.

(2) Somatia cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), urmãtoarele: numãrul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silitã; termenul în care cel somat urmeazã sã plãteascã suma prevãzutã în titlul executoriu, precum si indicarea consecintelor nerespectãrii acesteia.

ARTICOLUL 135

Drepturi si obligatii ale tertului

Tertul nu se poate opune sechestrãrii unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecã sau un privilegiu. Tertul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.

ARTICOLUL 136

Evaluarea bunurilor supuse executãrii silite

(1) Înaintea valorificãrii bunurilor acestea vor fi evaluate.

În acest scop organul de executare va apela la organe si persoane de specialitate, a cãror selectare nu este supusã reglementãrilor privind achizitiile publice si care sunt obligate sã îsi îndeplineascã atributiile ce le revin în acest sens.

(2) Organul de executare va actualiza pretul de evaluare tinând cont de rata inflatiei.

(3) Atunci când se considerã necesar, organul de executare va proceda la o nouã evaluare.

ARTICOLUL 137

Suspendarea sau încetarea executãrii silite

(1) Executarea silitã se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevãzute de prezentul cod.

(2) Executarea silitã se suspendã:

a) când suspendarea a fost dispusã de instantã sau de creditor, în conditiile legii;

b) la data comunicãrii aprobãrii înlesnirii la platã, în conditiile legii;

c) în cazul prevãzut la art. 145;

d) în alte cazuri prevãzute de lege.

(3) Executarea silitã se întrerupe:

a) la data declarãrii stãrii de insolvabilitate a debitorului;

b) în alte cazuri prevãzute de lege.

(4) Executarea silitã înceteazã dacã:

a) s-au stins integral obligatiile fiscale prevãzute în titlul executoriu, inclusiv obligatiile de platã accesorii, cheltuielile de executare si orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desfiintat titlul executoriu;

c) în alte cazuri prevãzute de lege.

(5) În cazul în care popririle înfiintate de organul de executare genereazã imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economicã, cu consecinte sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului si tinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporarã, totalã sau partialã a executãrii silite prin poprirea conturilor bancare.

(6) O datã cu cererea de suspendare prevãzutã la alin. (5) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrãrii, sau alte garantii prevãzute de lege.

SECTIUNEA a 2-a

Executarea silitã prin poprire

ARTICOLUL 138

Executarea silitã a sumelor ce se cuvin debitorilor

(1) Sunt supuse executãrii silite prin poprire orice sume urmãribile reprezentând venituri si disponibilitãti bãnesti în lei si în valutã, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de cãtre terte persoane sau pe care acestia le vor datora si/sau detine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

(2) În cazul sumelor urmãribile reprezentând venituri si disponibilitãti în valutã, bãncile sunt autorizate sã efectueze convertirea în lei a sumelor în valutã, fãrã consimtãmântul titularului de cont, la cursul de schimb afisat de acestea pentru ziua respectivã.

(3) Sumele ce reprezintã venituri bãnesti ale debitorului persoanã fizicã, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie specialã sunt supuse urmãririi numai în conditiile prevãzute de Codul de procedurã civilã.

(4) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinteazã de cãtre organul de executare printr-o adresã care va fi trimisã prin scrisoare recomandatã, cu dovada de primire, tertului poprit, împreunã cu o copie certificatã de pe titlul executoriu.

Totodatã va fi înstiintat si debitorul despre înfiintarea popririi.

(5) Poprirea nu este supusã validãrii.

(6) Poprirea înfiintatã anterior, ca mãsurã asigurãtorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, fãcutã tertului poprit, si înstiintarea despre aceasta a debitorului.

(7) Tertul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicãrii ce i s-a fãcut potrivit alin. (4) si (6), sã înstiinteze organul de executare dacã datoreazã vreo sumã de bani cu orice titlu debitorului.

(8) Poprirea se considerã înfiintatã la data la care tertul poprit, prin înstiintarea trimisã organului de executare, confirmã cã datoreazã sume de bani debitorului sau la data expirãrii termenului prevãzut la alin. (7).

(9) Dupã înfiintarea popririi tertul poprit este obligat sã facã de îndatã retinerile prevãzute de lege si sã vireze sumele retinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodatã în scris despre existenta altor creditori.

(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori, tertul poprit îi va anunta în scris despre aceasta pe creditori si va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferintã prevãzute la art. 160.

(11) Pentru stingerea creantelor fiscale debitorii detinãtori de conturi bancare pot fi urmãriti prin poprire asupra conturilor bancare, prevederile alin. (4) aplicându-se în mod corespunzãtor. În acest caz, o datã cu comunicarea somatiei si a titlului executoriu, fãcutã debitorului potrivit art. 39, o copie certificatã de pe acest titlu va fi comunicatã bãncii la care se aflã deschis contul debitorului.

Despre aceastã mãsurã va fi înstiintat si debitorul.

(12) În mãsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizãrii bãncii potrivit alin. (11), sumele existente, precum si cele viitoare provenite din încasãrile zilnice în conturile în lei si în valutã sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizãrii, respectiv de la data si ora primirii adresei de înfiintare a popririi asupra disponibilitãtilor bãnesti, bãncile nu vor proceda la decontarea documentelor de platã primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, si nu vor accepta alte plãti din conturile acestora pânã la achitarea integralã a obligatiilor fiscale, cu exceptia sumelor necesare plãtii drepturilor salariale.

(13) Dacã debitorul face plata în termenul prevãzut în somatie, organul de executare va înstiinta de îndatã în scris bãncile pentru sistarea totalã sau partialã a indisponibilizãrii conturilor si retinerilor. În caz contrar banca este obligatã sã procedeze conform dispozitiilor alin. (12).

(14) În situatia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeasi zi, bãncile vor urmãri executarea acestora din încasãrile zilnice realizate în contul debitorului.

(15) Dispozitiile alin. (10) se aplicã în mod corespunzãtor.

ARTICOLUL 139

Executarea silitã a tertului poprit

(1) Dacã tertul poprit înstiinteazã organul de executare cã nu datoreazã vreo sumã de bani debitorului urmãrit sau nu respectã dispozitiile art. 138 alin. (9)-(15), precum si în cazul în care invocã alte neregularitãti în legãturã cu drepturile si obligatiile pãrtilor privind înfiintarea popririi, instanta judecãtoreascã în a cãrei razã teritorialã se aflã domiciliul sau sediul tertului poprit, la cererea organului de executare ori a altei pãrti interesate, pe baza probelor administrate, va pronunta mentinerea sau desfiintarea popririi.

(2) Judecata se face de urgentã si cu precãdere.

(3) Pe baza hotãrârii de mentinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silitã a tertului poprit, în conditiile prezentului cod.

SECTIUNEA a 3-a

Executarea silitã a bunurilor mobile

ARTICOLUL 140

Executarea silitã a bunurilor mobile

(1) Sunt supuse executãrii silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu exceptiile prevãzute de lege.

(2) În cazul debitorului persoanã fizicã nu pot fi supuse executãrii silite, fiind necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale:

a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesionalã, precum si cele strict necesare exercitãrii profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfãsurãrii activitãtii agricole, cum sunt uneltele, semintele, îngrãsãmintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, dacã nu sunt mai multe de acelasi fel;

c) alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de douã luni, iar dacã debitorul se ocupã exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare pânã la noua recoltã;

d) combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru încãlzit si pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnã;

e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

f) bunurile declarate neurmãribile prin alte dispozitii legale.

(3) Bunurile debitorului persoanã fizicã necesare desfãsurãrii activitãtii de comert nu sunt exceptate de la executare silitã.

(4) Executarea silitã a bunurilor mobile se face prin sechestrarea si valorificarea acestora, chiar dacã acestea se aflã la un tert. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.

(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca mãsurã asigurãtorie nu este necesarã o nouã sechestrare.

(6) Executorul fiscal, la începerea executãrii silite, este obligat sã verifice dacã bunurile prevãzute la alin. (5) se gãsesc la locul aplicãrii sechestrului si dacã nu au fost substituite sau degradate, precum si sã sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele gãsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creantei.

(7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacã prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executãrii silite.

(8) Prin sechestrul înfiintat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeste un drept de gaj care conferã acestuia în raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.

(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp dureazã executarea silitã debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea datã, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdictii atrage rãspunderea, potrivit legii, a celui în culpã.

(10) Actele de dispozitie care ar interveni ulterior indisponibilizãrii prevãzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolutã.

(11) În cazurile în care nu au fost luate mãsuri asigurãtorii pentru realizarea integralã a creantei fiscale si la începerea executãrii silite se constatã cã existã pericolul evident de înstrãinare, substituire sau sustragere de la urmãrire a bunurilor urmãribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicatã o datã cu comunicarea somatiei.

ARTICOLUL 141

Procesul-verbal de sechestru

(1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:

a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei si a orei când s-a fãcut sechestrul;

b) numele si prenumele executorului fiscal care aplicã sechestrul, numãrul legitimatiei si al delegatiei;

c) numãrul dosarului de executare, data si numãrul de înregistrare a somatiei, precum si titlul executoriu în baza cãruia se face executarea silitã;

d) temeiul legal în baza cãruia se face executarea silitã;

e) sumele datorate pentru a cãror executare silitã se aplicã sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi si penalitãti de întârziere, mentionându-se si cota acestora, precum si actul normativ în baza cãruia a fost stabilitã obligatia de platã;

f) numele, prenumele si domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieste împreunã cu debitorul sau denumirea si sediul debitorului, numele, prenumele si domiciliul altor persoane majore care au fost de fatã la aplicarea sechestrului, precum si alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate si indicarea valorii estimative a fiecãruia, dupã aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea si individualizarea acestora, mentionându-se starea de uzurã si eventualele semne particulare ale fiecãrui bun, precum si dacã s-au luat mãsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se aflã, sau de administrare ori conservare a acestora, dupã caz;

h) mentiunea cã evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesitã cunostinte de specialitate;

i) mentiunea fãcutã de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipotecã ori privilegiu, dupã caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

j) numele, prenumele si adresa persoanei cãreia i s-au lãsat bunurile, precum si locul de depozitare a acestora, dupã caz;

k) eventualele obiectii fãcute de persoanele de fatã la aplicarea sechestrului;

l) mentiunea cã, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plãteste obligatiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnãtura executorului fiscal care a aplicat sechestrul si a tuturor persoanelor care au fost de fatã la sechestrare. Dacã vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea sã semneze, executorul fiscal va mentiona aceastã împrejurare.

(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predã debitorului sub semnãturã sau i se comunicã la domiciliul ori sediul acestuia, precum si, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmã semnând cu mentiunea de primire a bunurilor în pãstrare.

(3) În vederea valorificãrii organul de executare este obligat sã verifice dacã bunurile sechestrate se gãsesc la locul mentionat în procesul-verbal de sechestru, precum si dacã nu au fost substituite sau degradate.

(4) Când bunurile sechestrate gãsite cu ocazia verificãrii nu sunt suficiente pentru realizarea creantei fiscale, organul de executare va face investigatiile necesare pentru identificarea si urmãrirea altor bunuri ale debitorului.

(5) Dacã se constatã cã bunurile nu se gãsesc la locul mentionat în procesul-verbal de sechestru sau dacã au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie un proces-verbal de constatare. Pentru bunurile gãsite cu prilejul investigatiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.

(6) Dacã se sechestreazã si bunuri gajate pentru garantarea creantelor altor creditori, organul de executare le va trimite si acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.

(7) Executorul fiscal care constatã cã bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelasi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, si alte bunuri pe care le va identifica.

(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considerã sechestrate si în cadrul noii executãri silite.

(9) În cazul în care executorul fiscal constatã cã în legãturã cu bunurile sechestrate s-au sãvârsit fapte care pot constitui infractiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru si va sesiza de îndatã organele de urmãrire penalã competente.

ARTICOLUL 142

Custodele

(1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lãsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, dupã caz, ori vor fi ridicate si depozitate de cãtre acesta. Atunci când bunurile sunt lãsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii si când se constatã cã existã pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valutã, titluri de valoare, obiecte din metale pretioase, pietre pretioase, obiecte de artã, colectii de valoare, acestea se ridicã si se depun, cel târziu a doua zi lucrãtoare, la unitãtile specializate.

(3) Cel care primeste bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.

(4) În cazul în care custodele este o altã persoanã decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneratie tinând seama de activitatea depusã.

SECTIUNEA a 4-a

Executarea silitã a bunurilor imobile

ARTICOLUL 143

Executarea silitã a bunurilor imobile

(1) Sunt supuse executãrii silite bunurile imobile proprietate a debitorului.

(2) Executarea silitã imobiliarã se întinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevãzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmãrite decât o datã cu imobilul.

(3) În cazul debitorului persoanã fizicã nu poate fi supus executãrii silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

(4) Dispozitiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silitã se face pentru stingerea creantelor fiscale rezultate din sãvârsirea de infractiuni.

(5) Executorul fiscal care aplicã sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozitiile art. 140 alin. (9) si (10) si ale art. 141 alin. (1) si (2) fiind aplicabile.

(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecã legalã.

(7) Dreptul de ipotecã conferã creditorului fiscal în raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipotecã, în sensul prevederilor dreptului comun.

(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndatã biroului de carte funciarã efectuarea inscriptiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(9) Biroul de carte funciarã va comunica organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale si sarcini care greveazã imobilul urmãrit, precum si titularii acestora, care vor fi înstiintati de cãtre organul de executare si chemati la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil si distribuirea pretului.

(10) Creditorii debitorului, altii decât titularii drepturilor mentionate la alin. (9), sunt obligati ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidentele de publicitate imobiliarã, sã comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

ARTICOLUL 144

Instituirea administratorului-sechestru

(1) La instituirea sechestrului si în tot cursul executãrii silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacã aceastã mãsurã este necesarã pentru administrarea imobilului urmãrit, a chiriilor, a arendei si a altor venituri obtinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apãrarea în litigii privind imobilul respectiv.

(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altã persoanã fizicã sau juridicã.

(3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitãtile abilitate si va depune recipisa la organul de executare.

(4) Când administrator-sechestru este numitã o altã persoanã decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneratie tinând seama de activitatea depusã.

ARTICOLUL 145

Suspendarea executãrii silite a bunurilor imobile

(1) Dupã primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, sã îi aprobe ca plata integralã a creantelor fiscale sã se facã din veniturile bunului imobil urmãrit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

(2) De la data aprobãrii cererii debitorului, executarea silitã începutã asupra bunului imobil se suspendã.

(3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silitã imobiliarã înainte de expirarea termenului de 6 luni.

(4) Dacã debitorul persoanã juridicã cãruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silitã sau îsi provoacã insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzãtor prevederile art. 25.

SECTIUNEA a 5-a

Executarea silitã a altor bunuri

ARTICOLUL 146

Executarea silitã a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rãdãcini

(1) Executarea silitã a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rãdãcini, care sunt ale debitorului, se efectueazã în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.

(2) Pentru executarea silitã a recoltelor si a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.

(3) Organul de executare va hotãrî, dupã caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor asa cum sunt prinse de rãdãcini sau dupã ce vor fi culese.

ARTICOLUL 147

Executarea silitã a unui ansamblu de bunuri

(1) Bunurile mobile si/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacã organul de executare apreciazã cã astfel acestea pot fi vândute în conditii mai avantajoase.

(2) Pentru executarea silitã a bunurilor prevãzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.

(3) Prevederile sectiunii a 3-a privind executarea silitã a bunurilor mobile si ale sectiunii a 4-a privind executarea silitã a bunurilor imobile, precum si ale art. 154 privind plata în rate se aplicã în mod corespunzãtor.

SECTIUNEA a 6-a

Valorificarea bunurilor

ARTICOLUL 148

Valorificarea bunurilor sechestrate

(1) În cazul în care creanta fiscalã nu este stinsã în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fãrã efectuarea altei formalitãti, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu exceptia situatiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiintarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executãrii silite.

(2) Pentru a realiza executarea silitã cu rezultate cât mai avantajoase, tinând seama atât de interesul legitim si imediat al creditorului, cât si de drepturile si obligatiile debitorului urmãrit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalitãtile prevãzute de dispozitiile legale în vigoare si care, fatã de datele concrete ale cauzei, se dovedeste a fi mai eficientã.

(3) În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:

a) întelegerea pãrtilor;

b) vânzare în regim de consignatie a bunurilor mobile;

c) vânzare directã;

d) vânzare la licitatie;

e) alte modalitãti admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitatii, agentii imobiliare sau societãti de brokeraj, dupã caz.

(4) Dacã au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradãrii, acestea pot fi vândute în regim de urgentã.

(5) Dacã din cauza unei contestatii sau a unei învoieli între pãrti data, locul sau ora vânzãrii directe sau la licitatie a fost schimbatã de organul de executare, se vor face alte publicatii si anunturi, potrivit art. 151.

(6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai cãtre persoane fizice sau juridice care nu au obligatii fiscale restante.

(7) În sensul alin. (6), în categoria obligatiilor fiscale restante nu se cuprind obligatiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânãri sau esalonãri la platã.

ARTICOLUL 149

Valorificarea bunurilor potrivit întelegerii pãrtilor

(1) Valorificarea bunurilor potrivit întelegerii pãrtilor se realizeazã de debitorul însusi, cu acordul organului de executare, astfel încât sã se asigure o recuperare corespunzãtoare a creantei fiscale. Debitorul este obligat sã prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au fãcut si nivelul de acoperire a creantelor fiscale, indicând numele si adresa potentialului cumpãrãtor, precum si termenul în care acesta din urmã va achita pretul propus.

(2) Pretul propus de cumpãrãtor si acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât pretul de evaluare.

(3) Organul de executare, dupã analiza propunerilor prevãzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul si contul bugetar în care pretul bunului va fi virat de cumpãrãtor.

(4) Indisponibilizarea prevãzutã la art. 140 alin. (9) si (10) se ridicã dupã creditarea contului bugetar mentionat la alin. (3).

ARTICOLUL 150

Valorificarea bunurilor prin vânzare directã

(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directã se poate realiza în urmãtoarele cazuri:

a) pentru bunurile prevãzute la art. 148 alin. (4);

b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitatie, dacã se recupereazã integral creanta fiscalã;

c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitatie sau dupã finalizarea ei, dacã bunul nu a fost vândut si o persoanã oferã cel putin pretul de evaluare.

(2) Vânzarea directã se realizeazã prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.

(3) În cazul în care organul de executare înregistreazã în conditiile prevãzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferã cel mai mare pret fatã de pretul de evaluare.

ARTICOLUL 151

Vânzarea bunurilor la licitatie

(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitatie organul de executare este obligat sã efectueze publicitatea vânzãrii cu cel putin 10 zile înainte de data fixatã pentru desfãsurarea licitatiei.

(2) Publicitatea vânzãrii se realizeazã prin afisarea anuntului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primãriei în a cãrei razã teritorialã se aflã bunurile sechestrate, la sediul si domiciliul debitorului, la locul vânzãrii, dacã acesta este altul decât cel unde se aflã bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzãrii bunurilor imobile, si prin anunturi într-un cotidian national de largã circulatie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, dupã caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum si prin alte modalitãti prevãzute de lege.

(3) Despre data, ora si locul licitatiei vor fi înstiintati si debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum si titularii drepturilor reale si ai sarcinilor care greveazã bunul urmãrit.

(4) Anuntul privind vânzarea cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si urmãtoarele:

a) numãrul dosarului de executare silitã;

b) bunurile care se oferã spre vânzare si descrierea lor sumarã;

c) pretul de evaluare ori pretul de pornire a licitatiei, în cazul vânzãrii la licitatie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;

d) indicarea, dacã este cazul, a drepturilor reale si a privilegiilor care greveazã bunurile;

e) data, ora si locul vânzãrii;

f) invitatia, pentru toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sã înstiinteze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilitã pentru vânzare;

g) invitatia cãtre toti cei interesati în cumpãrarea bunurilor sã se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop si pânã la acel termen sã prezinte oferte de cumpãrare;

h) mentiunea cã ofertantii sunt obligati sã depunã, în cazul vânzãrii prin licitatie, pânã la termenul de vânzare, o taxã de participare reprezentând 10% din pretul de pornire a licitatiei;

i) mentiunea cã toti cei interesati în cumpãrarea bunurilor trebuie sã prezinte dovada emisã de creditorii bugetari cã nu au obligatii fiscale restante;

j) data afisãrii publicatiei de vânzare.

(5) Licitatia se tine la locul unde se aflã bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, dupã caz.

(6) Debitorul este obligat sã permitã tinerea licitatiei în spatiile pe care le detine, dacã sunt adecvate acestui scop.

(7) Pentru participarea la licitatie ofertantii depun, cu cel putin o zi înainte de data licitatiei, urmãtoarele documente:

a) oferta de cumpãrare;

b) dovada plãtii taxei de participare, potrivit alin. (11);

c) împuternicirea persoanei care îl reprezintã pe ofertant;

d) pentru persoanele juridice de nationalitate românã, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comertului;

e) pentru persoanele juridice strãine, actul de înmatriculare tradus în limba românã;

f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;

g) pentru persoanele fizice strãine, copie de pe pasaport;

h) dovada, emisã de creditorii fiscali, cã nu are obligatii fiscale restante.

(8) Pretul de pornire a licitatiei este pretul de evaluare pentru prima licitatie, diminuat cu 25% pentru a doua licitatie si cu 50% pentru a treia licitatie.

(9) Licitatia începe de la cel mai mare pret din ofertele de cumpãrare scrise, dacã acesta este superior celui prevãzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmã pret.

(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare pret, dar nu mai putin decât pretul de pornire. În cazul prezentãrii unui singur ofertant la licitatie, comisia poate sã îl declare adjudecatar dacã acesta oferã cel putin pretul de pornire a licitatiei.

(11) Taxa de participare reprezintã 10% din pretul de pornire a licitatiei si se plãteste în lei la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitatie, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participantilor care au depus oferte de cumpãrare si nu au fost declarati adjudecatari, iar în cazul adjudecãrii taxa se retine în contul pretului. Taxa de participare nu se restituie ofertantilor care nu s-au prezentat la licitatie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum si adjudecatarului care nu a plãtit pretul, retinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silitã.

ARTICOLUL 152

Comisia de licitatie

(1) Vânzarea la licitatie a bunurilor sechestrate este organizatã de o comisie. Atributiile comisiei si competentele acesteia sunt stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(2) La termenele fixate pentru tinerea licitatiei executorul fiscal va da citire mai întâi anuntului de vânzare si apoi ofertelor scrise primite pânã la data prevãzutã la art. 151 alin. (7).

(3) Dacã la prima licitatie nu s-au prezentat ofertanti sau nu s-a obtinut cel putin pretul de pornire al licitatiei conform art. 151 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea tinerii celei de-a doua licitatii.

(4) În cazul în care nu s-a obtinut pretul de pornire nici la a doua licitatie ori nu s-au prezentat ofertanti, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea tinerii celei de-a treia licitatii.

(5) La a treia licitatie creditorii urmãritori sau intervenienti nu pot sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 50% din pretul de evaluare.

(6) Pentru fiecare termen de licitatie se va face o nouã publicitate a vânzãrii, conform prevederilor art. 151.

(7) Dupã licitarea fiecãrui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfãsurarea si rezultatul licitatiei.

(8) În procesul-verbal prevãzut la alin. (7) se vor mentiona, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si urmãtoarele: numele si prenumele sau denumirea cumpãrãtorului, precum si domiciliul sau sediul acestuia; numãrul dosarului de executare silitã; indicarea bunurilor adjudecate, a pretului la care bunul a fost adjudecat si a taxei pe valoarea adãugatã, dacã este cazul; toti cei care au participat la licitatie si sumele oferite de fiecare participant, precum si, dacã este cazul, mentionarea situatiilor în care vânzarea nu s-a realizat.

ARTICOLUL 153

Adjudecarea

(1) Dupã adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat sã plãteascã pretul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitatea a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancarã, în cel mult 5 zile de la data adjudecãrii.

(2) Dacã adjudecatarul nu plãteste pretul, procedura vânzãrii la licitatie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecãrii. În acest caz, adjudecatarul este obligat sã plãteascã cheltuielile prilejuite de noua licitatie si, în cazul în care pretul obtinut la noua licitatie este mai mic, diferenta de pret.

(3) Adjudecatarul va putea sã achite la urmãtoarea licitatie pretul oferit initial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitatie.

(4) Dacã la urmãtoarea licitatie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sã plãteascã toate cheltuielile prilejuite de urmãrirea acestuia.

(5) Termenul prevãzut la alin. (1) se aplicã si în cazul valorificãrii conform întelegerii pãrtilor sau prin vânzare directã.

ARTICOLUL 154

Plata în rate

(1) În cazul vânzãrii la licitatie a bunurilor imobile cumpãrãtorii pot solicita plata pretului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din pretul de adjudecare a bunului imobil si cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili conditiile si termenele de platã a pretului în rate.(2) Cumpãrãtorul nu va putea înstrãina bunul imobil decât dupã plata pretului în întregime si a dobânzii stabilite.

(3) În cazul neplãtii avansului prevãzut la alin. (1) dispozitiile art. 153 se aplicã în mod corespunzãtor.

(4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creantele fiscale pentru care s-a început executarea silitã si constituie venit al bugetului corespunzãtor creantei principale.

ARTICOLUL 155

Procesul-verbal de adjudecare

(1) În cazul vânzãrii bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a pretului sau a avansului prevãzut la art. 154 alin. (1), dacã bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzãrii cu plata în rate, biroului de carte funciarã pentru a înscrie interdictia de înstrãinare si grevare a bunului pânã la plata integralã a pretului si a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza cãruia se face înscrierea în cartea funciarã.

(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în conditiile alin. (1) va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si urmãtoarele mentiuni:

a) numãrul dosarului de executare silitã;

b) numãrul si data procesului-verbal de desfãsurare a licitatiei;

c) numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul cumpãrãtorului;

d) codul de identificare fiscalã a debitorului si cumpãrãtorului;

e) pretul la care s-a adjudecat bunul si taxa pe valoarea adãugatã, dacã este cazul;

f) modalitatea de platã a diferentei de pret în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate;

g) datele de identificare a bunului;

h) mentiunea cã acest document constituie titlu de proprietate si cã poate fi înscris în cartea funciarã;

i) mentiunea cã pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza cãruia se emite titlul executoriu împotriva cumpãrãtorului care nu plãteste diferenta de pret, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata pretului în rate;

j) semnãtura cumpãrãtorului sau a reprezentantului sãu legal, dupã caz.

(3) În cazul în care cumpãrãtorul cãruia i s-a încuviintat plata pretului în rate nu plãteste restul de pret în conditiile si la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, în baza procesului-verbal de adjudecare care constituie titlu executoriu.

(4) În cazul vânzãrii bunurilor mobile, dupã plata pretului, executorul fiscal întocmeste în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.

(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în conditiile alin. (4) va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si elementele prevãzute la alin. (2), din prezentul articol, cu exceptia lit. f), h) si i), precum si mentiunea cã acest document constituie titlu de proprietate.

Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator si cumpãrãtorului.

ARTICOLUL 156

Reluarea procedurii de valorificare

(1) Dacã bunurile supuse executãrii silite nu au putut fi valorificate prin modalitãtile prevãzute la art. 148, acestea vor fi restituite debitorului cu mentinerea mãsurii de indisponibilizare, pânã la împlinirea termenului de prescriptie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare si va putea, dupã caz, sã ia mãsura numirii, mentinerii ori schimbãrii administratorului-sechestru ori custodelui.

(2) În cazul în care debitorii cãrora urma sã li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai aflã la domiciliul fiscal declarat si, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificati, organul fiscal va proceda la înstiintarea acestora, cu procedura prevãzutã pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 39 alin. (3), cã bunul în cauzã este pãstrat la dispozitia proprietarului pânã la împlinirea unui termen de 6 luni de la data comunicãrii respective, dupã care va fi valorificat potrivit dispozitiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privatã a statului, dacã legea nu prevede altfel.

(3) Cele arãtate la alin. (2) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.

(4) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevãzut la alin. (3) în conditiile legii se va sesiza instanta judecãtoreascã competentã cu actiune în constatarea dreptului de proprietate privatã a statului asupra bunului respectiv.

ARTICOLUL 157

Darea în platã

(1) În tot cursul executãrii silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoanã juridicã, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în conditiile art. 156 alin. (1), creantele fiscale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publicã a statului a bunurilor imobile supuse executãrii silite.

(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul abilitat sã efectueze procedura de executare silitã, potrivit legii, va transmite cererea, împreunã cu un exemplar al dosarului de executare silitã si propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finantelor publice, care va decide asupra modului de solutionare a acesteia si va dispune organului abilitat sã efectueze procedura de executare silitã, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului a bunului imobil si stingerea creantei pentru care s-a început executarea silitã.

(3) De la data depunerii cererii de cãtre debitor pânã la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului, bunul imobil rãmâne indisponibilizat.

(4) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publicã a statului a bunului imobil constituie titlu de proprietate.

Operatiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dãrii în platã, este scutitã de taxa pe valoarea adãugatã.

(5) Bunurile imobile trecute în proprietatea publicã a statului conform alin. (1) pot fi date în administrare în conditiile legii.

(6) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publicã a statului conform prezentului cod au fost revendicate si restituite, potrivit legii, tertelor persoane, debitorul persoanã juridicã va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceastã modalitate.

CAPITOLUL IX

Cheltuieli

ARTICOLUL 158

Cheltuieli de executare silitã

(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silitã sunt în sarcina debitorului.

(2) Suma cheltuielilor cu executarea silitã se stabileste de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bazã documente privind cheltuielile efectuate.

(3) Cheltuielile de executare silitã a creantelor fiscale se avanseazã de organele de executare, din bugetul acestora.

(4) Cheltuielile de executare silitã care nu au la bazã documente care sã ateste cã au fost efectuate în scopul executãrii silite nu sunt în sarcina debitorului urmãrit.

(5) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silitã se fac venit la bugetul de stat.

CAPITOLUL X

Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silitã

ARTICOLUL 159

Sumele realizate din executare silitã

(1) Suma realizatã în cursul procedurii de executare silitã reprezintã totalitatea sumelor încasate dupã comunicarea somatiei prin orice modalitate prevãzutã de prezentul cod.

(2) Creantele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanta principalã si apoi accesoriile acesteia.

(3) Dacã suma ce reprezintã atât creanta fiscalã, cât si cheltuielile de executare este mai micã decât suma realizatã prin executare silitã, cu diferenta se va proceda la compensare, potrivit art. 105, sau se restituie, la cerere, debitorului, dupã caz.

(4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înstiintat de îndatã.

ARTICOLUL 160

Ordinea de distribuire

(1) În cazul în care executarea silitã a fost pornitã de mai multi creditori sau când pânã la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus si alti creditori titlurile lor, organele prevãzute la art. 126 vor proceda la distribuirea sumei potrivit urmãtoarei ordini de preferintã, dacã legea nu prevede altfel:

a) creantele reprezentând cheltuielile de orice fel, fãcute cu urmãrirea si conservarea bunurilor al cãror pret se distribuie;

b) creantele reprezentând salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întretinerea si îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporarã de muncã, pentru prevenirea îmbolnãvirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãtii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurãrilor sociale de stat, precum si creantele reprezentând obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii;

c) creantele rezultând din obligatii de întretinere, alocatii pentru copii sau de platã a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existentã;

d) creantele fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurãrilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

e) creantele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

f) creantele reprezentând despãgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietãtii publice prin fapte ilicite;

g) creantele rezultând din împrumuturi bancare, din livrãri de produse, prestãri de servicii sau executãri de lucrãri, precum si din chirii sau arenzi;

h) creantele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

i) alte creante.

(2) Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferintã, dacã legea nu prevede altfel, suma realizatã din executare se repartizeazã între creditori proportional cu creanta fiecãruia.

ARTICOLUL 161

Reguli privind eliberarea si distribuirea

(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii si care îndeplinesc conditia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare fatã de alti creditori care au garantii reale asupra bunului respectiv.

(2) Accesoriile creantei principale prevãzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferintã a creantei principale.

(3) În cazul vânzãrii bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipotecã sau alte drepturi reale, despre care a luat cunostintã în conditiile art. 141 alin. (6) si ale art. 143 alin. (9), organul de executare este obligat sã îi înstiinteze din oficiu pe creditorii în favoarea cãrora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea pretului.

(4) Creditorii care nu au participat la executarea silitã pot depune titlurile lor în vederea participãrii la distribuirea sumelor realizate prin executare silitã, numai pânã la data întocmirii de cãtre organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã se va face numai dupã trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, dupã caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înstiintarea pãrtilor si a creditorilor care si-au depus titlurile.

(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã se va consemna de executorul fiscal de îndatã într-un proces-verbal, care se va semna de toti cei îndreptãtiti.

(7) Cel nemultumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silitã poate cere executorului fiscal sã consemneze în procesul-verbal obiectiile sale.

(8) Dupã întocmirea procesului-verbal prevãzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept sã cearã sã participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silitã.

CAPITOLUL XI

Contestatia la executare silitã

ARTICOLUL 162

Contestatia la executare silitã

(1) Persoanele interesate pot face contestatie împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum si în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în conditiile legii.

(2) Contestatia poate fi fãcutã si împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instantã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdictional si dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.

(3) Contestatia se introduce la instanta judecãtoreascã competentã si se judecã în procedurã de urgentã.

ARTICOLUL 163

Termen de contestare

(1) Contestatia se poate face în termen de 15 zile, sub sanctiunea decãderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunostintã de executarea ori de actul de executare pe care le contestã, din comunicarea somatiei sau din altã înstiintare primitã ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuãrii executãrii silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunostintã, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunostintã, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestã.

(2) Contestatia prin care o tertã persoanã pretinde cã are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmãrit poate fi introdusã cel mai târziu în termen de 15 zile dupã efectuarea executãrii.

(3) Neintroducerea contestatiei în termenul prevãzut la alin. (2) nu îl împiedicã pe cel de-al treilea sã îsi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

ARTICOLUL 164

Conditii de sesizare a instantei

(1) Contestatia la executare se face cu conditia depunerii numai de cãtre persoanele juridice a unei cautiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului.

(2) Dovada privind plata cautiunii prevãzute la alin. (1) va însoti în mod obligatoriu contestatia debitorului, fãrã de care aceasta nu va putea fi înregistratã.

(3) Verificarea cuantumului cautiunii se va efectua de judecãtorul de serviciu la data înregistrãrii cererii.

(4) Cautiunea se restituie în cazul admiterii în totalitate a contestatiei.

ARTICOLUL 165

Judecarea contestatiei

(1) La judecarea contestatiei instanta va cita si organul de executare în a cãrui razã teritorialã se gãsesc bunurile urmãrite ori, în cazul executãrii prin poprire, îsi are sediul sau domiciliul tertul poprit.

(2) La cererea pãrtii interesate instanta poate decide, în cadrul contestatiei la executare, asupra împãrtirii bunurilor pe care debitorul le detine în proprietate comunã cu alte persoane.

(3) Dacã admite contestatia la executare, instanta, dupã caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executãrii însesi, anularea sau lãmurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cãrui îndeplinire a fost refuzatã.

(4) În cazul anulãrii actului de executare contestat sau al încetãrii executãrii însesi si al anulãrii titlului executoriu, instanta poate dispune prin aceeasi hotãrâre sã i se restituie celui îndreptãtit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.

(5) În cazul respingerii contestatiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despãgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executãrii, iar când contestatia a fost exercitatã cu rea-credintã, el va fi obligat si la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.

CAPITOLUL XII

Stingerea creantelor fiscale prin alte modalitãti

ARTICOLUL 166

Insolvabilitatea

(1) Creantele fiscale urmãrite de organele de executare pot fi scãzute din evidenta acestora în cazul în care debitorul respectiv se gãseste în stare de insolvabilitate.

(2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilã în urmãtoarele situatii:

a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmãribile;

b) când dupã încetarea executãrii silite pornite împotriva debitorului rãmân debite neachitate;

c) când debitorul a dispãrut sau a decedat fãrã sã lase avere;

d) când debitorul nu este gãsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut si la acestea ori în alte locuri, unde existã indicii cã a avut avere, nu se gãsesc venituri sau bunuri urmãribile;

e) când, potrivit legii, debitorul persoanã juridicã îsi înceteazã existenta si au rãmas neachitate obligatii fiscale.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplicã în cazul în care existã succesori universali sau cu titlu universal, potrivit dreptului comun, sau existã debitori solidari potrivit art. 25.

(4) Pentru creantele fiscale ale debitorilor declarati în stare de insolvabilitate, conducãtorul organului de executare dispune scoaterea creantei din evidenta curentã si trecerea ei într-o evidentã separatã.

(5) În cazurile în care se constatã cã debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmãribile dupã declararea stãrii de insolvabilitate, organele de executare vor lua mãsurile necesare de redebitare a sumelor si de executare silitã.

ARTICOLUL 167

Deschiderea procedurii de reorganizare judiciarã sau faliment

(1) Organul de executare este obligat ca pentru creantele fiscale datorate de comercianti, societãti comerciale, cooperative de consum ori cooperative mestesugãresti sau persoane fizice sã cearã instantelor judecãtoresti competente începerea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, în conditiile legii.

(2) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizãrii judiciare si a falimentului se vor înainta instantelor judecãtoresti si sunt scutite de consemnarea vreunei cautiuni.

ARTICOLUL 168

Anularea creantelor fiscale

(1) În cazuri exceptionale, pentru motive temeinice, prin hotãrâre, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de creante fiscale.

(2) În situatiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin postã, sunt mai mari decât creantele fiscale supuse executãrii silite, conducãtorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somatiei prin postã sunt suportate de organul fiscal.

(3) Creantele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anuleazã. Anual, prin hotãrâre a Guvernului se stabileste plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.

TITLUL IX

Solutionarea contestatiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

CAPITOLUL I

Dreptul la contestatie

ARTICOLUL 169

Posibilitatea de contestare

(1) Împotriva titlului de creantã fiscalã si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii.

(2) Este îndreptãtit la contestatie numai cel care considerã cã a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

(3) Baza de impunere si impozitul sau taxa stabilite prin decizie de impunere se contestã numai împreunã.

(4) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 81 alin. (1), contestatia se poate depune de orice persoanã care participã la realizarea venitului.

(5) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai princontestarea acestei decizii.

ARTICOLUL 170

Forma si continutul contestatiei

(1) Contestatia se formuleazã în scris si va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestatiei;

c) motivele de fapt si de drept;

d) dovezile pe care se întemeiazã;

e) semnãtura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum si stampila în cazul persoanelor juridice.

Dovada calitãtii de împuternicit al contestatorului, persoanã fizicã sau juridicã, se face potrivit legii.

(2) Contestatia se depune la organul fiscal al cãrui act administrativ este atacat si nu este supusã taxelor de timbru.

ARTICOLUL 171

Termenul de depunere a contestatiei

(1) Contestatia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decãderii.

(2) În cazul în care competenta de solutionare nu apartine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestatia va fi înaintatã de cãtre acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de solutionare competent.

(3) În cazul în care contestatia este depusã la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintatã, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(4) Dacã actul administrativ fiscal nu contine elementele prevãzute la art. 38 alin. (2) lit. h), contestatia poate fi depusã, în termen de 3 luni de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, organului de solutionare competent.

ARTICOLUL 172

Retragerea contestatiei

(1) Contestatia poate fi retrasã de contestator pânã la solutionarea acesteia. Organul de solutionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renuntarea la contestatie.

(2) Prin retragerea contestatiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouã contestatie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.

CAPITOLUL II

Competenta de solutionare a contestatiilor. Decizia de solutionare

ARTICOLUL 173

Organul competent

(1) Contestatiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a titlurilor de creantã privind datoria vamalã se solutioneazã dupã cum urmeazã:

a) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamalã, precum si accesorii ale acestora, al cãror cuantum este sub 5 miliarde lei, se solutioneazã de cãtre organele competente constituite la nivelul directiilor generale unde contestatorii sunt înregistrati ca plãtitori de impozite si taxe;

b) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamalã, accesoriile acestora, al cãror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum si cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se solutioneazã de cãtre organe competente de solutionare constituite la nivel central.

(2) Contestatiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se solutioneazã de cãtre organele fiscale emitente.

(3) Cuantumul sumelor prevãzute la alin. (1) se actualizeazã prin hotãrâre a Guvernului.

ARTICOLUL 174

Decizia de solutionare

(1) În solutionarea contestatiei, organul competent se pronuntã prin decizie.

(2) Decizia emisã în solutionarea contestatiei este definitivã în sistemul cãilor administrative de atac.

ARTICOLUL 175

Forma si continutul deciziei de solutionare a contestatiei

(1) Decizia de solutionare a contestatiei se emite în formã scrisã si va cuprinde: preambulul, considerentele si dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu solutionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numãrul de înregistrare a contestatiei la organul de solutionare competent, obiectul cauzei, precum si sinteza sustinerilor pãrtilor atunci când organul competent de solutionare a contestatiei nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt si de drept care au format convingerea organului de solutionare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde solutia pronuntatã, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitatã si instanta competentã.

(5) Decizia se semneazã de cãtre conducãtorul directiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducãtorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, dupã caz.

CAPITOLUL III

Dispozitii procedurale

ARTICOLUL 176

Introducerea altor persoane în procedura de solutionare

(1) Organul de solutionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în solutionarea contestatiei, dupã caz, alte persoane ale cãror interese juridice de naturã fiscalã sunt afectate în urma emiterii deciziei de solutionare a contestatiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 7.

(2) Persoanele care participã la realizarea venitului în sensul art. 169 alin. (4) si nu au înaintat contestatie vor fi introduse din oficiu.

(3) Persoanei introduse în procedura de contestatie i se vor comunica toate cererile si declaratiile celorlalte pãrti.

Aceastã persoanã are drepturile si obligatiile pãrtilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formeazã obiectul contestatiei si are dreptul sã înainteze propriile sale cereri.

(4) Dispozitiile Codului de procedurã civilã referitoare la interventia fortatã si voluntarã sunt aplicabile.

ARTICOLUL 177

Solutionarea contestatiei

(1) În solutionarea contestatiei organul competent va verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestatiei se face în raport de sustinerile pãrtilor, de dispozitiile legale invocate de acestea si de documentele existente la dosarul cauzei. Solutionarea contestatiei se face în limitele sesizãrii.

(2) Organul de solutionare competent pentru lãmurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al directiilor de specialitate din minister sau al altor institutii si autoritãti.

(3) Prin solutionarea contestatiei nu se poate crea o situatie mai grea contestatorului în propria cale de atac.

(4) Contestatorul, intervenientii sau împuternicitii acestora pot sã depunã probe noi în sustinerea cauzei. În aceastã situatie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, dupã caz, i se va oferi posibilitatea sã se pronunte asupra acestora.

(5) Organul de solutionare competent se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedurã si asupra celor de fond, iar când se constatã cã acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.

ARTICOLUL 178

Suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei pe cale administrativã

(1) Organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivatã, solutionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor sãvârsirii unei infractiuni a cãrei constatare ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra solutiei ce urmeazã sã fie datã în procedurã administrativã;

b) solutionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecãti.

(2) Organul de solutionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacã sunt motive întemeiate.

(3) Procedura administrativã este reluatã la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

ARTICOLUL 179

Suspendarea executãrii actului administrativ fiscal

(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativã de atac nu suspendã executarea actului administrativ fiscal.

(2) Organul de solutionare a contestatiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat pânã la solutionarea contestatiei, la cererea temeinic justificatã a contestatorului.

(3) Dacã se suspendã executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda si executarea deciziei de impunere ulterioare.

(4) Organele de solutionare pot dispune instituirea mãsurilor asigurãtorii de cãtre organul fiscal competent în conditiile prezentului cod.

CAPITOLUL IV

Solutii asupra contestatiei

ARTICOLUL 180

Solutii asupra contestatiei

(1) Prin decizie contestatia va putea fi admisã, în totalitate sau în parte, ori respinsã.

(2) În cazul admiterii contestatiei se decide, dupã caz, anularea totalã sau partialã a actului atacat. (3) Prin decizie se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatie în care urmeazã sã se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de solutionare.

(4) Prin decizie se poate suspenda solutionarea cauzei, în conditiile prevãzute de art. 178.

ARTICOLUL 181

Respingerea contestatiei pentru neîndeplinirea conditiilor procedurale

(1) Dacã organul de solutionare competent constatã neîndeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsã fãrã a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

(2) Contestatia nu poate fi respinsã dacã poartã o denumire gresitã.

ARTICOLUL 182

Comunicarea deciziei si calea de atac

(1) Decizia privind solutionarea contestatiei se comunicã contestatorului, persoanelor introduse, în conditiile art. 39, precum si organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate la instanta judecãtoreascã de contencios administrativ competentã.

TITLUL X

Sanctiuni

ARTICOLUL 183

Contraventii

(1) Constituie contraventii urmãtoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaratiilor de înregistrare fiscalã sau de mentiuni;

b) nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaratiilor fiscale, în conditiile art. 73;

c) nerespectarea obligatiilor prevãzute la art. 49 si art. 50 alin. (2);

d) nerespectarea obligatiei prevãzute la art. 96 alin. (7);

e) neaducerea la îndeplinire a mãsurilor stabilite potrivit art. 96 alin. (8);

f) nerespectarea obligatiei înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente, potrivit art. 65 alin. (1);

g) nerespectarea de cãtre plãtitorii de salarii si venituri asimilate salariilor a obligatiilor privind completarea si pãstrarea fiselor fiscale;

h) neîndeplinirea obligatiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, dupã caz, la terte persoane a formularelor si documentelor prevãzute de legea fiscalã, altele decât declaratiile fiscale si declaratiile de înregistrare fiscalã sau de mentiuni;

i) nerespectarea de cãtre bãnci a obligatiilor privind furnizarea informatiilor si a obligatiilor de decontare prevãzute de prezentul cod;

j) nerespectarea obligatiilor ce-i revin tertului poprit, potrivit prezentului cod;

k) nerespectarea obligatiei de comunicare prevãzute la art. 143 alin. (9).

(2) Contraventiile prevãzute la alin. (1) se sanctioneazã astfel:

a) cu amendã de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoanele fizice, si cu amendã de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârsirii faptelor prevãzute la alin. (1) lit. c);

b) cu amendã de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, pentru persoanele fizice, si cu amendã de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârsirii faptei prevãzute la alin. (1) lit. d);

c) cu amendã de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, si cu amendã de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârsirii faptei prevãzute la alin. (1) lit. e);

d) cu amendã de la 500.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoanele fizice, si cu amendã de la 5.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul sãvârsirii faptelor prevãzute la alin. (1) lit. a), b), f)-k).

(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevãzute de lege a declaratiilor de venit constituie contraventie si se sanctioneazã cu amendã de la 100.000 lei la lei.

ARTICOLUL 184

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de cãtre organele fiscale competente.

ARTICOLUL 185

Actualizarea sumei amenzilor

Limitele amenzilor contraventionale prevãzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în functie de evolutia ratei inflatiei, prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice.

ARTICOLUL 186

Dispozitii aplicabile

Dispozitiile prezentului titlu se completeazã cu dispozitiile legale referitoare la regimul juridic al contraventiilor.

TITLUL XI

Dispozitii tranzitorii si finale

ARTICOLUL 187

Dispozitii privind functionarii publici din cadrul organelor fiscale

(1) În exercitarea atributiilor de serviciu functionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiti cu exercitiul autoritãtii publice si beneficiazã de protectie potrivit legii.

(2) Ministerul Finantelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu si din unitãtile subordonate, dupã caz, prin retinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silitã potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciarã si faliment, precum si din surse reglementate prin alte acte normative.

(3) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu si din unitãtile subordonate Ministerului Finantelor Publice, care desfãsoarã activitãtile prevãzute la alin. (2), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar si va fi aprobat prin ordin al ministrului finantelor publice.

ARTICOLUL 188

Acte normative de aplicare

(1) În aplicarea prezentului cod Guvernul adoptã norme metodologice de aplicare.

(2) Formularele necesare si instructiunile de utilizare a acestora, privind creantele fiscale, se aprobã prin ordin al ministrului finantelor publice.

(3) Formularele necesare si instructiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor si taxelor locale, se aprobã prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si ministrului finantelor publice.

ARTICOLUL 189

Scutirea organelor fiscale de plata taxelor

Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cautiuni pentru cererile, actiunile si orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrãrii creantelor fiscale.

ARTICOLUL 190

Înscrierea creantelor la Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare

Pentru creantele bugetare administrate de Ministerul Finantelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unitãtile sale teritoriale ca agenti împuterniciti, sã înscrie creantele cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare.

ARTICOLUL 191

Dispozitii privind termenele

(1) Cererile depuse de cãtre contribuabil potrivit prezentului cod se solutioneazã de cãtre organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu exceptia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

(2) În situatiile în care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsã între data solicitãrii si data primirii informatiilor solicitate.

(3) Termenele în curs la data intrãrii în vigoare a prezentului cod se calculeazã dupã normele legale în vigoare la data când au început sã curgã.

ARTICOLUL 192

Confiscãri

(1) Confiscãrile dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de cãtre organele care au dispus confiscarea.

Confiscãrile dispuse de procurori sau de instantele de judecatã se duc la îndeplinire de cãtre organele competente ale Ministerului Administratiei si Internelor, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finantelor Publice, conform legii.

(2) Sumele confiscate, precum si cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai putin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire si de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, dupã caz, conform legii.

ARTICOLUL 193

Dispozitii tranzitorii privind înregistrarea fiscalã

(1) Persoanele prevãzute la art. 63 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligatia de a depune declaratia de înregistrare fiscalã în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului cod.

(2) Codurile de identificare fiscalã si certificatele de înregistrare fiscalã atribuite anterior intrãrii în vigoare a prezentului cod rãmân valabile.

(3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, al cãror domiciliu fiscal diferã de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, dupã caz, au obligatia de a depune declaratia de înregistrare fiscalã în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se considerã valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.

ARTICOLUL 194

Dispozitii tranzitorii privind solutionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adãugatã

Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adãugatã, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adãugatã si nesolutionate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, se solutioneazã potrivit reglementãrilor în temeiul cãrora au fost depuse.

ARTICOLUL 195

Dispozitii tranzitorii privind inspectia fiscalã

Inspectiile fiscale începute înainte de data intrãrii în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste conditii, mãsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.

ARTICOLUL 196

Dispozitii tranzitorii privind solutionarea contestatiilor

Contestatiile depuse înainte de data intrãrii în vigoare a prezentului cod se solutioneazã potrivit procedurii administrativ-jurisdictionale existente la data depunerii contestatiei.

ARTICOLUL 197

Dispozitii tranzitorii privind executarea silitã

Executãrile silite, în curs la data intrãrii în vigoare a prezentului cod, se continuã potrivit dispozitiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rãmânând valabile.

ARTICOLUL 198

Intrarea în vigoare

Prezentul cod intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2004.

Dispozitiile titlului X Sanctiuni intrã în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.

ARTICOLUL 199

Conflictul temporal al actelor normative

Reglementãrile emise în temeiul ordonantelor si ordonantelor de urgentã prevãzute la art. 200 rãmân aplicabile pânã la data aprobãrii actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevãzute la art. 188, în mãsura în care nu contravin prevederilor acestuia.

ARTICOLUL 200

Abrogãri

La data intrãrii în vigoare a prezentului cod se abrogã:

a) Ordonanta Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscalã a plãtitorilor de impozite si taxe, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

b) Ordonanta Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

c) Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificãrile si completãrile ulterioare, cu exceptia art. 152;

d) Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 64/1999, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

e) Ordonanta de urgentã a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 506/2001, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

f) Ordonanta Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creantelor bugetelor locale, publicatã înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 358/2003.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NÃSTASE

Contrasemneazã:

Ministrul finantelor publice,

Mihai Nicolae Tãnãsescu

Bucuresti, 24 decembrie 2003.

Nr. 92.