PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

CODUL CIVIL - PROIECT 2004

TITLU PRELIMINAR

Despre legea civilă

Capitolul I

Dispozitii generale

Obiectul Codului civil	Art.1 – Dispozitiile prezentului cod reglementează raporturile civile, patrimoniale si nepatrimoniale, stabilite între persoanele fizice sau persoanele juridice.
Continutul Codului civil	Art.2 – Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozitiilor sale.

Capitolul II

Aplicarea si efectele legii civile

Activitatea legii civile	Art.3 – (1) Legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României dacă în textul ei nu este prevăzută o dată ulterioară. În toate cazurile, termenul se calculează zi cu zi. (2) Legea civilă se aplică tuturor situatiilor juridice ivite cât timp este în vigoare, situatiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare, precum si efectelor viitoare ale unei situatii juridice trecute.
Neretroactivitatea legii civile	Art.4 – (1) Legea nouă nu are putere retroactivă; ea nu modifică si nici nu suprimă conditiile de constituire a unei situatii juridice anterior constituite, nici conditiile de stingere a unei situatii juridice anterior stinse. De asemenea, legea nouă nu modifică si nici nu desfiintează efectele deja produse ale unei situatii juridice stinse sau aflate în curs de realizare. (2) Actele juridice lovite de nulitate la data intrării în vigoare a legii noi rămân supuse legii vechi, chiar dacă potrivit legii noi ele ar fi valabile.
Supravietuirea legii vechi	Art.5 – (1) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu exceptia cazurilor în care legea nouă dispune altfel. (2) În cazul situatiilor juridice ale căror efecte pot fi modificate sau stinse în mod liber de către părti si aflate în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura si întinderea drepturilor si obligatiilor părtilor, precum si orice alte efecte juridice, afară de cazul în care prin legea nouă s-ar dispune altfel. (3) Cu toate acestea, dispozitiile legii noi se aplică în ceea ce priveste modalitătile de exercitare a drepturilor sau de executare a obligatiilor, precum si a celor privitoare la transmisiunea, preluarea, transformarea sau, după caz, stingerea acestora, în afară de cazurile în care prin legea nouă s-ar dispune altfel.
Iesirea din vigoare a legii civile	Art.6 – (1) O lege nu este abrogată decât printr-o lege ulterioară ce cuprinde o dispozitie expresă abrogatoare sau prin incompatibilitatea noilor dispozitii cu cele precedente atunci când legea nouă reglementează în întregime materia ce era reglementată de legea anterioară. (2) O lege generală nu abrogă dispozitiile unei legi speciale anterioare decât prin prevederi exprese.
Situatiile juridice	Art.7 – În sensul prezentului capitol, prin situatii juridice se întelege orice raporturi juridice civile împreună cu actele sau faptele juridice generatoare, modificatoare sau extinctive, precum starea persoanelor, capacitatea lor civilă, regimul bunurilor si altele asemenea.
Analogia legii si analogia dreptului	Art.8 – (1) În cazurile neprevăzute de lege se aplică dispozitiile privitoare la situatii juridice asemănătoare, iar în lipsa acestora, principiile generale ale dreptului civil. (2) Este interzis judecătorului să stabilească dispozitii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronuntă în cauzele ce îi sunt supuse judecătii.
Aplicarea unor categorii de legi	Art.9 – (1) Legile care derogă de la o dispozitie generală, care restrâng exercitiul unor drepturi civile sau care prevăd sanctiuni civile se aplică numai în cazurile anume arătate. (2) De la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale.
Eroarea comună si de neînlăturat	Art.10 – (1) Când cineva, împărtăsind credinta comună si invincibilă, a crezut că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanta judecătorească, tinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această eroare va produce fată de cel aflat în eroare aceleasi efecte ca si când ar fi valabil, afară însă de cazul când desfiintarea lui nu i-ar pricinui nici o pagubă. (2) Eroarea comună si de neînlăturat nu se prezumă. (3) Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciară si în orice alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.

CARTEA I

Despre persoane

TITLUL I

Dispozitii generale

Subiectele de drept civil	Art.11 – (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice. (2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi si de obligatii civile. (3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind conditiile cerute de lege, este titulară de drepturi si de obligatii civile.
Recunoasterea drepturilor civile	Art.12 – Drepturile civile ale persoanelor fizice si ale persoanelor juridice sunt ocrotite si garantate de lege.
Cetătenii străini si apatrizii	Art.13 - (1) Cetătenii străini si apatrizii sunt asimilati, în conditiile legii, cu cetătenii români, în ceea ce priveste drepturile lor civile. (2) Asimilarea se aplică în mod corespunzător si persoanelor juridice străine.
Buna-credintă	Art.14 - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îsi exercite drepturile si să îsi execute obligatiile cu bună-credintă, în acord cu ordinea publică si bunele moravuri. (2) Buna-credintă se prezumă, cât timp nu se dovedeste contrariul.
Abuzul de drept	Art.15 – Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori, după caz, într-o manieră excesivă si nerezonabilă, contrară bunei-credinte.
Capacitatea civilă	Art.16– (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. (2) Orice persoană are capacitate de folosintă si, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitate de exercitiu.
Limitele capacitătii civile	Art.17 – (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosintă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si conditiile prevăzute expres de lege. (2) Nimeni nu poate renunta nici în tot, nici în parte, la capacitatea de folosintă sau la capacitatea de exercitiu.
Egalitatea în fata legii civile	Art.18 – Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenta politică, averea, originea socială, gradul de cultură, precum si orice altă situatie similară, nu au nici o influentă asupra capacitătii civile.
Patrimoniul	Art.19 – (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu. (2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni, însă numai în conditiile prevăzute de lege.

TITLUL II

Persoana fizică

CAPITOLUL I

Despre capacitatea civilă a persoanei fizice

Sectiunea 1

Capacitatea de folosintă

Notiune	Art.20 – Capacitatea de folosintă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii civile.
Durata capacitătii de folosintă	Art.21 – Capacitatea de folosintă începe la nasterea persoanei si încetează o dată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului conceput	Art.22 – Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însă numai dacă el se naste viu. Dispozitiile art.329 referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt aplicabile.

Sectiunea a 2-a

Capacitatea de exercitiu

Notiune	Art.23 – Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
Începutul capacitătii de exercitiu	Art.24 – (1) Capacitatea de exercitiu deplină începe la data când persoana devine majoră. (2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Situatia minorului căsătorit	Art.25 – (1) Minorul dobândeste, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercitiu. (2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credintă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercitiu.
Capacitatea de exercitiu anticipată	Art.26 – Pentru motive temeinice, instanta tutelară poate recunoaste minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercitiu. În acest scop, vor fi ascultati si părintii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, si avizul consiliului de familie.
Capacitatea de exercitiu restrânsă	Art.27 – (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsă. (2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviintarea părintilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, si cu încuviintarea instantei tutelare. Încuviintarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului. (3) Cu toate acestea, minorul prevăzut la alin.(1), poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu sunt păgubitoare, precum si acte de dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la data încheierii lor.
Actele minorului care a împlinit 15 ani	Art.28 – (1) Minorul care a împlinit 15 ani poate să încheie singur acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, fără a avea nevoie de încuviintarea părintilor sau a tutorelui. (2) În acest caz, minorul exercită singur drepturile si execută tot astfel obligatiile izvorâte din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobândite.
Lipsa capacitătii de exercitiu	Art.29 – (1) Nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; interzisul judecătoresc. (2) Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali, în conditiile prevăzute de lege. (3) Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exercitiu poate face singură acte de conservare, precum si acte de dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la momentul încheierii lor.
Nulitatea relativă a actelor juridice făcute cu încălcarea dispozitiilor privitoare la capacitate	Art.30 – Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art.27 alin.(3) si la art.29 alin.(3), precum si actele făcute de tutore fără încuviintarea instantei tutelare, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt lovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Lipsa dreptului la actiune	Art.31 – Minorul sau interzisul judecătoresc nu are dreptul la actiunea în anulare sau în reductiunea obligatiilor sale dacă prejudiciul rezultă dintr-un eveniment cazual si neasteptat.
Răspunderea civilă a minorului	Art.32 – (1) Minorul sau interzisul judecătoresc nu se poate sustrage obligatiei extracontractuale de a repara prejudiciul cauzat altuia prin culpa sa. (2) Simpla declaratie făcută de minor că este major nu-l lipseste de actiunea în anulare sau în reductiune a obligatiilor sale.
Nulitatea pentru incapacitate	Art.33 – (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă poate invoca singur, în apărare, nulitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate sau din punerea sub interdictie judecătorească. (2) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau interzisului judecătoresc incapacitatea acestora.
Limitele obligatiei de restituire	Art.34 – Persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă nu este obligată la restituire, decât în limita folosului realizat.
Confirmarea actelor lovite de nulitate relativă	Art.35 – Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul minoritătii, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalitătilor cerute pentru încheierea lui valabilă.

Sectiunea a 3-a

Declararea judecătorească a mortii

Conditii de declarare: - generale	Art.36 – (1) În cazul în care o persoană este dispărută si există indicii că a încetat din viată, ea poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel putin patru ani de la data primirii ultimelor stiri din care rezultă că era în viată. (2) Dacă data primirii ultimelor stiri despre cel dispărut nu se poate stabili, termenul prevăzut în alin.(1) se socoteste de la sfârsitul lunii în care s-au primit ultimele stiri, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârsitul anului calendaristic.
- în împrejurări speciale	Art.37 – (1) Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundatiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăteste a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel putin sase luni de la data împrejurării în care a avut loc disparitia. (2) Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc disparitia nu poate fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozitiile art.36 alin. (2).
- în cazul mortii sigure	Art.38 – Dacă încetarea din viată este sigură, desi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească fără a se astepta împlinirea vreunui termen de la disparitie.
Procedura de declarare a mortii	Art.39 – Judecarea cererii de declarare a mortii se face potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
Data prezumată a mortii celui dispărut	Art.40 – (1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din viată la data pe care hotărârea rămasă irevocabilă a stabilit-o ca fiind aceea a mortii. Dacă hotărârea nu arată si ora mortii, se socoteste că cel declarat mort a încetat din viată în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a mortii. (2) În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viată în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art.36 sau art.37, după caz. (3) Instanta judecătorească poate rectifica data mortii stabilită potrivit dispozitiilor alin.(1) si (2), dacă se dovedeste că nu era posibil ca cel declarat mort să fi murit la acea dată.
Prezumtia de viată a celui dispărut	Art.41 – Cel dispărut este socotit a fi în viată, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă irevocabilă.
Anularea hotărârii de declararea a mortii	Art.42 – (1) Dacă cel declarat mort este în viată se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea. (2) Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putintă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispozitiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii stia ori trebuia să stie că persoana declarată moartă este în viată. (3) Hotărârea va fi oricând anulată si în cazul în care se înfătisează certificatul de deces al celui declarat mort.
Plata făcută mostenitorilor aparenti	Art.43 – Plata făcută mostenitorilor sau legatarilor cu titlu particular ai unei persoane care reapare ulterior hotărârii declarative de moarte este valabilă si liberatorie, dacă a fost făcută înainte de radierea din registrul de stare civilă a mentiunii privitoare la deces.
Drepturile mostenitorului aparent	Art.44 – Mostenitorul aparent care află de existenta persoanei declarate decedată prin hotărâre judecătorească păstrează posesiunea bunurilor si dobândeste fructele sau veniturile acestor bunuri, cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.

CAPITOLUL II

Despre respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente

Dreptul la viată si alte drepturi	Art.45 – Orice persoană are dreptul la viată, la sănătate, la integritate fizică si psihică, la onoare si reputatie, la respectul vietii sale familiale si private.
Atributele de identificare	Art.46 – De asemenea, orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la resedintă, precum si la o anumită stare civilă.
Dreptul de a dispune de sine însusi	Art.47 – Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăsi, dacă nu încalcă drepturile si libertătile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Respectul datorat persoanei decedate	Art.48 – Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum si cu privire la corpul său.
Respectarea vointei persoanei decedate	Art.49 – (1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii si poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiti de capacitate de exercitiu sau al celor cu capacitate de exercitiu restrânsă este necesar si consimtământul scris al părintilor sau, după caz, al tutorelui. (2) În lipsa dorintei exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, vointa sotului, părintilor, descendentilor, rudelor în linie colaterală până la gradul al patrulea, inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal, iar în lipsa acestora, va hotărî primăria în a cărei rază teritorială a avut loc decesul.
Prelevarea de tesuturi si organe umane	Art. 50 – Prelevarea de tesuturi si organe umane, în scop medical sau stiintific, de la persoanele decedate se efectuează numai în conditiile prevăzute de lege.

Capitolul III

Identificarea persoanei fizice

Sectiunea 1

Numele

Dreptul la nume	Art.51 –Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii.
Structura numelui	Art.52 – Numele cuprinde numele de familie si prenumele.
Dobândirea numelui	Art.53 – (1) Numele de familie se dobândeste prin efectul filiatiei si se modifică prin efectul schimbării stării civile, în conditiile prevăzute de lege. (2) Prenumele se stabileste la data înregistrării nasterii, pe baza declaratiei de nastere si poate fi alcătuit din cel mult trei cuvinte. Sunt interzise prenumele fanteziste, indecente, ridicole si altele asemenea. (3) Numele de familie si prenumele copilului găsit, născut din părinti necunoscuti, se stabilesc, prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucuresti, în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul.
Schimbarea numelui pe cale administrativă	Art.54 – Cetătenii români pot obtine, în conditiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.

Sectiunea a 2-a

Domiciliul si resedinta

Domiciliul si resedinta	Art.55 – (1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îsi are locuinta statornică sau principală. (2) Resedinta persoanei fizice este acolo unde îsi are locuinta temporară sau secundară.
Prezumtia de domiciliu	Art.56 – (1) Resedinta va fi socotită domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) În lipsă de resedintă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul unde ea se găseste, iar dacă acesta nu se cunoaste, la locul ultimului domiciliu.
Dovada	Art.57 – (1) Dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a resedintei nu va putea fi opusă altor persoane.
Domiciliul minorului si al persoanei puse sub interdictie	Art.58 - (1) Domiciliul minorului este la părintii săi sau la acela dintre părinti la care el locuieste în mod statornic. (2) În cazul în care părintii au domicilii separate si nu se înteleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, decide instanta judecătorească. (3) În situatiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimtământul acestora, ori, după caz, la o institutie de ocrotire. (4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părintii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum si domiciliul persoanei puse sub interdictie, este la reprezentantul legal.
Domiciliul copilului aflat în dificultate	Art.59 – Domiciliul copilului aflat în dificultate, în cazurile prevăzute prin legea specială, se află la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament sau încredintat, după caz.
Domiciliul persoanei puse sub curatelă	Art.60 - (1) În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptătit să-l reprezinte. (2) Dacă un custode sau un curator a fost numit asupra unor bunuri succesorale, cei chemati la mostenire au domiciliul la custode sau la curator, în măsura în care acesta este îndreptătit să-i reprezinte.
Domiciliul profesional	Art.61 – Acela care exercită în mod statornic o activitate profesională sau are una ori mai multe întreprinderi agricole, comerciale sau industriale, va fi socotit că domiciliază si la locul acelor întreprinderi sau activităti, în tot ceea ce priveste obligatiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc.
Alegerea de domiciliu	Art.62– (1) Părtile unui act juridic pot, prin acelasi act sau printr-un act separat, să aleagă un domiciliu în vederea executării actului sau a exercitării drepturilor născute din actul principal. (2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci ea trebuie făcută în scris.

Sectiunea a 3-a

Actele de stare civilă

Dovada stării civile	Art.63 – Starea civilă se dovedeste cu actele întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum si cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă	Art.64– (1) Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă, precum si orice înscrieri făcute pe actele de stare civilă, se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoresti irevocabile. (2) Starea civilă a persoanei poate fi modificată numai în baza unei hotărâri de anulare, modificare, rectificare sau completare a unui act de stare civilă, dacă nu a fost formulată si o actiune de modificare a stării civile.
Actele de stare civilă	Art.65 – (1) Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice si fac dovada până la înscrierea în fals pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofiterului de stare civilă si, până la proba contrară, pentru celelalte mentiuni. (2) Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
Alte mijloace de dovadă a stării civile	Art.66 – Starea civilă se poate dovedi, înaintea instantei judecătoresti, prin orice mijloace de probă, dacă: a) nu au existat registre de stare civilă; b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte; c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului după actul de stare civilă; d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

TITLUL III

Ocrotirea persoanei fizice

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Interesul persoanei ocrotite	Art.67 – (1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai în interesul acesteia. (2) La luarea unei măsuri de ocrotire, trebuie să se tină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si îndeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile sale.
Modalitătile de ocrotire	Art.68 – (1) Ocrotirea minorului se realizează prin părinti, tutelă, plasament sau încredintare, în conditiile legii. (2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în conditiile prevăzute de prezentul cod.
Instanta tutelară	Art.69 – Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei prin tutelă si curatelă, sunt de competenta instantei tutelare, de la domiciliul persoanei ocrotite.
Ocrotirea persoanei prin tutelă	Art.70 - (1) Ocrotirea persoanei prin tutelă se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în conditiile prezentului cod, precum si de către consiliul de familie, ca organ consultativ. (2) Consiliul de familie poate fi constituit de către instanta tutelară numai la cererea persoanelor interesate. (3) În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de către instanta tutelară în cazurile prevăzute la art.96, art.100 si art.108.

CAPITOLUL II

Despre tutela minorului

Sectiunea 1

Despre deschiderea tutelei

Cazuri de instituire

Art.71 – Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinti sunt decedati, necunoscuti, decăzuti din exercitiul drepturilor părintesti, pusi sub interdictie, dispăruti ori declarati morti, când copilul este abandonat sau este lipsit de îngrijirea ambilor părinti, precum si în cazul în care, la încetarea adoptiei, instanta hotărăste că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

Persoanele obligate să înstiinteze instanta tutelară

Art.72 – Au obligatia ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când află de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art.71, să înstiinteze instanta tutelară: persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei în care locuieste minorul; serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării mortii unei persoane, precum si notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale; instantele judecătoresti, reprezentantii Ministerului Public si ai politiei, cu prilejul pronuntării, luării sau executării unei măsuri privative de libertate; organele administratiei publice locale, institutiile de ocrotire, precum si orice altă persoană.

Sectiunea a 2-a

Despre tutore

Persoana care poate fi numită tutore	Art.73 – (1) Poate fi tutore o persoană fizică sau sotul si sotia, împreună, dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezentul cod. (2) În cazul în care, în situatia prevăzută la art.71 se află mai multi minori care sunt frati, se numeste de regulă un singur tutore.
Persoanele care nu pot fi numite tutore	Art.74 – (1) Nu poate fi tutore: a) minorul, interzisul judecătoresc sau cel pus sub curatelă; b) cel decăzut din drepturile părintesti sau declarat incapabil de a fi tutore; c) cel căruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum si cel cu rele purtări; d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta; e) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; f) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul mortii, responsabilitatea părintească. (2) Dacă una din împrejurările arătate la alin.(1) se iveste în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeasi procedură ca si la numirea lui.
Desemnarea tutorelui de către părinte	Art.75– (1) Părintele poate desemna, prin înscris autentic sau prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi. (2) Desemnarea făcută de părintele care în momentul mortii era decăzut din drepturile părintesti sau pus sub interdictie, este lipsită de efecte.
Desemnarea mai multor tutori	Art.76– În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo preferintă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei si care îsi exprimă dorinta de a fi tutore, instanta tutelară va hotărî tinând seama de conditiile lor materiale, precum si de garantiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Împiedicarea persoanei desemnate de a fi numit tutore	Art.77 – (1) Cel chemat la tutelă în conformitate cu dispozitiile art.75 nu poate fi înlăturat fără acordul său, decât dacă se află în vreunul din cazurile prevăzute la art.74 sau dacă prin numirea sa interesele minorului ar fi primejduite. (2) Dacă cel chemat la tutelă este numai temporar împiedicat în exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite, instanta tutelară, după încetarea împiedicării, îl numeste tutore la cererea sa, dar nu mai târziu de sase luni de la deschiderea tutelei. Până atunci, instanta desemnează un tutore provizoriu. (3) După trecerea celor sase luni, dacă persoana desemnată nu a cerut numirea sa ca tutore, cel numit provizoriu tutore rămâne să îndeplinească în continuare sarcinile tutelei.
Numirea tutorelui de către instanta tutelară	Art.78 – În lipsa unui tutore desemnat, instanta tutelară, numeste ca tutore, dacă motive întemeiate nu se opun, o rudă sau un afin, ori un prieten al familiei minorului, având domiciliul în România, în stare să îndeplinească această sarcină tinând seama de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, de conditiile materiale si de garantiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
Procedura de numire	Art.79 – (1) Numirea tutorelui se face de instanta tutelară în camera de consiliu prin încheiere irevocabilă. Ascultarea minorului care a împlinit 10 ani este obligatorie. (2) În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanta tutelară a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin.(1), cu consultarea consiliului de familie. (3) Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui si se afisează la sediul instantei tutelare si la primăria de la domiciliul minorului. (4) Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării. (5) Între timp, instanta tutelară poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar să numească un curator special.
Persoanele care pot refuza continuarea tutelei	Art.80 – (1) Cel numit tutore este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei. (2) Poate refuza continuarea tutelei: a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniti; b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani; c) cel care creste si educă doi sau mai multi copii; d) cel care, din cauza bolii, a infirmitătii, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.
Înlocuirea tutorelui	Art.81 – Tutorele aflat în oricare dintre situatiile prevăzute în art.80 poate cere să fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adresează instantei tutelare, care va hotărî de urgentă. Până la solutionarea cererii sale de înlocuire, el este obligat să continue exercitarea atributiilor.
Caracterul personal al tutelei	Art.82 – (1) Tutela este o sarcină personală. (2) Cu toate acestea, instanta tutelară, cu avizul consiliului de familie poate, tinând seama de mărimea si compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca gestionarea patrimoniului ori doar a unei părti a acestuia să fie încredintată, potrivit legii, unei persoane fizice sau juridice specializate.
Caracterul gratuit al tutelei	Art.83 – (1) Tutela este o sarcină gratuită. (2) Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptătit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneratie al cărei cuantum va fi stabilit de instanta tutelară, cu avizul consiliului de familie, tinând seama de munca depusă în administrarea averii si de starea materială a minorului si a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile bunurilor minorului. Instanta tutelară, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneratie, potrivit împrejurărilor.

Sectiunea a 3-a

Consiliul de familie

Rolul consiliului de familie	Art.84 – Consiliul de familie se constituie pentru a supraveghea modul în care tutorele îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste îndatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului.
Membrii consiliului de familie	Art.85 – (1) Instanta tutelară poate constitui un consiliu de familie, compus din trei rude sau afini, tinând seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite si alte persoane care au avut legături de prietenie cu părintii minorului sau care manifestă interes pentru situatia acestuia. (2) Sotul si sotia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiasi consiliu de familie. (3) În aceleasi conditii, instanta tutelară numeste si doi supleanti. (4) Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.
Alte dispozitii aplicabile consiliului de familie	Art.86 – Dispozitiile art.74, art. 80 alin.(1) si alin.(2) lit.d), art.81 si art. 107 se aplică în mod corespunzător si membrilor consiliului de familie.
Modificarea consiliului de familie	Art.87 – În afară de cazul prevăzut la art. 91, alcătuirea consiliului de familie nu se poate modifica în timpul tutelei, afară numai dacă interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau dacă, prin moartea sau disparitia unuia dintre membri, ar fi necesară completarea.
Procedura de constituire a consiliului de familie	Art.88 – (1) În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care îndeplinesc conditiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către instanta tutelară, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunostintă despre situatia minorului. (2) Numirea membrilor consiliului de familie se face de către instanta tutelară pe baza raportului anchetei referitoare la situatia psiho-socială, precum si a oricăror altor probe. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat.
Modul de lucru	Art.89– (1) Consiliul de familie este convocat cu cel putin 10 zile înainte de data întrunirii. (2) Cei convocati sunt obligati să se prezinte personal. Totusi, dacă aceasta nu este posibil, ei pot fi reprezentati de persoane care sunt rude sau afini cu părintii minorului, dacă aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Sotii se pot reprezenta reciproc.
Atributii	Art.90 – (1) Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instantei tutelare si ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative si deciziile se iau în mod valabil cu votul majoritătii membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă. (2) La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat; dispozitiile art.202 sunt aplicabile în mod corespunzător. (3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate într-un registru special constituit.
Înlocuirea consiliului de familie	Art.91 – Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile formulate potrivit prezentului cod, instanta a hotărât de cel putin două ori, în mod irevocabil, împotriva deciziilor consiliului de familie.
Imposibilitatea constituirii consiliului de familie	Art.92 – Dacă în cazul prevăzut la art. 91 nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, ca si în cazul contrarietătii de interese dintre minor si toti membrii consiliului de familie si supleanti, tutorele poate cere instantei tutelare autorizatia de a exercita singur tutela.

Sectiunea a 4-a

Despre exercitarea tutelei

§.1 Dispozitii generale

Exercitarea tutelei în interesul minorului	Art.93 – Tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce priveste persoana, cât si bunurile acestuia.
Continutul tutelei	Art.94 – (1) Tutorele are obligatia de a îngriji de minor. (2) El este obligat să crească copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică si mentală, de educarea, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
Tutela exercitată de ambii soti	Art.95 – (1) În cazul în care tutori sunt doi soti, acestia răspund împreună pentru exercitarea atributiilor tutelei. Dispozitiile privind responsabilitatea părintească sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) În cazul în care unul dintre soti introduce actiunea de divort, instanta, din oficiu, va înstiinta instanta tutelară pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.

§. 2 Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului

Avizul consiliului de familie	Art.96– Măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul consiliului de familie, cu exceptia măsurilor care au caracter curent.
Domiciliul minorului	Art.97– Minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu încuviintarea instantei tutelare minorul poate avea si o resedintă.
Felul învătăturii sau al pregătirii profesionale	Art.98 – (1) Felul învătăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul ce nu a împlinit 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de tutore, decât cu încuviintarea instantei tutelare. (2) Instanta tutelară nu poate, împotriva vointei minorului care a împlinit 14 ani, să schimbe felul învătăturii acestuia, hotărâtă de părinti sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei. (3) Religia în care a fost educat copilul nu se poate schimba decât în cazuri exceptionale, cu încuviintarea instantei tutelare.
Ascultarea minorului care a împlinit 10 ani	Art.99 – Instanta tutelară nu poate hotărî fără ascultarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.

§.3 Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului

Inventarul bunurilor minorului	Art.100 – (1) După numirea tutorelui si în prezenta acestuia, membrii consiliului de familie vor verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instantei tutelare. (2) Creantele pe care le au fată de minor tutorele sau vreunul din membrii consiliului de familie, sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile acestora trebuie declarate, sub sanctiunea de a le pierde, cu prilejul inventarierii si pot fi plătite numai cu aprobarea instantei tutelare.
Actele de conservare	Art.101 – Înainte de încheierea inventarului, tutorele nu poate face, în numele minorului, decât acte de conservare si acte de administrare ce nu suferă întârziere.
Obligatiile tutorelui: - administrarea bunurilor minorului	Art.102– (1) Tutorele are obligatia de a administra cu bună-credintă bunurile minorului. (2) Nu sunt supuse administrării tutorelui bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit, dacă testatorul sau donatorul nu a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul desemnat prin actul de dispozitie sau numit de către instanta tutelară.
- reprezentarea minorului în actele civile	Art.103– Tutorele are obligatia de a reprezenta pe minor în actele civile, dar numai până când acesta împlineste vârsta de 14 ani.
Regimul juridic al actelor de dispozitie	Art.104 – (1) Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donatii si nici să garanteze obligatia altuia. Fac exceptie darurile obisnuite, potrivite cu starea materială a minorului. (2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie si încuviintarea instantei tutelare, să facă în mod valabil înstrăinarea, împărteala, ipotecarea ori, după caz, gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si să încheie orice alte acte ce depăsesc dreptul de administrare. (3) Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor cuprinse în alin.(1) si (2) sunt lovite de nulitate relativă. În cazurile prevăzute la alin.(2) actiunea în nulitate apartine consiliului de familie si instantei tutelare. (4) Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie si fără încuviintarea instantei tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum si bunurile devenite nefolositoare pentru minor.
Încuviintarea instantei tutelare	Art.105 – (1) Instanta tutelară acordă tutorelui încuviintarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. (2) Încuviintarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, conditiile de încheiere a actului. (3) În caz de vânzare, încuviintarea va arăta dacă vânzarea se va face prin bună învoială, licitatie publică, sau în alt mod. (4) În toate cazurile, instanta tutelară poate indica tutorelui modul în care se întrebuintează sumele de bani obtinute.
Încuviintarea actelor minorului care a împlinit 14 ani	Art.106 – (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviintarea tutorelui sau, după caz, a curatorului. (2) Dacă actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmează să-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu încuviintarea instantei tutelare si cu avizul consiliului de familie, va fi necesară atât încuviintarea acesteia, cât si avizul consiliului de familie. (3) Minorul nu poate să facă donatii, altele decât darurile obisnuite potrivit stării lui materiale si nici să garanteze obligatia altuia. (4) Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor alin.(1)-(3) sunt lovite de nulitate relativă.
Interzicerea unor contracte	Art.107 – (1) Este interzisă, sub sanctiunea nulitătii absolute, încheierea de acte juridice între tutore sau sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile tutorelui, pe de o parte, si minor, pe de altă parte. (2) Dispozitiile alin.(1) nu se aplică în cazul în care bunul este cumpărat la licitatie publică de un coproprietar sau de un titular al unei garantii reale.
Fixarea sumei anuale necesare pentru întretinerea minorului	Art.108 – (1) Consiliul de familie stabileste suma anuală necesară pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă. (2) Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, instanta tutelară va dispune vânzarea bunurilor minorului prin bună învoială sau prin licitatie publică. (3) Obiectele ce au valoare afectivă pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vândute decât în mod exceptional. (4) Dacă minorul este lipsit de bunuri si nu are părinti sau alte rude care sunt obligate prin lege să-i acorde întretinere, ori aceasta nu este suficientă, minorul are dreptul la asistentă socială, în conditiile legii.
Sumele de bani care depăsesc nevoile întretinerii minorului	Art.109 – (1) Sumele de bani care întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrării bunurilor sale, precum si titlurile de valoare, se depun, pe numele minorului, la Casa de Economii si Consemnatiuni, de unde nu pot fi ridicate decât cu încuviintarea instantei tutelare. (2) Sumele de bani si titlurile de valoare prevăzute la alin.(1) nu pot face obiectul unor tranzactii ulterioare pe piata de capital. (3) Tutorele poate depune si sumele necesare întretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat si pot fi ridicate de tutore, fără încuviintarea prevăzută în alin.(1).
Cazuri de numire a curatorului special	Art.110 – (1) Ori de câte ori între tutore si minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanta tutelară va numi un curator special. (2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive, tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviintează, instanta tutelară va numi un curator special.

Sectiunea a 5-a

Despre controlul exercitării tutelei

Controlul instantei tutelare	Art.111 – (1) Instanta tutelară va efectua un control efectiv si continuu asupra modului în care tutorele si consiliul de familie îsi îndeplinesc atributiile cu privire la minor si bunurile acestuia. (2) În îndeplinirea activitătii de control, instanta tutelară va putea cere colaborarea autoritătilor administratiei publice, a serviciului public specializat de protectie a copilului sau a institutiilor de ocrotire, după caz.
Darea de seamă	Art.112 – (1) Tutorele este dator să prezinte anual instantei tutelare o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia. (2) Darea de seamă se va prezenta instantei tutelare în termen de 30 de zile de la sfârsitul anului calendaristic. (3) Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanta tutelară poate să încuviinteze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăsi însă trei ani. (4) În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instantei tutelare, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
Descărcarea tutorelui	Art.113 – Instanta tutelară va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile făcute cu întretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si, dacă sunt corect întocmite si corespund realitătii, va da descărcare tutorelui.
Nulitatea dispensei de a da socoteli	Art.114 – Este lovită de nulitate absolută dispensa de a da socoteli stipulată prin liberalitatea făcută în favoarea minorului.
Garantii	Art.115 – Instanta tutelară poate hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să dea garantii reale sau personale dacă interesele minorului cer o astfel de măsură; ea stabileste potrivit cu împrejurările felul si întinderea garantiilor.
Plângerea împotriva tutorelui	Art.116 – (1) Minorul, consiliul de familie, precum si toti cei prevăzuti în art.72 , pot face plângere la instanta tutelară cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. (2) Tutorele va fi îndepărtat dacă săvârseste un abuz, o neglijentă gravă sau fapte care-l fac nedemn de a fi tutore, precum si dacă nu îsi îndeplineste multumitor sarcina.

Sectiunea a 6-a

Încetarea tutelei

Cazuri de încetare	Art.117 – (1) Tutela încetează în cazul în care nu se mai mentine situatia care a dus la instituirea tutelei, precum si în cazul mortii minorului. (2) Functia tutorelui încetează prin moartea acestuia, prin îndepărtarea de la sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.
Moartea tutorelui	Art.118– (1) În cazul mortii tutorelui, mostenitorii săi au obligatia de a înstiinta instanta tutelară. (2) Până la numirea unui nou tutore, ei vor prelua sarcinile tutelei. Dacă sunt mai multi mostenitori, ei pot desemna, prin procură specială, pe unul dintre ei, să îndeplinească în mod provizoriu sarcinile tutelei. (3) Dacă mostenitorii sunt minori, înstiintarea instantei tutelare se poate face de orice persoană interesată, precum si de cele arătate la art.72. În acest caz, mostenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanta tutelară va numi de urgentă un curator special, care poate fi executorul testamentar.
Numirea curatorului special	Art.119 – Până la intrarea în functiune a noului tutore, instanta tutelară poate numi un curator special.
Darea de seamă generală	Art.120 – (1) La încetarea tutelei, tutorele sau, după caz, mostenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instantei tutelare o dare de seamă generală. Tutorele are aceeasi îndatorire si în caz de îndepărtare din tutelă. (2) Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore.
Descărcarea de gestiune	Art.121 – (1) După predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, instanta tutelară va da tutorelui descărcare de gestiunea sa. (2) Chiar dacă instanta tutelară a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba cauzată prin culpa sa. (3) Tutorele care înlocuieste un alt tutore are obligatia să ceară acestuia repararea pagubelor pe care le-a cauzat minorului prin culpa sa, sub sanctiunea de a fi obligat el însusi de a repara prejudiciul suferit de minor.
Amenda civilă	Art.122 – (1) În cazul refuzului de a continua sarcinile tutelei, tutorele poate fi sanctionat de către instanta tutelară, prin încheiere executorie, cu amendă civilă, în folosul statului, care nu poate depăsi valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetată de cel mult trei ori, la interval de câte 7 zile, după care se va numi un alt tutore. (2) De asemenea, dacă tutorele, prin culpa sa, îndeplineste defectuos sarcinile tutelei, va putea fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăsi trei salarii medii pe economie.

CAPITOLUL III

Ocrotirea interzisului judecătoresc

Conditii	Art.123 – (1) Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitătii mintale, va fi pusă sub interdictie. (2) Pot fi pusi sub interdictie si minorii cu capacitate de exercitiu restrânsă.
Persoanele care pot cere punerea sub interdictie	Art.124 – Interdictia poate fi cerută de instanta tutelară, precum si de cei prevăzuti în art.72.
Numirea unui curator special	Art.125 – În caz de nevoie si până la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, instanta tutelară va putea numi un curator special pentru îngrijirea persoanei si reprezentarea celui a cărui interdictie a fost cerută, precum si pentru administrarea bunurilor.
Procedura	Art.126 – Judecarea cererii de punere sub interdictie se va face potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
Opozabilitatea interdictiei	Art.127 – (1) Interdictia îsi produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. (2) Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu va putea fi opusă unei terte persoane decât de la data îndeplinirii formalitătilor de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdictie pe altă cale.
Comunicarea hotărârii de punere sub interdictie	Art.128 – (1) Hotărârea de punere sub interdictie va fi comunicată, în conditiile legii, instantei tutelare, care va desemna de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie. (2) Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică si în cazul tutelei celui pus sub interdictie, în măsura în care legea nu dispune altfel.
Nulitatea relativă a actelor făcute de persoana pusă sub interdictie	Art.129 – Actele juridice făcute de persoana pusă sub interdictie, altele decât cele prevăzute de art.29 alin.(3), sunt lovite de nulitate relativă, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi lucrat cu discernământ.
Înlocuirea tutorelui	Art.130 – Tutorele celui pus sub interdictie este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.
Obligatiile tutorelui	Art.131 –(1) Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdictie, spre a-i grăbi vindecarea si a-i îmbunătăti conditiile de viată; în acest scop, se vor întrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie. (2) Instanta tutelară, luând avizul consiliului de familie si consultând un medic de specialitate, va hotărî, tinând seama de împrejurări, dacă cel pus sub interdictie va fi îngrijit la locuinta lui sau într-o institutie sanitară. (3) Când interzisul este căsătorit, va fi ascultat si sotul acestuia.
Liberalitătile primite de descendentii interzisului	Art.132 – Din bunurile interzisului, descendentii acestuia vor putea fi gratificati sau înzestrati de către tutore cu avizul consiliului de familie si cu încuviintarea instantei tutelare, fără însă să se poată da scutire de raport.
Modul de ocrotire a minorului	Art.133 – (1) Minorul care, la data punerii sub interdictie, se afla sub ocrotirea părintilor, va rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispozitiile art.131 sunt aplicabile si situatiei prevăzute în prezentul alineat. (2) Dacă la data când minorul devine major el se află încă sub interdictie, instanta tutelară va numi un tutore. (3) În cazul în care, la data punerii sub interdictie, minorul se afla sub tutelă, instanta tutelară va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.
Ridicarea interdictiei	Art.134 – (1) Dacă au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecătorească va pronunta ridicarea ei. (2) Cererea se va putea face de cel pus sub interdictie, de tutore, precum si de toti cei prevăzuti în art.72. (3) Hotărârea prin care se pronuntă ridicarea interdictiei îsi produce efectele de la data când a rămas irevocabilă. (4) Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în conditiile art.127 alin.(2), care se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL IV

Despre curatelă

Cazuri de instituire	Art.135 – În afară de cazurile prevăzute de lege, instanta tutelară poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrânetii, a bolii sau a unei infirmităti fizice, o persoană, desi capabilă, nu poate, personal, să-si administreze bunurile sau să-si apere interesele în conditii multumitoare si, din motive temeinice, nu-si poate numi un reprezentant; b) dacă din cauza bolii sau din alte motive o persoană, desi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare; c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general; d) dacă o persoană a dispărut fără a se avea stiri despre ea si nu a lăsat un mandatar general.
Competenta instantei tutelare	Art.136 – Instanta tutelară competentă este: în cazul prevăzut la art.135 lit.a), instanta de la domiciliul persoanei reprezentate; în cazul prevăzut la art.135 lit.b), fie instanta de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; în cazurile prevăzute la art.135 lit.c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din tară al celui lipsă ori al celui dispărut.
Persoana care poate fi numită curator	Art.137 – Poate fi numit curator orice persoană în măsură să îndeplinească această sarcină.
Efectele curatelei	Art.138 – În cazurile prevăzute la art.135, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitătii celui pe care curatorul îl reprezintă.
Procedura de instituire	Art.139 – (1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a sotului său, a rudelor sau a celor arătati în art.72. Instanta tutelară poate institui curatela si din oficiu. (2) Curatela nu se poate institui decât cu consimtământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimtământul nu poate fi dat. (3) Numirea curatorului se face de instanta tutelară, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului si se afisează la sediul instantei tutelare, precum si la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
Continutul curatelei	Art.140 – (1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat. (2) Instanta tutelară poate stabili limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.
Înlocuirea curatorului	Art.141 – Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.
Încetarea curatelei	Art.142 – Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanta tutelară la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuti în art.72 ori din oficiu.
Alte dispozitii aplicabile	Art.143 – Dispozitiile prezentului capitol se aplică si curatorului special prevăzut de art.82 alin.(2), art. 110, art. 119 si art. 125.

TITLUL IV

Persoana juridică

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Elementele constitutive ale persoanei juridice	Art.144 – (1) Orice persoană juridică are o organizare de sine stătătoare si un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop, în acord cu interesul general. (2) Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.
Persoana juridică de drept privat	Art.145– Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, într-una din formele prevăzute de lege.
Persoana juridică de drept public	Art.146– (1) Persoanele juridice de drept public se înfiintează, de regulă, prin lege. (2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), persoanele juridice de drept public se pot înfiinta prin acte ale autoritătilor administratiei publice centrale sau locale ori în alte moduri anume prevăzute de lege.
Diferite categorii de persoane juridice	Art.147 – Sunt, în conditiile legii, persoane juridice: a) statul si unitătile sale administrativ-teritoriale; b) Parlamentul; c) Administratia Prezidentială si autoritătile administratiei publice centrale; d) instantele judecătoresti; e) autoritătile administrative autonome; f) institutiile de stat si cele ale autoritătilor administratiei publice locale; g) partidele si aliantele politice; h) sindicatele si alte organizatii ale acestora; i) asociatiile si fundatiile; j) cultele religioase; k) societătile cooperatiste si asociatiile teritoriale ale acestora; l) societătile civile, agricole si comerciale; m) regiile autonome; n) orice altă organizatie sau grupare care îndeplineste conditiile prevăzute la art.144.
Regimul juridic aplicabil	Art.148 – Persoanele juridice legal înfiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel.

CAPITOLUL II

Înfiintarea persoanei juridice

Modurile de înfiintare	Art.149 – (1) Persoana juridică se înfiintează: a) în temeiul actului de înfiintare al organului competent, în cazul autoritătilor si al institutiilor publice, al unitătilor administrativ-teritoriale, precum si al agentilor economici care se constituie de către stat sau de către unitătile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiintare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau institutia publică este persoană juridică; b) în temeiul actului de înfiintare al celor care o constituie, autorizat, în conditiile legii; c) în orice alt mod prevăzut de lege. (2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiintare se întelege actul de constituire a persoanei juridice si, după caz, statutul acesteia.
Durata persoanei juridice	Art.150 – Persoana juridică se înfiintează pe durată nedeterminată dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.
Înregistrarea persoanei juridice	Art.151 – (1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare. (2) Prin înregistrare se întelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege.

CAPITOLUL III

Capacitatea civilă a persoanei juridice

Sectiunea 1

Despre capacitatea de folosintă a persoanei juridice

Data dobândirii capacitătii de folosintă	Art.152 - (1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării pot avea drepturi si obligatii de la data înregistrării lor. (2) Celelalte persoane juridice pot avea drepturi si obligatii, după caz, potrivit art.149, de la data actului de înfiintare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinte prevăzute de lege. (3) Cu toate acestea, persoanele juridice arătate la alin.(1) pot, chiar de la data actului de înfiintare, să dobândească drepturi si să-si asume obligatii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiintă în mod valabil.
Continutul capacitătii de folosintă	Art.153 – (1) Persoana juridică poate avea orice drepturi si obligatii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau în temeiul legii, nu pot apartine decât persoanei fizice. (2) Cu toate acestea, persoanele juridice cu scop nepatrimonial nu pot avea decât acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea obiectului de activitate, stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. (3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozitiilor alin.(1) si (2) este lovit de nulitate absolută.
Desfăsurarea activitătilor autorizate	Art.154 – În cazurile prevăzute de lege, persoanele juridice pot desfăsura anumite activităti numai în baza unei autorizatii speciale; dreptul de a desfăsura asemenea activităti ia nastere din momentul obtinerii autorizatiei respective.
Capacitatea de a primi liberalităti	Art.155 – Dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităti, în conditiile dreptului comun, chiar de la data actului de înfiintare sau, în cazul fundatiilor testamentare, din momentul decesului testatorului.

Sectiunea a 2-a

Despre capacitatea de exercitiu si functionarea persoanei juridice

Data dobândirii capacitătii de exercitiu	Art.156 – (1) Persoana juridică îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. (2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin.(1), persoanele fizice sau persoanele juridice care prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să actioneze, în raporturile cu tertii, individual sau colectiv, în numele si pe seama persoanei juridice. (3) Raporturile dintre persoana juridică si cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.
Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor până la constituirea organelor de administrare	Art.157 - (1) Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor care privesc persoana juridică se fac de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop. (2) Actele juridice încheiate de către persoanele desemnate cu depăsirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiintarea persoanei juridice, precum si actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridică în conditiile gestiunii de afaceri. (3) Cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal tinut fată de terti dacă aceasta nu se înfiintează ori dacă nu îsi asumă obligatia contractată, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de această obligatie.
Incapacităti si incompatibilităti	Art.158 – Nu pot face parte din organele de administrare ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exercitiu restrânsă, cei decăzuti din dreptul de a exercita o functie în cadrul acestor organe, precum si cei declarati prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de functie.
Participarea la circuitul civil	Art.159 - (1) Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însesi. (2) Faptele licite sau ilicite săvârsite de organele sale de administrare obligă persoana juridică însăsi, dacă ele au fost îndeplinite cu prilejul exercitării functiei lor. (3) Faptele ilicite atrag si răspunderea personală si solidară a celor ce le-au săvârsit, atât fată de persoana juridică, cât si fată de terti.
Obligatia tertilor	Art.160 – Simpla declaratie a organelor de administrare ale persoanei juridice că actionează în limitele puterilor ce le-au fost conferite, nu exonerează pe terti de obligatia de a verifica aceste puteri.
Răspunderea solidară si indivizibilă	Art.161 – În cazul în care mai multe persoane care nu constituie o persoană juridică actionează, în raporturile cu tertii de bună-credintă, ca o persoană juridică, ele sunt tinute să răspundă fată de acestia solidar si indivizibil.
Contrarietatea de interese	Art.162 – (1) Este lovit de nulitate relativă actul juridic încheiat, în frauda intereselor persoanei juridice, de un membru al organelor de administrare dacă acesta din urmă, sotul, ascendentii sau descendentii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act si dacă cealaltă parte a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru. (2) Dacă cel care face parte din organele de administrare ale persoanei juridice este interesat, el însusi ori una dintre persoanele prevăzute la alin.(1), într-o chestiune supusă hotărârii acestor organe, trebuie să înstiinteze persoana juridică si să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această chestiune; în caz contrar, el răspunde pentru daunele cauzate persoanei juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obtine majoritatea cerută.
Răspunderea persoanelor juridice de drept public	Art.163 – Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt răspunzătoare de faptele licite sau ilicite săvârsite de organele lor, în aceleasi conditii ca persoanele juridice de drept privat.
Independenta patrimonială si functională a persoanei juridice	Art.164 – Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru obligatiile acesteia din urmă si nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică căreia îi este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Participarea la circuitul civil a statului si unitătilor administrativ-teritoriale	Art.165 – (1) În raporturile civile în care se înfătisează nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii, statul participă prin Ministerul Finantelor Publice, afară de cazul în care legea stabileste un alt organ în acest sens. (2) Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător si unitătilor administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege.
Răspunderea civilă a statului si unitătilor administrativ-teritoriale	Art.166 – (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde pentru obligatiile organelor, autoritătilor si institutiilor publice, care sunt persoane juridice. De asemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligatiile statului. (2) Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător si unitătilor administrativ-teritoriale care nu răspund pentru obligatiile organelor, institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.

CAPITOLUL IV

Identificarea persoanei juridice

Nationalitatea persoanei juridice	Art.167 – Sunt de nationalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire, este stabilit în România.
Denumirea persoanei juridice	Art.168 – (1) Persoana juridică va purta denumirea stabilită în conditiile legii prin actul de constituire sau prin statut. (2) O dată cu înregistrarea persoanei juridice, se va trece în registru denumirea ei si celelalte atribute de identificare.
Sediul persoanei juridice	Art.169 – (1) Sediul persoanei juridice se stabileste potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În functie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele sau reprezentantele sale teritoriale. Dispozitiile art.62 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Schimbarea denumirii si sediului	Art.170 – Persoana juridică poate să-si schimbe denumirea sau sediul, în conditiile prevăzute de lege.
Dovada denumirii si sediului	Art.171 - (1) În raporturile cu tertii, denumirea si sediul se dovedesc cu mentiunile făcute în registrele de publicitate sau de evidentă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. (2) În lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii si a sediului nu va putea fi opusă altor persoane.
Alte atribute de identificare	Art.172 – În functie de obiectul de activitate, persoana juridică mai poate avea si alte atribute de identificare, cum sunt capitalul social, codul fiscal, contul bancar.
Mentiuni obligatorii	Art.173 – Toate actele care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea si sediul, precum si alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sanctiunea plătii de daune-interese persoanei prejudiciate.

CAPITOLUL V

Reorganizarea persoanei juridice

Notiune	Art.174 – Reorganizarea persoanei juridice este operatiunea juridică ce implică una sau mai multe persoane juridice si care produce efecte creatoare, modificatoare ori de încetare a lor.
Modurile de reorganizare	Art.175 – (1) Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare. (2) Reorganizarea se face cu respectarea conditiilor prevăzute pentru dobândirea personalitătii juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.
Fuziunea	Art.176 – Fuziunea se face prin absorbtia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.
Efectele fuziunii	Art.177 – (1) În cazul absorbtiei, drepturile si obligatiile persoanei juridice absorbite trec asupra persoanei juridice care o absoarbe. (2) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile si obligatiile acestora trec asupra noii persoane juridice astfel înfiintate.
Divizarea	Art.178 – (1) Divizarea poate fi totală sau partială. (2) Divizarea totală se face prin împărtirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există sau care iau, astfel, fiintă. (3) Divizarea partială constă în desprinderea unei părti din patrimoniul unei persoane juridice, care-si mentine fiinta, si în transmiterea acestei părti către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înfiintează în acest fel.
Efectele divizării	Art.179 – (1) Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiintă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proportie. (2) În cazul divizării partiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde si se transmite unei singure persoane juridice existente sau care ia astfel fiintă, împărtirea patrimoniului se face în proportia părtii desprinse si transmise. (3) În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice existente sau care iau astfel fiintă, împărtirea patrimoniului între persoana juridică fată de care s-a făcut desprinderea si persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispozitiilor alin.(2), iar între persoanele juridice dobânditoare, împărtirea părtii desprinse se va face potrivit dispozitiilor alin.(1), ce se vor aplica în mod corespunzător.
Întinderea răspunderii în caz de divizare	Art.180 – (1) În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde: a) pentru obligatiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral; b) pentru celelalte obligatii ale persoanei juridice divizate, proportional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligatiilor prevăzute la lit.a). (2) Dacă o persoană juridică înfiintată în conditiile art.149 alin.(1) lit.a) este supusă divizării prin actul de reorganizare se va putea stabili si un alt mod de împărtire a obligatiilor decât acela prevăzut în prezentul articol.
Repartizarea contractelor în caz de divizare	Art.181 – În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea dispozitiilor art.153 alin.(2), 179 si 180, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putintă.
Transformarea persoanei juridice	Art.182 – (1) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică îsi încetează fiinta, concomitent cu crearea, în locul ei, a unei alte persoane juridice. (2) În aceste cazuri, drepturile si obligatiile persoanei juridice care si-a încetat existenta trec asupra persoanei juridice nou înfiintate, cu exceptia cazului în care prin actul prin care s-a dispus reorganizarea se prevede altfel.
Data transmiterii drepturilor în caz de reorganizare	Art.183 – (1) Transmiterea drepturilor si obligatiilor, în cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, se îndeplineste, atât între părti cât si fată de terti, numai prin înregistrarea operatiunii si pe data acesteia. (2) În ceea ce priveste celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor si obligatiilor, în cazurile prevăzute de alin.(1), se îndeplineste atât între părti cât si fată de terti, numai pe data aprobării, de către organul competent, a inventarului, a bilantului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidentei si repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum si a oricăror altor asemenea acte prevăzute de lege.
Opozitia	Art.184 – (1) Actele prin care s-a hotărât reorganizarea pot fi atacate, dacă prin lege nu se dispune altfel, prin opozitie, de către creditori si orice alte persoane interesate în termen de 30 de zile de la data înregistrării operatiunii, iar pentru persoanele juridice nesupuse înregistrării, de la data când au luat cunostintă de aprobarea de către organul competent a reorganzării potrivit legii, dar nu mai târziu de 1 an de la data aprobării. (2) Opozitia suspendă executarea fată de oponenti până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, în afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. (3) Opozitia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părtilor, de către instanta competentă. (4) Hotărârea pronuntată asupra opozitiei este supusă numai recursului.

CAPITOLUL VI

Încetarea persoanei juridice

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Modurile de încetare

Art.185 – Încetarea persoanei juridice are loc, după caz, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare, desfiintare sau printr-un alt mod prevăzut de lege.

Sectiunea a 2-a

Dizolvarea persoanei juridice

Cazuri de dizolvare	Art.186 – Persoanele juridice de drept privat se dizolvă: a) prin declararea nulitătii actului de înfiintare; b) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit; c) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit; d) dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice, ori urmăresc un alt scop decât cel declarat; e) prin hotărârea organelor competente ale acestora; f) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Nulitatea persoanei juridice	Art.187 – Declararea nulitătii persoanei juridice se poate cere, pe cale judecătorească, de către orice persoană interesată, în cazul în care actul de constituire sau, după caz, statutul acesteia au fost făcute cu nerespectarea cerintelor impuse de lege pentru constituirea ei valabilă.
Opozitie	Art.188 – În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opozitie, dispozitiile art.184 aplicându-se în mod corespunzător.
Lichidarea	Art.189 – (1) Prin efectul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare, în vederea valorificării activului si a plătii pasivului. (2) Persoana juridică îsi păstrează capacitatea civilă pentru operatiunile necesare lichidării, până la terminarea acesteia. (3) Dacă încetarea fiintei persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declansează procedura lichidării.
Destinatia bunurilor rămase după lichidare	Art.190 – (1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinatia indicată prin actul de constituire sau în statut, ori destinatia indicată de hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare. (2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau în statut, ori în lipsa unei hotărâri luate în conditiile alin.(1), precum si în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare vor fi atribuite de instanta competentă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Dacă există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul va propune cel putin trei persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorti. (3) În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute de art.186 lit.d), precum si în cazul în care nici o persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în conditiile alin.(2), acestea vor fi preluate de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.

Sectiunea a 3-a

Dispozitii speciale

Desfiintarea unor persoane juridice

Art.191 – (1) Persoanele juridice înfiintate de către autoritătile publice centrale si locale pot fi desfiintate prin hotărârea organului care le-a înfiintat. (2) În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile si obligatiile persoanei juridice desfiintate trec asupra persoanei juridice dobânditoare, proportional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, tinându-se însă seama si de natura obligatiilor respective.

Data încetării personalitătii juridice

Art.192 – (1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează a avea fiintă la data radierii din registrele în care au fost înscrise. (2) Celelalte persoane juridice încetează a avea fiintă de la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, de la data îndeplinirii oricărei alte cerinte prevăzute de lege.

TITLUL V

Apărarea drepturilor nepatrimoniale

Ocrotirea personalitătii umane	Art.193 – (1) Personalitatea este ocrotită de lege. (2) Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de persoana umană cum sunt viata, sănătatea, integritatea, demnitatea, intimitatea vietii private si de familie, creatia stiintifică, artistică, literară sau tehnică, precum si a oricăror altor drepturi nepatrimoniale.
Modul de apărare	Art.194 – (1) Persoana fizică ce a suferit o încălcare cu privire la drepturile sale nepatrimoniale poate cere oricând încetarea faptei prin care i se aduce o astfel de atingere si interzicerea ei pentru viitor. (2) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi va putea cere instantei să oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instantă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum ar fi sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a lucrurilor ori mijloacelor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârsirea faptei prejudiciabile, obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare sau la plata unei sume de bani în folosul unei persoane juridice cu scop nepatrimonial care desfăsoară o activitate de binefacere. (3) Deosebit de aceasta, persoana prejudiciată va putea cere despăgubiri sau, după caz, o reparatie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la actiune este supus, însă, prescriptiei extinctive.
Calitatea procesuală	Art.195 – (1) Actiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate fi pornită sau continuată, după moartea persoanei vătămate, de către sotul rămas în viată, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum si de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv. (2) Actiunea pentru restabilirea integritătii memoriei unei persoane decedate poate fi pornită de cei prevăzuti la alin.(1).
Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice	Art.196 - (1) Dispozitiile acestui titlu se aplică prin asemănare si drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, cum sunt dreptul la denumire, la sediu si altele asemenea. (2) Orice membru al unei persoane juridice poate cere apărarea prestigiului acesteia prin oricare din modalitătile prevăzute în titlul de fată atunci când acest prestigiu este lezat printr-o faptă ilicită săvârsită de un tert.

CARTEA II

FAMILIA

Titlul I

Dispozitii generale

Fundamentul relatiilor de familie	Art.197 – (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimtită între soti, pe egalitatea acestora, precum si pe dreptul si îndatorirea părintilor de a asigura cresterea si educarea copiilor lor. (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societătii si a statului.
Libertatea căsătoriei	Art.198 - (1) Bărbatul si femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (2) Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după încheierea căsătoriei civile. (3) Conditiile de încheiere si cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod. (4) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a mortii unuia dintre soti. (5) Căsătoria poate fi desfăcută prin divort, în conditiile legii.
Egalitatea în drepturi a copiilor	Art.199 – Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fata legii cu cei din căsătorie, precum si cu cei adoptati.
Răspunderea părintilor	Art.200 – (1) Părintii sunt, în primul rând, responsabili pentru cresterea si educarea copiilor lor minori. (2) Copilul nu poate fi separat de părinti împotriva vointei lor, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege. (3) Copilul care nu locuieste la părintii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu acestia.
Interesul copiilor	Art.201 – (1) În toate deciziile care îl privesc pe copil, interesele superioare ale acestuia trebuie să fie luate în considerare cu prioritate. (2) În vederea solutionării oricăror cereri privind pe minori, autoritătile competente sunt datoare să dea părtilor toate îndrumările necesare pentru ca acestea să poată recurge la metodele de solutionare pe cale amiabilă a conflictelor. (3) Orice decizie privind relatiile de familie între părinti si copii trebuie să garanteze că dorintele si interesele părintilor firesti vor fi aduse la cunostinta autoritătilor si că acestea vor tine cont de ele. (4) Orice procedură privind pe minori trebuie să se desfăsoare într-un timp rezonabil care să nu afecteze relatiile de familie.
Ascultarea copilului	Art.202 - (1) În procedurile care îl privesc, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat fie de către judecător, fie de către o persoană desemnată de acesta. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanta consideră că este necesar pentru solutionarea cauzei. (2) Opiniile copilului vor fi luate în considerare în raport cu vârsta si cu gradul său de maturitate. (3) Ascultarea copilului nu conferă acestuia calitatea de parte în proces. (4) Dispozitiile speciale privind consimtământul sau prezenta copilului, în procedurile care îl privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea de către instantă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile.

TITLUL II

Căsătoria

Capitolul I

Încheierea căsătoriei

Sectiunea 1

Conditiile de fond pentru încheierea căsătoriei

Consimtământul sotilor	Art.203 – Căsătoria se încheie prin consimtământul personal al viitorilor soti.
Capacitatea de a încheia căsătoria	Art.204– (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soti au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Minorul care a împlinit vârsta de 17 ani se poate căsători numai dacă are încuviintarea părintilor sau, după caz, a tutorelui. Dacă unul dintre părinti este decedat sau se află în imposibilitate de a-si manifesta vointa, încuviintarea celuilalt părinte este suficientă. (3) Dacă nu există nici părinti, nici tutore care să poată consimti, este necesar consimtământul persoanei sau al autoritătii care a fost abilitată sa exercite drepturile părintesti. (4) Cu toate acestea, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, dacă, pe lângă încuviintarea prevăzută la alin.(2), are si încuviintarea presedintelui consiliului judetean sau, după caz, a primarului general al municipiului Bucuresti, în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul.
Bigamia	Art.205 - (1) Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită. (2) În cazul în care sotul de bună-credintă al unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit si, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Căsătoria între rude	Art.206 - (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum si între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. (2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviintată de presedintele consiliului judetean sau, după caz, de primarul general al municipiului Bucuresti, în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul cel care cere încuviintarea. (3) Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si în cazul rudeniei din adoptie.
Interzicerea căsătoriei între tutore si minoră	Art.207 – În timpul tutelei, căsătoria este oprită între tutore si persoana minoră care se află sub tutela sa.
Alienatia si debilitatea mintală	Art.208 - Este interzis să se căsătorească alienatul mintal si debilul mintal.
Starea de sănătate a sotilor	Art.209 – Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soti nu declară că si-au comunicat reciproc starea sănătătii lor. În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.

Sectiunea a 2-a

Formalitătile pentru încheierea căsătoriei

Locul încheierii căsătoriei	Art.210 – Căsătoria se celebrează de către ofiterul de stare civilă, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau resedinta oricare dintre viitorii soti.
Declaratia de căsătorie	Art.211 – (1) Cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declaratia de căsătorie la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. (2) În cazul în care viitorul sot este minor, părintii sau, după caz, tutorele vor face personal o declaratie prin care încuviintează încheierea căsătoriei. (3) Dacă unul dintre viitorii soti, părintii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaratia la primăria în a cărei rază teritorială îsi au domiciliul sau resedinta, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Depunerea declaratiei de căsătorie	Art.212 – (1) În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arăta că nu există nici un impediment legal la căsătorie. (2) O dată cu declaratia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.
Publicitatea declaratiei de căsătorie	Art.213 - (1) În aceeasi zi cu primirea declaratiei de căsătorie, ofiterul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afisarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria si la sediul primăriei unde celălalt sot îsi are domiciliul sau resedinta. (2) Extrasul din declaratia de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afisării, datele de stare civilă ale viitorilor soti si, după caz, încuviintarea părintilor sau a tutorelui, precum si înstiintarea că orice persoană poate face opozitie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afisării. (3) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinteze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (2).
Reînnoirea declaratiei de căsătorie	Art.214 – În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afisării declaratiei de căsătorie, trebuie să se facă o nouă declaratie de căsătorie si să se dispună publicarea acesteia.
Opozitia la căsătorie	Art.215 – (1) Orice persoană poate face opozitie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite. (2) Opozitia la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază.
Refuzul celebrării căsătoriei	Art.216 – Ofiterul de stare civilă va refuza să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opozitiilor primite sau a informatiilor pe care le detine, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege.
Celebrarea căsătoriei	Art.217 – (1) Viitorii soti sunt obligati să se prezinte împreună, la sediul primăriei, pentru a-si da consimtământul în mod public, în prezenta a doi martori, în fata ofiterului de stare civilă. (2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiterul de stare civilă poate celebra căsătoria si în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte conditii mentionate la alin.(1).
Martori	Art.218 - (1) Martorii atestă faptul că sotii si-au exprimat consimtământul potrivit art.217. (2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum si cei care din cauza unei deficiente psihice sau fizice nu sunt apti să ateste faptele prevăzute la alin.(1). (3) Martorii pot fi rude sau afini în orice grad cu oricare dintre viitorii soti.
Încheierea căsătoriei	Art.219 – Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimtământul fiecăruia dintre viitorii soti, ofiterul de stare civilă îi declară căsătoriti.
Declararea regimului matrimonial	Art.220 – (1) După încheierea căsătoriei, sotii declară regimul matrimonial ales, despre care se va face mentiune pe actul de căsătorie. (2) Ofiterul de stare civilă are obligatia ca, din oficiu si de îndată, să comunice la registrul special prevăzut la art.262 alin.(1) o copie de pe actul de căsătorie si, după caz, un exemplar de pe conventia matrimonială.

CAPITOLUL II

Dovada căsătoriei

Actul de căsătorie	Art.221 – După încheierea căsătoriei, ofiterul de stare civilă va întocmi, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soti, de cei doi martori si de către ofiterul de stare civilă.
Dovada căsătoriei prin alte mijloace de probă	Art.222 – (1) Căsătoria se dovedeste prin actul de căsătorie si prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. (2) Cu toate acestea, în situatiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

CAPITOLUL III

Nulitatea căsătoriei

Sectiunea 1

Nulitatea absolută a căsătoriei

Cazuri de nulitate	Art.223 – Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozitiilor prevăzute de art.203, art.205, art.206 si art.217 alin.(1).
Confirmarea nulitătii	Art.224 – Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, nulitatea se acoperă dacă, între timp, acesta a împlinit vârsta de 18 ani sau dacă sotia a născut ori a rămas însărcinată.
Căsătoria fictivă	Art.225 - Căsătoria fictivă este lovită de nulitate absolută, afară de cazul în care, între timp, a intervenit convietuirea sotilor sau au trecut doi ani de la încheierea căsătoriei.
Persoanele care pot invoca nulitatea	Art.226 – Orice persoană interesată poate introduce actiunea în nulitate absolută. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce actiunea după încetarea căsătoriei.

Sectiunea a 2-a

Nulitatea relativă a căsătoriei

Cazuri de nulitate	Art.227 - (1) Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată fără încuviintările prevăzute de art.204 alin.(2) –(4). (2) Nulitatea poate fi invocată numai de către persoanele a căror încuviintare era necesară.
Confirmarea nulitătii	Art.228 – (1) În cazul prevăzut la art.204 alin.(2), nulitatea relativă a căsătoriei se acoperă dacă părintii sau, după caz, tutorele au confirmat căsătoria încheiată fără încuviintarea lor. (2) Nulitatea relativă a căsătoriei încheiată fără încuviintările prevăzute la art.204 alin.(4) se acoperă dacă acestea sunt obtinute până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de anulare a căsătoriei sau dacă minorul a împlinit, între timp, vârsta de 17 ani si părintii sau, după caz, tutorele au confirmat căsătoria astfel încheiată. (3) În toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, minorul a împlinit vârsta de 18 ani sau dacă sotia a născut ori a rămas însărcinată.
Eroarea si violenta	Art.229 – (1) Căsătoria poate fi anulată la cererea sotului al cărui consimtământ a fost viciat prin eroare sau smuls prin violentă. (2) Constituie viciu de consimtământ numai eroarea privind identitatea fizică a viitorului sot sau calitătile esentiale ale acestuia, dacă în lipsa lor, sotul al cărui consimtământ a fost viciat nu ar fi încheiat căsătoria.
Lipsa discernământului	Art.230 – Este lovită de nulitate relativă căsătoria pe care persoana lipsită vremelnic de facultătile mintale o încheie într-un moment în care nu are discernământ.
Prescriptia dreptului la actiune	Art.231 - (1) Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni de la data la care persoanele a căror încuviintare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunostintă de încheierea acesteia sau, după caz, de la data încetării violentei, de la data la care au cunoscut eroarea ori cauza de anulare prevăzută la art.230. (2) Cu toate acestea, căsătoria nu va putea fi anulată, dacă sotii au convietuit timp de 6 luni de la data încetării violentei sau de la data descoperirii erorii ori a cauzei de anulare prevăzute la art.230.
Continuarea actiunii în anulare	Art.232 – Dreptul la actiunea în nulitate relativă nu se transmite la mostenitorii sotilor; ea poate fi, însă, continuată de către acestia dacă a fost pornită de către unul dintre soti.

Sectiunea a 3-a

Despre efectele anulării căsătoriei

Căsătoria putativă	Art.233 – (1) Sotul care a fost de bună-credintă la încheierea căsătoriei lovite de nulitate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne irevocabilă, situatia unui sot dintr-o căsătorie valabilă. (2) Raporturile patrimoniale sunt supuse, prin asemănare, dispozitiilor privitoare la divort.
Situatia copiilor	Art.234 – (1) Nulitatea căsătoriei nu are nici un efect în privinta copiilor, care păstrează situatia de copii din căsătorie. (2) În ceea ce priveste drepturile si obligatiile dintre părinti si copii se aplică, prin asemănare, dispozitiile privitoare la divort.
Opozabilitatea hotărârii de anulare a căsătoriei	Art.235 - (1) Hotărârea judecătorească de anulare a căsătoriei este opozabilă tertelor persoane, în conditiile legii. Dispozitiile art.220 alin.(2), art.262 si art.263 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terte persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soti, afară de cazul în care au fost îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute de lege cu privire la actiunea în nulitate sau tertul a cunoscut ori, după împrejurări, ar fi putut cunoaste cauza de nulitate a căsătoriei, înainte de încheierea actului.

CAPITOLUL IV

Drepturile si îndatoririle personale ale sotilor

Caracterul general al dispozitiilor legale	Art.236 – Dispozitiile prezentului capitol se aplică raporturilor dintre soti, oricare ar fi drepturile si obligatiile patrimoniale ale acestora.
Modul de luare a deciziilor	Art.237 – Sotii hotărăsc împreună în tot ceea ce priveste căsătoria. În caz de neîntelegere, instanta tutelară va hotărî în interesul familiei, în conditiile legii.
Îndatoririle sotilor	Art.238 – Sotii au îndatorirea de fidelitate, de a convietui si de a-si acorda sprijin moral reciproc.
Alegerea domiciliului conjugal	Art.239 – Dacă nu se alege un domiciliu comun, fiecare dintre soti îsi păstrează domiciliul pe care îl avea înainte de căsătorie.
Modificarea numelui de familie	Art.240 – (1) La încheierea căsătoriei, viitorii soti vor declara în fata ofiterului de stare civilă si în prezenta martorilor numele de familie pe care au convenit să-l poarte în timpul căsătoriei. (2) Sotii pot conveni să-si păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un sot poate să-si păstreze numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Schimbarea numelui de familie	Art.241 – (1) Sotii sunt obligati să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei. (2) Dacă sotii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun si l-au declarat potrivit dispozitiilor art.240 alin.(1), unul dintre soti nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decât cu consimtământul celuilalt sot.

CAPITOLUL V

Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor

Sectiunea 1

Dispozitii comune

§1. Despre regimul matrimonial în general

Regimurile matrimoniale	Art.242 – (1) Viitorii soti pot alege regimul comunitătii legale, regimul separatiei de bunuri, sau cel al comunitătii conventionale. (2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozitiile prezentei sectiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Opozabilitatea regimului matrimonial	Art.243 - (1) Între soti, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. (2) Fată de terti, regimul matrimonial este opozabil numai de la data îndeplinirii formalitătilor de publicitate prevăzute de lege.
Mandatul conventional	Art.244 – Un sot poate să dea mandat celuilalt sot să-l reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Mandatul judiciar	Art.245 – (1) În cazul în care unul dintre soti se află în imposibilitate de a-si exprima vointa, celălalt sot poate obtine încuviintarea instantei să-l reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Prin aceeasi hotărâre se stabilesc conditiile, întinderea si perioada de valabilitate a acestui mandat. (2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când sotul reprezentat nu se mai află în situatia prevăzută la alin.(1) sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator. (3) Dispozitiile art.273 si art.274 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Actele de dispozitie care pun în pericol grav interesele familiei	Art.246 - (1) În mod exceptional, dacă unul dintre soti încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt sot poate cere instantei ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimtământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se depăsi doi ani. Hotărârea de încuviintare a măsurii se comunică în vederea îndeplinirii formalitătilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. (2) Dispozitiile art.273 si art.274 sunt aplicabile în mod corespunzător. (3) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoresti sunt lovite de nulitate relativă. Dreptul la actiune se prescrie în termen de 1 an, care începe să curgă de la data când sotul vătămat a luat cunostintă de existenta actului.
Încetarea regimului matrimonial	Art.247 – (1) Regimul matrimonial încetează prin anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei. (2) În mod exceptional, regimul matrimonial poate fi schimbat în timpul căsătoriei.
Lichidarea regimului matrimonial	Art.248 – În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii.

§2. Locuinta familiei

Notiune	Art.249 – (1) Locuinta familiei este locuinta comună a sotilor sau, în lipsă, locuinta sotului la care se află copiii. (2) Oricare dintre soti poate cere notarea în cartea funciară a unui imobil ca locuintă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
Regimul unor acte juridice	Art.250 - (1) Nici unul dintre soti, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimtământul scris al celuilalt sot de drepturile care asigură folosinta locuintei familiei. (2) De asemenea, un sot nu poate deplasa din locuintă sau dispune de bunurile ce mobilează sau decorează locuinta familiei, fără consimtământul scris al celuilalt sot. (3) Sotul care nu si-a dat consimtământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de 1 an de la data la care a luat cunostintă despre acesta, dar nu mai târziu de 1 an de la data încetării regimului matrimonial. (4) În lipsa notării locuintei familiei în cartea funciară, sotul care nu si-a dat consimtământul nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt sot.
Drepturile locative asupra locuintei închiriate	Art.251 – (1) În cazul în care locuinta este detinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare sot are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie. (2) Dispozitiile art.252 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere	Art.252 – (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuintei de către ambii soti, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soti, tinând seama, în ordine, de interesele copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei si de interesele legitime ale celorlalti membri ai familiei determinati potrivit legii. (2) Sotul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuintă, cu exceptia cazului în care divortul a fost pronuntat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizatia se poate imputa asupra contributiei sotului căruia i s-a atribuit beneficiul închirierii, la cererea acestuia. (3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului si produce efecte fată de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

§3. Cheltuielile căsătoriei

Contributiile sotilor	Art.253 - (1) Sotii sunt obligati să-si acorde sprijin material reciproc. (2) Ei sunt obligati să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin conventie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.
Munca în gospodărie	Art.254 – Munca oricăruia dintre soti în gospodărie si pentru cresterea copiilor reprezintă o contributie la cheltuielile căsătoriei.
Veniturile încasate din profesie	Art.255 – Fiecare sot este liber să exercite o profesie si să dispună, în conditiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligatiilor ce-i revin privind cheltuielile căsătoriei.
Dreptul la compensatie	Art.256 – Sotul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt sot poate obtine o compensatie, în măsura îmbogătirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăsit limitele obligatiei de sprijin material si ale obligatiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

§4. Despre conventiile matrimoniale

Obligativitatea conventiei matrimoniale	Art.257 – Dacă aleg regimul separatiei de bunuri sau regimul comunitătii conventionale, viitorii soti trebuie să încheie o conventie matrimonială.
Conditii de validitate	Art.258 – Sub sanctiunea nulitătii absolute, conventia matrimonială se încheie, înainte de căsătorie, prin act autentic notarial, cu consimtământul personal al viitorilor soti.
Obiectul conventiei matrimoniale	Art.259 – (1) Prin conventia matrimonială nu se poate deroga, sub sanctiunea nulitătii absolute, de la dispozitiile legale privind regimul matrimonial ales, decât în cazurile anume prevăzute de lege. (2) De asemenea, conventia matrimonială nu poate aduce atingere egalitătii dintre soti, responsabilitătii părintesti sau devolutiunii succesorale legale.
Clauza de preciput	Art.260 – (1) Prin conventie matrimonială se poate stipula ca sotul supravietuitor să preia fără plată, înainte de împărteala succesorală, unul sau mai multe din bunurile comune, detinute în devălmăsie sau în coproprietate. (2) Clauza de preciput nu este supusă raportului donatiilor si nici reductiunii, afară de cazul în care se aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari. (3) Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vietii sotilor.
Executarea clauzei de preciput	Art.261 - (1) Executarea clauzei de preciput se va face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent. (2) Clauza de preciput nu aduce nici o atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunitătii, bunurile ce fac obiectul clauzei.
Publicitatea conventiei matrimoniale	Art.262 – (1) Pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se înscriu într-un registru special, tinut de judecătoria în a cărei circumscriptie se află domiciliul comun al sotilor sau, în lipsă, domiciliul fiecăruia dintre soti. (2) Dacă se schimbă domiciliul în functie de care s-a făcut înscrierea potrivit alin.(1), se va face, la cererea oricăruia dintre soti, mentiune pe marginea înscrierii initiale, urmând ca, din oficiu, conventia matrimonială să se înscrie în registrul special tinut de judecătoria în circumscriptia căreia se află noul domiciliu. În acest scop, instanta la care conventia a fost înscrisă initial, va comunica ultimei instante o copie a conventiei si a cererii pentru efectuarea mentiunii. (3) Dispozitiile alin.(1) si (2) nu exclud dreptul oricăruia dintre soti de a solicita îndeplinirea formalitătilor de publicitate. (4) De asemenea, tinând seama de natura bunurilor, la cererea oricăruia dintre soti conventiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comertului, precum si în alte registre de publicitate prevăzute de lege; în toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalitătii de publicitate nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul special mentionat la alin.(1). (5) Orice persoană, fără a fi tinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul special mentionat la alin.(1) si poate solicita, în conditiile legii, eliberarea de extrase certificate sau, după caz, de copii legalizate de pe conventiile matrimoniale.
Inopozabilitatea conventiei matrimoniale	Art.263 - (1) Conventia matrimonială nu va putea fi opusă unei terte persoane împotriva unui act încheiat de aceasta cu unul din soti, decât dacă au fost îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute la art.262. (2) Simpla cunostintă de către terti a conventiei matrimoniale nu acoperă niciodată lipsa formalitătilor de publicitate.
Modificarea conventiei matrimoniale	Art.264 - (1) Conventia matrimonială poate fi modificată, înainte sau după încheierea căsătoriei, cu respectarea conditiilor prevăzute la art.258 si art.259. Dispozitiile art.262 si 263 sunt aplicabile. (2) Nici o modificare a conventiei matrimoniale nu poate fi opusă tertilor dacă este făcută în frauda intereselor acestora.
Încheierea conventiei matrimoniale de către minor	Art.265 - Minorul poate încheia sau modifica o conventie matrimonială, numai cu încuviintarea ocrotitorului său legal si a instantei tutelare.

Sectiunea a 2-a

Regimul comunitătii legale

Bunurile comune	Art.266 – (1) Bunurile dobândite în timpul comunitătii legale de oricare dintre soti sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăsie ale sotilor. (2) Dispozitiile art.262 alin.(4) si ale art.263 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Bunuri proprii	Art.267 – Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui sot: a) bunurile dobândite prin succesiune sau donatie, cu exceptia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; b) bunurile de uz personal; c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soti, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri; d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si alte asemenea bunuri; e) indemnizatia de asigurare si despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soti; f) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum si bunul dobândit prin intermediul acestora.
Veniturile din muncă si cele asimilate acestora	Art.268 – Bunurile de orice fel dobândite prin executarea unui drept de creantă, precum veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale si altele asemenea, veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală, sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanta devine scadentă în timpul comunitătii.
Regimul juridic al bunurilor proprii	Art.269 - Bunurile proprii sunt supuse regimului separatiei de bunuri.
Dovada bunurilor comune	Art.270 - (1) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. (2) Dovada că un bun este propriu se va putea face prin orice mijloc de probă. În cazul prevăzut la art.267 lit.a), dovada se face în conditiile legii. (3) Pentru bunurile mobile dobândite înainte de căsătorie se va întocmi un inventar; în lipsa acestuia, se prezumă, până la proba contrarie, că bunurile sunt comune.
Formalităti de publicitate	Art.271 – Oricare dintre soti poate cere să se facă mentiune în cartea funciară ori, după caz, în alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenenta unui bun la comunitate.
Actele de conservare, de folosintă si de administrare	Art.272 - (1) Fiecare sot are dreptul de a folosi bunul comun fără consimtământul expres al celuilalt sot. Cu toate acestea, schimbarea destinatiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul sotilor. (2) De asemenea, fiecare sot poate efectua singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum si acte de dobândire a bunurilor comune. (3) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate, sotul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt sot, fără a fi însă afectate drepturile dobândite de terti.
Actele de dispozitie	Art.273 – (1) Actele de dispozitie având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soti. (2) Cu toate acestea, oricare dintre soti poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităti de publicitate. Dispozitiile art.272 alin.(3) rămân aplicabile. (3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin.(1) darurile obisnuite.
Nulitatea relativă	Art.274 – Actul încheiat fără consimtământul expres al celuilalt sot, atunci când el este necesar potrivit legii, este lovit de nulitate relativă.
Aportul de bunuri comune	Art.275 – (1) Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăti, asociatii sau fundatii, în conditiile legii, dispozitiile art.273 alin.(1) si art.274 aplicându-se în mod corespunzător. (2) Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociati sotii trebuie să desemneze un reprezentant comun, în conditiile legii.
Regimul aporturilor comune	Art.276 - (1) Nici unul dintre soti nu poate, sub sanctiunea prevăzută la art.274, să devină singur asociat întrebuintând, fără acordul celuilalt sot, bunurile comune ca aport la o societate civilă ori comercială sau pentru dobândirea de părti sociale ori, după caz, de actiuni. În cazul societătilor comerciale ale căror actiuni sunt tranzactionate pe o piată organizată, sotul care nu si-a dat acordul la întrebuintarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt sot, fără a fi afectate drepturile dobândite de terti. (2) În toate cazurile, părtile sociale sau, după caz, actiunile sunt bunuri comune. Cu toate acestea, sotul care a devenit asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate.
Dispozitiile testamentare	Art.277 – Fiecare sot poate dispune prin testament de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri.
Răspunderea pentru datoriile comune	Art.278 – Sotii răspund cu bunurile comune pentru: obligatiile născute în legătură cu conservarea sau administrarea bunurilor comune; b) obligatiile pe care le-au contractat împreună; c) obligatiile asumate de oricare dintre soti pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale căsătoriei.
Răspunderea pentru datoriile personale	Art.279 – (1) Fiecare sot răspunde cu bunurile sale proprii: a) dacă a dobândit singur un bun comun, pentru obligatiile născute în legătură cu dobândirea bunului; b) dacă si-a însusit fără drept un bun, pentru obligatia de reparare a prejudiciului astfel cauzat. (2) Cu toate acestea, atunci când celălalt sot se foloseste de bunul respectiv cunoscând existenta obligatiilor născute în legătură cu dobândirea sau, după caz, însusirea lui ilicită, sotii răspund cu bunurile comune.
Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune	Art.280 – (1) În măsura în care obligatiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, sotii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plătii datoriei. (2) Sotul care a plătit datoria comună în conditiile alin.(1) poate retine bunurile celuilalt sot până la acoperirea integrală a creantelor pe care acesta i le datorează.
Urmărirea bunurilor comune	Art.281 – (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soti. (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul său personal poate cere împărteala bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creantei sale.
Lichidarea regimului comunitătii	Art.282 – (1) La încetarea comunitătii, acesta se lichidează. (2) Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinta bunurilor, cât si în privinta obligatiilor. (3) Când comunitatea încetează ca urmare a încetării căsătoriei, lichidarea se face între sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat. În acest caz, obligatiile care incumbă sotului decedat se divid între mostenitori proportional cu cotele ce le revin din succesiune.
Împărteala bunurilor comune	Art.283 - (1) În cadrul lichidării comunitătii, fiecare dintre soti îsi va prelua bunurile sale proprii, după care se va proceda la împărteala bunurilor comune. (2) În acest scop, se vor determina mai întâi cotele-părti ideale ce revin fiecărui sot, pe baza contributiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât si la îndeplinirea obligatiilor comune; până la proba contrarie, se prezumă că sotii au avut o contributie egală. (3) Dispozitiile art.290 alin.(2) se aplică în mod corespunzător.
Împărteala bunurilor comune în timpul regimului comunitătii	Art.284 – (1) În timpul regimului comunitătii, bunurile comune pot fi supuse împărtelii, potrivit dreptului comun, în tot sau în parte, fie prin bună învoială, fie pe cale judecătorească. (2) Bunurile atribuite prin împărteală devin bunuri proprii, iar celelalte rămân bunuri comune.
Interzicerea unor acte	Art.285 - Orice conventie contrară dispozitiilor prezentei sectiuni este lovită de nulitate absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunitătii conventionale.

Sectiunea a 3-a

Regimul separatiei de bunuri

Regimul juridic aplicabil	Art.286 – Fiecare dintre soti este proprietar exclusiv în privinta bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum si a celor pe care le dobândeste singur după această dată.
Întocmirea inventarului bunurilor mobile	Art.287 – (1) La adoptarea acestui regim, sotii trebuie să întocmească un inventar al bunurilor mobile ce apartin fiecăruia dintre ei la data încheierii căsătoriei. (2) Se poate întocmi un inventar si pentru bunurile mobile dobândite în timpul separatiei de bunuri. (3) În toate cazurile, inventarul se anexează la conventia matrimonială supunându-se, pentru opozabilitate fată de terti, la aceleasi formalităti de publicitate ca si aceasta. (4) În lipsa inventarului, dreptul de proprietate exclusivă se prezumă, până la proba contrarie, în favoarea sotului posesor. (5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei conditii de formă, de validitate ori de publicitate, proprietatea exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul cerut de lege.
Bunurile proprietate comună pe cote-părti	Art.288 – (1) Bunurile dobândite împreună de soti apartin acestora în proprietate comună pe cote-părti, în conditiile legii. (2) Dovada coproprietătii se face în conditiile art.287, care se aplică în mod corespunzător.
Folosinta bunurilor celuilalt sot	Art.289 – (1) Sotul care se foloseste de bunurile celuilalt sot fără împotrivirea acestuia din urmă are obligatiile unui uzufructuar, cu exceptia celor prevăzute de 575, art.578 si art.579; el va fi dator să restituie numai fructele si veniturile existente la data solicitării lor de către celălalt sot sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial. (2) Dacă unul dintre soti încheie singur un act prin care dobândeste un bun folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri apartinând celuilalt sot, acesta din urmă poate alege, în proportia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achizitionat si a pretinde daune-interese de la sotul achizitor; proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca sotul achizitor să dispună de bunul dobândit.
Răspunderea pentru obligatiile personale	Art.290 – (1) Nici unul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile născute din acte săvârsite de celălalt sot. (2) Cu toate acestea, sotii răspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale căsătoriei si a celor legate de cresterea si educarea copiilor.
Drept de retentie	Art.291 – La încetarea regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti poate retine bunurile celuilalt până la acoperirea integrală a creantelor pe care si le datorează unul altuia.

Sectiunea a 4-a

Regimul comunitătii conventionale

Domeniul de aplicare	Art.292 – Regimul comunitătii conventionale se aplică atunci când, în conditiile si limitele prevăzute în prezenta sectiune, se derogă, prin conventie matrimonială, de la dispozitiile privind regimul comunitătii legale.
Obiectul conventiei matrimoniale	Art.293 – (1) În cazul în care se adoptă comunitatea conventională, conventia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe din următoarele aspecte: a) includerea în comunitate a bunurilor dobândite înainte de căsătorie ori restrângerea comunitătii numai la acestea din urmă; b) restrângerea comunitătii la bunurile anume determinate în conventia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul căsătoriei; c) obligativitatea acordului ambilor soti pentru încheierea anumitor acte de administrare. În acest din urmă caz, dacă unul din soti se află în imposibilitate de a-si exprima vointa sau se opune în mod abuziv, celălalt sot poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviintarea prealabilă a instantei; d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se va face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunitătii.
Alte dispozitii aplicabile	Art.294 – În măsura în care prin conventie matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunitătii conventionale se completează cu dispozitiile legale privind regimul comunitătii legale.

Sectiunea a 5-a

Schimbarea regimului matrimonial

Schimbarea conventională	Art.295 - (1) După cel putin un an de la încheierea căsătoriei, sotii pot schimba regimul matrimonial existent, ori de câte ori doresc, cu un alt regim matrimonial prin act autentic notarial, cu respectarea conditiilor prevăzute pentru încheierea conventiilor matrimoniale. (2) Dispozitiile art.262-265 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Aplicarea regimului separatiei de bunuri	Art.296 – (1) Instanta, la cererea unuia dintre soti, poate hotărî, cu titlu temporar, înlocuirea regimului comunitătii legale ori, după caz, conventionale cu acela al separatiei de bunuri, atunci când celălalt sot încheie acte care pun în grav pericol interesele patrimoniale ale familiei. (2) Dispozitiile art.262 si art.263 se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL VI

Desfacerea căsătoriei

Sectiunea 1

Cazurile de divort

§1. Dispozitii generale

Motivele de divort	Art.297 – Divortul poate fi pronuntat: prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptată de celălalt sot; la cererea unuia dintre soti care nu mai doreste, indiferent de motiv, continuarea căsătoriei; atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; în urma cererii oricăruia dintre soti, dacă starea sănătătii unuia dintre ei face imposibilă continuarea căsătoriei; când unul dintre soti a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani.
§ 2.Divortul prin acordul sotilor
Conditii	Art.298 – (1) Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de data încheierii căsătoriei si indiferent dacă există sau nu copii minori rezultati din căsătorie. (2) Divortul prin acordul sotilor nu poate fi admis dacă unul dintre soti este pus sub interdictie.
Depunerea cererii de divort	Art.299 - Cererea de divort poate fi depusă si prin intermediul unui mandatar comun, inclusiv avocat, cu procură specială sub semnătură legalizată.
Examinarea cererii de divort	Art.300 – Instanta este obligată să verifice existenta consimtământului liber si neviciat al fiecărui sot.
Solutionarea cererii de divort	Art.301 – (1) În toate cazurile, instanta va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti. (2) Prin aceeasi hotărâre instanta va lua act de învoiala sotilor cu privire la cererile accesorii. În cazul în care nu există învoială sau aceasta este contrară intereselor copiilor minori ori ale unuia dintre soti, instanta va acorda un termen de cel mult trei luni. (3) Dacă în termenul prevăzut la alin.(2), acordul sotilor cu privire la cererile accesorii nu se realizează sau nu respectă îndrumările date de instantă, actiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Divortul cerut de unul dintre soti si acceptat de celălalt sot	Art.302 – (1) Oricare dintre soti poate cere divortul în cazul în care, din motive temeinice, continuarea căsătoriei a devenit imposibilă. (2) Dacă celălalt sot recunoaste faptele care au dus la destrămarea vietii conjugale, instanta va admite cererea fără a cerceta temeinicia motivelor de divort si fără a se pronunta asupra culpei fiecăruia dintre soti. (3) Declaratiile făcute de soti nu pot fi folosite ca mijloc de probă în nici o altă actiune în justitie.
§3.Divortul la cererea unilaterală a unuia dintre soti
Conditiile divortului	Art.303 – (1) În cazul în care, indiferent de motiv, unul dintre soti nu mai doreste continuarea căsătoriei el va obtine divortul numai dacă au trecut cel putin sase luni de la încheierea căsătoriei. (2) În acest caz, divortul se pronuntă din culpa exclusivă a reclamantului. (3) Dacă, însă, sotul pârât declară că este de acord cu divortul, sunt aplicabile dispozitiile art.301.
§4.Divortul din culpa sotilor
Conditiile divortului	Art.304 – În cazul prevăzut de art.297 lit.c), divortul se poate pronunta dacă instanta stabileste culpa sotului pârât în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă vina amândurora, instanta poate pronunta divortul din culpa comună a sotilor, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divort.
Divortul datorat detentiei prelungite a sotului	Art.305 - Divortul poate fi cerut de un sot, atunci când celălalt sot a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani. În acest caz, divortul se pronuntă din culpa acestuia din urmă.
Împăcarea sotilor	Art.306 – (1) Împăcarea sotilor poate interveni oricând în timpul procesului de divort. Într-o nouă cerere de divort nu pot fi invocate drept motive fapte petrecute înainte de împăcarea sotilor sub sanctiunea respingerii cererii. (2) Mentinerea sau reluarea temporară a vietii comune nu sunt considerate ca împăcare dacă au ca motiv doar nevoia, o încercare de împăcare sau educarea copiilor.
§5. Divortul remediu
Conditii	Art.307 – (1) În cazul prevăzut de art.297 lit.d), instanta va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti. (2) Instanta va putea desface căsătoria datorită stării sănătătii sotului pârât, numai dacă divortul nu ar produce pentru acesta consecinte deosebit de grave care să justifice mentinerea căsătoriei.

Sectiunea a 2-a

Efectele divortului

§1. Data desfacerii căsătoriei

Data desfacerii căsătoriei	Art.308 - Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronuntat divortul a rămas irevocabilă.
Încetarea regimului matrimonial	Art.309 – (1) În ceea ce priveste încetarea regimului matrimonial, între soti, hotărârea de divort produce efecte începând cu data introducerii cererii de divort. (2) Cu toate acestea, sotul nevinovat poate cere instantei să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separatiei în fapt. (3) Dispozitiile alin.(2) sunt aplicabile si în cazul divortului prin acordul sotilor, dacă acestia au convenit astfel.
Actele încheiate în frauda celuilalt sot	Art.310 - Actele mentionate la art.273 alin.(2), precum si actele din care se nasc obligatii în sarcina comunitătii, încheiate de unul dintre soti după data introducerii cererii de divort sunt lovite de nulitate relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt sot.
Opozabilitatea hotărârii de divort	Art.311 – Hotărârea judecătorească prin care s-a pronuntat divortul este opozabilă fată de terti, în conditiile legii. (2) Dispozitiile art.220 alin.(2) si ale art.262 si art.263 sunt aplicabile în mod corespunzător.

§2. Efectele divortului cu privire la raporturile dintre soti

Numele de familie după căsătorie	Art.312 - (1) La desfacerea căsătoriei prin divort, sotii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. (2) Instanta judecătorească va lua act de această întelegere prin hotărârea de divort. Pentru motive temeinice, instanta poate să încuviinteze acest drept chiar în lipsa unei întelegeri între soti. (3) Dacă nu a intervenit o întelegere sau dacă instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele dinaintea căsătoriei.
Drepturile sotului divortat	Art.313 – (1) Divortul este considerat pronuntat împotriva sotului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria. (2) Sotul împotriva căruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea sau conventiile încheiate anterior cu tertii le atribuie sotului divortat. (3) Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divortului prin acordul sotilor.
Dreptul la despăgubiri	Art.314 – Sotul nevinovat, care suferă un prejudiciu material sau moral prin desfacerea căsătoriei, va putea cere sotului vinovat să-l despăgubească. Instanta judecătorească va solutiona cererea prin hotărârea de divort.
Obligatia de întretinere	Art.315 – (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligatia de întretinere între soti încetează. (2) Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităti de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria. (3) Întretinerea datorată potrivit dispozitiilor alin.(2) se stabileste până la o pătrime din venitul net al sotului obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale si cu starea de nevoie a sotului creditor. Această întretinere, împreună cu întretinerea datorată copiilor, nu va putea depăsi o treime din venitul net al sotului obligat la plată. (4) Când divortul este pronuntat din culpa exclusivă a unuia dintre soti, acesta nu va beneficia de prevederile alin.(2) si (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei. (5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligatia de întretinere încetează prin recăsătorirea sotului îndreptătit sau în cazul în care sotul îndreptătit trăieste în stare notorie de concubinaj.

§3. Efectele divortului cu privire la raporturile dintre părinti si copiii lor minori

Încredintarea copiilor minori	Art.316 - (1) Instanta judecătorească hotărăste, o dată cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre părintii divortati si copiii lor minori, tinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psiho-socială, precum si, dacă este cazul, de învoiala părintilor, pe care îi va asculta. (2) Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.
Exercitarea responsabilitătii părintesti	Art.317 – (1) Responsabilitatea părintească revine în comun ambilor soti, afară de cazul în care instanta decide altfel. (2) În lipsa întelegerii dintre părinti sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanta va stabili, o dată cu pronuntarea divortului, domiciliul copilului minor la părintele la care acesta locuieste în mod statornic. (3) În mod exceptional, dacă este în interesul superior al copilului, instanta poate stabili domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtământul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea minorului si îndeplinesc toate actele obisnuite privind sănătatea, educatia si învătătura copilului.
Exercitarea responsabilitătii părintesti de către un singur părinte	Art. 318 – (1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul copilului, instanta va hotărî ca responsabilitatea părintească să revină numai unuia dintre părinti. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la căsătoria acestuia.
Execitarea responsabilitătii părintesti de către alte persoane	Art.319 – (1) În mod exceptional, instanta va putea hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimtământul acestora sau într-o institutie de ocrotire. Acestea exercită numai drepturile si îndatoririle care revin părintilor cu privire la persoana copilului. (2) Instanta judecătorească va stabili dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinti în comun sau revin unuia dintre ei.
Drepturile părintelui separat de copil	Art. 320 - (1) Părintele sau, după caz, părintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. (2) În caz de neîntelegere, instanta decide cu privire la modalitătile de exercitare a acestui drept.
Stabilirea contributiei prin hotărârea judecătorească	Art. 321 – Instanta, prin hotărârea de divort, va stabili contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere a copiilor.
Modificarea măsurilor luate cu privire la copil	Art.322 - În cazul schimbării împrejurărilor, instanta judecătorească va putea modifica măsurile cu privire la drepturile si îndatoririle părintilor divortati fată de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.
Raporturile dintre părinti si copiii lor minori în alte cazuri	Art.323 – În cazul prevăzut de art.205 alin.(2), instanta va hotărî asupra raporturilor dintre părinti si copiii lor minori, dispozitiile art. 316-322 fiind aplicabile în mod corespunzător.

TITLUL III

Rudenia

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Notiune	Art.324 – (1) Rudenia firească este legătura rezultată din descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. (2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adoptia încheiată în conditiile prevăzute de lege.
Rudenia în linie dreaptă sau colaterală	Art.325 – (1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendentei unei persoane dintr-o altă persoană si în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă. (2) Gradul de rudenie se stabileste astfel: a) în linie dreaptă, după numărul nasterilor: astfel, copiii si părintii sunt rude de gradul întâi, nepotii si bunicii sunt rude de gradul al doilea; b) în linie colaterală, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun si coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătusa si nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea.
Afinitatea	Art.326 – (1) Afinitatea este legătura dintre un sot si rudele celuilalt sot. (2) Rudele sotului sunt, în aceeasi linie si acelasi grad, afinii celuilalt sot.

CAPITOLUL II

Filiatia

Sectiunea 1

Stabilirea filiatiei

§1. Dispozitii generale

Modurile de stabilire a filiatiei	Art.327 – (1) Filiatia fată de mamă rezultă din faptul nasterii; ea se poate stabili si prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească. (2) Filiatia fată de tată se stabileste prin efectul prezumtiei de paternitate, prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.
Dovada filiatiei	Art.328 - Filiatia se dovedeste prin actul de nastere întocmit în registrul de stare civilă; în cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de nastere si prin actul de căsătorie al părintilor.
Timpul legal al conceptiunii	Art.329 – (1) Intervalul de timp cuprins între a trei sutea si a o sută optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se calculează zi cu zi. (2) Cu toate acestea, se poate face dovada conceptiunii copilului într-o anumită perioadă din timpul legal al conceptiunii.

§2. Prezumtia de paternitate

Prezumtia de paternitate

Art.330 – (1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe sotul mamei. (2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputintă ca sotul mamei să fie tatăl copilului. (3) Copilul conceput în timpul primei căsătorii si născut în timpul celei de-a doua căsătorii a mamei sale este considerat fiul celui de-al doilea sot. Dacă această paternitate este înlăturată prin hotărâre judecătorească, tată al copilului este considerat sotul din prima căsătorie.

§3. Recunoasterea copilului

Felurile recunoasterii	Art.331 – (1) Dacă nasterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinti necunoscuti, mama îl poate recunoaste pe copil. (2) Copilul conceput si născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său. (3) După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenti firesti.
Formele de recunoastere	Art.332 - (1) Recunoasterea poate fi făcută prin declaratie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament. (2) Dacă recunoasterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia va fi trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face mentiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă. (3) Recunoasterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Recunoasterea copilului de către minorul necăsătorit	Art.333 – Minorul necăsătorit poate recunoaste singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoasterii.
Nulitatea absolută a recunoasterii	Art.334 – Recunoasterea este lovită de nulitate absolută dacă: s-a recunoscut un copil a cărui filiatie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată; a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenti firesti; a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoasterii	Art.335 – (1) Recunoasterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violentă. (2) Prescriptia dreptului la actiune începe sa curgă de la data încetării violentei ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Contestarea recunoasterii de filiatie	Art.336 - (1) Recunoasterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând si de orice persoană interesată. (2) Dacă recunoasterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada filiatiei este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor săi.

§4. Actiuni privind filiatia

Posesiunea de stat conformă cu actul de nastere	Art.337 – (1) Nici o persoană nu poate reclama o filiatie contrară aceleia ce rezultă din actul său de nastere si posesiunea de stat conformă cu acesta. (2) Nimeni nu poate contesta filiatia persoanei care are o posesiune de stat conformă cu actul său de nastere. (3) Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că s-a făcut astfel încât să se înregistreze ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiatii cu orice mijloc de probă.
Actiunea în contestatia filiatiei	Art.338 – (1) Orice persoană interesată poate contesta prin actiune în justitie filiatia stabilită printr-un act de nastere ce nu este conform cu posesiunea de stat. (2) În acest caz, filiatia se dovedeste, în ordine, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiatiei, prin certificatul medical constatator al nasterii sau, în lipsa acestora, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesiunea de stat continuă. (3) Posesiunea de stat rezultă din fapte care indică legătura dintre copil si familia din care se pretinde că face parte. Sunt asemenea fapte următoarele: a) copilul a purtat întotdeauna numele părintelui; b) părintele l-a tratat ca pe fiul său si s-a îngrijit în această calitate de cresterea sa; c) copilul a fost întotdeauna recunoscut în această calitate în societate si de către familie. (4) Cu toate acestea, dovada filiatiei nu se va face prin martori decât în cazul prevăzut la art.337 alin.(3) sau atunci când există înscrisuri care fac demnă de crezare actiunea formulată.
Actiunea în stabilirea maternitătii	Art.339 – (1) Dreptul la actiunea în stabilirea filiatiei fată de mamă apartine copilului si se porneste în numele acestuia de către reprezentantul său legal. (2) Dreptul la actiune nu se transmite mostenitorilor copilului; ei pot însă continua actiunea pornită de acesta. (3) Actiunea în stabilirea filiatiei fată de mamă poate fi introdusă si împotriva mostenitorilor pretinsei mame. (4) Dreptul la actiune este imprescriptibil.
Actiunea în stabilirea paternitătii	Art.340 – (1) Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei apartine copilului si se porneste în numele lui de către reprezentantul său legal. (2) Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitătii nu se transmite mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornită de acesta. (3) Actiunea în stabilirea paternitătii poate fi pornită si împotriva mostenitorilor pretinsului tată.
Prescriptia dreptului la actiunea în stabilirea paternitătii	Art.341 – (1) Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de 2 ani de la nasterea copilului. (2) Dacă paternitatea a fost înlăturată prin efectul unei hotărâri judecătoresti, termenul de prescriptie curge de la data rămânerii irevocabile a acesteia. (3) În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat întretinere copilului, termenul începe să curgă de la încetarea convietuirii ori a întretinerii. (4) Dacă actiunea în stabilirea paternitătii nu a fost formulată în timpul minoritătii copilului, acesta poate să o introducă în termen de 2 ani de la data majoratului.
Actiunea în tăgada paternitătii	Art.342 – (1) Actiunea în tăgăduirea paternitătii poate fi pornită de sotul mamei, de mamă, precum si de copil; ea poate fi continuată de mostenitorii acestora. (2) Actiunea se introduce de către sotul mamei împotriva copilului, iar de către copil sau mama acestuia împotriva sotului mamei. (3) În cazul copilului decedat, actiunea se porneste împotriva mamei copilului. Dacă sotul mamei este decedat, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor lui.
Prescriptia dreptului la actiunea în tăgada paternitătii	Art.343 – (1) Sotul mamei poate exercita dreptul la actiunea în tăgăduirea paternitătii în termen de 1 an de la data când a cunoscut nasterea copilului. Actiunea pornită de fostul sot din prima căsătorie a mamei, prezumat tată al copilului potrivit art.330 alin.(3), se prescrie în termen de 1 an de la data la care acesta a luat cunostintă de admiterea actiunii în tăgada paternitătii sotului din cea de-a doua căsătorie a mamei. (2) În cazul în care sotul a fost pus sub interdictie înainte de împlinirea acestui termen, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nasterea copilului. (3) Dacă actiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de sotul mamei după ce i s-a ridicat interdictia, înăuntrul unui nou termen de 1 an. (4) În toate cazurile, mama copilului va fi citată.
Tăgăduirea paternitătii de către mama copilului	Art.344 – (1) Actiunea în tăgăduirea paternitătii introdusă de mamă trebuie însotită de o actiune în stabilirea adevăratei filiatii a copilului. Asupra acestor actiuni, instanta se va pronunta prin aceeasi hotărâre. (2) Actiunea poate fi pornită în termen de 1 an de la data nasterii copilului. (3) Dacă mama este pusă sub interdictie, termenul de 1 an se calculează potrivit dispozitiilor art.343 alin.(2) si (3).
Tăgăduirea paternitătii de către copil	Art.345 - Copilul poate tăgădui paternitatea în termen de 1 an de la data majoratului.

§5. Procrearea asistată medical

Regimul filiatiei	Art.346 – (1) În cazul procreării asistate medical cu tert donator nu se stabileste nici o legătură de filiatie între copil si donator. (2) De asemenea, împotriva donatorului nu poate fi pornită nici o actiune în răspundere.
Actiunea în tăgada paternitătii	Art.347 – (1) Nimeni nu poate contesta filiatia copilului astfel conceput, pentru motive ce tin de caracterul asistat medical al procreării. (2) Copilul născut astfel nu poate contesta filiatia sa. (3) Sotul mamei poate tăgădui paternitatea acestuia, în conditiile legii, dacă nu a consimtit la procrearea asistată medical realizată cu ajutorul unui tert donator sau dacă face dovada că respectivul copil nu a fost conceput în acest mod.
Răspunderea tatălui copilului	Art.348 - Sotul mamei, care a consimtit la procrearea asistată medical cu tert donator este responsabil fată de copil si fată de mama acestuia, potrivit dispozitiilor legale privitoare la copilul născut din căsătorie.
Interdictia procreatiei si purtării sarcinii pentru altă persoană	Art.349 – Orice conventie având drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru altă persoană este lovită de nulitate absolută.
Confidentialitatea informatiilor	Art.350 - (1) Orice informatii privind procrearea asistată medical sunt confidentiale. (2) Cu toate acestea, în cazul în care există riscul unui prejudiciu grav referitor la sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendentilor acesteia în lipsa unor astfel de informatii, instanta poate autoriza transmiterea lor, în mod confidential, autoritătii competente. (3) Asigurarea confidentialitătii unor astfel de informatii, precum si modul de transmitere a acestora se stabilesc prin lege.

Sectiunea a 2-a

Situatia legală a copilului

Egalitatea în drepturi a copiilor	Art.351 – Copilul din afara căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită potrivit legii are, fată de fiecare părinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si aceea a unui copil din căsătorie.
Numele copilului din căsătorie	Art.352 - (1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părintilor săi. (2) Dacă părintii nu au un nume comun, copilul va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se va stabili prin acordul părintilor si se va declara, o dată cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilă. (3) În lipsa acordului părintilor, va decide instanta tutelară.
Numele copilului din afara căsătoriei	Art.353 - (1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinti fată de care filiatia a fost mai întâi stabilită. (2) În cazul în care filiatia a fost stabilită ulterior si fată de celălalt părinte, copilul, prin acordul părintilor, poate lua numele părintelui fată de care si-a stabilit filiatia ulterior sau numele reunite ale acestora. În lipsa acordului părintilor se aplică dispozitiile art.252 alin.(3). (3) În cazul în care copilul si-a stabilit filiatia în acelasi timp fată de ambii părinti, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art.252 alin.(2) si (3).

CAPITOLUL III

Adoptia

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Notiune	Art.354 - (1) Adoptia este operatiunea juridică prin care se creează legătura de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului. (2) Adoptia se încheie în interesul superior ale copilului.
Persoanele care pot fi adoptate	Art.355 – (1) Copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacitătii depline de exercitiu. (2) Cu toate acestea, poate fi adoptată, în conditiile legii, si persoana care a dobândit capacitate deplină de exercitiu, dacă a fost crescută în timpul minoritătii de către cel care doreste să o adopte.
Adoptia internatională	Art.356 – Adoptia internatională poate fi încuviintată, potrivit legii, numai în cazul în care copilul nu a putut fi adoptat sau încredintat unei persoane sau familii, în tară, ori îngrijirea copilului în cadrul serviciilor de protectie specială, publice sau private nu poate fi asigurată în mod corespunzător pe plan intern.
Instanta judecătorească	Art.357 - Adoptia se încuviintează de către instanta judecătorească competentă, în conditiile si cu procedura prevăzută de lege.

Sectiunea a 2-a

Efectele adoptiei

Efectele adoptiei	Art.358 – (1) Adoptia produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoresti prin care a fost încuviintată. (2) Prin adoptie se stabilesc raporturi de rudenie între adoptat si descendentii săi, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de altă parte. (3) Raporturile de rudenie încetează între adoptat si descendentii săi, pe de o parte, si părintii firesti si rudele acestora, pe de altă parte. Cu toate acestea, impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie se aplică între adoptat si descendentii săi, pe de o parte, si rudele firesti ale acestuia, pe de altă parte.
Exercitarea drepturilor si îndatoririlor părintesti	Art.359 – (1) Adoptatorul are fată de copilul adoptat drepturile si îndatoririle părintelui fată de copilul său firesc. (2) În cazul în care cel care adoptă este sotul părintelui firesc al adoptatului, drepturile si îndatoririle părintesti se exercită de către adoptator si părintele firesc căsătorit cu acesta.
Decăderea adoptatorului din exercitiul drepturilor părintesti	Art.360 – Dacă adoptatorul va fi decăzut din exercitiul drepturilor părintesti, instanta, tinând seama de interesul superior al copilului, va putea fie să redea părintilor firesti exercitiul drepturilor părintesti, fie să hotărască instituirea tutelei. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.
Numele adoptatului	Art.361 – (1) Copilul adoptat dobândeste prin adoptie numele celui care adoptă. (2) Dacă adoptia se face de către doi soti ori de către sotul care adoptă pe copilul celuilalt sot, iar sotii au nume comun, copilul adoptat va purta acest nume. În cazul în care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati să declare instantei care încuviintează adoptia, numele pe care acesta urmează să-l poarte. Dispozitiile art.202 sunt aplicabile prin analogie. (3) Pe baza hotărârii irevocabile de încuviintare a adoptiei, serviciul de stare civilă competent va întocmi, în conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind părintii săi firesti. Vechiul act de nastere se va păstra, mentionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

Sectiunea a 3-a

Încetarea adoptiei

Încetarea adoptiei	Art.362 – Adoptia încetează prin nulitate sau desfacere.
Nulitatea adoptiei	Art.363 – (1) Adoptia este lovită de nulitate, dacă a fost încheiată cu încălcarea conditiilor prevăzute de lege. (2) Adoptia fictivă este lovită de nulitate absolută, în afara cazului când ulterior încuviintării adoptiei între adoptator si adoptat s-au stabilit raporturi de natură să satisfacă interesul superior al copilului.
Desfacerea adoptiei	Art.364 – Adoptia se desface în cazurile si în conditiile prevăzute de lege.
Efectele încetării adoptiei	Art.365 – (1) La încetarea adoptiei, adoptatul redobândeste numele de familie avut înainte de încuviintarea adoptiei. Cu toate acestea, la desfacerea adoptiei, pentru motive temeinice, instanta va putea încuviinta ca adoptatul să păstreze numele de familie dobândit prin adoptie. (2) La încetarea adoptiei, părintii firesti ai copilului redobândesc drepturile si îndatoririle părintesti, dacă instanta nu decide o altă măsură de protectie a copilului, în conditiile legii. Dispozitiile art.71 sunt aplicabile.

TITLUL IV

Responsabilitatea părintească

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Îndatoririle părintilor	Art.366 - Ambii părinti răspund pentru cresterea copiilor lor minori.
Continutul responsabilitătii părintesti	Art.367 - (1) Drepturile si îndatoririle părintesti privesc atât persoana, cât si bunurile copilului minor. (2) În exercitarea drepturilor si îndeplinirea îndatoririlor pe care le au fată de copilul lor minor, părintii trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.
Durata responsabilitătii părintesti	Art.368 - Responsabilitatea părintească durează până când copilul dobândeste capacitatea deplină de exercitiu.
Îndatorirea copilului	Art.369 - Copilul datorează respect părintilor săi indiferent de vârsta sa.
Neîntelegerile între părinti	Art.370 – Ori de câte ori există neîntelegeri între părinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintesti, instanta tutelară, după ce ascultă pe părinti si luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăste potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.

CAPITOLUL II

Drepturile si îndatoririle părintesti

Drepturile si îndatoririle părintesti	Art.371 - Părintii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică, psihică si intelectuală, de educatia, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri si însusirilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia.
Drepturile părintelui minor	Art.372 - (1) Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile si îndatoririle părintesti cu privire la persoana copilului. (2) Drepturile si îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui.
Religia copilului	Art.373 - (1) Părintii hotărăsc credinta religioasă a copilului. (2) Credinta religioasă a copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimtământul acestuia. (3) Copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-si aleagă singur credinta religioasă.
Numele copilului	Art.374 - Părintii aleg numele si prenumele copilului, în conditiile legii.
Supravegherea copilului	Art.375 - (1) Părintii au dreptul si îndatorirea de supraveghere a copilului minor. (2) Cu toate acestea, părintii nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice corespondenta si legăturile personale ale copilului cu bunicii săi ori cu fratii si surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacă nu sunt rude cu minorul. Orice neîntelegeri se solutionează de către instanta tutelară.
Înapoierea copilului de la alte persoane	Art.376 - (1) Părintii pot cere oricând instantei tutelare înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept. (2) Instanta tutelară poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului copilului. (3) Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.
Locuinta copilului	Art.377 - Locuinta copilului se stabileste de părinti, de comun acord.
Schimbarea felului învătăturii ori al pregătirii profesionale	Art.378 - (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviintarea instantei tutelare pentru a-si schimba felul învătăturii ori al pregătirii profesionale ori pentru schimbarea locuintei necesare desăvârsirii învătăturii ori pregătirii sale profesionale. (2) Instanta tutelară va hotărî pe baza raportului referitor la ancheta psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.
Obligatia de întretinere	Art.379 - (1) Copilul minor este întretinut de părintii săi. (2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părintii au îndatorirea să asigure conditiile necesare pentru cresterea acestuia. (3) În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere, felul si modalitătile executării, precum si contributia fiecăruia dintre părinti, se stabilesc de către instantă pe baza raportului referitor la ancheta psihosocială.
Independenta patrimonială	Art.380 - Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la mostenire si la întretinere.
Administrarea bunurilor copilului	Art.381 - (1) Părintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum si de a-l reprezenta în actele civile ori de a-i încuviinta aceste acte, după caz. (2) După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îsi exercită singur drepturile si îsi execută, tot astfel obligatiile, însă numai cu încuviintarea părintilor si, după caz, a instantei tutelare.
Alte dispozitii aplicabile	Art.382 – (1) Drepturile si îndatoririle părintilor cu privire la bunurile copilului, sunt aceleasi cu cele ale tutorelui, dispozitiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător. (2) Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut de art.100, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.

CAPITOLUL III

Exercitarea responsabilitătii părintesti

Responsabilitatea părintilor	Art.383 - (1) Părintii sunt egali în drepturi si au o responsabilitate comună pentru cresterea copilului lor minor. (2) Oricare dintre părinti, care îndeplineste singur un act curent pentru exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor părintesti, este prezumat că are si consimtământul celuilalt părinte.
Responsabilitatea părintilor divortati	Art.384 - (1) Dacă părintii sunt divortati, responsabilitatea părintească se exercită potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului în raporturile dintre părinti si copii. (2) În cazul copilului din afara căsătoriei recunoscut concomitent sau, după caz, succesiv, de ambii părinti, responsabilitatea părintească se exercită în comun si în mod egal, dacă părintii convietuiesc la data recunoasterii sau, respectiv, a celei de a doua recunoasteri a copilului. (3) Dacă filiatia copilului din afara căsătoriei se stabileste prin hotărâre judecătorească, instanta este obligată să dispună asupra modului de exercitare a responsabilitătii părintesti, fiind aplicabile prin asemănare dispozitiile privitoare la divort.
Învoiala părintilor	Art.385 - Instanta competentă poate să încuviinteze întelegerea liber consimtită dintre părinti cu privire la exercitarea responsabilitătii părintesti sau cu privire la o măsură de protectie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia.
Exercitarea drepturilor părintesti de un singur părinte	Art.386 - Dacă unul dintre părinti este decedat, pus sub interdictie, declarat mort prin hotărâre judecătorească, decăzut din exercitiul drepturilor părintesti sau dacă, din orice împrejurare, se află în neputintă de a-si exprima vointa, celălalt părinte exercită singur drepturile părintesti.

CAPITOLUL IV

Decăderea din exercitiul drepturilor părintesti

Conditii	Art.387 - (1) Instanta, la cererea autoritătilor administratiei publice cu atributii în domeniul protectiei copilului, poate pronunta decăderea din exercitiul drepturilor părintesti, dacă prin relele tratamente aplicate copilului, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivă ori prin neglijenta gravă în îndeplinirea obligatiilor părintesti pune în pericol sănătatea, securitatea sau dezvoltarea copilului. (2) Cererea se judecă de urgentă, cu citarea părintilor, pe baza raportului referitor la ancheta psihosocială a copilului. Participarea procurorului este obligatorie.
Întinderea decăderii	Art.388 - Decăderea din exercitiul drepturilor părintesti este totală si se întinde asupra tuturor copiilor născuti la data pronuntării hotărârii, afară de cazul în care prin hotărârea judecătorească se limitează numai la anumite drepturi părintesti ori numai la anumiti copii.
Obligatia de întretinere	Art.389 - Decăderea din exercitiul drepturilor părintesti nu scuteste părintele de obligatia sa de a da întretinere copilului.
Instituirea tutelei	Art.390 - În cazul în care, după decăderea din exercitiul drepturilor părintesti, copilul se află în situatia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinti, se va institui tutela.
Ridicarea măsurii decăderii	Art.391 - (1) Instanta va reda părintelui exercitiul drepturilor părintesti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exercitiul acestora si dacă sănătatea, securitatea si dezvoltarea copilului nu mai sunt puse în pericol. (2) Până la solutionarea cererii, instanta poate îngădui părintelui să păstreze legături personale cu copilul, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. (3) Drepturile părintesti nu vor putea fi însă redate părintelui în cazul în care copilul a fost încredintat în vederea adoptiei.

TITLUL V

Obligatia de întretinere

CAPITOLUL I

Persoanele între care există obligatia de întretinere si ordinea în care aceasta se datorează

Subiectele obligatiei de întretinere	Art.392- (1) Obligatia de întretinere există între sot si sotie, rudele în linie dreaptă, între frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevăzute de lege. (2) Dispozitiile alin.(1) privind obligatia de întretinere între rudele în linie dreaptă, precum si între frati si surori sunt aplicabile si în cazul adoptiei. (3) Obligatia de întretinere există între fostii soti, în conditiile prevăzute de lege.
Obligatia de întretinere a copilului de către altă persoană decât părintii firesti	Art.393 - Cel care a luat un copil pentru a-l creste fără a cere, în conditiile legii, încuviintarea adoptiei, are obligatia să-l întretină cât timp copilul este minor, însă numai dacă părintii firesti au murit, sunt dispăruti ori sunt în nevoie.
Obligatia sotului care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot	Art.394 – (1) Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este obligat să continue a da întretinere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părintii săi firesti au murit, sunt dispăruti ori sunt în nevoie. (2) În acest caz, copilul va putea fi obligat să dea întretinere celui care l-a întretinut timp de 10 ani.
Obligatia mostenitorilor persoanei care a fost obligată la întretinerea altuia	Art.395 - (1) Mostenitorii persoanei care a fost obligată la întretinerea unui minor sau care i-a dat întretinere fără a avea obligatia legală sunt tinuti, în măsura valorii bunurilor mostenite, să continue întretinerea, dacă părintii minorului au murit, sunt dispăruti sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întretinut este minor. (2) În cazul în care sunt mai multi mostenitori, fiecare dintre ei contribuie la întretinerea minorului proportional cu valoarea bunurilor mostenite.
Ordinea de plată a întretinerii	Art.396 – Întretinerea se datorează în ordinea următoare: a) sotii si fostii soti îsi datorează întretinere înaintea celorlalti obligati; b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat; c) fratii si surorile îsi datorează întretinere după părinti, însă înaintea bunicilor.
Întretinerea în cazul desfacerii adoptiei	Art.397– După desfacerea adoptiei, adoptatul poate cere întretinere numai de la părintii săi firesti.
Pluralitatea de debitori	Art.398 – (1) În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute la art.392 sunt obligate să întretină aceeasi persoană, ele vor contribui la plata întretinerii, proportional cu mijloacele pe care le au. (2) Dacă părintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de urgentă, să pornească actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecăruia.
Răspunderea subsidiară	Art.399 - În cazul în care cel obligat în primul rând la întretinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanta judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere să o completeze, în ordinea stabilită la art.396.
Divizibilitatea întretinerii	Art.400 – Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinere tuturor celor îndreptătiti să o ceară, instanta judecătorească, tinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întretinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întretinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptătite să o ceară. În acest caz, instanta va hotărî, totodată, modul în care se va împărti întretinerea între persoanele care urmează a o primi.
Stingerea obligatiei de întretinere	Art.401– (1) Obligatia de întretinere se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligatiei de întretinere, dacă prin lege nu se dispune altfel. (2) Nimeni nu poate renunta pentru viitor la dreptul său la întretinere.

CAPITOLUL II

Conditiile obligatiei de întretinere

Situatia creditorului	Art.402 - Are drept la întretinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întretine din munca sau din bunurile sale.
Dreptul la întretinere al minorului	Art.403 - (1) Minorul care cere întretinere de la părintii săi se află în nevoie dacă nu se poate întretine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. (2) Cu toate acestea, în cazul în care părintii n-ar putea presta întretinerea fără a primejdui propria lor existentă, dacă nu există alte persoane care ar putea fi obligate la întretinerea minorului, instanta tutelară poate încuviinta ca întretinerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu exceptia celor de strictă necesitate. (3) Părintii sunt obligati să întretină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăsi vârsta de 26 de ani.
Lipsa dreptului la întretinere	Art.404 – (1) Nu poate pretinde întretinere acela care s-a făcut vinovat fată de cel obligat la întretinere de fapte grave contrare legii sau bunelor moravuri. (2) De asemenea, cel care se află în stare de nevoie din vina sa poate cere numai întretinerea de strictă necesitate.
Situatia debitorului	Art.405 – (1) Poate fi obligat la întretinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. (2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întretinerea se va tine seama de veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitătile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere sarcinile si obligatiile persoanei respective.
Mijloace de probă	Art.406 - Starea de nevoie a persoanei îndreptătite la întretinere, precum si mijloacele celui care datorează întretinere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

CAPITOLUL III

Stabilirea si executarea obligatiei de întretinere

Cuantumul întretinerii	Art.407 – (1) Întretinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste până la o pătrime din venitul său lunar net din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumătate pentru trei sau mai multi copii. (3) Cuantumul întretinerii datorate copiilor, împreună cu întretinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu va putea depăsi jumătate din venitul net lunar din muncă al celui obligat.
Modalitătile de executare	Art.408 - (1) Obligatia de întretinere se execută în natură sau prin plata unei sume de bani. (2) Pensia de întretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întretinere. Dispozitiile art.407 alin.(2) si (3) rămân aplicabile.
Majorarea, reducerea si sistarea pensiei de întretinere	Art.409 – Dacă se iveste o schimbare în ceea ce priveste mijloacele celui care prestează întretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta judecătorească, potrivit împrejurărilor, va putea mări sau micsora obligatia de întretinere sau va putea hotărî încetarea ei.
Data de la care se datorează întretinerea	Art.410 – (1) Întretinerea se datorează de la data cererii de chemare în judecată. (2) Pensia de întretinere se poate acorda pentru o perioadă anterioară cererii de chemare în judecată dacă introducerea actiunii în justitie a fost întârziată din culpa debitorului întretinerii.
Plata pensiei de întretinere	Art.411 – (1) Pensia de întretinere se plăteste periodic, la termenele convenite de părti sau, în lipsă, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească. (2) Chiar dacă creditorul întretinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întretinerea este datorată în întregime pentru acea perioadă. (3) De asemenea, părtile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanta de judecată poate hotărî ca întretinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întretinere ale celui îndreptătit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întretinerea.

CARTEA A III A
Bunurile

TITLUL I

Despre bunuri si drepturi reale în general

CAPITOLUL I

Despre bunuri în general

Sectiunea 1

Despre distinctia bunurilor

Bunurile	Art.412 – Sunt bunuri lucrurile care pot forma obiectul unui drept patrimonial.
Bunuri mobile si imobile	Art.413 - Bunurile sunt mobile sau imobile.
Bunuri imobile	Art.414 - Sunt imobile terenurile, izvoarele si cursurile de apă, plantatiile prinse de rădăcini, constructiile si orice alte lucrări având o asezare fixă, constructiile plutitoare solid legate de tărm, platformele si alte instalatii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum si tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea.
Bunuri care rămân sau devin imobile	Art.415 - (1) Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un fond, pentru a fi din nou întrebuintate, atât timp cât sunt păstrate în aceeasi formă, precum si părtile integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reamplasate. (2) Materialele aduse pentru a fi întrebuintate în locul celor vechi devin bunuri imobile.
Bunuri mobile	Art.416- Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.
Bunuri mobile prin anticipatie	Art.417 - (1) Bogătiile de orice natură ale solului si subsolului, fructele prinse de rădăcini, plantatiile si constructiile încorporate în sol devin mobile prin anticipatie, atunci când, prin vointa părtilor sunt privite în natura lor individuală în vederea detasării lor. (2) Pentru opozabilitate fată de terti, este necesară notarea în cartea funciară.
Reguli aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor	Art.418 – (1) Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile si drepturile reale asupra acestora. (2) Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.
Bunuri fungibile si bunuri nefungibile	Art.419 - (1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile. (2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligatii. (3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.
Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile	Art.420 - (1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile. (2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuintare obisnuită implică înstrăinarea sau consumarea substantei. (3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuintarea.
Bunuri divizibile si bunuri indivizibile	Art.421 - (1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile. (2) Bunurile care nu pot fi împărtite în natură fără a li se schimba destinatia sunt bunuri indivizibile. (3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.
Bunuri principale si bunuri accesorii	Art.422 - (1) Bunul care a fost destinat în mod permanent întrebuintării economice a altui bun este bun accesoriu, atât timp cât satisface această utilizare. (2) Destinatia comună poate să fie stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri. (3) Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situatia juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal. (4) Încetarea calitătii de bun accesoriu nu poate fi, însă, opusă unui tert care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal. (5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlătură această calitate. (6) Drepturile unui tert cu privire la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.

Sectiunea a 2-a

Despre produsele bunurilor

Produsele bunurilor	Art.423 - Produsele bunurilor sunt: fructele, veniturile si productele.
Fructele si veniturile	Art.424 - (1) Fructele si veniturile reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanta acestuia. (2) Fructele sunt produsele directe si periodice ale unui bun obtinute cu sau fără interventia omului, cum ar fi recoltele, produsele si sporul animalelor. (3) Veniturile sunt sumele de bani sau alte produse rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor, dividendele si partea din activul net distribuit, în conditiile legii, în urma lichidării unui patrimoniu.
Productele	Art.425 - Productele sunt foloasele obtinute dintr-un bun, prin consumarea sau diminuarea substantei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră si altele asemenea.

CAPITOLUL II
Despre drepturile reale în general

Drepturile reale

Art.426 – În afară de alte cazuri prevăzute de lege, sunt drepturi reale: 1.dreptul de proprietate; 2. dreptul de superficie; 3.dreptul de uzufruct; 4.dreptul de uz; 5.dreptul de abitatie; 6.dreptul de servitute; 7.dreptul de administrare; 8.dreptul de concesiune; 9.dreptul de folosintă.

TITLUL II

Despre proprietatea privată

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Dreptul de proprietate privată	Art.427 - (1) Proprietatea este dreptul de a folosi si dispune de un bun, în mod exclusiv si perpetuu, însă în limitele prevăzute de lege. (2) Proprietarul poate dispune de bun prin efectuarea de acte care consumă în tot sau în parte substanta bunului, prin transmiterea dreptului său prin oricare din modurile prevăzute de lege si prin grevarea bunului cu orice drepturi reale.
Dobândirea dreptului de proprietate	Art.428 - (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în conditiile legii, prin conventie, testament, mostenire legală, accesiune, uzucapiune, ocupatiune, precum si prin hotărâre judecătorească, atunci când aceasta este translativă de proprietate. (2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ. (3) Prin lege se pot reglementa si alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. (4) În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândeste prin înscriere în cartea funciară, cu exceptia cazurilor anume prevăzute de lege.
Actiunea în revendicare	Art.429 - (1) Proprietarul poate exercita actiunea în revendicare împotriva posesorului pentru a obtine, în temeiul recunoasterii dreptului, intrarea în posesiunea bunului revendicat. (2) Actiunea în revendicare este imprescriptibilă, cu exceptia cazurilor în care prin lege se dispune altfel. (3) Proprietarul poate intenta actiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept de superficie, uzufruct, uz, abitatie sau servitute; dreptul la actiune este imprescriptibil.
Restituirea cheltuielilor	Art.430 – (1) Proprietarul este obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a avansat. (2) Cheltuielile utile se restituie în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel. (3) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuarii. Posesorul are însă dreptul de a-si însusi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.
Reguli aplicabile proprietătii publice	Art.431 – Dacă prin lege nu se dispune altfel, dispozitiile prezentului titlu se aplică si proprietătii publice, însă numai în măsura în care sunt compatibile cu aceasta din urmă.

CAPITOLUL II

Întinderea dreptului de proprietate privată

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Obligatia de grănituire	Art.432– Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligati să contribuie la grănituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Obligatia de îngrădire	Art.433 – (1) Orice proprietar este dator a-si îngrădi proprietatea, suportând, în conditiile legii, cheltuielile ocazionate. (2) Obligatia de îngrădire nu există pentru terenurile situate în extravilan, în afara cazurilor prevăzute de lege.
Limitele materiale ale dreptului de proprietate	Art.434 – Dreptul de proprietate asupra unui teren se extinde asupra coloanei de aer aflate deasupra sa, precum si asupra subsolului, în limitele prevăzute de lege.
Accesiunea	Art.435 – Tot ceea ce produce bunul, precum si tot ce se uneste ori se încorporează în bun, ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului, dacă legea nu prevede altfel.
Restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea si culegerea fructelor	Art.436 – (1) Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru producerea si culegerea fructelor, respectiv a veniturilor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor. (2) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi retinute până la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacă furnizează o garantie îndestulătoare. (3) Dreptul de retentie nu poate fi exercitat, în nici un caz, asupra bunului frugifer si nici atunci când intrarea în posesiunea bunului s-a făcut prin violentă sau fraudă.

Sectiunea a 2-a

Accesiunea imobiliară naturală

Aluviunile	Art.437 – Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului riveran, numai dacă ele se formează treptat.
Terenul lăsat de apele curgătoare	Art.438 – Proprietarul fondului riveran dobândeste, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras treptat de la tărmul respectiv.
Terenul lăsat de apele stătătoare	Art.439 – (1) Proprietarul terenului înconjurat de helestee, iazuri, canale si alte asemenea ape stătătoare, nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea temporară a acestor ape sub înăltimea de scurgere. (2) Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândeste nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
Avulsiunea	Art.440 – Proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o parte importantă de teren, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părtii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data intrării în posesiune.
Albiile râurilor, insulele si prundurile	Art.441 – (1) Albiile râurilor apartin proprietarilor riverani, cu exceptia acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietătii publice. (2) Insulele si prundurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei. (3) Dacă insula apartine proprietarilor riverani si trece peste jumătatea apei, fiecare dintre ei are dreptul de proprietate asupra părtii de insulă ce se întinde spre el pornind de la jumătatea apei.
Dreptul de proprietate asupra insulelor nou formate	Art.442 – În cazul în care o apă curgătoare, formându-si un brat nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, el rămâne proprietar asupra insulei astfel create.
Dreptul de proprietate asupra albiilor apelor curgătoare	Art.443 – Albia părăsită de o apă curgătoare care si-a format un nou curs se împarte în mod egal între proprietarii riverani.
Accesiunea naturală asupra animalelor	Art.444 – (1) Animalele domestice sau domesticite rătăcite pe terenul altuia revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de o lună de la data declaratiei făcute la primărie de către proprietarul terenului. (2) Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul roiului a încetat să-l urmărească.

Sectiunea a 3-a

Accesiunea imobiliară artificială

Accesiunea imobiliară artificială	Art.445 - (1) Constructiile si lucrările efectuate pe un teren sau în subsolul acestuia revin proprietarului terenului, dacă prin lege sau conventie nu se prevede altfel. (2) Dreptul de proprietate asupra constructiei sau lucrării se naste, pe măsura edificării, cu începere de la data încorporării fundatiei, respectiv a începerii lucrării. (3) Dispozitiile prezentei sectiuni referitoare la constructii sunt aplicabile lucrărilor, ori de câte ori nu se prevede altfel. Prin lucrare se întelege plantatia, precum si amenajările aduse unui fond, care nu se încorporează în mod durabil în acesta.
Prezumtii în favoarea proprietarului terenului	Art.446 – (1) Până la proba contrară, proprietarul terenului este prezumat că este cel care a edificat constructia si că edificarea s-a făcut pe cheltuiala sa. (2) Cel care construieste pe terenul altuia, chiar de bună-credintă fiind, nu poate dobândi proprietatea asupra constructiei decât în cazurile pentru care legea recunoaste nasterea dreptului de superficie.
Edificarea constructiei cu materialele altuia	Art.447 - (1) În cazul în care a construit cu materialele altuia, proprietarul terenului devine proprietarul constructiei, neputând fi obligat la desfiintarea acesteia si nici la restituirea materialelor folosite. (2) Proprietarul materialelor are numai dreptul la despăgubiri care să acopere valoarea materialelor, precum si orice alte prejudicii ocazionate.
Cazul constructiei efectuate cu bună-credintă	Art.448 - În cazul în care constructorul este de bună-credintă, proprietarul terenului devine si proprietarul constructiei, fiind dator să plătească o despăgubire care să acopere, la alegerea proprietarului, fie valoarea materialelor si manopera, fie sporul de valoare adus fondului prin efectuarea constructiei.
Cazul constructiei efectuate cu rea-credinta	Art.449- (1) Atunci când constructia a fost edificată cu rea-credintă, proprietarul terenului poate opta între păstrarea constructiei în proprietate si obligarea constructorului la desfiintarea constructiei. În primul caz, proprietarul datorează o despăgubire care, la alegerea sa, trebuie să acopere o pătrime fie din valoarea materialelor si a manoperei, fie din sporul de valoare adus fondului. (2) Desfiintarea constructiei se face, cu respectarea dispozitiilor legale în materie, pe cheltuiala constructorului, care este tinut, totodată, să repare orice prejudicii cauzate fondului, inclusiv pentru lipsa de folosintă.
Notiunea de constructor	Art.450 – Drepturile si obligatiile prevăzute pentru constructor nu sunt aplicabile decât celui care, în lipsa accesiunii, ar deveni proprietarul constructiei sau titularul unui alt drept real asupra acesteia.
Buna-credintă a constructorului	Art.451 - (1) Constructorul este de bună-credintă numai dacă se întemeiază pe cuprinsul cărtii funciare în care, la data edificării constructiei, este înscris ca proprietar al terenului. (2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna credintă cel care construieste în lipsa sau cu nerespectarea autorizatiilor cerute de lege. (3) Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si constructorului care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, edificând pe terenul altuia, să devină proprietarul constructiei.
Constructii edificate partial pe terenul constructorului	Art.452 - (1) În cazul constructiei edificate în parte pe terenul constructorului, proprietarul vecin poate, în schimbul unei despăgubiri, să dobândească întreaga constructie dacă cel putin o jumătate din suprafata ocupată de constructie se află pe propriul teren. (2) O dată cu proprietatea asupra întregii constructii, proprietarul vecin dobândeste si un drept de superficie asupra părtii ocupate din terenul constructorului, însă numai pe durata de existentă a constructiei. (3) Sub sanctiunea decăderii, cererea proprietarului vecin privitoare la dobândirea acestor drepturi trebuie notificată, în scris, constructorului, într-un termen de 1 an de la finalizarea constructiei. (4) În caz de neîntelegere între părti, instanta va stabili despăgubirea astfel încât să acopere valoarea ce poate fi estimată în privinta părtii de constructie aflate pe terenul constructorului, precum si contravaloarea folosintei terenului ce face obiectul superficiei. În cazul constructorului de rea-credintă, despăgubirea se reduce la o treime din această sumă. (5) În toate cazurile, drepturile prevăzute în favoarea proprietarului vecin potrivit alin.(1)-(2) nu se pot dobândi înainte de plata integrală a despăgubirii. (6) Înscrierea în cartea funciară se va face în temeiul conventiei părtilor sau, după caz, al hotărârii judecătoresti cu efect constitutiv de drepturi. (7) Dacă proprietarul vecin nu alege să exercite drepturile ce îi sunt acordate recunoscute potrivit prezentului articol, dispozitiile art.448-449 devin aplicabile.
Reguli privind exercitarea dreptului constructorului la despăgubiri	Art.453 – (1) Prescriptia actiunii constructorului privind plata despăgubirilor nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să detină fondul. (2) Constructorul nu poate invoca însă dreptul de retentie nici în cazul în care a edificat constructia cu bună-credintă.
Pasivitatea proprietarului pe durata edificării constructiei	Art.454 – Proprietarului nu i se poate opune, în nici un caz, pasivitatea pe care ar fi vădit-o pe durata edificării constructiei.
Constructorul de rea-credintă care foloseste materialele altuia	Art.455 – Cel care construieste pe terenul altuia folosind, cu rea-credintă, materialele unui tert este obligat la despăgubiri în conditiile art.447.
Criteriile de evaluarea a despăgubirilor	Art.456 – Ori de câte ori, în aplicarea unei dispozitii din prezenta sectiune, instanta este învestită să stabilească întinderea despăgubirilor, ea va tine seama de valoarea de circulatie a bunului calculată la data hotărârii judecătoresti.

Sectiunea a 4-a

Accesiunea mobiliară

Accesiunea mobiliară	Art.457- (1) Bunul mobil produs cu materialele altuia apartine celui care l-a confectionat sau, după caz, proprietarului materialelor, în functie de raportul dintre manoperă si valoarea materialelor, determinat la data confectionării bunului. (2) Proprietarul bunului datorează despăgubiri egale cu valoarea manoperei sau, după caz, cu valoarea materialelor.
Raportul dintre valoarea manoperei si valoarea materialelor	Art.458 - În toate cazurile în care valoarea materialelor este egală cu manopera sau există o diferentă nesemnificativă, proprietatea asupra bunului este comună si se exercită în conditiile Sectiunii a 2-a a Capitolului V din prezentul titlu.
Unirea a doua bunuri mobile	Art.459 - În cazul în care se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiti, fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său.
Reguli aplicabile in cazul imposibilitătii de separare a bunurilor unite	Art.460 - Dacă nu se poate obtine separarea bunurilor mobile unite sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozitiile art.457 si 458.

CAPITOLUL III

Limitele (îngrădirile) dreptului de proprietate

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Limitarea exercitiului dreptului de proprietate

Art.461 - Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată prin lege, prin act juridic sau prin hotărâre judecătorească.

Sectiunea a 2-a

Îngrădiri legale

§.1 Dispozitii comune

Interesul public si interesul privat	Art.462 - (1) Legea poate îngrădi exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat. (2) Îngrădirile legale în interes privat pot fi agravate, modificate ori desfiintate temporar prin acordul părtilor; pentru opozabilitate fată de terti este necesară îndeplinirea formalitătilor de publicitate prevăzute de lege.
Dreptul de a folosi subsolul proprietătilor imobiliare	Art.463 - (1) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăti imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritătii. (2) În acest caz, despăgubirea se stabileste prin conventia încheiată între proprietar si autoritatea publică sau, în caz de divergentă, prin justitie.
Reguli privind protectia mediului si buna vecinătate	Art.464 - Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului .

§. 2 Folosirea apelor

Reguli privind curgerea fireasca a apelor	Art.465 - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior. (2) Dacă această curgere cauzează prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia poate cere autorizarea justitiei spre a face pe fondul său lucrările necesare schimbării directiei apelor, suportând toate cheltuielile ocazionate. (3) La rândul său, proprietarul fondului superior este obligat să nu efectueze nici o lucrare de natură să agraveze situatia fondului inferior.
Reguli privind curgerea provocata a apelor	Art.466 - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea provocată de proprietarul fondului superior sau de alte persoane, asa cum este cazul apelor care tâsnesc pe acest din urmă fond datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor mlăstinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un sant. (2) În acest caz, proprietarul fondului superior este obligat să aleagă calea si mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii minime fondului inferior, rămânând dator la plata unei despăgubiri juste si prealabile către proprietarul acestui din urmă fond. (3) Dispozitiile prezentului articol nu se aplică atunci când pe fondul inferior se află o constructie, împreună cu grădina si curtea aferentă, sau un cimitir.
Cheltuieli referitoare la irigatii	Art.467 - (1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale si artificiale de care poate dispune în mod efectiv, are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru captarea apei. (2) Dispozitiile art.466 alin.(2) si (3) se aplică în mod corespunzător.
Obligatia proprietarului căruia ii prisoseste apa	Art.468 - (1) Proprietarul căruia îi prisoseste apa pentru necesitătile curente este obligat ca, în schimbul unei juste si prealabile despăgubiri, să ofere acest surplus pentru proprietarul care nu si-ar putea procura apa necesară pentru fondul său decât cu o cheltuială excesivă. (2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligatia mentionată la alin.(1) pretinzând că ar putea acorda surplusului de apă o altă destinatie decât satisfacerea necesitătilor curente. El poate însă cere despăgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu conditia de a dovedi existenta reală a destinatiei pretinse.
Întrebuintarea izvoarelor	Art.469 - (1) Proprietarul poate acorda orice întrebuintare izvorului ce ar exista pe fondul său, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior. (2) Proprietarul fondului pe care se află izvorul nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităti de apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente.
Despăgubiri datorate proprietarului izvorului	Art.470 - (1) Proprietarul izvorului poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările efectuate, a secat, a micsorat ori a alterat apele sale. (2) Dacă starea de fapt o permite, proprietarul poate pretinde restabilirea situatiei anterioare atunci când apa era indispensabilă pentru exploatarea fondului său.
Reguli speciale privind folosirea apelor	Art.471 - Dispozitiile prezentului paragraf se completează cu reglementările speciale în materia regimului apelor.

§. 3 Picătura stresinii

Picătura stresinii

Art.472 - Proprietarul este obligat să îsi facă streasina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

§. 4 Distanta si lucrările intermediare

cerute pentru anumite constructii, lucrări si plantatii

Distanta minimă fată de linia de hotar

Art.473- Orice constructii, lucrări sau plantatii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distante minime fată de linia de hotar, conform legii, regulamentului de urbanism sau, în lipsă, obiceiului locului, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

Sanctiuni

Art.474 - (1) În lipsa unor dispozitii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie săditi la o distantă de cel putin doi metri de linia de hotar, cu exceptia acelora mai mici de doi metri, a plantatiilor si a gardurilor vii. (2) În caz de nerespectare a distantei, proprietarul vecin este îndreptătit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înăltimea cuvenită, a arborilor, plantatiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate. (3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor apartinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum si dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.

§. 5 Vederea asupra proprietătii vecinului

Fereastra sau deschiderea în zidul comun	Art.475 - Nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun.
Distanta minima pentru fereastra de vedere	Art.476 - (1) Este obligatorie păstrarea unei distante de cel putin doi metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, apartinând proprietarului vecin, si fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond. (2) Vederile piezise spre fondul învecinat sunt interzise la o distantă mai mică de un metru. (3) Distanta se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe fata zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar.
Fereastra de lumină	Art.477 - Dispozitiile art.488 nu exclud dreptul proprietarului de a-si deschide, fără limită de distantă, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.

§. 6 Dreptul de trecere

Dreptul de trecere

Art.478 - (1) Este recunoscut dreptul de a trece pe fondul vecin în favoarea proprietarului fondului care este în totalitate lipsit de acces la calea publică. (2) Trecerea trebuie să se facă în conditii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică. Proprietarul fondului înfundat este obligat la plata unei juste despăgubiri.

Debitorii obligatiei de trecere si despăgubiri

Art.479 - (1) Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, împărteală sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea. (2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, proprietarul fondului care are acces la calea publică are alegerea între a cere dublul despăgubirii si a-l obliga pe vecinul său la vânzarea fondului înfundat .

§. 7 Alte îngrădiri legale

Dreptul de trecere pentru utilităti	Art.480 - (1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a firelor electrice subterane ori aeriene, precum si a oricăror alte instalatii sau materiale ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeasi zonă. (2) Această obligatie subzistă numai pentru situatia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare. (3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei juste despăgubiri.
Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări	Art.481 – (1) De asemenea, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum si accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor si culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri dacă este cazul. (2) Dispozitiile art.480 alin.(2) sunt aplicabile.
Dreptul de trecere pentru reintrarea in posesie	Art.482 - (1) Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a redobândi posesiunea unui bun al său, ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost înstiintat în prealabil. (2) În toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la o justă despăgubire pentru prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesiune, precum si pentru cele pe care bunul le-a cauzat fondului.
Starea de necesitate	Art.483 – (1) Cel care, pentru a se apăra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, foloseste sau distruge un bun al altuia poate fi obligat să plătească proprietarului o despăgubire echitabilă; în acest din urmă caz el are, după împrejurări, un drept de regres împotriva celui care s-a îmbogătit fără just temei. (2) Nu poate pretinde nici o despăgubire proprietarul care a provocat sau a favorizat aparitia pericolului.
Reguli speciale	Art.484 – Îngrădirile cuprinse în prezenta sectiune se completează cu dispozitiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile si constructiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul national-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum si altele asemenea.

Sectiunea a 3-a

Îngrădiri conventionale

Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice	Art.485 - Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice dacă nu încalcă ordinea publică si bunele moravuri.
Clauza de inalienabilitate. Conditii. Domeniu de aplicare	Art.486 - (1) Prin conventie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pe durata pentru care există un interes serios si legitim. (2) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract cu titlu oneros atrage, în toate cazurile, nulitatea contractului însusi. (3) Clauza de inalienabilitate este subînteleasă în conventiile din care se naste obligatia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă. (4) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilitătii.
Conditii de opozabilitate	Art.487 - (1) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalitătilor de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul. (2) În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru dobândirea proprietătii prin posesiunea de bună-credintă. (3) Neîndeplinirea conditiilor de opozabilitate nu îl lipseste pe creditorul obligatiei de a nu înstrăina de dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului care nu se conformează acestei obligatii.
Sanctiuni pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate	Art.488 - (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze decât dacă este valabilă si îndeplineste conditiile de opozabilitate. (2) Actul de înstrăinare încheiat cu nerespectarea clauzei este anulabil la cererea persoanei în interesul căreia s-a stipulat inalienabilitatea. (3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, cât timp clauza produce efecte.

Sectiunea a 4-a

Îngrădiri judiciare

Exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate

Art.489 - (1) Dacă proprietarul cauzează un prejudiciu prin exercitarea abuzivă a dreptului său, instanta poate să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum si la restabilirea situatiei anterioare, atunci când acest lucru este posibil. (2) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanta poate să încuviinteze, pe cale de ordonantă presedintială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.

CAPITOLUL IV

Încetarea proprietătii private. Exproprierea si confiscarea

Stingerea dreptului de proprietate

Art.490 - (1) Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz. Dispozitiile legale privind dobândirea de către găsitor a bunului pierdut rămân aplicabile. (2) Proprietarul poate renunta la dreptul său prin abandonarea bunului mobil sau prin înscrierea în cartea funciară, în conditiile legii, a declaratiei de renuntare la proprietate. (3) Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă si prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar si expropriator sau, în caz de divergentă, pe cale judecătorească. (4) Nu pot fi supuse confiscării decât bunurile destinate sau folosite la săvârsirea unei infractiuni ori contraventii sau cele rezultate din acestea.

CAPITOLUL V

Despre proprietatea comună

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Proprietatea comună

Art.491 - (1) Dispozitiile prezentului capitol se aplică ori de câte ori, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate cu privire la unul sau mai multe bunuri are doi sau mai multi titulari. (2) Proprietatea comună poate fi proprietate pe cote-părti (coproprietate) ori în devălmăsie. (3) Dacă bunul este comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrarie.

Sectiunea a 2-a

Despre coproprietatea obisnuită

Întinderea cotelor-părti	Art.492 - (1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părti ideale din bun. (2) Cotele-părti sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrarie nu se va putea face decât prin înscrisuri.
Repartizarea beneficiilor si a sarcinilor între coproprietari	Art.493 - Coproprietarii vor împărti beneficiile si vor suporta sarcinile coproprietătii, proportional cu cota lor parte.
Exercitarea în comun a dreptului folosintă	Art.494 - (1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinatia si nu aduce atingere drepturilor celorlalti coproprietari. (2) Cel care, în lipsa acordului celorlalti coproprietari, exercită în mod exclusiv folosinta bunului comun poate fi obligat la plata de despăgubiri.
Fructele si veniturile bunului comun	Art.495 - Fructele si veniturile produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proportional cu cota lor parte.
Dreptul la restituirea cheltuielilor	Art.496 -(1) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii sau culegerii fructelor, respectiv a veniturilor, are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către coproprietari, în proportie cu cotele lor părti. (2) Fructele si veniturile bunului comun însusite de un coproprietar fac parte din masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori înstrăinate si pot fi identificate distinct. În caz contrar, dreptul de a le reclama este supus prescriptiei.
Modul de folosire a bunului comun	Art.497 - Modul de folosire a bunului comun se stabileste prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neîntelegere, prin hotărâre judecătorească.
Exercitarea actelor de conservare	Art.498- Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare fără acordul celorlalti coproprietari.
Încheierea actelor de administrare si de dispozitie	Art.499 - (1) Actele de administrare, precum încheierea sau denuntarea unor contracte de locatiune, cesiunile de venituri imobiliare si altele asemenea pot fi făcute numai cu acordul majoritătii coproprietarilor si a cotelor-părti. (2) Actele de administrare care limitează în mod substantial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare fie la cota sa parte, fie la cheltuielile suportate de către ceilalti coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia. (3) Coproprietarii pot cere instantei să suplinească consimtământul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-si exprima vointa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil mentinerii utilitătii sau valorii bunului. (4) Orice acte juridice de dispozitie, cesiunile de venituri imobiliare si locatiunile încheiate pe termen mai mare de trei ani, precum si actele care urmăresc exclusiv înfrumusetarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor.
Sanctiuni	Art.500 – (1) Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art.499 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimtit, expres ori tacit, la încheierea actului. (2) Coproprietarului vătămat i se recunoaste dreptul ca, înainte chiar de împărteală, să exercite actiunile posesorii împotriva tertului care ar fi intrat în posesiunea bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.
Exercitiul drepturilor procesuale de către coproprietari	Art.501 - (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justitie, indiferent de calitatea procesuală, în orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul actiunii în revendicare. (2) Hotărârile judecătoresti pronuntate în folosul coproprietătii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoresti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalti coproprietari.
Contractele de administrare a coproprietătii	Art.502 - (1) Se poate deroga de la dispozitiile art.493, 496, 497 alin.(2), 499 si 500 alin.(1) printr-un contract de administrare a coproprietătii încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor. (2) În cazul în care printre bunurile aflate în coproprietate se află si bunuri imobile, contractele de administrare a coproprietătii vor fi notate în cartea funciară.
Reguli aplicabile in cazul co-titularilor altor drepturi reale	Art.503 - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplică în mod corespunzător si în cazul exercitării împreună de două sau mai multe persoane a unui alt drept real.

Sectiunea a 3-a

Despre coproprietatea asupra părtilor comune

din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente

§. 1. Părtile comune

Dreptul de coproprietate fortată	Art.504- Dacă într-o clădire există spatii cu destinatie de locuintă sau cu altă destinatie având proprietari diferiti, fiecare dintre acestia are un drept de coproprietate fortată si perpetuă asupra părtilor din clădire care, fiind destinate întrebuintării spatiilor, nu pot fi folosite decât în comun.
Părtile comune	Art.505 - Sunt considerate părti comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafata construită cât si din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinatiei constructiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru excedent, proprietarii sunt titularii unei coproprietăti obisnuite; b) fundatia, curtea interioară, structura de rezistentă, acoperisul, terasele, cosurile de fum, scările si casa scărilor, holurile, pivnitele si subsolurile, rezervoarele de apă, centralele termice proprii si ascensoarele; c) canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, instalatiile de telefon, instalatiile electrice, conductele de apă, de încălzire si de gaze până la punctul de distributie către părtile aflate în proprietate exclusivă, precum si alte asemenea părti; d) alte bunuri care, potrivit legii sau vointei părtilor, sunt în folosintă comună.
Atribuirea in folosinta exclusivă a părtilor comune	Art.506 - (1) Părtile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosintă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalti coproprietari. (2) Decizia de atribuire în folosintă exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de ¾ din numărul coproprietarilor si al cotelor-părti. În clădirile unde sunt constituite asociatii de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu aceeasi majoritate.
Actele juridice privind cotele-părti	Art.507 – Cota-parte din părtile comune este un bun accesoriu în sensul art.434 din prezenta carte; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părti nu se va putea face decât o dată cu dreptul asupra spatiului detinut în proprietate exclusivă.
Stabilirea cotelor-părti	Art.508 - În lipsa unei stipulatii contrarii existente în titlurile de proprietate, cotele-părti se stabilesc în functie de suprafata locativă a spatiului detinut în proprietate exclusivă si suprafata locativă totală a clădirii.

§.2 Drepturile si obligatiile coproprietarilor

Exercitarea dreptului de folosintă	Art.509 - Fiecare coproprietar poate folosi, în conditiile acordului de asociere atât spatiul detinut în proprietate exclusivă, cât si părtile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalti proprietari si fără a schimba destinatia clădirii.
Cheltuielile legate de întretinerea, repararea si exploatarea părtilor comune	Art.510 - (1) În lipsă de prevedere legală sau stipulatie contrară, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întretinerea, repararea si exploatarea părtilor comune, în proportie cu cota sa parte. (2) Cu toate acestea, cheltuielile legate de părtile comune folosite exclusiv de către unii dintre coproprietari cad în sarcina acestora din urmă.
Obligatia de mentinere a clădirii in stare bună	Art.511 - Proprietarul este obligat să asigure întretinerea spatiului detinut în proprietate exclusivă astfel încât clădirea să se mentină în stare bună.
Obligatia de a permite accesul în spatiile detinute în proprietate exclusivă	Art.512- (1) Coproprietarii sunt obligati să permită accesul în spatiile detinute în proprietate exclusivă pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii si întretinerii părtilor comune. (2) În această situatie, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despăgubiti, de către asociatia de proprietari, sau, după caz, de către proprietarul care a solicitat efectuarea lucrărilor.
Reguli aplicabile in cazul distrugerii clădirii	Art.513 - În cazul în care clădirea a fost distrusă dintr-un caz fortuit în întregime ori într-o proportie mai mare de trei pătrimi din valoarea ei, oricare coproprietar poate solicita vânzarea la licitatie publică a terenului si a materialelor de constructie ce au rezultat.
Reguli aplicabile in cazul distrugerii unei părti mai mici din clădire	Art.514 – În caz de distrugere a unei părti mai mici, proprietarii vor contribui la refacerea părtilor comune, proportional cu cotele-părti. Dacă unul sau mai multi coproprietari nu doresc să participe la refacere, ei sunt obligati să cedeze drepturile lor celorlalti coproprietari. Pretul se stabileste de părti ori, în caz de neîntelegere, de către instanta judecătorească.

§.3 Asociatia de proprietari

Constituirea asociatiilor de proprietari

Art.515 - În cazul clădirilor cu mai multe etaje sau apartamente, se constituie asociatia de proprietari care se organizează si functionează în conditiile legii.

Sectiunea a 4-a

Despre coproprietatea asupra despărtiturilor comune

Prezumtia de coproprietate asupra despărtiturilor comune	Art.516 - (1) Orice zid, sant sau altă despărtitură între două fonduri aflate în intravilan este prezumată a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în conditiile legii. (2) Dispozitiile art.507 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Semne de necomunitate	Art.517 - (1) Există semn de necomunitate a zidului atunci când culmea acestuia este dreaptă si perpendiculară spre un fond si înclinată spre celălalt fond. Zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată coama zidului. (2) Există semn de necomunitate a santului atunci când pământul este aruncat ori înăltat exclusiv pe o parte a santului. Santul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pământul. (3) Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari.
Obligatia de construire a despărtiturilor comune	Art.518 - (1) Oricare dintre vecini poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărtituri comune. (2) În lipsa unor dispozitii legale, a regulamentului de urbanism sau a obiceiului locului, înăltimea zidului comun va fi stabilită de părti, dar fără a depăsi 2 metri, socotindu-se si coama zidului.
Cheltuielile de întretinere si reparare a despărtiturilor comune	Art.519 - (1) Coproprietarii sunt tinuti să suporte cheltuielile ocazionate de întretinerea si repararea despărtiturii comune, proportional cu dreptul fiecăruia. (2) Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de întretinere si reparare, renuntând la dreptul său de proprietate asupra despărtiturii comune, dispozitiile în materie de carte funciară fiind aplicabile. Coproprietarul nu va putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o constructie sprijinită de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărtiturii comune.
Constructii si instalatii aflate in legătură cu zidul comun	Art.520 - (1) Oricare dintre coproprietari are dreptul să sprijine constructii ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligatia de a lăsa 54 milimetri spre celălalt coproprietar si fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini constructiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun. (2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul său până în jumătatea zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însusi grinzi ori să construiască un cos de fum în acelasi loc.
Înăltarea zidului comun	Art.521 - (1) Oricare dintre coproprietari poate să înalte zidul cu îndatorirea de a suporta singur cheltuielile de înăltare peste limita zidului comun, precum si cheltuielile de întretinere ori reparare a părtii comune a zidului datorate înăltării acestuia. (2) În cazul în care zidul nu poate rezista înăltării, proprietarul care doreste să facă această înăltare este dator să reconstruiască zidul în întregime luând din fondul său suprafata pentru a asigura grosimea necesară zidului nou ridicat.
Dobândirea coproprietătii asupra despărtiturilor	Art.522 - Vecinul care nu a contribuit la construirea despărtiturii comune poate dobândi coproprietatea despărtiturii, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor si manoperei folosite si, după caz, jumătate din valoarea terenului pe care despărtitura a fost construită. Dispozitiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

Sectiunea a 5-a

Despre proprietatea comună în devălmăsie

Proprietatea comună în devălmăsie	Art.523 - Există proprietate devălmasă atunci când, prin efectul legii ori în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate apartine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părti ideale determinate din bunul sau bunurile comune.
Regulile aplicabile proprietătii devălmase	Art.524 – (1) Dacă se naste prin efectul legii, proprietatea devălmasă este supusă dispozitiilor acelei legi, care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunitătii legale. (2) În cazul în care izvorul devălmăsiei este un act juridic, dispozitiile privitoare la regimul comunitătii legale se aplică în mod corespunzător.

Sectiunea a 6-a

Despre împărteală

Imprescriptibilitatea actiunii de împărteală	Art.525 – Încetarea coproprietătii prin împărteală poate fi cerută oricând dacă nu s-a stabilit altfel prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Împărteala conventională si împărteala judiciară	Art.526– Împărteala poate fi făcută prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în conditiile legii.
Împărteala părtilor comune ale clădirilor	Art.527 – (1) Împărteala este inadmisibilă în cazurile la care se referă Sectiunile a 3-a si a 4-a din capitolul de fată, precum si în alte cazuri prevăzute de lege. (2) Cu toate acestea, împărteala poate fi cerută în cazul părtilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părti încetează de a mai fi destinate folosintei comune.
Conventiile privitoare la amânarea împărtelii	Art.528 – Conventiile privind amânarea împărtelii nu pot fi încheiate pentru o perioada mai mare de cinci ani. În cazul imobilelor, conventiile trebuie încheiate în formă autentică si supuse formalitătilor de publicitate prevăzute de lege.
Amânarea împărtelii prin hotărâre judecătorească	Art.529 – De asemenea, instanta poate dispune, pentru cel mult un an, amânarea împărtelii pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalti coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanta, la cererea părtii interesate, va reveni asupra măsurii.
Conditii speciale privind capacitatea de exercitiu	Art.530 – Dacă un coproprietar este lipsit de capacitatea de exercitiu ori are capacitate de exercitiu restrânsă, împărteala va putea fi făcută prin bună învoială numai cu încuviintarea instantei tutelare, precum si, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.
Inadmisibilitatea împărtelii în cazul uzucapiunii	Art.531 – Împărteala poate fi cerută chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, în conditiile legii.
Reguli privitoare la modul de împărtire	Art.532 – (1) Împărteala bunurilor comune se va face în natură, proportional cu cota-parte a fiecărui coproprietar. (2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face într-unul din următoarele moduri : a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neîntelegere, la licitatie publică, în conditiile legii, si distribuirea pretului către coproprietari proportional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Datoriile născute în legătură cu bunul comun	Art.533 – (1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor născute în legătură cu coproprietatea si care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc împărteala. (2) Suma necesară pentru stingerea acestor obligatii va fi preluată, în lipsa unei stipulatii contrare, din pretul vânzării bunului comun cu ocazia împărtelii si va fi suportată de către coproprietari proportional cu cota-parte a fiecăruia.
Executarea silită privitoare la bunul comun	Art.534 – (1) Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota sa parte ideală din bunul comun sau pot cere instantei împărteala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părtii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului. (2) În cazul vânzării silite a unei cote-părti ideale dintr-un bun, executorul judecătoresc va notifica pe ceilalti coproprietari cu cel putin 2 săptămâni înainte de data stabilită pentru vânzare. La pret egal, coproprietarii vor fi preferati la adjudecarea cotei-părti. (3) Creditorii care au un drept de garantie asupra bunului comun ori cei a căror creantă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul comun ori sumele rezultate din împărteală. (4) Conventiile de suspendare a împărtelii pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de nasterea creantelor, au fost autentificate sau, după caz, au fost îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute de lege.
Drepturile creditorilor personali ai coproprietarului	Art.535 – (1) Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în împărteala cerută de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă să atace o împărteală săvârsită, afară numai dacă aceasta s-a făcut în lipsa lor si fără să se tină seama de opozitia ce au făcut-o, precum si în cazurile când împărteala a fost simulată ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces. (2) Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile si în cazul creditorilor care au un drept de garantie asupra bunului comun ori cei a căror creantă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia.
Efectele juridice ale împărtelii	Art.536 – (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data împărtelii. (2) În cazul indiviziunii succesorale, drepturile de proprietate exclusivă se consideră a fi născute de la data deschiderii succesiunii. (3) Dispozitiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
Opozabilitatea actelor încheiate cu privire la bunul comun si garantiile constituite asupra cotei-părti din acesta	Art.537 – (1) Actele încheiate, în conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun, rămân valabile si sunt opozabile celui care a dobândit bunul în urma împărtelii. (2) Garantiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părti se strămută de drept asupra bunului sau, după caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin împărteală.
Garantia pentru evictiune si vicii ascunse	Art.538 – (1) Coproprietarii îsi datorează, în limita cotelor-părti, garantie pentru evictiune si vicii ascunse, dispozitiile legale privitoare la obligatia de garantie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător. (2) Fiecare este obligat să despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evictiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta, proportional, de ceilalti coproprietari. (3) Coproprietarii nu datorează garantie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârsite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiti prin actul de împărteală.
Desfiintarea împărtelii	Art.539 – (1) Împărteala prin bună-învoială poate fi desfiintată pentru aceleasi cauze ca si contractele. (2) Împărteala făcută fără participarea tuturor coproprietarilor este lovită de nulitate absolută. (3) Împărteala este însă valabilă chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând o împărteală suplimentară.
Înstrăinarea bunurilor atribuite	Art.540 – Nu poate invoca nulitatea relativă a împărtelii prin bună-învoială coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite.
Reguli aplicabile bunurilor aflate în coproprietate si în devălmăsie	Art.541 – Prevederile prezentei sectiuni sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul său, precum si celor aflate în devălmăsie.

CAPITOLUL VI

Proprietatea periodică

Proprietatea periodică	Art.542 – Dispozitiile prezentului capitol se aplică ori de câte ori mai multe persoane exercită succesiv prerogativele dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.
Temeiul proprietătii periodice	Art.543– Proprietatea periodică se naste în temeiul unui act juridic, dispozitiile în materie de carte funciară aplicându-se în mod corespunzător.
Valabilitatea actelor încheiate de proprietar	Art.544 – (1) În privinta intervalului de timp ce îi revine, orice proprietar poate încheia, în conditiile legii, acte precum închirierea, vânzarea, ipotecarea si altele asemenea. (2) Actele de administrare sau de dispozitie privind dreptul aferent unui alt interval de timp sunt lovite de nulitate relativă. (3) Dispozitiile art.501 se aplică în mod corespunzător.
Drepturile si obligatiile proprietarilor	Art.545 – (1) Fiecare proprietar este obligat să facă toate actele de conservare, în asa fel încât să nu împiedice ori să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalti proprietari. Pentru reparatiile mari, proprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalti proprietari. (2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanta bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalti proprietari. (3) La încetarea intervalului, proprietarul este dator să predea bunul proprietarului următorului interval. (4) Proprietarii pot încheia un contract de administrare, dispozitiile art.502 alin.(2) aplicându-se în mod corespunzător.
Obligatia de despăgubire si excluderea	Art.546 – Nerespectarea obligatiilor prevăzute în prezentul capitol atrage plata de despăgubiri.
Încetarea proprietătii periodice	Art.547 – Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară în temeiul dobândirii de către o singură persoană a drepturilor de proprietate aferente tuturor intervalelor de timp, precum si în alte cazuri prevăzute de lege.

TITLUL III

Despre dezmembrămintele

dreptului de proprietate privată

CAPITOLUL I

Despre superficie

Definitia dreptului de superficie	Art.548 – (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe terenul altuia, deasupra ori sub acel teren. (2) Dreptul de superficie se naste în temeiul unui act juridic sau al unei dispozitii legale. Dispozitiile în materie de carte funciară rămân aplicabile. (3) Superficia se poate înscrie si în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a înstrăinat exclusiv constructia ori a înstrăinat terenul si constructia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei. (4) Dacă nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decât asupra suprafetei ocupate de constructie sau, după caz, pe care urmează să se construiască, împreună cu partea de teren liber necesară pentru exercitarea normală a proprietătii asupra constructiei luând în considerare natura si destinatia acesteia.
Înstrăinarea dreptului de superficie	Art.549 – (1) Dreptul de superficie este perpetuu, dacă prin lege sau conventie nu se prevede contrariul. (2) Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp constructia există, dreptul de superficie se poate înstrăina ori ipoteca numai o dată cu aceasta.
Actiunea confesorie de superficie	Art.550 – (1) Actiunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar si a proprietarului terenului, în scopul de a obtine respectarea folosintei asupra terenului. (2) Actiunea confesorie de superficie este imprescriptibilă.
Obligatiile superficiarului	Art.551- (1) Dacă nu se prevede altfel, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piata liberă, tinând seama de natura terenului, de destinatia constructiei, de zona în care se află terenul, precum si de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosintei. (2) În caz de neîntelegere între părti, suma datorată proprietarului terenului va fi stabilită pe cale judecătorească.
Încetarea superficiei	Art.552- În afara altor cazuri prevăzute de lege, dreptul de superficie se stinge pe cale principală prin radierea din cartea funciară, pentru una din următoarele cauze: la expirarea termenului, caz în care constructia aflată pe teren va reveni proprietarului acestuia; prin consolidare, dacă terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi persoane; prin pieirea constructiei, dacă există stipulatie expresă în acest sens sau în cazul prevăzut la art.548 alin.(3).
Alte dispozitii aplicabile	Art.553 - Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si în cazul lucrărilor, cu exceptia caracterului perpetuu al dreptului.

CAPITOLUL II

Despre uzufruct

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Definitia uzufructului	Art.554 - Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane si de a culege fructele si veniturile acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanta.
Constituirea uzufructului	Art.555 - (1) Uzufructul se poate constitui prin lege, act juridic sau uzucapiune, dispozitiile în materie de carte funciară fiind aplicabile. (2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.
Actiunea confesorie în cazul uzufructului	Art.556 – Dispozitiile art.550 alin.(1) se aplică uzufructului în mod corespunzător.
Obiectul uzufructului	Art.557 - Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv un patrimoniu sau o parte dintr-un patrimoniu.
Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufructului	Art.558 - Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum si asupra a tot ce se uneste sau se încorporează în acesta.
Perioada uzufructului	Art.559 – (1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este prezumat a fi constituit pentru o perioadă de 30 de ani. Când este constituit în favoarea celui care înstrăinează nuda proprietate, uzufructul se prezumă a fi viager. (2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice este prezumat a fi constituit pentru o perioadă de 20 de ani. Atunci când este constituit cu depăsirea acestui termen uzufructul se reduce de drept la 20 de ani.
Uzufructul cu termen	Art.560 – Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă, durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.

Sectiunea a 2-a

Despre drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar

§. 1 Drepturile uzufructuarului si ale nudului proprietar

Drepturile uzufructuarului	Art.561 - În lipsă de stipulatie contrară, uzufructuarul are folosinta exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele si veniturile acestuia.
Dreptul asupra fructelor	Art.562 - Fructele percepute după constituirea uzufructului apartin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului, revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.
Dreptul uzufructuarului asupra veniturilor	Art.563 - Veniturile se cuvin uzufructuarului proportional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.
Cvasiuzufructul	Art.564– Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, si bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligatia de a restitui bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare sau, după caz, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.
Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile	Art.565 - (1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor. (2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.
Cesiunea dreptului de uzufruct	Art.566– (1) Uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar. (2) Cesiunea trebuie însă notificată nudului proprietar; în caz contrar, uzufructuarul răspunde solidar cu cesionarul pentru orice prejudiciu cauzat nudului proprietar. (3) Uzufructuarul rămâne dator fată de nudul proprietar numai pentru obligatiile născute înainte de notificarea cesiunii.
Închirierea si arendarea bunului dat în uzufruct	Art.567 - (1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul dat în uzufruct. (2) Locatiunile făcute de uzufructuar pe o perioadă mai mare de 5 ani nu sunt însă opozabile proprietarului sau mostenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului, decât până la împlinirea a 5 ani de la începutul lor sau, după caz, până la împlinirea acelei perioade de 5 ani în care ele se află la data stingerii uzufructului. (3) Reînnoirile de închirieri sau de arendări făcute de uzufructuar cu mai mult de un an ori, după caz, de doi ani înainte de expirarea contractelor initiale rămân lipsite de orice efect fată de proprietar si mostenitorii săi dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. (4) Cu toate acestea, dacă uzufructul este cu termen, locatiunile încetează, în toate cazurile, o dată cu stingerea uzufructului prin expirarea termenului.
Reguli aplicabile în cazul îmbunătătirilor aduse imobilului	Art.568 - La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru îmbunătătirile făcute, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului. Uzufructuarul poate însă ridica oglinzile, tablourile si alte ornamente pe care le-a fixat, cu obligatia de a readuce bunul în starea în care i-a fost încredintat.
Respectarea destinatiei pădurilor	Art.569 - (1) Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea si câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de lege, proprietar sau obiceiul locului, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părtile lăsate netăiate în timpul uzufructului. (2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din uzufruct, decât cu obligatia uzufructuarului de a se conforma dispozitiilor legale si obiceiului locului în ce priveste înlocuirea lor.
Exploatarea pădurilor ce fac obiectul uzufructului	Art.570 - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispozitiilor legale si folosintei obisnuite a proprietarului, să exploateze părtile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori alesi pe toată suprafata fondului. (2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalti; va putea însă întrebuinta, pentru a face reparatiile la care este obligat, arbori căzuti accidental; în acest scop poate chiar să taie arborii trebuinciosi, cu îndatorirea însă de a constata, în prezenta nudului proprietar, aceasta trebuintă.
Drepturile uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului	Art.571 - Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea obiceiului locului si a folosintei obisnuite a proprietarului.
Dreptul asupra pomilor fructiferi	Art.572 - Pomii ce se usucă si cei căzuti accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu altii.
Dreptul asupra carierelor de piatră si nisip aflate în exploatare	Art.573 - În conditiile legii, uzufructuarul se foloseste întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatră si de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.
Dreptul asupra carierelor de piatră si nisip nedeschise si asupra comorilor	Art.574 - Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise încă si nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi în timpul uzufructului.

§. 2 Despre obligatiile uzufructuarului si nudului proprietar

Inventarierea bunurilor	Art.575 - (1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesiunea lor decât după inventarierea bunurilor mobile si constatarea stării în care se află imobilele. (2) Inventarul se întocmeste numai în prezenta nudului proprietar ori după notificarea acestuia.
Respectarea destinatiei bunurilor	Art.576 - În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este tinut să respecte destinatia dată bunurilor de nudul proprietar.
Răspunderea uzufructuarului pentru prejudicii	Art.577- Uzufructuarul este obligat să-l despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct.
Constituirea garantiei pentru îndeplinirea obligatiilor uzufructuarului	Art.578 - (1) În lipsa unei stipulatii contrare, uzufructuarul este obligat să depună o garantie pentru îndeplinirea obligatiilor sale. (2) Sunt scutiti să depună garantie vânzătorul si donatorul care si-au rezervat dreptul de uzufruct. (3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garantie, instanta poate dispune depunerea unei garantii sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se afla, pune în pericol drepturile nudului proprietar.
Numirea administratorului	Art.579 - (1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garantie, instanta, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor si va dispune ca veniturile încasate si sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor percepute să fie depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni sau la o altă bancă aleasă de părti. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente. (2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosintă si depunerea sumelor la Casa de Economii si Consemnatiuni sau la o altă bancă aleasă de părti. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului. (3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosintei sale sau familiei sale, cu obligatia de a le restitui la stingerea uzufructului.
Întârzierea în depunerea garantiei	Art.580 - Întârzierea în depunerea garantiei nu afectează dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.
Modul de suportare a reparatiilor de către uzufructuar si nudul proprietar	Art.581 - (1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparatiile de întretinere a bunului. (2) Reparatiile mari sunt în sarcina nudului proprietar. (3) Sunt reparatii mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun si care implică o cheltuială exceptională, cum ar fi cele referitoare la înlocuirea sau repararea grinzilor, a zidurilor de rezistentă, a acoperisului, a sistemului de instalatii electrice, termice ori sanitare, a motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său. (4) Reparatiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când se datorează neefectuării reparatiilor de întretinere.
Efectuarea reparatiilor mari	Art.582 - (1) Uzufructuarul este obligat să-l înstiinteze pe nudul proprietar despre necesitatea reparatiilor mari. (2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparatiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.
Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit	Art.583 - Uzufructuarul si nudul proprietar nu sunt obligati să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori dintr-un caz fortuit.
Uzufructul cu titlu particular	Art.584 – Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, dacă va fi silit să le plătească, are actiune contra nudului proprietar.
Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor în caz de litigiu	Art.585 – (1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile si cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinta bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor. (2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.
Obligatia de denuntare a uzufructuarului	Art.586 - Uzufructuarul este obligat să denunte de îndată nudului proprietar orice uzurpare a fondului si orice contestare a dreptului de proprietate, sub sanctiunea obligării la plata de daune-interese.
Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor proprietătii	Art.587 – (1) Cheltuielile si sarcinile proprietătii revin nudului proprietar. (2) Atunci când uzufructul este cu titlu gratuit, uzufructuarul datorează dobânzile aferente sumelor achitate, cu acest titlu, de nudul proprietar sau, dacă a plătit el însusi, poate cere restituirea numai la stingerea uzufructului si fără nici o dobândă.
Obligatiile în caz de pieire a turmei	Art.688 - (1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora. (2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele date de prăsilă.

§.3 Dispozitii speciale

Opozabilitatea uzufructului asupra creantelor	Art.589 - Uzufructul asupra unei creante este opozabil tertilor în aceleasi conditii ca si cesiunea de creantă.
Drepturile si obligatiile în cazul uzufructului asupra creantelor	Art.590 - (1) Uzufructuarul are dreptul să perceapă dobânzile creantei si să îndeplinească toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creantă poate face toate actele de dispozitie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului. (2) După plata creantei, uzufructul continuă asupra capitalului, cu obligatia uzufructuarului de a-l restitui creditorului la stingerea uzufructului. (3) Uzufructuarul suportă toate cheltuielile si sarcinile referitoare la dobânzi.
Uzufructul rentei viagere	Art.591 - Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului său, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor încasate cu anticipatie.
Uzufructul actiunilor ori al părtilor sociale	Art.592 - (1) Dreptul de vot aferent părtilor sociale sau actiunilor date în uzufruct se exercită de către nudul proprietar în adunarea generală extraordinară si de către uzufructuar în adunarea generală ordinară, în lipsa de prevedere contrară. (2) Dividendele a căror distribuire a fost aprobată de adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului.
Obligatia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar	Art.593 - (1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteste datoriile aferente patrimoniului sau părtii de patrimoniu date în uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nici o dobândă. (2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteste datoriile prevăzute la alin.(1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească el însusi sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plăteste aceste datorii, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului. (3) Cu toate acestea, cel care mosteneste un uzufruct având ca obiect un patrimoniu sau o fractiune dintr-un patrimoniu este obligat să achite, în proportie cu obiectul uzufructului si fără nici un drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligatii de întretinere sau, după caz, rente viagere.
Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului	Art.594 – Dacă plata datoriilor nu se va face în modul arătat în art.593, creditorii pot să urmărească bunurile date în uzufruct.
Uzufructul fondului de comert	Art.595 - Uzufructuarul unui fond de comert poate, în lipsă de stipulatie contrară, să dispună de bunurile ce-l compun, cu obligatia de a le înlocui cu altele similare si de valoare egală.

Sectiunea a 3-a

Stingerea uzufructului

Cazurile de stingere a uzufructului	Art.596 - (1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin una din următoarele cauze: a) moartea uzufructuarului ori, după caz, dizolvarea persoanei juridice; b) ajungerea la termen; c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar si de nud proprietar se întrunesc în aceeasi persoană; d) renuntarea la uzufruct; e) neuzul timp de 10 de ani. (2) Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului ori, după caz, prin dizolvarea persoanei juridice chiar dacă termenul nu s-a împlinit sau, după constituire, dreptul de uzufruct a fost cedat unui tert. (3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispozitiile în materie de carte funciară.
Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosintă	Art.597 – (1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinta bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze. (2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile si pot oferi garantii pentru viitor. (3) Instanta poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosintei bunului de către nudul proprietar cu obligatia acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanta va dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.
Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului	Art.598 - (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părtii rămase. (2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de tert sau, după caz, asupra indemnizatiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului; dispozitiile art.564 se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL III

Despre uz si abitatie

Definitia uzului	Art.599 - Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia si de a-i culege fructele numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale.
Definitia abitatiei	Art.600 - Titularul dreptului de abitatie are dreptul de a locui în locuinta altei persoane împreună cu sotul si copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitatia.
Constituirea uzului si a abitatiei	Art.601 - Uzul si abitatia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii, dispozitiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.
Limitele dreptului de uz si abitatie	Art.602 - Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.
Obligatia uzuarului si a titularului dreptului de abitatie	Art.603 - (1) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitatie percepe toate fructele produse de bun ori, după caz, ocupă întreaga locuintă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură si reparatiile de întretinere întocmai ca si uzufructuarul. (2) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitatie nu percepe decât o parte din fructe ori nu ocupă decât o parte din locuintă, va suporta cheltuielile de cultură sau de întretinere în proportie cu partea de care se foloseste.
Alte dispozitii aplicabile	Art.604 - Dispozitiile prezentului capitol se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la uzufruct.

CAPITOLUL IV

Despre servituti

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Definitia servitutii	Art.605 - (1) Servitutea este sarcina impusă unui imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. (2) Utilitatea rezultă din destinatia economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia.
Constituirea servitutii	Art.606 - Servitutea se poate constitui prin act juridic ori prin uzucapiune, dispozitiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.
Dispozitii privind actiunea confesorie	Art.607– Dispozitiile art.610 alin.(1) se aplică în mod corespunzător.
Constituirea servitutii în vederea utilitătii viitoare	Art.608 - Servitutea se poate constitui în vederea unei utilităti viitoare a fondului dominant.
Obligatii în sarcina proprietarului fondului aservit	Art.609- (1) Prin actul de constituire se pot impune în sarcina proprietarului fondului aservit anumite obligatii pentru asigurarea uzului si utilitătii fondului dominant. (2) În acest caz, sub conditia notării în cartea funciară, obligatia se transmite dobânditorilor subsecventi ai fondului aservit.
Servitutile aparente si neaparente	Art.610 - (1) Servitutile sunt aparente sau neaparente. (2) Servitutile aparente sunt acelea a căror existentă este atestată de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o usă, o fereastră, un apeduct. (3) Servitutile neaparente sunt acelea a căror existentă nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumită înăltime.
Servitutile continue si necontinue	Art.611- (1) Servitutile sunt continue sau necontinue. (2) Servitutile continue sunt acelea al căror exercitiu este sau poate fi continuu fără a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi. (3) Servitutile necontinue sunt acelea pentru a căror existentă este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.
Servitutile pozitive si negative	Art.612- (1) Servitutile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere. (2) Servitutile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat să se abtină de la exercitarea unora din prerogativele dreptului său de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.
Dobândirea servitutii prin uzucapiune	Art.613 - (1) Servitutile continue si aparente, precum si cele neaparente si pozitive se pot dobândi în temeiul uzucapiunii, în conditiile legii. (2) Actele materiale corespunzătoare unor servituti necontinue sunt prezumate a fi exercitate cu simpla îngăduintă a proprietarului fondului aservit; proprietarul fondului dominant va putea însă uzucapa dovedind contrariul. (3) Servitutile neaparente si negative nu se pot dobândi în temeiul uzucapiunii, indiferent dacă sunt continue ori necontinue.
Alte dispozitii aplicabile	Art.614- Modul de exercitiu al servitutii se dobândeste în aceleasi conditii ca si dreptul de servitute.

Sectiunea a 2-a

Despre drepturile si obligatiile proprietarilor

Reguli privind exercitarea si conservarea servitutii	Art.615 - (1) În lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate măsurile si poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările pentru a exercita si conserva servitutea. (2) Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrări revin celor doi proprietari, proportional cu avantajele pe care le obtin, în măsura în care lucrările efectuate pentru exercitiul servitutii sunt necesare si profită inclusiv fondului aservit.
Exonerarea de răspundere	Art.616- În toate cazurile în care cheltuielile lucrărilor necesare pentru exercitarea si conservarea servitutilor revin proprietarului fondului aservit, acesta se va putea exonera de obligatie abandonând în mâinile proprietarului fondului dominant partea din fondul aservit necesară exercitării servitutii, fără a înceta de a fi proprietarul acelei părti.
Obligatiile proprietarului fondului aservit în caz de schimbare a locurilor	Art.617 - (1) Proprietarul fondului aservit este obligat să se abtină de la orice act care limitează ori împiedică exercitiul servitutii. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor, ori strămuta exercitarea servitutii în alt loc. (2) Dacă are un interes serios si legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servitutii rămâne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant.
Obligatia de a nu agrava situatia fondului aservit	Art.618- Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situatia fondului aservit si nu poate exercita servitutea cu intentia de a aduce un prejudiciu proprietarului fondului aservit.
Exercitarea servitutii în caz de împărtire a fondurilor	Art.619 - (1) Dacă fondul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul si utilitatea fiecărei părti, fără ca situatia fondului aservit să poată fi agravată. (2) Dacă fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul si utilitatea fondului dominant, pe toate părtile rezultate din împărtire, sub rezerva prevederilor art.618. (3) Cu toate acestea, dacă servitutea este exercitată pentru uzul si utilitatea exclusivă a uneia dintre părtile despărtite din fondul dominant ori nu se poate exercita decât pe una din părtile despărtite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte părti se stinge.

Sectiunea a 3-a

Despre stingerea servitutilor

Cauzele de stingere a servitutilor	Art.620 - (1) Servitutile se sting pe cale principală prin radierea lor din cartea funciară pentru una din următoarele cauze: a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă acelasi proprietar; b) renuntarea proprietarului fondului dominant; c) ajungerea la termen; d) răscumpărarea; e) imposibilitatea de exercitare; f) neuzul timp de 10 de ani; g) disparitia oricărei utilităti a acestora. (2) Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilitătii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
Stingerea servitutii prin neuz	Art.621 - (1) Termenul de 10 de ani va curge de la data ultimului act de exercitiu al servitutilor necontinue ori de la data unui act contrar servitutilor continue. (2) Exercitarea servitutii de către un coproprietar ori de către uzufructuar profită si celorlalti coproprietari, respectiv nudului proprietar.
Răscumpărarea servitutii de trecere	Art.622 - (1) Servitutea de trecere va putea fi răscumpărată de proprietarul fondului aservit dacă există o disproportie vădită între utilitatea care o procura fondului dominant si inconvenientele sau deprecierea provocată fondului aservit. (2) În caz de neîntelegere între părti, instanta poate suplini consimtământul proprietarului fondului dominant. La stabilirea pretului de răscumpărare, instanta va tine cont de vechimea servitutii si de schimbarea valorii celor două fonduri.

TITLUL IV

Proprietatea publică

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Definitia dreptului de proprietate publică	Art.623- Proprietatea publică este dreptul de proprietate, ce apartine statului sau unitătilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor determinate de lege, precum si asupra bunurilor care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, cu conditia să fie dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege.
Obiectul proprietătii publice. Delimitarea de domeniul privat	Art.624 – (1) Constituie obiect exclusiv al proprietătii publice bogătiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil de interes national, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organică. (2) Celelalte bunuri care apartin statului ori unitătilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat al acestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege.
Domeniul public national, judetean si local	Art625 - (1) Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public national, judetean sau, după caz, local. (2) Delimitarea dintre domeniul public national, judetean si local se face în conditiile legii. (3) Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unitătii administrativ-teritoriale si invers se face prin hotărârea Guvernului sau, după caz, a consiliului judetean ori local.
Caracterele dreptului de proprietate publică	Art.626- (1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. (2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobândită de terti prin uzucapiune sau, după caz, prin posesiunea de bună-credintă asupra bunurilor mobile. (3) În conditiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare, în folosintă, concesionate sau închiriate.
Limitele dreptului de proprietate publică	Art.627 - (1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice îngrădiri reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate. (2) Incompatibilitatea se constată prin acordul între titularul proprietătii publice si persoana interesată sau, în caz de divergentă, pe cale judecătorească. (3) În aceste cazuri, persoana interesată are dreptul la o justă si promptă despăgubire din partea titularului proprietătii publice.
Cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publică	Art.628- Dreptul de proprietate publică se dobândeste: a) prin achizitie publică, efectuată în conditiile legii; b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în conditiile legii; c) prin donatie sau legat, acceptat de Guvern, de consiliul judetean sau, după caz, de consiliul local, dacă bunul, prin natura lui sau prin vointa dispunătorului, devine de uz sau de interes public; d) prin alte moduri stabilite de lege.
Stingerea dreptului de proprietate publică	Art.629 - Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat cu respectarea conditiilor prevăzute de lege.
Apărarea dreptului de proprietate publică	Art.630 - (1) Obligatia apărării în justitie a proprietătii publice revine titularului. (2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietătii publice sunt obligati: a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică; b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în conditiile prevăzute de Codului de procedură civilă.

CAPITOLUL II

Drepturile reale corespunzătoare proprietătii publice

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Drepturile reale corespunzătoare proprietătii publice

Art.631 – (1) Drepturile reale corespunzătoare proprietătii publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosintă. (2) În cazurile prevăzute de lege, dreptul de concesiune si dreptul de folosintă pot fi constituite si asupra bunurilor din domeniul privat.

Sectiunea a 2-a

Dreptul de administrare

Titularii dreptului de administrare	Art.632 - (1) Dreptul de administrare apartine regiilor autonome sau, după caz, prefecturilor, autoritătilor administratiei publice centrale sau locale si altor institutii publice de interes national, judetean ori local. (2) Titularul dreptului de administrare poate folosi si dispune de bunul dat în administrare în conditiile stabilite de lege si, dacă este cazul, de actul de constituire.
Constituirea dreptului de administrare	Art.633 - (1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judetean sau, după caz, a consiliului local. (2) Autoritătile prevăzute la alin.(1) controlează modul de exercitare a dreptului de administrare.
Stingerea dreptului de administrare	Art.634 - Dreptul de administrare încetează prin trecerea bunului în domeniul privat sau prin actul de revocare emis, în mod discretionar, de organul care l-a constituit.
Apărarea dreptului de administrare	Art.635 - Apărarea în justitie a dreptului de administrare revine titularului dreptului.

Sectiunea a 3-a

Dreptul de concesiune

Continutul dreptului de concesiune	Art.636 - (1) Concesionarul are dreptul si, în acelasi timp, obligatia de exploatare a bunului, în schimbul unei redevente si pentru o durată determinată, cu respectarea conditiilor prevăzute de lege si contractul de concesiune. (2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică. (3) Procedura de concesionare, precum si încheierea, executarea si încetarea contractului de concesiune sunt supuse conditiilor prevăzute de lege.
Exercitarea dreptului de concesiune	Art.637 - (1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. (2) Fructele si veniturile bunului concesionat revin concesionarului. (3) În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din partea concedentului, în conditiile legii si ale contractului de concesiune.
Apărarea dreptului de concesiune	Art.638 - Apărarea în justitie a dreptului de concesiune revine concesionarului.

Sectiunea a 4-a

Dreptul de folosintă

Continutul si limitele dreptului de folosintă

Art.639 - (1) Dreptul de folosintă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu sau fără plată, pe termen limitat, în favoarea persoanelor juridice fără scop patrimonial care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică. (2) În lipsa unei dispozitii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază de fructele si veniturile bunului. (3) Dispozitiile privind încetarea dreptului de administrare se aplică în mod corespunzător.

Apărarea dreptului de folosintă

Art.640 - Apărarea în justitie a dreptului de folosintă revine titularului dreptului.

TITLUL V

Cartea funciară

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Scopul cărtii funciare si drepturile care se înscriu în cartea funciară	Art.641 - (1) Cartea funciară descrie imobilele si arată drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri. (2) Drepturile de creantă, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară pot fi înscrise în cazurile prevăzute de lege. (3) Prin imobil în sensul prezentului titlu se întelege parcela de teren cu sau fără constructii care apartine aceluiasi proprietar si căreia îi este atribuit un număr cadastral unic.
Drepturile tabulare si corpul funciar	Art.642 - (1) Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. (2) Obiectul drepturilor tabulare este corpul funciar, care poate fi alcătuit din unul sau mai multe imobile alipite. (3) Aceeasi carte funciară nu poate cuprinde mai multe corpuri funciare.
Modificarea corpului funciar	Art.643 – (1) Corpul funciar se va putea modifica prin alipiri, dacă mai multe imobile se unesc într-un singur corp funciar sau dacă se adaugă un nou imobil la corpul funciar ori, după caz, se măreste întinderea unui imobil. (2) De asemenea, corpul funciar se modifică si prin dezlipiri dacă se desparte un imobil de un corp funciar sau se micsorează întinderea acestuia. Dezlipirea unui imobil sau a unei părti dintr-un imobil, care face parte dintr-un corp funciar, se face, în lipsa unei conventii contrare, împreună cu sarcinile si notările care îl grevează. Imobilul care este grevat cu sarcini nu poate fi alipit la un alt corp funciar, ci va forma, în caz de dezlipire, un corp funciar separat.
Transcrierile în caz de alipire sau dezlipire de imobile	Art.644 – (1) În caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, dacă un imobil trece dintr-o carte funciară în alta sau dacă, dezlipindu-se o constructie sau o parcelă, aceasta se va trece într-o altă carte funciară ca un corp funciar de sine stătător sau ca un imobil al unui alt corp funciar. (2) Dacă se transcrie o parte din imobil într-o altă carte funciară, restul se reînscrie în vechea carte funciară, cu mentionarea noului număr cadastral si a datelor din documentatia cadastrală tehnică întocmită de o persoană fizică sau persoană juridică autorizată, iar dacă toate imobilele înscrise în cartea funciară au fost transcrise, aceasta se va închide si nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.
Felurile înscrierilor	Art.645 – (1) Înscrierile sunt de trei feluri: intabularea, înscrierea provizorie si notarea. (2) Intabularea si înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea drepturilor de creantă, a faptelor sau a raporturilor juridice în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară. (3) Înscrierea provizorie si notarea se fac numai în cazurile anume prevăzute de lege.
Înscrierea drepturilor reale sub conditie suspensivă sau rezolutorie	Art.646 - (1) Drepturile reale sub conditie suspensivă sau rezolutorie nu se vor putea intabula, însă ele se pot înscrie provizoriu. (2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalitătii se va putea arăta atât în cuprinsul intabulării, cât si al înscrierii provizorii.
Cercetarea cărtii funciare	Art.647 – (1) Orice persoană, fără a fi tinută să justifice vreun interes, poate cerceta cartea funciară, precum si celelalte documente cu care aceasta se întregeste, potrivit legii, cu exceptia evidentelor privitoare la siguranta natională. (2) La cerere, se vor elibera extrase certificate si copii legalizate de pe cărtile funciare, în conditiile legii.
Stabilirea procedurii de înscriere	Art.648 – Procedura de înscriere în cartea funciară se va stabili de Ministerul Justitiei, prin Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciară.

CAPITOLUL II

Înscrierea drepturilor tabulare

Momentul dobândirii si stingerii drepturilor reale asupra imobilelor	Art.649 - (1) Drepturile reale asupra imobilelor, supuse înscrierii potrivit legii, se vor dobândi, atât între părti, cât si fată de terti, numai prin înscrierea constituirii sau strămutării lor în cartea funciară, în temeiul acordului de vointe al părtilor. (2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai dacă radierea lor s-a înscris în cartea funciară cu consimtământul titularului. Acest consimtământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, încetarea existentei titularului. (3) Dacă dreptul care urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terte persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane. (4) Hotărârea judecătorească irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autoritătii administrative, va înlocui acordul de vointă sau, după caz, consimtământul titularului.
Modificarea drepturilor reale asupra imobilelor	Art.650 - Modificarea continutului unui drept real ce grevează un imobil sau un alt drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea sau stingerea drepturilor reale, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Dobândirea unor drepturi reale fără înscriere	Art.651- Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din succesiune, accesiune ori vânzare silită sau când se dobândesc prin efectul legii ori prin expropriere pentru cauză de utilitate publică. Cu toate acestea, drepturile astfel dobândite se vor înscrie însă în prealabil dacă titularul întelege să dispună de ele prin cartea funciară.
Renuntarea la drept	Art.652 – (1) Proprietarul poate renunta la dreptul său printr-o declaratie înregistrată la biroul de carte funciară pentru a se înscrie radierea dreptului. (2) În acest caz, comuna sau, după caz, orasul poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, cât timp o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.
Data producerii efectelor înscrierii	Art.653- (1) Înscrierile în cartea funciară îsi vor produce efectele de la data înregistrării cererilor. (2) În cazul drepturilor de ipotecă, ordinea înregistrării cererilor va determina si rangul acestora. (3) Dacă mai multe cereri s-au primit în aceeasi zi la acelasi birou de carte funciară, drepturile de ipotecă vor avea acelasi rang, iar celelalte drepturi vor dobândi numai provizoriu rang egal, urmând ca instanta să se pronunte asupra rangului sau, dacă va fi cazul, asupra radierii înscrierii nevalabile.
Persoanele împotriva cărora se poate face înscrierea dreptului	Art.654 - Înscrierea unui drept se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută; b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, si-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.
Înscrierile în cazul actelor juridice reciproce succesive	Art.655 - Dacă mai multe persoane si-au cedat succesiv, una celeilalte dreptul de a dobândi prin înscriere un imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptătit poate cere înscrierea dobândirilor succesive o dată cu înscrierea dreptului său, dovedind, prin înscrisuri originale, întreg sirul actelor juridice care întemeiază înscrierile.
Înscrierile întemeiate pe obligatiile defunctului	Art.656 - Înscrierile întemeiate pe obligatiile defunctului se vor putea săvârsi si după ce dreptul mostenitorului a fost înscris, însă numai în măsura în care mostenitorul este tinut de aceste obligatii.
Actiunea în prestatie tabulară	Art.657 - (1) Cel care s-a obligat să constituie sau să strămute în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să-i predea, de îndată sau în termenul convenit de părti, orice înscrisuri necesare pentru înscrierea dreptului. (2) Dacă un drept înscris în cartea funciară se pierde sau se stinge, titularul este obligat să predea celui îndreptătit înscrisurile necesare radierii. (3) În cazurile în care cel obligat nu predă înscrisul, se va cere instantei judecătoresti să dispună înscrierea în cartea funciară; dreptul la actiune este imprescriptibil.
Efectele actiunii în prestatie tabulară intentate împotriva tertului	Art.658 - Actiunea în prestatie tabulară se va putea îndrepta si împotriva tertului dobânditor înscris în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul tertului dobânditor si numai într-unul din următoarele cazuri: a) actiunea în prestatie tabulară era deja notată în cartea funciară la data înscrierii dreptului de către tertul dobânditor; b) înscrierea dreptului în folosul reclamantului a fost cauzată de violenta sau manoperele dolosive exercitate asupra acestuia de tertul dobânditor.
Înscrierea provizorie	Art.659 – În afara altor cazuri prevăzute de lege, înscrierea provizorie în cartea funciară se va putea cere: a) dacă dreptul real dobândit este afectat de o conditie suspensivă ori rezolutorie sau dacă grevează un bun viitor; în acest din urmă caz, justificarea înscrierii provizorii se face în conditiile legii; b) dacă, în temeiul unei hotărâri care nu este încă irevocabilă, partea căzută în pretentii a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garantie ipotecară; c) dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca; d) dacă se dobândeste un drept tabular înscris provizoriu.
Efectele înscrierii provizorii	Art.660 - (1) Înscrierea provizorie are ca efect dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular de la data înregistrării cererii, sub conditia si în măsura justificării ei. (2) Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu consimtământul celui împotriva căruia s-a săvârsit înscrierea provizorie sau în temeiul unei hotărâri judecătoresti irevocabile. (3) Justificarea radierii dreptului de ipotecă se face în temeiul hotărârii judecătoresti de validare rămase irevocabilă. (4) Justificarea unei înscrieri provizorii îsi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor care s-au făcut conditionat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei si a tuturor înscrierilor care s-au făcut conditionat de justificarea ei.
Prezumtia existentei dreptului în folosul persoanei care a înscris dreptul	Art.661 - (1) Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei. (2) Cu exceptia cazurilor prevăzute la art.651, prezumtia se conservă, iar dreptul real continuă să existe în folosul titularului înscris în cartea funciară cât timp nu a fost radiat sau modificat.
Dobândirea cu bună-credintă a unui drept real înscris	Art.662 – Sub rezerva îngrădirilor si exceptiilor legale, prezumtia prevăzută la art.661 poate fi invocată de orice persoană care, în temeiul unui act juridic, a dobândit cu bună-credintă un drept real înscris în cartea funciară si, pe acest temei, poate face să se respingă actiunea în rectificare.

CAPITOLUL III

Notarea drepturilor de creantă, a faptelor si a altor raporturi juridice

Actele sau faptele supuse notării	Art.663 – (1) Drepturile de creantă, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, devin opozabile tertelor persoane numai prin notare. (2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: punerea sub interdictie judecătorească si ridicarea acestei măsuri; cererea de declarare a mortii unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a mortii si cererea de anulare a hotărârii judecătoresti de declarare a mortii; calitatea de bun comun a unul imobil; locatiunea si cesiunea de venituri; interdictia conventională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris; antecontractul; dreptul de preemtiune născut din conventii; intentia de a înstrăina sau de a ipoteca; schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garantii reale asupra creantei ipotecare; deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei măsuri, precum si închiderea acestei proceduri; sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale; actiunea în prestatie tabulară si actiunea în rectificare; actiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, actiunile în desfiintarea actului juridic pentru nulitate, rezolutiune ori alte cauze de ineficacitate, precum si orice alte actiuni privitoare la drepturi de creantă, fapte sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise; punerea în miscare a actiunii penale. (3) În sensul prezentului articol, prin terti se întelege orice persoană care a dobândit un drept real sau un drept de creantă în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.
Notarea intentiei de a înstrăina sau de a ipoteca	Art.664 – (1) Proprietarul unui imobil poate cere ca intentia sa de a înstrăina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătând în acest din urmă caz si suma ce corespunde obligatiei garantate. (2) Dacă înstrăinarea sau ipotecarea se realizează, dreptul înscris va avea rangul notării.
Pierderea efectului notării	Art.665 – (1) Notarea intentiei de a înstrăina sau de a ipoteca îsi pierde efectul prin trecerea unui termen de două luni de la data înregistrării cererii. (2) Anul, luna si ziua în care notarea îsi pierde efectul vor fi mentionate atât în notare, cât si în încheierea ce a dispus-o.
Radierea promisiunii de a încheia un contract viitor	Art.666 – (1) Promisiunea de a încheia un contract viitor stipulată în antecontract se va putea radia, dacă cel îndreptătit nu a cerut instantei pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de contract, în termen de 6 luni de la trecerea termenului fixat pentru încheierea lui; acest din urmă termen trebuie arătat în antecontract, sub sanctiunea respingerii cererii de notare. (2) Radierea se va dispune din oficiu, cu exceptia cazului când cel îndreptătit a cerut notarea în cartea funciară a actiunii prevăzute la alin.(1).

CAPITOLUL IV

Rectificarea înscrierilor de carte funciară

Definitia rectificării	Art.667 – (1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situatia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Situatia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoastere scrisă făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită ori dintr-o hotărâre judecătorească. pronuntată împotriva acestuia, prin care s-a admis actiunea de fond. Actiunea de fond poate fi, după caz, o actiune în nulitate, rezolutiune, reductiune sau orice altă actiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic. (3) Rectificarea se poate face prin radierea, îndreptarea sau mentionarea oricărei operatiuni susceptibile de a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Conditiile rectificării intabulării sau înscrierii provizorii	Art.668 – (1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă: a) înscrierea, încheierea sau, după caz, actul în temeiul căruia s-a dispus înscrierea nu este valabil; b) dreptul înscris a fost gresit calificat; c) nu mai sunt întrunite conditiile de existentă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. (2) În lipsa consimtământului titularului, rectificarea se va încuviinta numai în temeiul unei hotărâri judecătoresti irevocabile. (3) Actiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau după ce a fost admisă actiunea de fond.
Actiunea în rectificare	Art.669- (1) Actiunea în rectificare este imprescriptibilă fată de dobânditorul nemijlocit, al cărui drept este înscris în temeiul actului atacat prin actiunea de fond. (2) Dacă tertul si-a înscris, cu bună-credintă, dreptul real pe care l-a dobândit cu titlu oneros, actiunea în rectificare se prescrie în termen de trei ani, socotiti de la data înscrierii dreptului în folosul dobânditorului nemijlocit. (3) Termenul de prescriptie al actiunii în rectificare este de 10 ani dacă tertul de bună-credintă si-a înscris dreptul în temeiul unei donatii sau a unui legat cu titlu particular. (4) Dobânditorul este de bună-credintă dacă, în raport cu data dobândirii dreptului, sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele conditii : a) în cartea funciară nu era notată nici o actiune împotriva vreunuia dintre titularii înscrierilor anterioare făcute înăuntrul termenului de prescriptie al actiunii în rectificare, b) temeiul actiunii de fond nu reiesea din cuprinsul cărtii funciare si nici din continutul actului juridic invocat pentru înscrierea imediat anterioară celei făcute în folosul dobânditorului. (5) Nu este admisibilă dovada că dobânditorul ar fi cunoscut existenta temeiului actiunii de fond pe o altă cale decât cele mentionate la alin.(4). (6) Actiunea în rectificare este imprescriptibilă si fată de tertul subdobânditor de rea-credintă, cu exceptia cazului în care dreptul său a fost înscris în temeiul unui act încheiat cu un subdobânditor care, în cazul prevăzut la alin.(2) ori, după caz, la alin.(3), putea face să se respingă actiunea în rectificare dacă ar fi fost introdusă împotriva ei. (7) În toate cazurile, actiunea în rectificare este inadmisibilă dacă s-a împlinit termenul de prescriptie al actiunii de fond.
Efectele admiterii actiunii în rectificare	Art.670 - (1) Hotărârea prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce atingere drepturilor înscrise în folosul persoanelor împotriva cărora actiunea nu a fost admisă. (2) Dacă însă actiunea în rectificare a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească se va executa, din oficiu, si împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare.
Rectificarea notării în cartea funciară	Art.671 – (1) Orice persoană interesată va putea cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute de art.668, precum si ori de câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat să fie exactă. (2) Rectificarea se va încuviinta în temeiul unei hotărâri judecătoresti irevocabile; dreptul la actiune este imprescriptibil.
Îndreptarea erorilor materiale	Art.672- Erorile materiale săvârsite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. Dispozitiile art.669 alin.(1) si (3), 670 si 671 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Neaplicarea dispozitiilor privind suspendarea si repunerea în termenul de prescriptie	Art.673 - Dispozitiile referitoare la suspendare si la repunerea în termenul de prescriptie extinctivă nu sunt aplicabile termenelor de prescriptie prevăzute la art.669 alin.(2) si (3) din prezentul titlu.

TITLUL VI

Posesiunea

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Definitia posesiunii	Art.674 - (1) Posesiunea este stăpânirea unui bun prin săvârsirea de acte materiale sau juridice de o persoană care se comportă ca un proprietar. (2) Dispozitiile prezentului titlu se aplică, în mod corespunzător, si în privinta posesorului care se comportă ca un titular al altui drept real.
Exercitarea posesiunii	Art.675 - (1) Posesorul poate stăpâni bunul fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane. (2) Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si persoanele juridice exercită posesiunea prin reprezentantul lor legal.
Cazurile care nu constituie posesiune	Art.676 – (1) Nu constituie posesiune stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum: a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist; b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitatie sau servitute, fată de proprietar; c) fiecare coproprietar, în proportie cu cotele-părti ce revin celorlalti coproprietari; d) orice altă persoană care detinând temporar un bun al altuia este obligată să îl restituie sau care îl stăpâneste cu îngăduinta acestuia. (2) Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiunii numai în cazurile si limitele prevăzute de lege.
Prezumtia de posesiune	Art.677 - (1) Până la proba contrară, acela care stăpâneste bunul este prezumat posesor. (2) Detentia precară, o dată dovedită, este prezumată că se mentine până la proba intervertirii sale.
Intervertirea precaritătii în posesiune	Art.678 – (1) Intervertirea detentiei precare în posesiune nu se poate face decât în următoarele cazuri: a) dacă detentorul precar încheie cu bună-credintă un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât proprietarul bunului. În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, detentorul precar este de bună-credintă dacă înscrie dreptul în folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărtii funciare. În celelalte cazuri, este de bună-credintă detentorul care nu cunostea si nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calitătii de proprietar a celui de la care a dobândit bunul; b) dacă detentorul săvârseste împotriva posesorului acte de rezistentă neechivoce în privinta intentiei sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului.
Încetarea posesiunii	Art.679 - Posesiunea încetează prin: a) transformarea sa în detentie precară; b) înstrăinarea sau abandonarea bunului; c) pieirea bunului; d) trecerea bunului în proprietate publică; e) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesiunea bunului mai mult de un an.

CAPITOLUL II

Viciile posesiunii

Viciile posesiunii	Art.680– (1) În afara situatiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât posesiunea utilă. (2) Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată sau clandestină. Până la proba contrară, posesiunea este prezumată a fi utilă.
Discontinuitatea	Art.681 - Posesiunea este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitente anormale în raport cu natura bunului.
Violenta	Art.682 - Posesiunea este tulburată atât timp cât este conservată prin acte de violentă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.
Clandestinitatea	Art.683 - Posesiunea este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.
Invocarea viciilor posesiunii	Art.684 - (1) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată. (2) Numai persoana fată de care posesiunea este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.
Încetarea viciilor posesiunii	Art.685 - Posesiunea viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.

CAPITOLUL III

Efectele posesiunii

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Uzucapiunea si dobândirea fructelor	Art.686 – În conditiile prezentului capitol, posesorul poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, după caz, asupra fructelor ori veniturilor produse de acesta.
Bunurile care nu pot fi uzucapate	Art.687 – Nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesiune, au fost declarate prin lege inalienabile.

Sectiunea a 2-a

Uzucapiunea imobiliară

Cazurile de dobândire a bunului imobil prin uzucapiune	Art.688 – (1) Dreptul de proprietate asupra unui imobil poate fi înscris în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani dacă: proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, si-a încetat existenta; a fost înscrisă în cartea funciară declaratia de renuntare la proprietate; imobilul nu era înscris în nici o carte funciară. (2) În toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă acesta nu a fost înscris in folosul unei alte persoane în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.
Conditiile dobândirii bunului de către cel înscris fără cauză legitimă în cartea funciară	Art.689 – (1) Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când a posedat imobilul cu bună-credintă, timp de 5 ani, dacă posesiunea sa a fost neviciată. (2) Este suficient ca buna-credintă să existe în momentul dobândirii drepturilor.
Curgerea termenului uzucapiunii	Art.690 – (1) În cazurile prevăzute de art.688 alin.(1) lit.a) si b), termenul uzucapiunii nu începe să curgă înainte de data decesului sau, după caz, a încetării existentei proprietarului, respectiv înainte de data înscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesiune s-a produs la o dată anterioară. (2) Viciile posesiunii suspendă cursul uzucapiunii.
Jonctiunea posesiilor	Art.691 - (1) Fiecare posesor este considerat că începe în persoana sa o nouă posesiune indiferent dacă bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular. (2) Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să unească propria posesiune cu aceea a autorului său.
Alte dispozitii aplicabile	Art.692 – Dispozitiile prezentei sectiuni se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la prescriptia extinctivă.

Sectiunea a 3-a

Dobândirea proprietătii mobiliare prin efectul posesiunii

Prezumtia proprietătii asupra bunului posedat	Art.693– Oricine se află la un moment dat în posesiunea unui bun mobil este prezumat că a dobândit dreptul de proprietate asupra lui în conditiile prezentei sectiuni.
Momentul dobândirii proprietătii mobiliare prin efectul posesiunii	Art.694 - (1) Posesorul de bună-credintă al unui bun mobil determinat devine proprietarul acestuia la data intrării în posesiunea efectivă a bunului. (2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credintă, dacă actiunea este intentată, sub sanctiunea prescriptiei extinctive, în termen de 3 ani de la data la care bunul a iesit din posesiunea proprietarului. (3) Dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori dacă a fost adjudecat la o licitatie publică, posesorul de bună-credintă poate retine bunul până la indemnizarea sa integrală pentru pretul plătit vânzătorului. (4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.
Buna-credintă	Art.695 – (1) Este de bună-credintă posesorul care nu cunostea si nici nu putea, după împrejurări, să cunoască lipsa calitătii de proprietar a înstrăinătorului. (2) Buna-credintă trebuie să existe la data intrării în posesiunea efectivă a bunului.
Dobândirea bunului mobil în temeiul uzucapiunii	Art.696 – Acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, în alte conditii decât cele prevăzute în sectiunea de fată, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii. Dispozitiile art.690 alin.(2), 691 si 692 se aplică în mod corespunzător.
Posesiunea titlurilor la purtător	Art.697 - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplică si titlurilor la purtător, în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.

Sectiunea a 4-a

Ocupatiunea

Dobândirea bunului prin ocupatiune	Art.698 - (1) Posesorul unui bun mobil fără stăpân devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune, de la data intrării în posesiune. (2) Sunt bunuri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum si bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice, fructele de pădure, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale si aromatice si altele asemenea, însă numai dacă intrarea în posesiune se face în conditiile legii.
Proprietatea bunului găsit	Art.699 - (1) Bunul mobil pierdut continuă să apartină proprietarului său. (2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să-l restituie proprietarului ori dacă acesta nu poate fi cunoscut, să-l predea organului de politie din localitatea în care a fost găsit. Acesta are obligatia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispozitiile privitoare la depozitul necesar. (3) Organul de politie va afisa la sediul său un anunt privitor la pierderea bunului, cu mentionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.
Proprietatea asupra bunului găsit în loc public	Art.700 - Dacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de proces-verbal, persoanei care detine un titlu asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, această persoană este obligată să-l predea, pe bază de proces-verbal, organelor de politie din localitate. În acelasi termen, anuntul mentionat la art.699 alin.(3) se va afisa la locul unde a fost găsit bunul.
Vânzarea bunului găsit	Art.701 - Dacă, datorită împrejurărilor sau a naturii bunului, păstrarea sa tinde să-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitatie publică, conform legii. În acest caz, drepturile si obligatiile legate de bun se vor exercita în legătură cu pretul obtinut în urma vânzării.
Restituirea bunului găsit către proprietar	Art.702 - (1) Bunul sau pretul obtinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacă acesta îl pretinde în termenul mentionat la art.699 alin.(2), însă nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului. (2) De asemenea, proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă ce nu va depăsi a zecea parte din pret sau din valoarea actuală a bunului. Obligatia de plată a recompensei nu există în cazul prevăzut la art.700 dacă găsitorul este persoana care detine spatiul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia. (3) Dacă bunul nu are valoare comercială, cel care l-a găsit are dreptul la o sumă ce se va stabili, după apreciere, de către instanta judecătorească. (4) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin aceasta ofertă si recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanta judecătorească. (5) Dacă bunul ori pretul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi remis găsitorului, pe bază de proces-verbal. Acest proces-verbal reprezintă pentru găsitor titlu de proprietate, opozabil inclusiv proprietarului originar.
Drepturile asupra tezaurului găsit	Art.703 - (1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privinta căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar. (2) Tezaurul descoperit într-un fond sau într-un bun mobil apartine pe jumătate proprietarului fondului sau al bunului mobil în care a fost descoperit si pe jumătate descoperitorului. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic, dacă a pătruns pe fond ori a căutat în bunul mobil fără consimtământul proprietarului. (3) Dispozitiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile culturale, determinate în conditiile legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări arheologice sistematice, ori altor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietătii publice.
Alte dispozitii aplicabile	Art.704 - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplică în mod corespunzător si persoanelor care, pe un alt temei, au dreptul la restituirea bunului pierdut.

Sectiunea a 5-a

Dobândirea fructelor si a veniturilor bunului posedat

Conditiile dobândirii fructelor si veniturilor bunului posedat

Art.705 - (1) Posesorul de bună-credintă dobândeste dreptul de proprietate asupra fructelor si a veniturilor bunului posedat. (2) Posesorul trebuie să fie de bună-credintă la data perceperii fructelor sau veniturilor. Veniturile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credintă se mentine la data scadentei acestora. (3) În cazul fructelor si veniturilor produse de imobile înscrise în cartea funciară, buna-credintă se apreciază în raport cu conditiile cerute tertilor subdobânditori pentru a respinge actiunea în rectificare. (4) În celelalte cazuri, posesorul este de bună-credintă atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaste si nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască. Buna-credintă încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute. (5) Posesorul de rea-credintă trebuie să restituie fructele sau veniturile percepute, precum si contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.

CAPITOLUL IV

Actiunile posesorii

Actiunile posesorie	Art.706 - (1) Posesorul poate solicita instantei de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiunii sale sau, după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptătit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate. (2) Exercitiul actiunilor posesorii este recunoscut si detentorului precar.
Persoanele împotriva cărora se pot introduce actiunile posesorii	Art.707 - (1) Actiunile posesorii pot fi introduse si împotriva proprietarului. (2) Actiunea posesorie nu poate fi însă introdusă împotriva persoanei fată de care există obligatia de restituire a bunului.
Termenul de exercitare a actiunii posesorii	Art.708 - (1) În caz de tulburare ori de deposedare, pasnică sau violentă, actiunea se introduce în termen de un an de la data tulburării sau deposedării. (2) Dacă tulburarea ori deposedarea este violentă, actiunea poate fi introdusă si de cel care exercită o posesiune viciată.
Luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat	Art.709 - (1) Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesiunea unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei constructii, tăierea unor arbori ori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat, posesorul poate să ceară luarea măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea lucrărilor. (2) Până la solutionarea cererii, posesorul ori, după caz, cealaltă persoană poate fi obligată la plata unei cautiuni, lăsate la aprecierea instantei, după cum urmează: a) dacă instanta dispune, în mod provizoriu, deplasarea lucrului ori încetarea lucrărilor, cautiunea se stabileste în sarcina posesorului astfel încât să se poată repara prejudiciul ce s-ar cauza pârâtului prin această măsură; b) dacă instanta încuviintează mentinerea lucrului în starea sa actuală ori continuarea lucrărilor, cautiunea se stabileste în sarcina pârâtului astfel încât să se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situatiei anterioare.

CARTEA IV

Despre succesiuni si liberalităti

Titlul I

Despre succesiuni în general

Capitolul I

Dispozitii generale

Deschiderea succesiunii	Art.710 – (1) Succesiunea se deschide prin moarte, la ultimul domiciliu al defunctului. (2) Dacă domiciliul nu este cunoscut sau nu se află în tară, succesiunea se va deschide la locul din tară unde se găsesc bunurile mai importante valoric.
Felurile succesiunii	Art.711 – (1) Succesiunea este atribuită conform legii în măsura în care defunctul nu a dispus de bunurile sale prin liberalităti. (2) Bunurile pot fi transmise prin liberalităti făcute de defunct, în măsura în care nu încalcă rezerva succesorală.
Suportarea pasivului succesoral	Art.712 – Succesorii universali si cu titlu universal sunt tinuti, în conditiile legii, la plata pasivului succesiunii.
Actele asupra succesiunilor nedeschise	Art.713 – Sunt lovite de nulitate absolută actele prin care se acceptă mostenirea sau se renuntă la aceasta înainte de deschiderea ei, se înstrăinează eventuale drepturi ce s-ar putea dobândi la deschiderea succesiunii, precum si orice alte conventii asupra unei succesiuni nedeschise.

Capitolul II

Calitătile cerute pentru a succede

Capacitatea succesorală	Art.714 – (1) Pentru a succede, persoana în cauză trebuie să existe în momentul deschiderii succesiunii. (2) Copilul conceput este considerat că există dacă se va naste viu.
Capacitatea în cazul substitutiei	Art.715 – Poate să succeadă, în caz de substitutie, persoana ce are calitătile cerute atunci când dispozitia produce efecte în privinta sa.
Comorientii	Art.716 – (1) Persoanele ce decedează în aceeasi împrejurare sau în împrejurări diferite, fără a se putea stabili care a supravietuit alteia, sunt prezumate a fi murit în acelasi moment, dacă cel putin una dintre ele este chemată la succesiunea celeilalte. (2) În acest caz, succesiunea fiecăreia este transmisă persoanelor care ar fi fost chemate să o culeagă în absenta lor.
Vocatia succesorală	Art.717 – Numai legea si vointa testatorului pot determina chemarea unei persoane la o succesiune.

Titlul II

Despre succesiunea legală

Capitolul I

Dispozitii generale

Mostenitorii legali	Art.718 – (1) Mostenirea se cuvine, în ordinea si după regulile stabilite în prezentul titlu, sotului supravietuitor si rudelor defunctului. (2) Rudele defunctului vin la mostenire în următoarea ordine: Clasa întâi - descendentii; Clasa a doua - ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati; Clasa a treia - ascendentii ordinari Clasa a patra - colateralii ordinari. (3) Descendentii si ascendentii au vocatie succesorală, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. Rudele colaterale sunt chemate la mostenire numai până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul. (4) Ordinea claselor de mostenitori nu poate fi schimbată prin vointa defunctului sau a mostenitorilor. (5) În lipsa mostenitorilor, patrimoniul defunctului se transmite statului român.
Vocatia la succesiunea legală	Art.719 – (1) Vocatia la succesiunea legală se stabileste în functie de clasa de mostenitori si de proximitatea gradului de rudenie din cadrul fiecărei clase, cu exceptia mostenitorilor din clasa a doua si a celor care vin la mostenire prin reprezentare. (2) Mostenitorii din aceeasi clasă si de acelasi grad împart succesiunea în părti egale, dacă prin lege sau prin vointa defunctului nu se dispune altfel. (3) Mostenirea ce revine ascendentilor ordinari sau colateralilor se împarte în mod egal între rudele din linia paternă si cele din linia maternă. Fratii buni culeg în ambele linii. (4) Ascendentii ordinari si colateralii dintr-o linie înlătură toate rudele în grad mai îndepărtat, atât din propria linie, cât si din cealaltă linie, cu exceptia cazului când descendentii colateralilor privilegiati vin la mostenire prin reprezentare.
Nedemnitatea absolută	Art.720 – Este nedemn de a mosteni si, ca urmare, exclus de la mostenire: a) cel condamnat penal pentru o infractiune împotriva vietii, săvârsită cu intentie, asupra celui care lasă mostenirea ori asupra sotului, descendentilor sau ascendentilor acestuia; b) cel condamnat penal pentru o infractiune împotriva vietii, săvârsită cu intentie, asupra unui alt succesibil care înlătura sau restrângea chemarea la mostenire a făptuitorului; c) succesibilul major, sot sau rudă până la gradul patru inclusiv cu cel care lasă mostenirea, care, cunoscând iminenta uciderii ultimului, nu a adus această împrejurare la cunostinta organelor competente.
Nedemnitatea judiciară	Art.721 –(1) Poate fi declarat nedemn de a mosteni si, ca urmare, exclus de la mostenire: a) cel condamnat penal pentru o mărturie mincinoasă făcută împotriva defunctului într-un proces penal; b) cel condamnat penal pentru calomnierea defunctului; c) cel care a exercitat acte de violentă fizică sau morală asupra defunctului ori a desfăsurat un alt comportament reprobabil fată de acesta; d) cel care a ascuns, alterat sau a falsificat testamentul defunctului; e) cel condamnat penal pentru o infractiune împotriva integritătii corporale, săvârsită asupra victimelor arătate la art.720. (2) Orice succesibil poate să ceară instantei declararea nedemnitătii bazate pe vreunul din aceste cazuri, într-un an de la deschiderea succesiunii sau, după caz, de la intervenirea cauzei de nedemnitate.
Înlăturarea nedemnitătii	Art.722 – (1) Cei vinovati de fapte ce atrag nedemnitatea sunt totusi admisi la mostenire dacă defunctul i-a iertat în mod expres printr-un act autentic sau prin testament. (2) Amnistia, reabilitarea si prescriptia răspunderii penale nu produc nici un efect în privinta nedemnitătii. În caz de amnistie si de prescriptie, faptele mai sus prevăzute vor putea fi constatate si prin hotărârea instantei civile.
Efectele nedemnitătii	Art.723 – (1) Nedemnului i se aplică regimul juridic al unui posesor de rea-credintă. (2) Actele de conservare, precum si actele de administrare care nu sunt lezionare pentru mostenitori făcute de nedemn rămân valabile. Înstrăinările cu titlu oneros sunt opozabile succesorilor numai dacă tertul dobânditor si-a întemeiat buna-credintă pe un certificat de mostenitor, regulile din materia cărtii funciare fiind însă aplicabile.
Reprezentarea succesorală	Art.724 – (1) Mostenitorul care nu vine la mostenire datorită predecesului, comorientei, renuntării sau nedemnitătii este înlocuit, prin efectul reprezentării, de către descendentii săi în functie de proximitatea gradului de rudenie. (2) Bunurile mostenite de descendentii nedemnului sau ai renuntătorului, la deschiderea succesiunii de la care acesta fusese exclus, se vor raporta la succesiunea nedemnului sau renuntătorului, dacă vin în concurs cu alti descendenti ai acestuia, conceputi după deschiderea succesiunii în care a operat nedemnitatea.
Functionarea reprezentării	Art.725 –Reprezentarea operează numai în privinta descendentilor copiilor defunctului sau a descendentilor din frati si surori.
Efectul general al reprezentării	Art.726 – În toate cazurile în care reprezentarea este admisă, împărteala se realizează pe tulpină. Dacă aceeasi tulpină a produs mai multe ramuri, subdivizarea se realizează tot pe tulpină în cadrul fiecărei ramuri, partea cuvenită descendentilor din aceeasi ramură, împărtindu-se între ei în mod egal.
Efecte particulare ale reprezentării	Art.727 – Nedemnitatea fată de cel reprezentat sau renuntarea la mostenirea acestuia nu-l împiedică pe reprezentant să-i ia locul.

Capitolul II

Despre mostenitorii legali

Sectiunea 1

Sotul supravietuitor

Sotul supravietuitor	Art.728 – Sotul supravietuitor succede pe sotul decedat dacă la data deschiderii mostenirii nu există o hotărâre de divort irevocabilă.
Chemarea la mostenire a sotului supravietuitor	Art.729 – (1) Sotul supravietuitor este chemat la mostenire în concurs cu descendentii, cu ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati, precum si cu ascendentii ordinari (2) Sotul supravietuitor înlătură de la mostenire clasa a patra de mostenitori, revenindu-i întreaga avere a defunctului.
Cota succesorală legală a sotului supravietuitor	Art.730 – (1) Cota succesorală a sotului supravietuitor este de: a) un sfert din mostenire, în concurs cu mostenitorii din clasa întâi; b) jumătate din mostenire, în concurs cu mostenitorii din clasa a doua; c) trei sferturi din mostenire, în concurs cu mostenitorii din clasa a treia.
Dreptul de abitatie	Art.731 – (1) Sotul supravietuitor care nu are o altă locuintă proprie beneficiază până la executarea partajului, dar nu mai putin de un an de la deschiderea succesiunii, de un drept de abitatie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune. (2) Ceilalti succesori pot cere restrângerea dreptului de abitatie dacă locuinta nu îi este necesară în întregime sau pot procura sotului supravietuitor o locuintă în altă parte. Neîntelegerile asupra restrângerii abitatiei sau procurării locuintei vor fi solutionate de instanta competentă a judeca împărteala averii, ce va hotărî de urgentă în camera de consiliu. (3) Dreptul de abitatie încetează în caz de recăsătorire a sotului supravietuitor. (4) Dreptul de abitatie este inalienabil.
Mobilierul si obiectele de uz casnic	Art.732– Când nu vine în concurs cu descendentii, sotul supravietuitor mosteneste, în afară de partea sa succesorală, mobilierul si obiectele de uz casnic care erau afectate folosintei comune a sotilor.

Sectiunea a 2-a

Descendentii defunctului

Dreptul de mostenire al descendentilor defunctului

Art.733 – (1)Descendentii defunctului înlătură mostenitorii din celelalte clase si succed în ordinea proximitătii gradului de rudenie. (2) În concurs cu sotul supravietuitor, descendentii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg trei pătrimi din mostenire. (3) Descendentii împart mostenirea sau partea de mostenire ce li se cuvine în mod egal, când vin în nume propriu, ori pe tulpini, când vin prin reprezentare.

Sectiunea a 3-a

Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati

Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati	Art.734– (1) Ascendentii privilegiati sunt tatăl si mama defunctului. (2) Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului, precum si descendentii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul. (3) Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati vin la mostenire în lipsa mostenitorilor din clasa întâi.
Cotele succesorale legale ale ascendentilor si colateralilor privilegiati	Art.735 –(1) În concurs cu sotul supravietuitor, mostenitorii din clasa a doua au o cotă succesorală de jumătate din mostenire iar în lipsa sotului supravietuitor dobândesc întreaga mostenire. (2) Părintilor le revine o jumătate din mostenire sau din partea de mostenire cuvenită mostenitorilor din clasa a doua, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numărul lor. În concurs cu un singur părinte, colateralii privilegiati primesc trei pătrimi din mostenire sau din partea de mostenire cuvenită mostenitorilor din clasa a doua, indiferent de numărul lor. (3) În lipsa colateralilor privilegiati, mostenirea sau partea de mostenire cuvenită mostenitorilor din clasa a doua revine părintilor. În lipsa ascendentilor privilegiati, mostenirea sau partea de mostenire cuvenită mostenitorilor din clasa a doua revine colateralilor privilegiati.
Împărtirea între ascendentii privilegiati, respectiv între colateralii privilegiati	Art.736 – (1) Între ascendentii privilegiati mostenirea sau partea din mostenire care se cuvine acestora se împarte în mod egal. (2) Între colateralii privilegiati, mostenirea sau partea din mostenire care se cuvine acestora se împarte în mod egal. În cazul în care fratii si surorile sunt din părinti diferiti, împărtirea se face pe linii. În cazul în care descendentii din frati si surori vin la mostenire prin reprezentare, împărtirea se face pe tulpini. În cadrul liniilor si tulpinilor, împărtirea se face în mod egal.

Sectiunea a 4-a

Ascendentii ordinari

Notiune si vocatie succesorală	Art.737 – (1) Ascendentii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu exceptia părintilor acestuia. (2) Ascendentii ordinari sunt chemati la mostenire în lipsa mostenitorilor din primele două clase. (3) Ascendentii ordinari vin la mostenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
Împărtirea între ascendentii ordinari	Art.738 – (1) Mostenirea sau partea din mostenire care se cuvine ascendentilor ordinari se împarte pe linii. (2) În cadrul unei linii, împărtirea se face în mod egal. (3) Dacă vin la mostenire doar ascendenti ordinari de pe o singură linie, acestia culeg întreaga mostenire sau parte de mostenire, pe care o împart în mod egal.

Sectiunea a 5-a

Colateralii ordinari

Notiunea si vocatia succesorală	Art.739 - (1) Colateralii ordinari sunt toate rudele colaterale ale defunctului, cu exceptia celor cuprinse în clasa a doua de mostenitori. (2) Colateralii ordinari sunt chemati la mostenire numai în lipsa sotului supravietuitor si a mostenitorilor din primele trei clase. (3) Colateralii ordinari vin la mostenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
Împărtirea între colateralii ordinari	Art.740 – (1) Între colateralii ordinari mostenirea se împarte pe linii. (2) În cadrul unei linii, împărtirea se face în mod egal. (3) Dacă vin la mostenire doar colaterali ordinari de pe o singură linie, acestia culeg întreaga mostenire, pe care o împart în mod egal.

TITLUL III

Despre liberalităti

Capitolul I

Dispozitii comune

Forma liberalitătilor	Art.741 – Nimeni nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, decât în formele prescrise de lege pentru donatii sau prin testament.
Donatia	Art.742 – Donatia este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil donatarului un bun pe care acesta îl acceptă.
Testamentul	Art.743 – Testamentul este un act unilateral, esentialmente personal, solemn si revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul când nu va mai fi în viată, de tot sau parte din averea sa.

Capitolul II

Validitatea liberalitătilor

Capacitatea	Art.744 – (1) Capacitatea de a dispune trebuie să existe la momentul când se face liberalitatea. (2) Cel ce dobândeste prin acte cu titlu gratuit trebuie să existe la acceptarea donatiei sau, în cazul legatului, la deschiderea mostenirii.
Lipsa capacitătii depline de exercitiu	Art.745 – Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege.
Persoanele incerte. Persoanele viitoare. Liberalitatea cu facultate de alegere	Art.746 – (1) Persoanele incerte nu pot primi prin liberalităti, chiar dacă la acceptarea donatiunii sau la deschiderea mostenirii, vor putea fi determinate. (2) Persoana viitoare poate fi gratificată prin intermediul unui legat în favoarea unei persoane care are capacitatea de a primi, cu sarcina pentru aceasta de a transmite adevăratului beneficiar obiectul legatului la momentul la care acest lucru va fi posibil. (3) Sub sanctiunea nulitătii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unei terte persoane dreptul de a hotărî pe cel care urmează să dobândească cu titlu gratuit si nici dreptul de a decide ce bunuri vor fi transmise. Repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi, însă, lăsată la aprecierea unui tert. (4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, dar cu sarcina predării bunului unei persoane alese de gratificat sau de un tert.
Dispozitiile în favoarea reprezentantului sau ocrotitorului legal	Art.747 – (1) Sub sanctiunea nulitătii relative, cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă nu poate dispune cu titlu gratuit, nici chiar după dobândirea capacitătii depline de exercitiu, în folosul reprezentantului ori ocrotitorului legal sau al celui care a avut această calitate, înainte ca acesta să fi primit descărcare de la instanta tutelară pentru gestiunea sa. (2) Sunt exceptate situatiile în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este sotul, descendentul, ascendentul, fratele sau sora dispunătorului.
Incapacităti speciale	Art.748 – (1) Sunt lovite de nulitate absolută liberalitătile făcute de dispunător medicilor, farmacistilor sau altor persoane, cât timp îi acordă îngrijiri de specialitate pentru boala de care acesta a murit. De asemenea, sunt lovite de nulitate absolută si liberalitătile făcute proprietarului, administratorului sau salariatului unei unităti sanitare ori al serviciilor de asistentă socială, dacă au fost făcute în perioada în care dispunătorul era îngrijit în cadrul acestora pentru boala de care a murit ori beneficia de serviciile lor. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin.(1): a) dispozitiile cu titlu gratuit făcute sotului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiati; b) dispozitiile cu titlu gratuit făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă dispunătorul nu are sot si nici mostenitori în linie dreaptă sau colaterali privilegiati. (3) Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si în privinta preotilor sau a altor oficianti ai unui cult religios. (4) Liberalitatea făcută unui membru al familiei de primire în perioada în care donatorul locuieste cu aceasta este lovită de nulitate relativă.
Sanctiunea în caz de simulatie	Art.749 – (1) Dispozitiile în favoarea persoanelor si în conditiile prevăzute de art.747 si 748 sunt lovite de nulitate relativă sau, după caz, absolută, fie că ar fi deghizate sub forma unui contract oneros fie că ar fi făcute pe numele unei persoane interpuse. (2) Sunt prezumate persoane interpuse: ascendentii, descendentii si sotul persoanei incapabile, precum si ascendentii si, dacă este cazul, descendentii sotului acesteia.
Conditiile si sarcinile	Art.750 – În orice dispozitie între vii sau testamentară, conditiile si sarcinile imposibile, ilicite sau imorale vor fi considerate ca nescrise, în afara cazului în care acestea constituie motivul determinant al liberalitătii.
Substitutia indirectă (fideicomisară)	Art.751 – (1) Dispozitia din actul de liberalitate care obligă pe beneficiarul liberalitătii să conserve bunurile primite si să le transmită, la moartea sa, în tot sau în parte, unei alte persoane desemnate tot de dispunător, este lovită de nulitate absolută în ceea ce priveste clauza de substituire. (2) În substitutiile fideicomisare prevăzute în testament, ineficacitatea uneia dintre liberalităti, intervenită până la deschiderea succesiunii dispunătorului, evită incidenta sanctiunii în privinta celeilalte liberalităti.
Substitutia directă (vulgară)	Art.752 – Este permisă dispozitia prin care dispunătorul desemnează, pe lângă primul gratificat, o tertă persoană care să beneficieze de liberalitate în cazul în care primul gratificat nu poate sau nu vrea să primească.
Dubla liberalitate în uzufruct si nudă proprietate	Art.753 – Este de asemenea permisă dispozitia între vii sau dispozitia testamentară prin care uzufructul se conferă unei persoane si nuda proprietate alteia.
Liberalitatea alternativă (dublu conditională)	Art.754 – Este permisă instituirea de către dispunător a două persoane sub una si aceeasi conditie, pentru una dintre ele conditia fiind rezolutorie, iar pentru cealaltă suspensivă.
Liberalitatea rămăsitei	Art.755 – Dispozitia prin care se lasă bunuri unui prim gratificat, cu obligatia că ceea ce va rămâne la decesul acestuia să fie cules de un tert beneficiar ales de către dispunător este lovită de nulitate în ceea ce priveste obligatia primului gratificat.
Revizuirea conditiilor si sarcinilor	Art.756 – Dacă, din cauza unor situatii imprevizibile, ivite după momentul acceptării liberalitătii, executarea sarcinii devine imposibilă sau foarte oneroasă pentru beneficiarul liberalitătii, instanta poate, după ascultarea celor în cauză, să revoce ori să modifice sarcina – tinând cont de valoarea liberalitătii, de intentia dispunătorului sau de circumstante.
Solutionarea cererii	Art.757 – (1) Judecătorul sesizat cu cererea de revizuire, poate dispune modificări cantitative sau calitative ale prestatiilor grevând liberalitatea, inspirându-se din intentia dispunătorului, sau, să le regrupeze cu prestatii analoge rezultând din alte liberalităti. (2) El poate autoriza înstrăinarea partială sau totală a obiectului liberalitătii, ordonând ca pretul să fie folosit în scopuri conforme cu vointa dispunătorului, precum si orice alte măsuri ce să mentină pe cât posibil destinatia urmărită de acesta.
Reconsiderarea revizuirii	Art.758 – Dacă, ulterior revizuirii, executarea conditiilor sau a sarcinilor, astfel cum fusese initial prevăzută, redevine posibilă, aceasta va putea fi cerută de către persoana interesată.
Considerarea unor clauze ca nescrise	Art.759 – (1) Este considerată ca nescrisă orice clauză prin care dispunătorul privează de liberalitate pe cel care ar pune în discutie validitatea unei clauze de inalienabilitate sau ar cere autorizatia de a înstrăina, ori, ar solicita revizuirea conditiilor si sarcinilor. (2) Este de asemenea considerată nescrisă exheredarea ce ia forma unei sanctiuni pentru aceleasi motive, precum si exheredarea edictată de dispunător împotriva celor care ar contesta în mod just liberalitatea.
Confirmarea liberalitătilor	Art.760 – Confirmarea unei liberalităti, de către succesorii dispunătorului, după moartea acestuia, atrage renuntarea la dreptul de a opune viciile de formă sau alte cauze de nulitate.

Capitolul III

Donatia

Sectiunea 1

Încheierea contractului

Forma donatiei	Art.761 – (1) Donatia se încheie prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitătii absolute. (2) Nu sunt supuse acestei dispozitii donatiile indirecte, cele deghizate si darurile manuale. (3) Bunurile mobile care fac obiectul donatiei trebuie enumerate si evaluate într-un act estimativ subsemnat de părti, sub sanctiunea imposibilitătii absolute de a proba liberalitatea.
Formarea contractului	Art.762 – (1) Oferta de donatie poate fi revocată cât timp donatorul nu a luat la cunostintă de acceptarea donatarului. Incapacitatea sau decesul donatorului atrag caducitatea acceptării. (2) Oferta nu mai poate fi acceptată după moartea destinatarului ei. Mostenitorii donatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta. (3) Oferta de donatie făcută unei persoane lipsită de capacitate de exercitiu se acceptă de către reprezentantul legal. (4) Oferta de donatie făcută unei persoane cu capacitate de exercitiu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta cu încuviintarea ocrotitorului legal.
Promisiunea de donatie Nulitatea donatiei pentru încălcarea principiului irevocabilitătii	Art.763 – Promisiunea de donatie nu conferă părtii decât dreptul de a pretinde daune-interese promitentului care nu-si respectă obligatia, cu conditia de a fi probată precum orice donatie perfectată. Art.764 - Este lovită de nulitate donatia: dacă a fost făcută sub conditie pur potestativă, a cărei realizare depinde exclusiv de vointa donatorului; care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea acestora nu este specificată în contractul de donatie; prin care donatorul îsi rezervă dreptul de a denunta unilateral contractul; dacă donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă rezerva vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privinta acesteia.
Reîntoarcerea conventională	Art.765 – (1) Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, dacă donatarul, sau atât acesta cât si descendentii săi, ar deceda înaintea lui. (2) Aceste stipulatii nu se pot face decât în favoarea donatorului. (3) Dreptul de întoarcere, în ce priveste imobilele, se va nota în cartea funciară.

Sectiunea a2-a

Efectele donatiei

Răspunderea donatorului	Art.766 – În executarea donatiei, dispunătorul răspunde numai pentru dol si culpă gravă.
Garantia pentru evictiune	Art.767 – (1) Donatorul nu răspunde pentru evictiune decât dacă a promis expres garantia. (2) El răspunde când evictiunea decurge din fapta sa sau din dolul său. La donatiile cu sarcini, garantia se întinde până la concurenta acestora.
Garantia pentru vicii ascunse	Art.768 – (1) Donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse afectând bunul donat. (2) Totusi, el este tinut să repare prejudiciul cauzat donatarului, dacă a cunoscut viciile la încheierea contractului si nu le-a adus la cunostinta donatarului înainte de predare. (3) Dacă donatia este cu sarcină, donatorul răspunde pentru viciile ascunse în limita valorii sarcinii.

Sectiunea a 3-a

Revocarea donatiei

Cauze de revocare	Art.769 – Donatia poate fi revocată pentru neîndeplinirea culpabilă a sarcinilor cu care s-a făcut si pentru ingratitudine.
Modul de operare	Art.770 – Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor si pentru ingratitudine nu operează de drept.
Neîndeplinirea sarcinii	Art.771 – (1) Dacă donatarul nu îndeplineste sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donatiei. (2) În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui tert, acesta poate cere numai executarea sarcinii. (3) Dreptul la actiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donatiei se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată. Dacă în contractul de donatie nu se mentionează termenul în care sarcina trebuie executată, prescriptia începe să curgă de la data încheierii donatiei.
Întinderea obligatiei de executare	Art.772 – Donatarul este tinut să îndeplinească sarcina numai în măsura valorii donatiei, raportată la data când aceasta trebuia îndeplinită.
Efecte	Art.773 – Când donatia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, dispozitiile art.669 fiind, însă, aplicabile.
Ingratitudinea	Art.774 – Donatia se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri: a) dacă donatarul a atentat la viata donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind că altii intentionează să atenteze, nu l-a înstiintat; b) dacă se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fată de donator; c) dacă refuză donatorului ajuns în nevoie acordarea de alimente, în limitele venitului corespunzător al bunurilor dăruite si neputând depăsi valoarea actuală a donatiei.
Cererea de revocare pentru ingratitudine	Art.775 – (1) Dreptul la actiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an de la data săvârsirii faptei imputate donatarului sau din ziua în care aceasta a putut fi cunoscută de donator. (2) Actiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea actiunii, aceasta poate fi continuată împotriva mostenitorilor. (3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de succesorii donatorului, cu exceptia cazului în care donatorul a devenit incapabil sau a decedat în termenul prevăzut la alin.(1). (4) Actiunea pornită de donator poate fi continuată de mostenitorii acestuia.
Efecte	Art.776 – (1) Revocarea pentru ingratitudine nu infirmă drepturile reale dobândite cu titlu oneros, asupra unui imobil cuprins în donatie, de către un tert de bună credintă care s-a încrezut în cartea funciară. Dobândirea tertului trebuie să fi fost anterioară notării în cartea funciară a cererii de revocare. (2) În caz de revocare pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să întoarcă valoarea bunurilor înstrăinate, socotită la data solutionării cauzei; el va fi obligat de asemenea să restituie fructele sau veniturile percepute de la data faptei de ingratitudine.
Exceptie	Art.777 – Donatiile făcute viitorilor soti sau unuia dintre ei în vederea căsătoriei nu sunt revocabile pentru ingratitudine.

Sectiunea a 4-a

Donatiile făcute viitorilor soti în vederea căsătoriei si donatiile între soti

Donatiile în vederea căsătoriei	Art.778 – Donatiile făcute viitorilor soti sau unuia dintre ei în vederea încheierii căsătoriei nu mai produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie sau este anulată.
Revocabilitatea donatiei între soti	Art.779 – Orice donatie făcută între soti în timpul căsătoriei este revocabilă.
Simulatia	Art.780 – (1) Orice donatie deghizată sau prin persoană interpusă ce ar atenta la revocabilitatea donatiilor între soti este nulă. (2) Sunt considerate persoane interpuse copiii si orice rudă a donatarului, la a cărei succesiune ar avea vocatie în momentul realizării donatiei simulate.

Capitolul IV

Despre testament

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Capacitatea testamentară	Art.781 – Orice persoană este capabilă de a da si primi prin testament, cu observarea regulilor privind capacitatea.
Incapacităti testamentare speciale	Art.782 – (1) Persoana lipsită de capacitate de exercitiu nu poate dispune prin testament. (2) Minorul cu capacitate de exercitiu restrânsă poate dispune prin testament numai de jumătate din bunurile de care ar putea dispune dacă ar fi major. (3) Sunt anulabile dispozitiile în favoarea persoanelor abilitate de lege să conlucreze la întocmirea testamentului. Incapacitatea se extinde si asupra sotului, descendentilor si ascendentilor acestora, precum si asupra ascendentilor si, dacă este cazul, descendentilor sotului.
Testamentul conjunctiv	Art.783 – Sub sanctiunea nulitătii absolute, două sau mai multe persoane nu pot să testeze, prin acelasi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui tert.
Continutul testamentului	Art.784– Testamentul contine dispozitiile referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum si la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispozitii sau chiar si în lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul poate să contină dispozitii referitoare la împărteală, la revocarea dispozitiilor testamentare anterioare, la exheredarea unui succesibil, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, recunoasterea unui copil si alte dispozitii de ultimă vointă.
Proba testamentului	Art.785 – (1) Legatarul ce pretinde vreun drept succesoral trebuie să dovedească existenta si continutul testamentului în una din formele prevăzute de lege. (2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de fortă majoră ori prin fapta unui tert, fie după moartea dispunătorului fie în timpul vietii – dar fără ca acesta să-i fi cunoscut disparitia, valabilitatea formei si cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Interpretarea testamentului	Art.786 – (1) Normele de interpretare a contractelor sunt aplicabile testamentelor, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale testamentului. (2) Elementele extrinseci actului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se coroborează cu cele intrinseci. (3) Legatul făcut creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensatia creantei sale.

Sectiunea a 2-a

Formele testamentului

Formele testamentului ordinar	Art.787 – Testamentul poate fi olograf sau autentic.
Testamentul olograf	Art.788 – Sub sanctiunea nulitătii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat si semnat de testator, exclusiv prin scriere de mână.
Deschiderea testamentului olograf	Art.789 – (1) Testamentul olograf, înainte de a fi executat, se va prezenta notarului în a cărui rază teritorială s-a deschis succesiunea. (2) Acesta va constata pe loc prin proces verbal deschiderea testamentului si starea în care se găseste si îl va depune la dosarul succesoral. (3) Cei îndreptătiti pot primi copii legalizate ale testamentului olograf. După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor potrivit conventiei dintre ei.
Testamentul autentic	Art.790 – (1) Testamentul autentic este testamentul întocmit de testator în prezenta notarului public, testatorul putând fi asistat de unul sau de doi martori. (2) Testamentul autentic este alcătuit din continutul legatelor si a altor dispozitii, cu respectarea legii, urmat de încheierea de autentificare întocmită de notarul public care, pentru validitatea testamentului, trebuie să contină elementele prevăzute de lege.
Întocmirea testamentului autentic	Art.791 – (1) Testatorul îsi dictează dispozitiile în fata notarului, care se îngrijeste de scrierea actului si apoi i-l citeste sau, după caz, i-l dă să-l citească, mentionându-se expres îndeplinirea acestor formalităti. Dacă dispunătorul îsi redactase deja actul de ultimă vointă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar. (2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa vointă. (3) Testamentul este apoi semnat de către testator iar încheierea de autentificare de către notar. Ambii semnează imediat, unul după altul, unul în prezenta celuilalt.
Testamentul autentic în situatii particulare	Art.792 – (1) În cazul în care testatorul nu poate semna, în act se va face o mentiune corespunzătoare, arătându-se si cauza de împiedicare. Mentiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenta a doi martori, această formalitate suplinind absenta semnăturii testatorului. (2) Declaratia de vointă a surdului, mutului sau surdomutului, stiutori de carte, se va da în scris în fata notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a mentiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit". (3) Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declaratia de vointă se va lua prin interpret, dispozitiile alin.(1) aplicându-se în mod corespunzător. (4) Pentru a lua consimtământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând acestea în încheierea de autentificare.
Testamentele privilegiate	Art.793 – (1) Se poate redacta în mod valabil un testament în următoarele situatii speciale: a) în fata autoritătii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări exceptionale; b) în fata comandantului vasului sau a celui ce-l înlocuieste, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilion al României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Dispunerea testamentară la bordul unei aeronave este supusă aceluiasi regim si conditii. c) în fata comandantului unitătii militare ori a celui care îl înlocuieste, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, prestează servicii în interesul fortelor armate ale României. d) în fata directorului, medicului sef al institutiei sanitare sau a medicului sef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fata medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o institutie sanitară. (2) În toate cazurile de la alin.(1), este obligatorie prezenta a doi martori. (3) Testamentul privilegiat trebuie scris în întregime, datat si semnat de mâna testatorului. Dacă acesta nu poate scrie sau nu poate semna, agentii instrumentatori prevăzuti la alin.(1) vor redacta testamentul si vor face o mentiune corespunzătoare despre cauza care l-a împiedicat pe testator să scrie sau să semneze. (4) În toate cazurile, testamentul privilegiat se semnează de agentul instrumentator si de cei doi martori. Dacă unul dintre martori nu poate semna se va face mentiune despre aceasta. (5) Dispozitiile alin.(3) si (4) sunt prevăzute sub sanctiunea nulitătii absolute. (6) Testamentul privilegiat este asimilat si urmează regimul juridic al testamentului autentic.
Caducitatea testamentelor privilegiate	Art.794 – (1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna din formele ordinare. (2) Prevederile alin.(1) nu se aplică dispozitiei testamentare prin care se recunoaste un copil.
Testamentul sumelor si valorilor depozitate	Art.795 –Dispozitiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la institutii specializate sunt valabile în formele simplificate prevăzute de legile speciale vizând respectivele institutii.
Conversiunea	Art.796 – Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă întruneste conditiile prevăzute de lege pentru vreuna din celelalte forme prevăzute de lege.

Sectiunea a 3-a

Despre legate

Notiune	Art.797 – (1) Legatul este dispozitia testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care la decesul său vor dobândi cu titlu gratuit întregul său patrimoniu, o fractiune din acesta sau anumite bunuri determinate. (2) Oricare ar fi denumirea dată de testator dispozitiilor sale, acestea vor produce efecte după regulile stabilite pentru legatele universale, cu titlu universal sau cu titlu particular. (3) Legatul poate fi pur si simplu, cu termen, sub conditie sau cu sarcină.
Legatul universal	Art.798 –Legatul universal este dispozitia care conferă legatarului vocatie la întreaga succesiune.
Legatul cu titlu universal	Art.799 – (1) Legatul cu titlu universal conferă legatarului vocatie la o fractiune a succesiunii. (2) Prin fractiune a succesiunii se întelege: proprietatea unei cote-părti din aceasta, un dezmembrământ al proprietătii asupra totalitătii sau a unei cote-părti din succesiune, respectiv proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalitătii ori asupra unei cote-părti din universalitatea bunurilor de orice natură si provenientă.
Legatul cu titlu particular	Art.800 – Legatul cu titlu particular conferă legatarului vocatie la unul sau mai multe bunuri determinate, privite izolat, ori la una sau mai multe creante.

Sectiunea a 4-a

Efectele legatelor

Fructele si veniturile bunurilor cuprinse în legat	Art.801 –(1) Legatarul universal are dreptul la fructele si veniturile bunurilor succesorale numai din ziua în care a cerut punerea sa în posesiune sau din ziua în care a exercitat posesiunea mostenirii cu consimtământul mostenitorilor rezervatari. El are însă dreptul la fructe si venituri de la data deschiderii succesiunii dacă nu există mostenitori legali. (2) Legatarul cu titlu universal are dreptul la fructele si veniturile bunurilor succesorale numai din ziua în care a cerut punerea sa în posesiune sau din ziua în care a intrat în posesiune prin bună învoială. (3) Legatarul cu titlu particular are dreptul la fructele si veniturile bunurilor cuprinse în legat din ziua în care a solicitat predarea legatului sau din ziua în care legatul a fost predat amiabil, afară de cazul în care testatorul a dispus altfel.
Drepturile legatarului cu titlu particular	Art.802 – (1) Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeste proprietatea acestuia de la data deschiderii succesiunii. (2) Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creante împotriva succesiunii. Cel însărcinat cu plata acestui legat este obligat a da lucruri de o calitate cel putin medie.
Onerozitatea excesivă a legatului cu titlu particular	Art.803 – (1) Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat fără a depăsi valoarea bunurilor primite în temeiul legatului său, se va putea elibera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor. (2) Valoarea bunurilor lăsate prin legat si a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii succesiunii.
Accesoriile bunului lăsat prin legat cu titlu particular	Art.804 – (1) Bunul lăsat prin legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseste la decesul testatorului. (2) La fel se procedează când este vorba de un legat al valorilor mobiliare, al drepturilor ce le sunt atasate si nu au fost încă exercitate. (3) Legatul cuprinde si actiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un tert după întocmirea testamentului. (4) Legatul unei bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut cresteri cantitative, calitative sau valorice prin alipirea sau achizitionarea altor bunuri se prezumă a viza întreg bunul sau complexul de bunuri rezultate, dacă formează o unitate functională.
Legatul rentei viagere sau al unei pensii de întretinere	Art.805 – Când legatul constă într-o rentă viageră sau o pensie de întretinere, aceasta este datorată din ziua deschiderii succesiunii.
Legatul alternativ	Art.806 – În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, alegerea revine celui tinut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit-o legatarului sau unui tert.
Legatul bunului altuia	Art.807 – (1)Când testatorul a lăsat legat bunul altuia, nestiind că bunul nu este al săi, legatul este nul. (2) Când testatorul a lăsat legat un bun despre care stia că nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat fie să dea lucrul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii succesiunii.
Legatul conjunctiv	Art.808– (1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin acelasi act sau prin acte diferite, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia sau le-a repartizat cote-părti egale. (2) Dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalti legatari.
Cheltuielile de predare a legatului	Art.809 – În lipsa unei dispozitii testamentare contrare, cheltuielile cererii pentru predarea legatului sunt în sarcina succesiunii, fără ca prin aceasta să se poată reduce rezerva succesorală legală.
Dreptul de preferintă al creditorilor mostenirii fată de legatari	Art.810 - (1) Creditorii mostenirii au dreptul să fie plătiti înaintea legatarilor. (2) Legatul care depăseste activul net al mostenirii va fi redus, în măsura depăsirii, la cererea creditorilor mostenirii sau a celui care îl datorează. (3) Mostenitorul care, fără a cunoaste anumite datorii sau sarcini ale mostenirii, a executat un legat, are drept la înapoiere, în măsura în care legatul urmează a fi redus.

Sectiunea a 5-a

Ineficacitatea testamentului

Revocarea voluntară expresă	Art.811 –(1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic sau printr-un testament subsecvent. (2) Ineficacitatea operează indiferent de forma ce o îmbracă testamentul revocatoriu.
Revocarea voluntară implicită	Art.812 – (1) Distrugerea sau stergerea, prin radiere ori barare, a testamentului olograf atrage revocarea, dacă se stabileste că a fost făcută de către testator. De asemenea, bararea sau stergerea unei dispozitii testamentare implică revocarea legatului la care acea dispozitie se referă. (2) Distrugerea sau pierderea testamentului cunoscută de testator, dacă era în măsură să-l refacă, atrage de asemenea revocarea. (3) Testamentul subsecvent nu revocă pe cel anterior decât în măsura în care contine dispozitii contrare sau incompatibile. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate a testamentului subsecvent.
Înstrăinarea sau distrugerea bunului lăsat prin legat cu titlu particular	Art.813 – (1) Orice înstrăinare a bunului lăsat prin legat cu titlu particular, făcută de către testator sub orice modalitate, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat. Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea, decât dacă se datorează incapacitătii sau vicierii vointei testatorului înstrăinător. (2) Nu atrage incidenta acestor prevederi donatia făcută beneficiarului legatului. (3) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.
Retractarea revocării	Art.814 – (1) Dispozitia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act autentic sau printr-o formă testamentară. De asemenea, ea poate fi retractată tacit prin întocmirea unui nou testament care contine dispozitii de neconciliat cu revocarea anterioară. (2) Retractarea unei dispozitii revocatorii nu reînvie legatul, cu exceptia cazului în care testatorul si-a manifestat vointa în sens contrar sau dacă această intentie nu rezultă din împrejurările concrete.
Revocarea judecătorească	Art.815 – (1) Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în caz de neîndeplinire culpabilă a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit vointei testatorului, eficacitatea legatului este conditionată de executarea sarcinii. (2) Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată si pentru ingratitudine în următoarele cazuri: a) dacă legatarul a atentat la viata testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind că altii intentionează să atenteze, nu l-a înstiintat; b) dacă se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fată de testator ori injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Termenul de introducere a cererii de revocare	Art.816 – (1) Dreptul la actiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată. (2) Dacă cererea de revocare se întemeiază pe o injurie gravă la adresa memoriei testatorului, dreptul la actiune se prescrie în termen de un an din ziua săvârsirii faptei.
Caducitatea legatului	Art.817– Orice legat devine caduc în următoarele cazuri: a) predecesul legatarului; b) incapacitatea legatarului la data deschiderii mostenirii de a primi legatul; c) renuntarea legatarului la succesiune; d) decesul legatarului înaintea împlinirii conditiei suspensive ce afecta legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal; e) pieirea totală a bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular din motive care nu tin de vointa testatorului, în timpul vietii testatorului sau înaintea împlinirii conditiei suspensive.
Dreptul de acrescământ	Art.818 – Ineficacitatea legatului datorată nulitătii, revocării, caducitătii, desfiintării pentru nerealizarea conditiei suspensive sau pentru împlinirea conditiei rezolutorii profită mostenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micsorate prin existenta legatului sau care aveau obligatia să execute legatul, cu exceptia cazurilor prevăzute de art.764 si art.820 alin.(2).
Legatul grefat pe un legat devenit caduc sau revocat pe cale judecătorească	Art.819 – Cu exceptia cazului prevăzut de art.817 lit.e), caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat nu atrage ineficacitatea legatului care se grefa pe acesta. Mostenitorii care beneficiază de dreptul de acrescământ sunt obligati să execute legatul sarcină.

Sectiunea a 6-a

Executiunea testamentară

Desemnarea si misiunea executorului	Art.820 –(1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispozitiilor testamentare. Desemnarea executorului testamentar poate fi conferită si unui tert. (2) Dacă au fost desemnati mai multi executori testamentari, unul singur va putea lucra în lipsa celorlalti. (3) Atributiile executorului încep în momentul în care acesta a acceptat însărcinarea printr-o declaratie notarială.
Capacitatea executorului	Art.821 – Persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă nu poate fi executor testamentar.
Dreptul de administrare	Art.822 - (1) Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral, pe o perioadă de cel mult un an de la deschiderea succesiunii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept. Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt. (2) Mostenitorii pot pune capăt administrării, în tot sau în parte, dacă oferă executorului testamentar sume suficiente pentru executarea legatelor sau dacă execută ei aceste legate.
Atributiile executorului	Art.823 –(1) Executorii testamentari au, printre altele, următoarele drepturi si obligatii : a) pot cere punerea sigiliilor, dacă sunt si mostenitori minori, pusi sub interdictie sau persoane dispărute; b) vor stărui a se face inventarul bunurilor succesorale în prezenta succesibililor prezumtivi sau în lipsa acestora, după ce au fost citati conform legii; c) vor cere instantei să le încuviinteze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Vânzarea imobilelor succesorale este posibilă numai dacă nu există mostenitori rezervatari; d) se vor preocupa ca testamentele să se execute si, în caz de contestatie asupra executiei, pot să intervină pentru a sustine eficacitatea lor; e) vor plăti datoriile succesiunii dacă au fost împuterniciti în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul va putea achita datoriile numai cu încuviintarea instantei; f) vor încasa creantele succesorale. (2) Întinderea atributiilor conferite de testator nu poate merge până la determinarea bunurilor ce vor compune cotitatea disponibilă. De asemenea, nu se va putea decide de către executori oportunitatea predării partiale sau totale a legatelor. (3) Testatorul poate dispune ca executorul testamentar, când nu este un mostenitor sau un legatar, să procedeze la partajarea bunurilor. Împărteala astfel realizată este inopozabilă mostenitorilor ce nu au avizat-o prin prealabila aprobare a unui proiect înfătisat în acest sens de către executor.
Transmiterea executiunii	Art.824 – (1) Atributiile executorului testamentar nu trec la succesorii săi si nu pot fi cedate. (2) Misiunea executorului numit prin referire la o anumită functie poate fi continuată de către succesorul celui aflat în respectiva functie la deschiderea mostenirii.
Obligatia de a da socoteală si răspunderea executorului testamentar	Art.825 – (1) Executorul testamentar, la sfârsitul fiecărui an si la încetarea functiei sale, este dator să dea socoteală pentru gestiunea făcută. Această obligatie persistă chiar dacă la succesiune nu vine nici un mostenitor rezervatar. (2) Executorul testamentar răspunde, sub forma daunelor interese, de orice culpă comisă în legătură cu executarea dispozitiilor testamentare. (3) Dacă au fost desemnati mai multi executori testamentari, răspunderea acestora este solidar, cu exceptia cazului în care testatorul le-a împărtit atributiile si fiecare dintre ei s-a mărginit la misiunea încredintată sau dacă s-a ivit o urgentă pentru conservarea unui bun ori drept succesoral.
Suportarea cheltuielilor	Art.826 – Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea atributiilor sale sunt în sarcina succesiunii.
Încetarea executiunii	Art.827 – Executiunea testamentară poate înceta: a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite; b) prin renuntare notarială; c) prin decesul executorului testamentar; d) prin punerea sub interdictie a executorului testamentar; e) prin revocarea de către instantă a executorului neglijent sau abuziv în îndeplinirea atributiilor sale; f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanta decide prelungirea termenului.

Capitolul V

Rezerva succesorală si reductiunea liberalitătilor excesive

Sectiunea 1

Rezerva succesorală

Notiunea de rezerva succesorală	Art.828 – Rezerva succesorală este partea din patrimoniul celui care lasă mostenirea la care mostenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, împotriva vointei defunctului manifestată prin liberalităti.
Mostenitorii rezervatari	Art.829 – Sunt mostenitori rezervatari: sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati ai defunctului.
Întinderea rezervei succesorale	Art.830 – (1) Rezerva succesorală a fiecărui mostenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care i s-ar fi cuvenit ca mostenitor legal. (2) Liberalitătile făcute de defunct nu pot atinge rezerva succesorală, ci trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă.

Sectiunea a 2 a

Reductiunea liberalitătilor excesive

Stabilirea rezervei succesorale si a cotitătii disponibile	Art.831 – (1) Valoarea masei succesorale, în functie de care se determină rezerva succesorală si cotitatea disponibilă, se stabileste astfel: a) determinarea activului brut al mostenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii; b) determinarea activului net al mostenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut; c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donatiilor făcute de cel care lasă mostenirea, valoare socotită la data deschiderii succesiunii, tinându-se însă cont de starea bunului în momentul efectuării donatiei. (2) Nu se va tine seama în stabilirea rezervei, în măsura în care nu sunt excesive, de darurile obisnuite, de donatiile remuneratorii, de sumele cheltuite pentru întretinerea sau, dacă este cazul, formarea profesională a descendentilor, a părintilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nuntă. (3) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un succesibil în linie dreaptă este prezumată a fi donatie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau cu sarcina întretinerii ori a unei rente viagere. (4) La valoarea stabilită potrivit alin.(1) se raportează cota care potrivit legii reprezintă rezerva succesorală, tinând-se cont numai de mostenitorii rezervatari care au acceptat succesiunea.
Liberalitătile excesive. Căi de realizare a reductiunii. Prescriptia	Art.832 – (1) Liberalitătile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reductiunii. (2) Reductiunea liberalitătilor excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesati, consemnată într-un act autentic sau în certificatul de mostenitor. (3) În lipsa unei asemenea învoieli, reductiunea se dispune de instanta judecătorească, sesizată fie printr-o actiune îndreptată împotriva beneficiarului liberalitătii, fie printr-o cerere reconventională formulată în procesul în care beneficiarul liberalitătii solicită executarea acesteia. (4) În cazul unei pluralităti de mostenitori rezervatari, reductiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o si profită numai acestuia. (5) Dreptul la actiunea în reductiunea liberalitătilor excesive se prescrie în termen de trei ani de la data deschiderii succesiunii sau, după caz, de la data la care mostenitorii rezervatari au pierdut posesiunea bunurilor care formează obiectul liberalitătilor. (6) În cazul liberalitătilor a căror existentă nu a fost cunoscută de mostenitorii rezervatari din motive neimputabile lor, termenul de prescriptie începe să curgă de la data când au cunoscut sau trebuiau sa cunoască existenta acestora.
Persoanele care pot cere reductiunea	Art.833 – Reductiunea liberalitătilor excesive poate fi cerută numai de către mostenitorii rezervatari, de succesorii universali sau cu titlu universal ai acestora, precum si de creditorii chirografari ai mostenitorilor rezervatari.
Ordinea reductiunii	Art.834 – (1) Legatele se reduc înaintea donatiilor. (2) Legatele se reduc toate deodată si proportional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferintă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate. (3) Donatiile se reduc succesiv, în ordinea inversă datei lor, începând cu cea mai nouă.
Efectele reductiunii	Art.835 – (1) Reductiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desfiintarea donatiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale. (2) Întregirea rezervei, ca urmare a reductiunii, se realizează în natură. (3) Reductiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea succesiunii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum si atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului. (4) Când donatia supusă reductiunii a fost făcută unui mostenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donatiei, acesta va putea scădea partea cu care ar trebui sa se reducă donatia din partea ce i s-ar cuveni ca mostenitor rezervatar. (5) Dacă donatia are ca obiect un imobil, iar partea supusă reductiunii reprezintă mai putin de jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra imobilul iar reductiunea necesară întregirii rezervei celorlalti mostenitori rezervatari se va face prin luare mai putin sau prin echivalent bănesc. (6) Gratificatul păstrează fructele si veniturile părtii care depăseste cotitatea disponibilă percepute până la data la care cei îndreptătiti au cerut reductiunea.
Reductiunea unor liberalităti speciale	Art.836 – (1) Dacă donatia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitatie sau o rentă ori întretinere viageră, mostenitorii rezervatari au facultatea de a executa liberalitatea asa cum a fost prevăzută sau de a abandona proprietatea cotitătii disponibile, ori de a solicita reductiunea potrivit dreptului comun. (2) Dacă mostenitorii rezervatari nu se înteleg asupra optiunii, reductiunea se va face potrivit dreptului comun.
Imputarea liberalitătilor	Art.837 – (1) Dacă beneficiarul liberalitătii nu este mostenitor rezervatar, liberalitatea primită se impută asupra cotitătii disponibile, iar dacă o depăseste este supusă reductiunii. (2) Dacă gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotitătii disponibile, iar eventualul excedent este supus reductiunii, neputându-se imputa asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul. (3) Dacă există mai multe liberalităti nesupuse raportului, imputarea se face tinând seama si de ordinea reductiunii liberalitătilor excesive. (4) Dacă gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea este supusă raportului, ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar eventualul excedent se impută asupra cotitătii disponibile, afară de cazul în care dispunătorul nu a stipulat imputarea asupra rezervei globale.

Titlul IV

Transmisiunea si împărteala succesiunii

Capitolul I

Transmisiunea succesiunii

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Optiunea succesorală	Art.838 – Cel chemat la succesiune în temeiul legii sau al vointei defunctului o poate accepta sau poate renunta la ea.
Actul de optiune	Art.839 – Optiunea succesorală este indivizibilă si nu poate fi afectată de nici o modalitate.
Vocatia ereditară multiplă	Art.840 – (1) Succesorul cu vocatie multiplă, legală sau testamentară, are pentru fiecare dintre acestea un drept distinct. (2) Cel instituit mostenitor prin testament si chemat totodată ca mostenitor legal, va putea accepta succesiunea sau renunta la ea în oricare din aceste calităti, dar numai pentru partea corespunzătoare fiecăreia dintre ele. (3) Totodată, cel instituit mostenitor prin testament care, în lipsa unei atare dispozitii, ar fi fost chemat la mostenire ca mostenitor legal, poate să renunte la succesiune ca mostenitor instituit si să accepte ca mostenitor legal. (4) Cu toate acestea, cel care vine la succesiune atât în calitate de sot cât si în calitate de rudă în linie colaterală, nu poate să renunte la succesiunea cuvenită în una din aceste calităti si s-o accepte pe cealaltă.
Prescriptia dreptului de optiune succesorală	Art.841 - (1) Dreptul de optiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. (2) Termenul de prescriptie curge de la data: a) nasterii celui chemat la mostenire, dacă nasterea s-a produs după deschiderea succesiunii; b) înregistrării mortii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoresti de declarare a mortii celui care lasă mostenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotărârea de declarare a mortii la o dată anterioară, când va curge termenul de la această din urmă dată c) la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască testamentul prin care a fost instituit ca legatar, dacă acesta este descoperit după deschiderea succesiunii; d) la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocatia sa succesorală, dacă el a cunoscut-o după deschiderea succesiunii. (3) Pentru mostenitorii legali din clasele subsecvente, termenul de prescriptie este de 2 luni si începe să curgă de la data expirării termenului în care succesibilii din clasa anterioară puteau să-si exercite dreptul de optiune succesorală, dispozitiile alin.(2) lit.a) si d) fiind aplicabile. (4) Pentru succesibilul în grad mai îndepărtat cu defunctul, termenul de prescriptie este de 2 luni si începe să curgă de la data expirării termenului în care succesibilul din aceeasi clasă în grad mai apropiat cu defunctul putea să-si exercite dreptul de optiune succesorală. Dispozitiile alin.(2) lit.a) si b) sunt aplicabile. (5) Succesibilul care nu a acceptat succesiunea în termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorală este considerat străin de mostenire.
Retransmiterea dreptului de optiune	Art.842– (1) Când cel căruia i se cuvine o succesiune a decedat înainte de a-si fi exercitat optiunea, mostenitorii săi o pot exercită în intervalul de timp care le revine pentru a alege în privinta succesiunii autorului lor. (2) Fiecare dintre mostenitorii succesibilului îsi exercită separat propria optiune; partea mostenitorului care renuntă în măsura părtii sale de mostenire profită celorlalti mostenitori ai autorului său. (3) Renuntarea la succesiunea transmitătorului include renuntarea la succesiunea primului defunct.

Sectiunea a 2-a

Acceptarea succesiunii

Libertatea acceptării succesiunii	Art.843 – Cu exceptia cazurilor expres prevăzute de lege, nimeni nu poate fi obligat să accepte o succesiune ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot totusi exercita optiunea pe cale oblică.
Felurile acceptării	Art.844 - (1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită. (2) Este expresă când se însuseste titlul sau calitatea de mostenitor printr-un înscris; este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care n-ar putea să-l facă decât în calitate de succesor si care lasă a se presupune neapărat intentia sa de acceptare.
Acte cu valoare de acceptare tacită	Art.845 – (1) Actele de dispozitie juridică asupra drepturilor succesorale implică acceptare. Sunt astfel de acte: 1) cesionarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor ce le are într-o succesiune; 2) renuntarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor succesori; 3) renuntarea oneroasă în folosul tuturor succesorilor, fără deosebire. (2) Pot avea valoare de acceptare tacită: renuntarea gratuită în folosul tuturor succesorilor, actele de dispozitie, administrare definitivă sau folosintă asupra bunurilor succesorale. (3) Actele de conservare, supraveghere si de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă cel ce le-a făcut nu si-a asumat titlul sau calitatea de succesor.
Efectele acceptării	Art.846 – (1) Acceptarea consolidează transmisiunea care s-a realizat de plin drept în momentul decesului. (2) Mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile transmise prin succesiune numai în limita valorii pe care bunurile mostenirii o au la data deschiderii acesteia si numai cu bunurile succesorale, proportional cu partea ereditară a fiecăruia. (3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile si sarcinile succesiunii. Prin exceptie, el răspunde pentru pasivul succesoral, însă numai în limita valorii bunului sau bunurilor ce formează obiectul legatului, valoare socotită la data deschiderii succesiunii, dacă testatorul a dispus în mod expres în acest sens sau a grevat bunul ori bunurile respective cu garantii sau alte sarcini reale, precum si atunci când legatul are ca obiect un grup de bunuri cuprinzând atât drepturi cât si obligatii.
Întocmirea inventarului	Art.847 – (1) Creditorii mostenirii pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor succesorale, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina succesiunii. (2) Dacă mostenitorii se opun, efectuarea inventarului este ordonată de către instanta de judecată. (3) Inventarul se efectuează de persoana desemnată prin acordul mostenitorilor si al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către notar ori, după caz, de către instanta judecătorească.
Procesul verbal de inventariere	Art.848 –(1) Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data decesului. (2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor mentiona separat. (3) În inventar se cuprind mentiuni privind pasivul succesoral. (4) Bunurile defunctului care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află si a motivului pentru care se găsesc acolo. (5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare si va fi depus în depozit la biroul notarului public. (6) Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflati la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de martorii prezenti.
Măsuri speciale de conservare a bunurilor	Art.849 –(1) Dacă exista pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode. (2) În cazul în care conservarea bunurilor succesorale necesită anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu încuviintarea notarului public, de către custodele prevăzut la alin.(1) sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor. (3) Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe baza de proces verbal semnat de notar si de custode sau curator. Dacă predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face mentiune în procesul verbal, un exemplar al acestuia predându-se custodelui sau curatorului. (4) Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile si să depună conturile la biroul notarului public la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.
Măsuri speciale privind sumele de bani si alte valori	Art.850 –(1) Dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o institutie specializată, făcându-se mentiune despre aceasta si în procesul verbal de inventariere. (2) Din sumele de bani găsite la inventariere, se vor lăsa mostenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul si gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare pentru: a) întretinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni; b) plata sumelor datorate în baza contractelor de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale; c) acoperirea cheltuielilor pentru păstrarea si administrarea averii succesorale.
Revocarea acceptării	Art.851 – Majorul nu poate invoca leziunea decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbită sau micsorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării succesiunii.
Acceptarea fortată	Art.852 – Succesibilul care, cu rea-credintă, a dat la o parte sau a ascuns bunuri succesorale nu mai are dreptul de a renunta. Chiar dacă ar renunta, el rămâne mostenitor, însă nu poate avea nici un drept cu privire la bunurile date la o parte sau ascunse. (2) El este tinut să răspundă pentru pasivul succesoral si cu propriile bunuri, însă tot proportional cu cota sa parte din mostenire.

Sectiunea a 3-a

Renuntarea la succesiune

Forma renuntării	Art.853 – (1) Renuntarea la succesiune nu se presupune. (2) Declaratia de renuntare se poate face, în scris sau verbal, înaintea notarului public din circumscriptia judecătoriei unde s-a deschis succesiunea, fiind consemnată într-un registru tinut anume pentru aceasta. (3) Declaratia de renuntare se poate face si în fata oricărui alt notar public, a misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale României, precum si a altor institutii care efectuează acte notariale, în conditiile si limitele prevăzute de lege. În acest caz, un exemplar al declaratiei de renuntare va fi transmis imediat, pe cheltuiala renuntătorului, la notarul public de la locul deschiderii succesiunii.
Efectele renuntării	Art.854 – Succesibilul care renuntă este considerat că nu a fost niciodată mostenitor.
Beneficiul renuntării	Art.855 - Partea renuntătorului profită celorlalti mostenitori sau celor pe care i-ar fi înlăturat de la succesiune dacă ar fi acceptat-o.
Renuntarea frauduloasă	Art.856 –(1) Creditorii succesibilului care a renuntat la mostenire în paguba lor pot cere instantei autorizarea de a o accepta în numele debitorului lor, în termen de trei luni de la data la care au cunoscut renuntarea. (2) În acest caz, renuntarea este revocată numai în favoarea creditorilor si numai până la concurenta creantelor lor. Acceptarea nu se poate face în folosul celui ce a renuntat.
Retractarea renuntării	Art.857 – Pe tot parcursul termenului de optiune, renuntătorul poate accepta succesiunea, dacă nu este deja acceptată de alti succesibili. El ia succesiunea în starea în care se găseste si sub rezerva drepturilor dobândite de terti asupra bunurilor succesorale.
Prescriptia dreptului la actiunea în anularea acceptării sau renuntării	Art.858 - Dreptul la actiunea în anularea acceptării sau renuntării se prescrie în termen de 6 luni, socotit în caz de violentă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care cel care are dreptul să o intenteze a cunoscut cauza de nulitate relativă.

Sectiunea a 4-a

Dobândirea posesiunii mostenirii

Sezina	Art.859 – Sezina conferă posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale si de a exercita drepturile si actiunile dobândite de la defunct sau intrate în mostenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calitătii de mostenitor.
Mostenitorii sezinari	Art.860 - (1) Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, precum si mostenitorii legali din primele două clase. (2) Mostenitorii sezinari dobândesc de drept posesiunea mostenirii.
Intrarea în posesiune a mostenitorilor legali nesezinari	Art.861 - (1) Mostenitorii legali nesezinari dobândesc posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor. Trimiterea în posesiune operează retroactiv până în ziua deschiderii succesiunii. (2) Până la punerea în posesiunea mostenirii, mostenitorul legal nesezinar nu poate administra patrimoniul succesoral si nici exercita actiunile dobândite prin mostenire, dar nici nu poate fi urmărit în calitate de mostenitor.
Dobândirea posesiunii mostenirii de către legatarul universal sau cu titlu universal	Art.862 - (1) Legatarul universal poate cere punerea în posesiune de la succesorii rezervatari. În lipsa acestora sau dacă acestia nu consimt de bună voie la punerea sa în posesiune, legatarul universal dobândeste posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor. (2) Legatarul cu titlu universal poate cere punerea în posesiune de la succesorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal pus în posesiunea mostenirii ori de la mostenitorii legali nerezervatari care au de drept posesiunea mostenirii sau care au fost pusi în posesiune. În lipsa acestora sau dacă acestia nu consimt de bună voie la punerea sa în posesiune, legatarul cu titlu universal dobândeste posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor.
Predarea legatului cu titlu particular	Art.863– Legatarul cu titlu particular nu va putea intra în posesiune decât din ziua cererii de predare sau de la data predării amiabile a legatului.

Sectiunea a 5-a

Petitia de ereditate

Persoanele care pot obtine recunoasterea calitătii de mostenitor	Art.864 – Succesorul cu vocatie universală sau cu titlu universal poate obtine oricând recunoasterea calitătii sale de mostenitor contra oricărei persoane ce posedă toate sau o parte din bunurile succesorale cu titlu de mostenitor sau fără vreun titlu, în scopul de a obtine restituirea acestora.
Efectele recunoasterii calitătii de mostenitor	Art.865 – Recunoasterea calitătii de mostenitor obligă pe mostenitorul aparent sau pe detinătorul fără titlu al bunurilor succesorale la restituirea a tot ce detine fără drept din succesiune.

Capitolul II

Succesiunea vacantă

Notiune	Art.866 – (1) Dacă nu sunt mostenitori legali sau testamentari ori dacă nici unul dintre ei nu poate sau nu vrea să vină la mostenire, succesiunea este vacantă. (2) Dacă au fost instituiti legatari doar pentru o parte a mostenirii si nu există mostenitori legali, restul ce a rămas din succesiune este vacant.
Administrarea provizorie a bunurilor succesorale	Art.867 – În succesiunea în care există indicii că urmează a fi declarată vacantă, notarul public va putea încredinta administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat, cu încunostintarea autoritătii administrativ-teritoriale.
Somarea succesibililor	Art.868 – (1) Dacă în termen de un an de la deschiderea succesiunii nu s-a înfătisat nici un succesibil, notarul public, la cerea oricărei persoane interesate, va soma pe toti succesibilii, printr-o publicatie făcută la locul deschiderii succesiunii, la locul unde se află imobilele succesorale, precum si într-un ziar de largă circulatie, pe cheltuiala succesiunii, să se înfătiseze în termen de sase luni de la publicare. (2) Dacă nici un succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicatie, notarul public va constata că succesiunea defunctului este vacantă.
Vacanta succesorală	Art.869 – Vacanta succesorală, totală sau partială, beneficiază de plin drept statului român. Este lipsită de efect orice dispozitie testamentară care, fără a regla devolutiunea bunurilor, urmăreste înfrângerea acestei reguli.
Răspunderea statului pentru pasivul succesoral	Art.870 – (1) Statul nu este mostenitor, însă este investit cu bunurile defunctului, de îndată ce toti succesibilii cunoscuti au renuntat la succesiune sau la împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorală dacă nici un succesibil nu este cunoscut sau nu reclamă succesiunea. (2) Statul suportă pasivul succesoral numai în limita valorii bunurilor trecute asupra sa.
Infirmarea vacantei succesorale	Art.871 – Orice mostenitor care îsi stabileste ulterior calitatea, în conditiile legii, poate exercita împotriva statului petitia de ereditate.

Capitolul III

Transmisiunea exceptională a anumitor bunuri succesorale

Bunurile constituind amintiri de familie

Art.872 – (1) Bunurile ce au apartinut membrilor familiei si stau mărturie istoriei acesteia nu sunt supuse regulilor de devolutiune de drept comun. (2) Intră în această categorie bunuri precum corespondenta purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decoratii, arme, portrete, bijuterii de familie, precum si orice alte lucruri cu semnificatie morală deosebită pentru respectiva familie, indiferent de valoarea lor pecuniară.

Regimul juridic al amintirilor de familie

Art.873 – (1) Prin acordul mostenitorilor sau prin hotărârea instantei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul acesteia la unul dintre mostenitori sau în locul convenit de acestia. (2) Mostenitorul depozitar le poate revendica de la cel care le detine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locatiune fără acordul unanim al celorlalti succesori legali.

Capitolul IV

Despre partajul succesoral si despre raport

Sectiunea 1

Dispozitii generale referitoare la partajul succesoral

Starea de indiviziune	Art.874 – (1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Mostenitorul poate cere oricând iesirea din indiviziune, chiar si atunci când există conventii sau clauze testamentare care prevăd altfel. (2) Coindivizarii pot conveni să mentină starea de indiviziune pe termen de cel mult 5 ani, la expirarea termenului conventia putând fi reînnoită pentru acelasi termen. (3) Partajul succesoral poate fi cerut chiar si atunci când succesorii sau unii dintre ei au exercitat separat posesiunea asupra unor părti din mostenire, cu exceptia cazului în care există un partaj voluntar sau s-ar putea invoca uzucapiunea.
Felurile partajului	Art.875 – (1) Partajul succesoral poate fi realizat pe cale voluntară sau pe cale judecătorească. (2) Împotriva partajului se poate opune numai existenta unui partaj anterior sau uzucapiunea, în conditiile legii.
Partajul voluntar	Art.876– (1) Dacă toti mostenitorii sunt prezenti si au capacitate de exercitiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma si prin actul pe care părtile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, conventia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sanctiunea nulitătii absolute. (2) Dacă nu sunt prezenti toti succesorii sau dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdictie ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile succesiunii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protectia persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă, ori a persoanelor dispărute.
Măsuri conservatorii	Art.877 – Bunurile succesorale pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii, în tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în conditiile legii.

Sectiunea a 2 a

Raportul donatiilor

Notiune	Art.878 – Raportul donatiilor este obligatia pe care o au între ei, unii fată de altii, sotul supravietuitor si descendentii defunctului care vin efectiv si împreună la mostenire, de a readuce la mostenire bunurile care le-au fost donate de cel care lasă mostenirea, afară de cazul în care donatorul a dispus scutirea de raport a donatiei.
Persoanele care pot cere raportul donatiei	Art.879 - (1) Dreptul de a cere raportul îl au numai descendentii si sotul supravietuitor, precum s creditorii personali ai acestora, nu însă si creditorii succesiunii sau legatarii.
Scutirea de raport a renuntătorului la mostenirea legală	Art.880 - În caz de renuntare la mostenirea legală, descendentul sau sotul supravietuitor nu mai are obligatia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotitătii disponibile.
Inexistenta vocatiei succesorale la data donatiei	Art.881 – Donatarul care la data încheierii donatiei nu l-ar fi putut mosteni pe donator, dar care la data deschiderii succesiunii are calitatea de descendent sau sot supravietuitor, este obligat la raport, dacă donatorul nu l-a scutit.
Cazuri în care raportul nu este datorat	Art.882 - (1) Raportul se datorează numai pentru donatiile primite personal. (2) Donatia făcută fiului unei persoane care are calitatea de sot supravietuitor sau descendent al donatorului în momentul deschiderii succesiunii acestuia, este prezumată că s-a făcut cu scutire de raport. (3) Donatia făcută sotului unui descendent al donatorului este prezumată că s-a făcut cu scutire de raport. Dacă donatia a fost făcută ambilor soti, sotul care are calitatea de descendent al donatorului va raporta numai partea lui din donatie. (4) Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la mostenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donatia făcută părintelui său.
Obligatia de raport în caz de reprezentare	Art.883 – Descendentul în grad mai îndepărtat de rudenie cu defunctul este obligat să raporteze donatia primită de ascendentul său de la defunct dacă vine la mostenirea acestuia din urmă prin reprezentare, chiar dacă acest descendent ar fi fost înlăturat, prin renuntare, nedemnitate sau exheredare, de la mostenirea ascendentului reprezentat.
Gratuităti nesupuse raportului	Art.884 - (1) Nu sunt supuse raportului: a) donatiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport, indiferent de actul în care se materializează această vointă a donatorului. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donatie sau printr-un act ulterior, inclusiv prin testament; b) donatiile prezumate de lege ca fiind făcute cu scutire de raport, cu exceptia cazului în care cel care a lăsat mostenirea a dispus altfel; c) darurile obisnuite, donatiile remuneratorii, sumele cheltuite pentru întretinerea sau formarea profesională a descendentilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nuntă, în măsura în care nu sunt excesive; d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii mostenirii si echivalentul bănesc al folosintei exercitate de donatar asupra bunului donat. (2) De asemenea, nu este datorat raportul nici în cazul în care bunul donat a pierit fortuit, donatarului revenindu-i sarcina de a proba lipsa culpei sale. (3) Nu este supusă raportului nici donatia deghizată sub forma unei înstrăinări cu titlu oneros sau efectuată prin persoane interpuse. (4) Dacă se răstoarnă prezumtia stabilită de art.831 alin.(3), liberalitatea în ceea ce priveste atributele corespunzătoare dezmembrământului dreptului de proprietate nu este supusă raportului, însă, dacă este cazul, va fi supusă reductiunii.
Modul de efectuare a raportului	Art.885 - (1) Raportul se face în natură numai dacă cel care lasă mostenirea a dispus în mod expres aceasta prin actul de donatie sau prin testament. În acest caz, bunurile sunt readuse la masa succesorală libere de sarcinile cu care au fost grevate de donatar. Raportul nu se poate face în natură dacă bunul a fost înstrăinat de donatar sau asupra lui s-a constituit o garantie reală opozabilă anterior cererii de raport. (2) Cel obligat la raport poate raporta în natură bunul donat dacă acesta se află în posesia sa, cu conditia să fie liber de orice sarcină. (3) În toate celelalte cazuri, raportul se face prin echivalent, care se poate realiza prin preluare, prin imputatie sau în bani. (4) Raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către mostenitorii îndreptătiti la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeasi natură si calitate cu cele care au format obiectul donatiei, tinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia. (5) În cazul raportului prin imputatie, valoarea donatiei se scade din partea mostenitorului obligat la raport. (6) În cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la dispozitia celorlalti mostenitori o sumă de bani care reprezintă diferenta dintre valoarea bunului donat si partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.
Căi de realizare a raportului. Prescriptia	Art.886 – (1) Raportul se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească fie printr-o actiune separată, fie printr-o cerere incidentală formulată în cadrul procesului de partaj. (2) Raportul cerut de unul dintre mostenitori profită si celorlalti mostenitori îndreptătiti să solicite raportul, cu exceptia celor care au renuntat în mod expres la raport. (3) Dreptul la actiunea prin care se solicită raportul se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii sau de la data la care cel obligat la raport a intrat în posesiunea bunului ce formează obiectul donatiei, dacă această dată este ulterioară deschiderii succesiunii.
Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent	Art.887 – (1) Raportul prin echivalent se datorează la valoarea bunului donat din momentul partajului si după starea sa de la data donatiei. Această regulă se aplică în mod corespunzător si atunci când bunul a pierit din culpa donatarului sau asupra lui a fost constituită o garantie reală opozabilă anterior cererii de raport. (2) Dacă bunul a fost înstrăinat anterior cererii de raport, se va tine seama de valoarea din momentul înstrăinării si de starea lui de la data donatiei, iar dacă un bun nou i-a fost subrogat, de valoarea acestuia la data raportului.
Ameliorările si degradările bunului donat	Art.888 - (1) Donatarul are dreptul să recupereze, proportional cu cotele succesorale, cheltuielile necesare si utile, în limita sporului de valoare de la data raportului. (2) Donatarul este răspunzător de toate degradările si deteriorările care au micsorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenta sa. (3) Când imobilul s-a înstrăinat de donatar, ameliorările si degradările făcute de cel ce l-a dobândit se vor lua în seamă, conform cu dispozitiile art.887.
Dreptul de retentie	Art.889 – Mostenitorul care raportează imobilul în natură poate să-l retină până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorate pentru cheltuieli sau amelioratiuni, afară de cazul când creanta sa se compensează cu despăgubirile pe care le datorează.

Sectiunea a 3-a

Plata datoriilor

Plata pasivului. Exceptii de la divizarea de drept a pasivului succesoral	Art.890 – (1) Succesorii universali si cu titlu universal contribuie la plata datoriilor si sarcinilor succesiunii proportional cu cota parte din succesiunea la care au vocatie. (2) Creditorii care ar fi putut actiona asupra bunurilor succesorale înainte de a se fi născut coproprietatea, precum si cei ale căror creante provin din conservarea sau din administrarea bunurilor succesorale, vor fi plătiti prin prelevare asupra activului înainte de partaj. Ei pot în plus să declanseze executarea silită asupra bunurilor succesorale. (3) Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă: a) obligatia este indivizibilă; b) obligatia are ca obiect un bun individual determinat; c) obligatia este garantată cu o ipotecă sau o garantie reală imobiliară, caz în care mostenitorul care primeste bunul afectat garantiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun; d) unul din mostenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligatia. În acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalti mostenitori constituie o liberalitate, supusă reductiunii dacă este cazul.
Situatia creditorilor personali ai mostenitorilor	Art.891 – (1) Creditorii personali ai unui mostenitor nu îi pot urmări silit partea din bunurile succesorale, mobile sau imobile. (2) Ei au posibilitatea de a provoca partajul în numele debitorului lor sau de a interveni în partajul în care acesta este parte. Ceilalti mostenitori pot opri cursul actiunii de partaj achitând obligatia în numele si pe seama debitorului. (3) Cu toate acestea, chiar si după partaj, din valoarea bunurilor succesorale, creditorii mostenirii si legatarii cu titlu particular ale căror legate au ca obiect creante vor fi plătiti cu preferintă fată de creditorii personali ai mostenitorului.
Regresul între succesori. Insolvabilitatea unuia dintre succesori	Art.892 – (1) Succesorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garantiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalti succesori universali sau cu titlu universal, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar când mostenitorul ce a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. (2) Când unul din succesorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul succesoral se împarte între toti ceilalti în proportie cu cotele succesorale ale fiecăruia. (3) Mostenitorul are dreptul de a cere plata creantelor pe care le are fată de mostenire de la ceilalti succesori universali sau cu titlu universal, ca orice alt creditor al succesiunii.
Raportul datoriilor	Art.893 – (1) Dacă un mostenitor are o datorie certă si lichidă fată de succesiune, aceasta se lichidează prin luare mai putin. (2) Dacă mostenitorul are mai multe datorii fată de succesiune care nu sunt acoperite cu partea sa din mostenire, acestea se sting proportional prin raport, în limita cotei din mostenire pe care o are. (3) Raportul nu operează în privinta creantei pe care un mostenitor o are fată de succesiune. Însă, mostenitorul care este atât creditor, cât si debitor al succesiunii se poate prevala de compensatia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite conditiile acesteia.
Titlurile executorii obtinute împotriva defunctului	Art.894 – Titlurile executorii obtinute împotriva defunctului pot fi executate si împotriva succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia.
Opozitia la partaj	Art.895 – Creditorii personali ai mostenitorilor si orice persoană ce justifică un interes legitim, pentru ca împărteala să nu se facă în frauda drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenti la împărteala prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj; nu pot însă sa atace o împărteală finalizată, decât dacă s-a făcut în lipsa lor si fără sa se tină seama de opozitia ce au exprimat-o.

Sectiunea a 4-a

Despre efectele împărtelii si despre garantia părtilor

Efectul retroactiv al partajului	Art.896 – Fiecare copărtas este prezumat că a dobândit singur si de la data deschiderii succesiunii toate bunurile care compun partea sa si că nu a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri succesorale.
Garantia copărtasilor	Art.897 – (1) Copărtasii au obligatia de garantie unul fată de celălalt numai pentru tulburările si evictiunile ce decurg dintr-o cauză anterioară împărtelii. (2) Garantia încetează când o evictiune a fost exceptată anume, printr-o clauza expresă a actului de împărteală sau când evictiunea a fost cauzată din culpa mostenitorului.
Consecintele evictiunii	Art.898 – (1) Fiecare copărtas este obligat, în proportie cu cota sa parte să despăgubească pe copărtasul care a suferit paguba din cauza evictiunii. (2) Când unul din copărtasi este insolvabil, riscul insolvabilitătii va fi suportat de toti copărtasii, inclusiv de cel garantat.

Sectiunea a 5-a

Partajul de ascendent

Partajul de ascendent	Art.899 – Ascendentii pot face împărteala bunurilor lor între descendenti.
Formele partajului de ascendent	Art.900 – (1) Această împărteală se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, conditiile si regulile prescrise pentru donatie sau pentru testamente. (2) Împărteala făcută prin acte între vii nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente.
Cuprinsul partajului de ascendent	Art.901– Dacă în împărteala de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile succesorale, bunurile necuprinse se vor împărti conform legii.
Ineficacitatea partajului de ascendent	Art.902– (1) Este nulă împărteala în care nu s-au cuprins toti copiii în viată la deschiderea mostenirii si descendentii fiilor predecedati. (2) Împărteala făcută de ascendent poate fi atacată prin actiune în reductiune atunci când încalcă rezerva succesorală a fiecărui descendent sau a sotului supravietuitor.

CARTEA V

OBLIGATIILE

TITLUL I

Dispozitii generale

Continutul raportului de obligatie	Art.903 – În temeiul raportului juridic de obligatie, debitorul este tinut să dea, să facă, sau să nu facă ceva, iar creditorul poate pretinde prestatia datorată.
Izvoarele obligatiilor	Art.904 – Obligatiile izvorăsc din contract, gestiunea de afaceri, îmbogătirea fără justă cauză fapta ilicită, precum si din orice alt fapt de care lege leagă nasterea unei obligatii.

TITLUL II

Izvoarele obligatiilor

Capitolul I

Despre contract

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Contractul	Art.905 – Contractul este acordul de vointă între două sau mai multe părti cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.
Regulile aplicabile contractelor	Art.906 – (1) Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol. (2) Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt prevăzute în Titlul VIII al prezentei cărti, iar regulile privitoare la anumite tranzactii comerciale sunt stabilite prin legile speciale respective.
Regulile aplicabile contractelor nenumite	Art.907 – Contractele nereglementate de lege se completează, daca este cazul, cu regulile aplicabile contractului cu care prezintă cele mai strânse legături, iar, în lipsă, cu dispozitiile prezentului capitol.
Libertatea de a contracta	Art.908 – Nu se poate deroga prin contracte de la dispozitiile legale care privesc ordinea publică si bunele moravuri.
Buna - credintă	Art.909 – Părtile trebuie să actioneze cu bună-credintă atât la încheierea contractului, cât si pe tot timpul executării sale.
Actele unilaterale	Art.910 – În lipsă de prevedere legală sau stipulatie contrară, dispozitiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.

Sectiunea a 2-a

Despre unele categorii de contracte

Contractul sinalagmatic	Art.911 – Contractul prin care părtile se obligă reciproc este sinalagmatic numai dacă obligatiile asumate sunt interdependente.
Contractul cu titlu oneros	Art.912 – (1) Contractele prin care fiecare parte doreste să îsi procure un avantaj în schimbul obligatiilor asumate sunt cu titlu oneros. (2) Celelalte contracte sunt cu titlu gratuit.
Contractul aleatoriu	Art.913 – (1) Sunt aleatorii contractele care, prin natura lor, oferă fiecărei părti speranta unui câstig, dar si riscul unei pierderi, determinate de un eveniment incert survenit ulterior încheierii lor. (2) Celelalte contracte sunt comutative.
Contractul de adeziune	Art.914 – Contractul este de adeziune atunci când clauzele esentiale sunt impuse ori sunt redactate de una din părti, pentru aceasta sau urmând instructiunile sale astfel încât nu au putut fi negociate în mod liber de părti.
Contractul încheiat cu consumatorii	Art.915 – Contractul încheiat cu consumatorii este cel care intră sub incidenta legilor privitoare la protectia consumatorilor si prin care una dintre părti, consumatorul, dobândeste, împrumută sau îsi procură în orice alt mod, pentru scopuri personale, familiale sau gospodăresti bunuri sau servicii de la cealaltă parte, care oferă aceste bunuri sau servicii în cadrul unei întreprinderi pe care o exploatează. Sunt asimilate acestora si contractele încheiate de părti intre care exista un dezechilibru economic sau informational major.

Sectiunea a 3-a

Încheierea contractelor

§.1 Dispozitii preliminare

Încheierea contractelor	Art.916 – Contractul se încheie prin simplul acord de vointă al părtilor, capabile de a contracta, daca legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.
Conditiile esentiale pentru validitatea contractelor	Art.917 – Conditiile esentiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracta; consimtământul valabil al părtilor; un obiect determinat, posibil si licit; o cauză valabilă a obligatiilor; o anumită formă, în măsura în care este impusă de lege, sub sanctiunea nulitătii.

§.2 Despre capacitatea părtilor

Capacitatea părtilor

Art.918 – (1) Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege si nici oprită să încheie anumite contracte. (2) Regulile privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate în principal în cartea privitoare la persoane.

Incapacitatea naturală

Art.919 – (1) Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie numai si vremelnic, într-o stare care o punea în neputintă de a-si da seama de urmările faptei sale. (2) Este, de asemenea, lovit de nulitate relativă si contractul încheiat de o persoană pusă, ulterior, sub interdictie, dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdictie existau si erau îndeobste cunoscute.

§.3 Consimtământul

Formarea contractului

Momentul si locul încheierii contractelor	Art.920 – (1) Contractele se încheie în momentul si în locul în care ofertantul ia cunostintă de acceptare. (2) Dacă acceptarea nu este cerută ori nu este necesară potrivit naturii afacerii sau obiceiurilor, contractul se consideră încheiat în locul si momentul începerii executării contractului. Acceptantul este obligat să comunice de îndată ofertantului începerea executării.
Oferta de a contracta	Art.921 – Oferta trebuie să cuprindă elementele esentiale ale contractului si să reflecte intentia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării.
Acceptarea ofertei	Art.922 – Acceptarea poate fi tacită numai dacă legea, obiceiul sau relatiile contractuale anterioare o permit.
Acceptarea partială	Art.923 – Nu constituie acceptare răspunsul destinatarului atunci când contine modificări ori completări, ajunge la cunostinta ofertantului după expirarea termenului de acceptare sau după ce oferta a devenit caducă; un asemenea răspuns poate fi însă privit, după împrejurări, ca o nouă ofertă.
Revocarea ofertei si a acceptării	Art.924 – Oferta si acceptarea nu produc efecte dacă revocarea ajunge la cunostinta celeilalte persoane anterior ori concomitent cu actul revocat.
Revocarea ofertei publice	Art.925 – Revocarea ofertei adresate publicului produce efecte numai dacă este făcută în aceeasi formă cu oferta sau într-o modalitate care permite să fie cunoscută în măsura în care a fost cunoscută oferta însăsi.
Revocarea intempestivă a ofertei	Art.926 – Ofertantul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei înaintea expirării termenului stabilit pentru acceptare.
Caducitatea ofertei	Art.927 – Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei.
Comunicarea ofertei, acceptării si revocării	Art.928 – Oferta, acceptarea sau revocarea, precum si orice înstiintare ori declaratie este prezumată a fi cunoscută din momentul în care ajunge la destinatar, afară numai dacă acesta dovedeste că nu a luat la cunostintă de ele din motive ce nu-i sunt imputabile.
Promisiunea publică de recompensa	Art.929 – (1) Cel care promite public o sumă de bani în schimbul executării unei prestatii este obligat să o plătească, potrivit promisiunii sale. (2) Dacă promisiunea este retrasă înainte de a primi executarea prestatiei, promitentul este obligat să restituie, până la concurenta pretului promis, cheltuielile făcute cu bună-credintă dacă nu demonstrează că prestatia cerută nu putea fi obtinută.

II. Despre consimtământ

Consimtământul liber	Art.930 – (1) Consimtământul părtilor trebuie să fie liber si exprimat în cunostintă de cauză. (2) Consimtământul este viciat când este dat prin eroare, smuls prin violentă ori provocat prin dol. De asemenea, consimtământul este viciat în caz de leziune.
Eroarea	Art.931 – Eroarea de fapt nu atrage anularea decât atunci când poartă asupra substantei obiectului sau a unei alte împrejurări considerate esentiale de către părti, ori care, potrivit naturii contractului si conditiilor în care a fost încheiat, trebuie privite ca esentiale.
Eroarea de drept	Art.932 – Eroarea de drept atrage anularea contractului când este singura ori principala sa cauză.
Eroarea nescuzabilă	Art.933 – Eroarea care, după împrejurări, putea fi cunoscută cu diligente rezonabile nu atrage anularea contractului.
Eroarea-obstacol	Art.934 – Contractul este lovit de nulitate absolută în caz de eroare asupra obiectului contractului sau al obligatiei.
Dolul	Art.935 – (1) Eroarea provocată prin manopere dolosive viciază consimtământul când este evident că, dacă nu s-ar fi aflat în eroare, partea nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în conditii substantial diferite. (2) Dolul nu se presupune; el trebuie să rezulte neîndoielnic din fapte grave. (3) Dacă dolul a fost săvârsit de un tert, anularea va fi pronuntată numai dacă partea al cărei consimtământ nu a fost viciat a cunoscut manoperele dolosive sau putea să le cunoască la data încheierii contractului.
Violenta	Art.936 – (1) Violenta viciază consimtământul când partea încheie contractul sub amenintarea unui rău considerabil si actual sau, cel putin, iminent, în ce priveste fie persoana, fie averea sa. (2) Violenta poate atrage anularea contractului si atunci când este îndreptată împotriva unei alte persoane, precum sotul, sotia, ascendentii ori descendentii părtii al cărei consimtământ a fost viciat. (3) Existenta violentei se apreciază tinând seama de vârsta, starea socială, sănătatea persoanei, precum si de orice altă împrejurare care a favorizat-o.
Temerea reverentiară	Art.937 - Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violentă, nu îndreptăteste anularea contractului.
Violenta săvârsită de un tert	Art.938 – Violenta atrage anularea contractului si atunci când este exercitată de un tert, chiar dacă partea al cărei consimtământ nu a fost viciat nu o cunostea si nici nu putea să o cunoască.
Leziunea	Art.939 – (1) Cu exceptia cazurilor prevăzute de lege, leziunea nu viciază consimtământul decât în privinta minorilor si a persoanelor puse sub interdictie judecătorească. (2) Există leziune atunci când una din părti, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experientă sau de cunostinte a celeilalte părti stipulează pentru sine ori pentru altul o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestatii. (3) Leziunea se prezumă în cazul existentei unei disproportii considerabile între prestatii. (4) Leziunea poate exista si când minorul îsi asumă o obligatie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor.
Inadmisibilitate leziunii în diferite contracte	Art.940 – Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia, precum si contracte prevăzute de lege.

§.4 Despre obiectul contractului

Obiectul contractului	Art.941 – Obiectul contractului îl reprezintă operatiunea juridică convenită de părti, astfel cum reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor izvorâte din acesta.
Conditiile obiectului obligatiei	Art.942 – Obligatia trebuie să aibă un obiect posibil si determinat sau, cel putin, determinabil.
Bunurile viitoare	Art.943 – În lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare.

§.5 Despre cauză

Notiune

Art.944 – Cauza este scopul urmărit de cel care se obligă.

Conditii

Art.945 – (1) Obligatia fără cauză ori întemeiată pe o cauză contrară legii, ordinii publice sau bunelor moravuri nu poate produce efecte. (2) Cauza este prezumată ilicită atunci când contractul este încheiat pentru a se eluda aplicarea unei prevederi legale imperative. (3) Cauza ilicită trebuie să fie comună, iar în lipsă, nu poate atrage nulitatea contractului decât dacă cealaltă parte contractantă a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. (4) Contractul este valabil chiar dacă nu prevede expres cauza obligatiilor. (5) Existenta unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară.

§.6 Despre forma contractului

I. Dispozitii comune

Modalităti ale consimtământului	Art.946 – (1) Vointa de a contracta poate fi manifestată verbal sau în scris. (2) Vointa poate fi manifestată si printr-o comportare care nu lasă nici o îndoială asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzătoare. (3) Tăcerea nu este manifestare de vointă, afară de cazurile anume prevăzute de lege sau prin învoiala lor.
Forma scrisă	Art.947 – Înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic.
Înscrisul sub semnătură privată	Art.948 – (1) Înscrisul sub semnătură privată este acela a cărui fortă juridică este dată de semnătura părtilor. (2) Semnătura trebuie să fie olografă. (3) Semnătura reprodusă prin mijloace mecanice nu este valabilă decât atunci când este admisă potrivit obiceiurilor, spre exemplu în cazul titlurilor de valoare emise în număr considerabil.
Imposibilitatea semnării înscrisului	Art.949 – (1) Cei care, din pricina infirmitătii, a bolii sau din alte cauze, nu pot sau nu stiu să citească, pot contracta numai în formă autentică. (2) Atestarea împrejurării care împiedică semnarea va tine locul semnăturii.
Înscrisul autentic	Art.950 – (1) Înscrisul autentic este acela făcut cu formele cerute de lege si în limita atributiilor sale de un functionar public competent, având dreptul să instrumenteze în locul unde s-a făcut înscrisul sau cel întocmit tot astfel de un notar public sau executor judecătoresc. (2) Sunt asimilate înscrisurilor autentice si înscrisurile întocmite în conditiile si cazurile anume prevăzute de lege.
Conversiunea înscrisului autentic	Art.951 – Înscrisul autentic care nu este valabil din cauza unui viciu de formă sau care este instrumentat de un functionar public incompatibil ori, după caz, necompetent, este valabil ca înscris sub semnătură privată, dacă a fost semnat de părti.
Forma contractului	Art.952 – (1) Este lovit de nulitate absolută contractul perfectat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă. (2) Dacă părtile s-au învoit ca un contract să fie întocmit într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteste valabil chiar dacă forma nu a fost îndeplinită. (3) Orice modificare a contractului este supusă conditiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.
Forma solemnă cerută în vederea înscrierii în cartea funciară	Art.953 – (1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitătii absolute, conventiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară. (2) Ori de câte ori înscrierea dreptului este respinsă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă pronuntată în temeiul unei cauze de nulitate ce reiese din cuprinsul contractului, partea prejudiciată are dreptul de a pretinde notarului public despăgubiri pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite
Dovada contractului	Art.954 – (1) Orice contract al cărui obiect are o valoare mai mare de 250 EURO nu se poate dovedi decât prin înscris autentic sau sub semnătură privată. (2) În cazul prevăzut de alin.(1), ca si în cazurile în care, chiar pentru contractele a căror valoare nu depăseste 250 EURO legea cere ca un contract să fie făcut în formă scrisă fără să se prevadă sanctiunea nulitătii, iar înscrisul cerut nu se întocmeste, dovada contactului nu se va putea face cu martori, afară de cazul în care prin Codul de procedură civilă sau prin alte legi se dispune altfel.
Opozabilitatea datei. Data certă	Art.955 – (1) Data unui înscris sub semnătură privată nu poate fi opusă succesorilor în drepturi cu titlu particular ai oricăreia dintre părti decât din ziua în care înscrisul a obtinut dată certă. (2) Data devine certă din ziua când a fost îndeplinită vreuna din formalitătile prevăzute în acest scop de Codul de procedură civilă sau din ziua decesului oricăruia dintre cei care au semnat înscrisul. (3) Lipsa de dată certă va putea fi invocată si de succesorul în drepturi, universal sau cu titlu universal, ori de către creditorii chirografari, în cazul în care invocă un drept propriu.
Opozabilitatea datei fără îndeplinirea vreunei formalităti	Art.956 – (1) Cel care a cunoscut împrejurarea că înscrisul a fost întocmit la data trecută în el de către părti nu se va putea prevala de dispozitiile art.952. (2) Data trecută într-un înscris sub semnătură privată care constată un contract al cărui obiect are o valoare ce nu depăseste 250 EURO sau aceea dintr-o chitantă adeverind plata primită va fi de asemenea opozabilă tertelor persoane, chiar dacă nu a devenit dată certă potrivit art.952 alin.(2).

II. Dispozitii particulare privind înscrierile pe suport informatic

Înscrierile pe suport informatic	Art.957 – (1) Când datele unui contract sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date face dovadă a continutului contractului, dacă este inteligibil si prezintă garantii suficient de serioase pentru a face deplină credintă. (2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanta trebuie să tină seama de circumstantele în care datele au fost înscrise si documentul le-a reprodus.
Prezumtia de validitate a înscrierii	Art.958 - Înscrierea datelor unui contract pe suport informatic este prezumată a prezenta garantii suficient de serioase pentru a face deplină credintă atunci când ea este făcută de o manieră sistematică si fără lacune si când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor si contrafacerilor. O astfel de prezumtie există în favoarea tertilor din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist.
Puterea doveditoare a înscrierii	Art.959 – Documentul care reproduce datele unui contract înscrise pe un suport informatic poate fi combătut prin orice mijloc de probă.

Sectiunea a 4-a

Despre nulitatea contractelor

I. Dispozitii generale

Categorii de nulitate	Art.960 – (1) Orice contract încheiat cu încălcarea conditiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este lovit de nulitate. (2) Nulitatea poate fi absolută sau relativă.
Nulitatea absolută	Art.961 – (1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. (2) Nulitatea absolută operează de drept; ea poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de actiune sau de exceptie. (3) Când nulitatea este evidentă, instanta este obligată să o invoce din oficiu. (4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.
Nulitatea relativă	Art.962 – (1) Contractul încheiat cu încălcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil. (2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes particular este ocrotit prin dispozitia legală încălcată. Cocontractantul poate invoca nulitatea relativă numai dacă dovedeste că nu a cunoscut cauza de nulitate, iar mentinerea contractului i-ar cauza un prejudiciu serios. (3) Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanta judecătorească. (4) Contractul lovit de nulitate relativă este susceptibil de confirmare.
Prescriptia nulitătii	Art.963 – (1) Nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Nulitatea relativă poate fi invocată pe cale actiune numai în termenul de prescriptie stabilit de lege. (3) Partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea contractului chiar atunci când dreptul la actiune în anulare s-ar fi stins prin prescriptie.
Prescriptia nulitătii pentru leziune	Art.964 – Dreptul la actiune în anulare pentru leziune se prescrie în termen de trei ani de la data încheierii contractului.

II. Cauzele de nulitate

Cauzele de nulitate absolută	Art.965 – Contractul este lovit de nulitate absolută când lipseste consimtământul uneia dintre părti, când obiectul sau cauza sunt ilicite, contrare ordinii publice ori bunelor moravuri, precum si în alte cazuri anume stabilite de lege.
Cauzele de nulitate relativă	Art.966 – Contractul este lovit de nulitate relativă când au fost nesocotite dispozitiile legale privitoare la capacitatea de exercitiu, când consimtământul uneia dintre părti a fost viciat, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Frauda comisă de incapabil	Art.967 – Nulitatea relativă nu este înlăturată de simpla declaratie a celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă că este capabil să contracteze; dacă însă a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea părtii induse în eroare, poate considera valabil contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sanctiune adecvată.
Prezumtia de nulitate relativă	Art.968 – În cazurile în care natura nulitătii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din dispozitia legii, contractul este supus nulitătii relative.
Nulitatea virtuală	Art.969 – Afară de cazurile prevăzute de lege, contractul se desfiintează si atunci când sanctiunea nulitătii, desi nu este expres prevăzută, trebuie aplicată pentru a fi satisfăcut scopul dispozitiei legale încălcate.

III. Efectele nulitătii

Desfiintarea retroactivă a contractului	Art.970 – (1) Contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi existat niciodată. (2) Fiecare dintre părti este, în acest caz, tinută să restituie cocontractantului prestatiile pe care le-a primit de la acesta.
Principiul nulitătii partiale	Art.971 – Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri si care, potrivit legii, nu sunt reputate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă, având în vedere natura lor esentială, contractul nu s-ar fi încheiat în lipsa acestora.
Nulitatea contractului plurilateral	Art.972 – În cazul contractelor cu mai multe părti în care prestatia fiecărei părti este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinta unei dintre părti nu atrage desfiintarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esentială pentru existenta contractului.
Reducerea prestatiilor	Art.973 – În caz de violentă ori de eroare provocată prin dol, cel al cărui consimtământ este viciat are alegerea de a pretinde anularea si daune interese sau reducerea prestatiei sale cu valoarea echivalentă a daunelor interese la care este îndreptătit.
Mentinerea contractului	Art.974 – Instanta poate dispune mentinerea contractului a cărui nulitate se cere pentru leziune atunci când pârâtul oferă reducerea creantei sale sau oferă, după caz, o prestatie suplimentară echitabilă.
Conversiunea contractului nul	Art.975 – (1) În cazul în care contractul cuprinde o cauză de nulitate, instanta poate aplica în raporturile dintre părti efectele pe care legea le recunoaste unui alt contract, însă numai dacă în cauză sunt îndeplinite toate conditiile de fond si de formă cerute pentru acest din urmă contract. (2) Cu toate acestea, dispozitiile alin.(1) nu se aplică dacă intentia de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părti la data încheierii contractului.

IV. Validarea contractului lovit de nulitate

Cauze de validare	Art.976 – (1) Contractul care cuprinde o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperită. (2) Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege.
Confirmarea contractului	Art.977 – (1) Confirmarea unui contract anulabil rezultă din vointa, expresă sau tacită, de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea. (2) Vointa de a renunta trebuie să fie certă.
Conditiile confirmării	Art.978 – (1) Un contract anulabil poate fi confirmat dacă în momentul confirmării conditiile sale de validitate sunt întrunite. (2) Persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai cunoscând cauza de nulitate si, în caz de violentă, numai după încetarea acesteia. (3) Persoana chemată de lege să încuviinteze actele minorului poate, în numele si în interesul acestuia, să ceară anularea contractului făcut fără încuviintarea sa ori a instantei tutelare, ori să confirme contractul atunci când încuviintarea sa era suficientă pentru încheierea acestuia. (4) Dispozitiile alin.(3) se aplică si instantei tutelare în cazul în care încuviintarea acesteia a fost omisă. (5) Contractele anulabile pentru leziune nu pot fi confirmate.
Efectele confirmării	Art.979 – (1) Confirmarea îsi produce efectele din momentul încheierii contractului si atrage renuntarea la mijloacele si exceptiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite si conservate de tertii de bună credintă. (2) Când fiecare dintre părti poate invoca nulitatea contractului, sau mai multe părti o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulitătii de către celelalte părti.

Sectiunea a 5-a

Despre interpretarea contractelor

Interpretarea după vointa internă a părtilor	Art.980 – Contractele se interpretează după intentia comună a părtilor, iar nu după sensul literal al termenilor.
Interpretarea sistematică	Art.981 – Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia întelesul ce rezultă din ansamblul contractului.
Interpretarea clauzelor îndoielnice	Art.982 – (1) Clauzele susceptibile de mai multe întelesuri se interpretează în sensul ce se potriveste cel mai bine naturii si obiectului contractului. (2) Clauzele îndoielnice se interpretează tinând cont de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părti, precum si de practica generală de la locul încheierii contractului. (3) Clauzele se interpretează mai degrabă în sensul în care pot produce efecte, decât în acela ce n-ar putea produce nici unul. (4) Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia se pare că părtile si-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folositi. (5) Clauzele destinate să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu-i restrâng aplicarea în alte cazuri, atunci când este formulat în termeni generali.
Interpretarea conditiilor generale	Art.983 – Clauzele înscrise în conditiile generale ale contractului ori în formularele tipizate se interpretează împotriva celui care le propune.
Interpretarea în favoarea debitorului	Art.984 – Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui ce se obligă. În toate cazurile el se va interpreta în favoarea consumatorului sau a persoanei care aderă la contract.

Sectiunea a 6-a

Despre efectele contractelor

§.1 Despre efectele contractelor între părti

Forta obligatorie a contractelor	Art.985 – Contractele valabil încheiate au putere de lege între părti. Ele se modifică sau încetează numai prin acordul părtilor sau din cauze autorizate de lege.
Întinderea obligatiilor	Art.986 –(1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat dar si la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligatiei, după natura sa. (2) Clauzele obisnuite într-un contract se subînteleg, desi nu sunt expres stipulate.
Constituirea sau transferul drepturilor reale	Art.987 – (1) Drepturile reale se transmit prin acordul de vointă al părtilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, când poartă asupra unor bunuri determinate si în momentul individualizării bunurilor, dacă poartă asupra bunurilor determinate generic. (2) Dispozitiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
Transmiterea succesivă a bunului	Art.988 – (1) Dacă cineva s-a obligat succesiv către mai multe persoane să dea un bun mobil, cea care a dobândit cu bună-credintă posesiunea reală a bunului rămâne titulara dreptului, chiar dacă titlul sau are data ulterioară. (2) Este de bună-credintă dobânditorul care, la data intrării în posesie, nu a cunoscut si nici nu putea, în mod rezonabil, să cunoască obligatia asumată anterior de înstrăinător. (3) Dacă bunul nu a fost încă predat, cel al cărui titlu are dată certă anterioară devine titularul dreptului.
Denuntarea unilaterală	Art.989 – (1) Dreptul unei părti de a denunta unilateral contractul poate fi exercitat numai până la începerea executării acestuia. (2) În contractele cu executare succesivă sau continuă, facultatea de denuntare unilaterală exercitată după începerea executării contractului nu va afecta prestatiile executate.
Promisiunea de a contracta	Art.990 – (1) Promisiunea de a contracta este valabilă dacă cuprinde clauzele esentiale ale contractului promis precum si data la care acesta urmează sa se încheie. (2) Sunt socotite esentiale clauzele în lipsa cărora părtile nu ar putea executa contractul promis. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, neexecutarea promisiunii de a contracta nu dă dreptul decât la daune-interese. (4) Contractul prin care părtile se obligă să negocieze ori să ofere preferintă la încheierea unui contract viitor nu constituie promisiune de a contracta.
Clauzele externe	Art.991 – (1) Clauzele externe la care părtile fac trimitere într-un contract obligă părtile. (2) Cu toate acestea, într-un contract cu consumatorii sau de adeziune o astfel de clauză este nulă dacă, în momentul încheierii contractului, nu a fost în mod expres adusă la cunostinta consumatorului sau a părtii care aderă la contract. (3) Clauzele externe care prevăd în folosul celui ce le propune limitări ale răspunderii, dreptul de denuntare unilaterală, de suspendare a executării sau dacă prevăd în detrimentul celeilalte părti decăderi din drepturi ori termene, limitări ale dreptului de a opune exceptii, restrângeri ale libertătii de a contracta cu tertii, tacita reînnoire a contractului, clauzele compromisorii sau prin care se derogă de la normele privind competenta instantelor judecătoresti si altele asemenea nu vor produce efecte decât dacă sunt aprobate în scris.
Clauzele ilizibile	Art.992 – Clauza pe care o persoană rezonabilă nu o poate citi sau întelege si care aduce un prejudiciu consumatorului sau părtii care aderă la un contract, este considerată nescrisă dacă cealaltă parte nu dovedeste că, înaintea încheierii contractului, a explicat atât natura cât si efectele clauzei.
Clauzele abuzive	Art.993 – (1) Clauza abuzivă într-un contract cu consumatorii sau de adeziune este reputată nescrisă. (2) O clauză este abuzivă când dezavantajează consumatorul sau persoana care aderă la contract într-o manieră excesivă sau nerezonabilă, cu încălcarea exigentelor bunei-credinte, cum ar fi clauza care se îndepărtează substantial de obligatiile esentiale ce rezultă din regulile care guvernează în mod obisnuit contractul respectiv, denaturându-l.
Clauzele reputate nescrise	Art.994 – (1) Sunt reputate nescrise clauzele care derogă de la dispozitiile legale imperative sau contrare ordinii publice si sunt considerate astfel de lege. (2) Clauzele reputate nescrise se înlocuiesc de drept cu dispozitiile legale corespunzătoare aplicabile contractului respectiv.

§.2 Efectele contractului fată de terti

I. Dispozitii generale

Relativitatea efectelor contractului	Art.995 – Contractul produce efecte numai între părti, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Transmiterea drepturilor si obligatiilor către succesori	Art.996 – (1) La moartea părtii, drepturile si obligatiile sale contractuale se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal, dacă din lege, din stipulatia părtilor ori din natura contractului nu rezultă contrariul. (2) Drepturile contractuale accesorii unui bun sau care sunt strâns legate de acesta, se transmit, odată cu bunul, succesorilor cu titlu particular.

II. Promisiunea faptei altuia

Promisiunea faptei altuia

Art.997 – (1) Nimeni nu poate promite fapta altuia decât în cazurile permise de lege. (2) Cel care se angajează personal să determine un tert să încheie sau să ratifice un act este tinut să repare prejudiciul cauzat dacă tertul refuză să se oblige. (3) Intentia de a se angaja personal nu se prezumă; ea trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.

III. Stipulatia pentru altul

Stipulatia pentru altul	Art.998 – (1) Oricine poate stipula în numele său, dar în folosul unui tert. (2) Prin efectul stipulatiei, beneficiarul dobândeste dreptul de a cere direct promitentului executarea prestatiei.
Conditii privind tertul beneficiar	Art.999 – Sub sanctiunea nulitătii, la data încheierii stipulatiei beneficiarul trebuie să fie determinat sau, cel putin, determinabil si să existe în momentul în care promitentul trebuie să îsi execute obligatia.
Acceptarea stipulatiei	Art.1000 – Stipulatia poate fi revocată cât timp acceptarea din partea beneficiarului nu a ajuns la cunostinta stipulantului sau promitentului. Stipulatia poate fi acceptată si după decesul stipulantului sau promitentului.
Refuzul stipulatiei	Art.1001 – Dreptul tertului beneficiar este socotit a nu fi existat niciodată dacă acesta refuză stipulatia.
Revocarea stipulatiei	Art.1002 – (1) Stipulantul este singurul îndreptătit să revoce stipulatia; nici creditorii si nici mostenitorii săi nu o pot face. Stipulantul nu poate însă revoca stipulatia fără acordul promitentului când acesta este interesat de executarea acesteia. (2) Revocarea stipulatiei îsi produce efectele îndată ce a fost adusă la cunostinta promitentului. Dacă nu a fost desemnat un nou beneficiar, revocarea profită stipulantului sau mostenitorilor acestuia, fără a agrava însă sarcina promitentului.
Mijloacele de apărare ale promitentului	Art.1003 – Promitentul poate opune beneficiarului toate apărările pe care le-ar avea la dispozitie contra stipulantului.

IV. Simulatia

Simulatia

Art.1004 – (1) Contractul secret, ce exprimă vointa reală a părtilor, îsi produce efectele între acestea, succesorii lor universali sau cu titlu universal, dacă din natura contractului ori din stipulatia părtilor nu rezultă contrariul. (2) Tertii de bună-credintă se pot însă prevala de contractul aparent ori pot cere constatarea simulatiei încheiate în prejudiciul lor. (3) În cazul unui conflict de interese între terti, vor fi preferati cei care, la data când s-au născut drepturile lor, s-au întemeiat cu bună-credintă pe contractul aparent.

Sectiunea a 7-a

Despre executarea contractului

§.1 Despre executarea obligatiilor contractuale

Diligenta cerută în executarea obligatiilor contractuale	Art.1005 – (1) Debitorul este tinut să-si execute obligatiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel. (2) Obligatiile inerente exercitării unei activităti profesionale trebuie îndeplinite cu diligenta unui bun profesionist, tinând cont de natura acelei activităti.
Întinderea obligatiei de a da	Art.1006 – Obligatia de a da un bun individual determinat cuprinde si pe aceea de a-l conserva până la predare.

§2 Despre neexecutarea obligatiilor contractuale

Dispozitii generale

Drepturile creditorului	Art.1007 – (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă si la timp a obligatiei. (2) În caz de neexecutare, creditorul are dreptul, la alegere, să ceară executarea silită, rezolutiunea contractului ori să suspende executarea propriei obligatii.
Prejudiciul	Art.1008 – În toate cazurile, debitorul este tinut să repare prejudiciile cauzate din culpa sa.
Culpa	Art.1009 – Culpa debitorului se prezumă din simplul fapt al neexecutării.
Interzicerea dreptului de optiune	Art.1010 – În caz de neexecutare a unei obligatii contractuale, partea prejudiciată nu poate invoca reguli prevăzute de lege pentru neexecutarea obligatiilor extracontractuale decât în cazurile si conditiile mentionate în sectiunea de fată.

II. Executarea silită în natură

Obligatia de a face

Art.1011 – (1) Orice obligatie de a face sau de a nu face, dacă nu se execută de bunăvoie, se preface în daune-interese, cuvenite potrivit legii. (2) În nici un caz, debitorul nu poate fi constrâns la executarea în natură a obligatiei, cu exceptia obligatiei de a preda un bun mobil sau imobil care poate fi adusă la îndeplinire pe cale silită în conformitate cu dispozitiile Codului de procedură civilă.

Executarea silită a obligatiilor de a face si de a nu face

Art.1012 – (1) În cazul neexecutării obligatiei de a face, creditorul poate cere încuviintarea pentru a o aduce la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului în limita stabilită prin hotărâre judecătorească, dată cu citarea părtilor. (2) Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul în care creditorul obligatiei de a nu face urmăreste să se înlăture ceea ce debitorul a făcut prin încălcarea acestei obligatii. (3) În toate cazurile, creditorul are dreptul la daune-interese în privinta prejudiciilor ce ar rămâne neacoperite.

III. Daunele-interese

Obligatia de a despăgubi	Art.1013 – Debitorul este tinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea obligatiei, inclusiv în cazul executării partiale, necorespunzătoare ori al executării cu întârziere a obligatiei.
Întinderea despăgubirilor	Art.1014 – (1) Debitorul este obligat să acopere atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât si beneficiul pe care acesta nu l-a putut realiza. (2) Debitorul răspunde doar de prejudiciile care sunt consecinta directă si necesară a neîndeplinirii obligatiei. (3) Debitorul nu răspunde de prejudiciul care nu putea fi prevăzut la data nasterii obligatiei decât în cazul în care neexecutarea se datorează dolului ori culpei sale grave.
Concursul faptei creditorului	Art.1015 – (1) Dacă, prin fapta sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. (2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu diligente minime.
Daune moratorii în cazul obligatiilor bănesti	Art.1016 – (1) În cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, dobânda legală este datorată, cu titlu de daune-interese moratorii, din ziua punerii în întârziere, fără a se cere creditorului să dovedească vreun prejudiciu. (2) Dobânda legală nu este aplicabilă dacă s-a stipulat o clauză penală pentru executarea cu întârziere a obligatiei. (3) În toate cazurile, daunele-interese moratorii se aplică numai asupra capitalului. Cu toate acestea, ele se vor calcula, la cererea creditorului, si asupra dobânzii convenite de părti în măsura în care aceasta este datorată pe o perioadă mai mare de un an, socotită însă nu mai devreme de data introducerii cererii de chemare în judecată sau de data certă a conventiei speciale încheiate de părti după nasterea obligatiei. Termenul de un an nu este cerut atunci când obligatia se naste în sarcina unui comerciant sau în vederea desfăsurării unei activităti cu scop patrimonial, ori când suma este datorată cu titlu de chirii, arenzi, venituri ale unei rente sau către o tertă persoană care a dat creditorului, în locul debitorului, fructe si venituri.
Daune moratorii în cazul obligatiilor intuitu personae	Art.1017 – În cazul în care obligatia, prin natura ei sau conventia părtilor, nu poate fi îndeplinită decât prin faptul personal al debitorului, executarea cu întârziere a obligatiei dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală calculată, pe fiecare zi de întârziere, asupra echivalentului în bani al prestatiei, afară numai dacă s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligatiei.
Data de la care curg daunele moratorii	Art.1018 – Daunele interese pentru întârzierea în executarea obligatiei sunt datorate din momentul punerii debitorului în întârziere.
Punerea în întârziere a debitorului	Art.1019 – (1) Debitorul este pus în întârziere prin notificare, prin cerere de chemare în judecată sau prin orice alt act cu efect similar. (2) Debitorul este de drept în întârziere: a) când părtile au stipulat un termen cert pentru executarea obligatiilor; b) când obligatia nu putea fi îndeplinita decât intr-un anumit termen, ce debitorul a lăsat să treacă; c) când debitorul a încălcat obligatia de a nu face; d) când debitorul a confirmat în scris refuzul de a executa obligatia; e) în alte cazuri prevăzute de lege. (3) Dacă obligatia devine scadentă după moartea debitorului, succesorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 8 zile de la notificarea făcuta de creditor.
Oferta de executare	Art.1020 – Debitorul nu este în întârziere dacă a oferit prestatia datorate, însă creditorul a refuzat, fără temei, să o primească.
Dovada prejudiciului	Art.1021 – Dovada neexecutării obligatiei nu îl scuteste pe creditor de proba prejudiciului decât dacă prin lege sau conventia părtilor se prevede altfel.
Conventiile exoneratoare de răspundere	Art.1022 – (1) Orice conventie care exclude sau limitează răspunderea debitorului pentru dol sau culpa gravă este nulă. (2) Este, de asemenea, nulă conventia care exonerează sau limitează răspunderea atunci când faptele debitorului sau tertilor pe care îi foloseste în executarea obligatiilor sunt contrare ordinii publice.
Răspunderea pentru terti	Art.1023 – (1) Dacă părtile nu au stipulat altfel, debitorul care se foloseste de terti în executarea obligatiilor sale, răspunde pentru faptele dolosive ori culpabile ale acestora. (2) O conventie prealabilă îl poate exonera pe debitor, în tot sau în parte, de răspunderea pentru faptele tertilor.
Clauza penală	Art.1024 – (1) Când o persoană se obligă la o anumită prestatie ca o compensatie a prejudiciilor cauzate prin neexecutare totală sau partială ori prin executarea cu întârziere a obligatiilor sale, cealaltă parte poate cere, în caz de neexecutare, fie executarea obligatiei principale, fie executarea penalitătii. (2) Creditorul are dreptul la executarea penalitătii fără a fi tinut să dovedească vreun prejudiciu. El nu poate însă pretinde, cu titlu de echivalent, mai mult decât cuantumul penalitătii stipulate, chiar dacă ar dovedi existenta unui prejudiciu pe care penalitatea nu l-ar putea acoperi. (3) Dispozitiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile conventiilor prin care plătile partiale efectuate de debitor rămân creditorului în caz de rezolutiune din culpa debitorului. Dispozitiile privitoare la arvună sunt exceptate.
Cumulul clauzei penale cu executarea în natură	Art.1025 – Dacă penalitatea a fost prevăzuta pentru neexecutarea la timp sau în locul stabilit a obligatiilor, creditorul poate cere atât executarea contractului, cât si a penalitătii, dacă nu renuntă la acest drept sau dacă nu acceptă executarea obligatiei fără rezerve.
Nulitatea clauzei penale si reducerea penalitătii	Art.1026 – (1) Penalitatea nu poate fi cerută atunci când are ca scop sanctionarea unei obligatii ilicite ori imorale, si nici, în lipsă de prevedere contrară, în cazul în care executarea obligatiei a devenit imposibilă din cauze neimputabile debitorului. (2) Instanta poate reduce clauza penală numai atunci când este vădit disproportionată fată de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părti la data încheierii contractului. Prin efectul reducerii, cuantumul clauzei penale nu poate, în nici un caz, să ajungă la nivelul prejudiciului suferit de creditor.
Arvuna	Art.1027 – (1) În lipsă de stipulatie contrară, arvuna dată la încheierea unui contract se prezumă a fi destinată să repare prejudiciul ce ar rezulta din neîndeplinirea conventiei de către una din părti. (2) Arvuna se scade din prestatia părtii care a dat-o, iar dacă aceasta nu este cu putintă, ea i se înapoiază.
Restituirea arvunei	Art.1028 – Arvuna se restituie când contractul încetează din cauze ce nu atrag răspunderea vreuneia dintre părti.
Efectele neexecutării contractului	Art.1029 – (1) Dacă partea care a dat arvuna este răspunzătoare de neexecutarea contractului, cealaltă parte poate fie să păstreze arvuna, fie să ceară executarea contractului. (2) Atunci când neexecutarea contractului este imputabilă părtii care a primit arvuna, cealaltă partea poate cere fie dublul arvunei date, fie executarea contractului.

IV. Despre exceptia de neexecutare si rezolutiune

Exceptia de neexecutare

Art.1030 – În lipsă de stipulatie contrară, în contractele sinalagmatice obligatiile reciproce trebuie executate concomitent, fiecare contractant putând refuza executarea obligatiilor sale până când cealaltă parte îsi îndeplineste în mod substantial propriile obligatii.

Rezolutiunea

Art.1031 – (1) În lipsa unei stipulatii contrare, contractul sinalagmatic nu încetează de drept dacă o parte nu-si execută obligatiile; cealaltă parte poate însă cere fie executarea silită, dacă e posibilă, fie reducerea propriilor obligatii, fie rezolutiunea contractului când executarea obligatiilor nu mai prezintă interes pentru creditor, precum si daune interese, dacă se cuvin. (2) Instanta judecătorească, primind cererea de rezolutiune, poate acorda pârâtului, după împrejurări, un termen; poate, de asemenea, să respingă cererea de rezolutiune dacă neexecutarea nu este suficient de importantă.

§3. Despre actiunea oblică si actiunea revocatorie

I. Despre actiunea oblică

Actiunea oblică

Art.1032 – (1) Creditorul a cărui creantă este certă si exigibilă poate, în numele debitorului său, să exercite drepturile si actiunile acestuia atunci când debitorul, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite. (2) Creditorul nu va putea exercita drepturile si actiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului. (3) Cel împotriva căruia se exercită actiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare care ar putea fi opuse debitorului însusi.

Efectele admiterii actiunii oblice

Art.1033 – Hotărârea judecătorească de admitere a actiunii oblice profită tuturor creditorilor, fără a se crea vreo preferintă în favoarea creditorului reclamant.

II. Despre actiunea revocatorie

Actiunea revocatorie	Art.1034 – (1) În cazul în care dovedeste un prejudiciu, creditorul poate cere să se declare inopozabile în privinta sa actele juridice făcute de debitor în frauda drepturilor sale, cum ar fi cele prin care îsi creează sau îsi măreste o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcute în executarea unui astfel de contract pot fi declarate inopozabile atunci când cealaltă parte cunostea faptul că debitorul îsi creează sau măreste o stare de insolvabilitate.
Conditii privitoare la creanta creditorului	Art.1035 – Creanta trebuie să fie certă la data introducerii actiunii.
Decăderea creditorului	Art.1036 – Dacă prin lege nu se prevede altfel, actiunea trebuie introdusă, sub sanctiunea decăderii, într-un an socotit de la data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
Efectele admiterii actiunii revocatorii	Art.1037 – (1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât fată de creditorul care a introdus actiunea, cât si fată de toti ceilalti creditori care, putând introduce actiunea, au intervenit în cauză. Acestia vor avea dreptul de a fi plătiti din pretul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferintă existente între dânsii. (2) Tertul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea actiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a actiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creantei pe care s-a întemeiat actiunea, dispozitiile privitoare la efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.

§4. Despre imposibilitatea fortuită de executare

Imposibilitatea executării contractelor unilaterale	Art.1038 – Contractele unilaterale încetează dacă prestatia nu mai poate fi îndeplinită din cauze neimputabile debitorului.
Imposibilitatea executării contractelor sinalagmatice	Art.1039 – (1) Partea care, din motive ce nu-i sunt imputabile, nu-si mai poate executa obligatia pierde dreptul la contraprestatie, iar dacă a primit-o este obligată să o restituie. (2) Dacă imposibilitatea executării obligatiei este numai partială, contraprestatia se reduce proportional, afară numai dacă, potrivit naturii contractului sau cauzei obligatiilor, executarea partială este fără interes pentru creditor care, în acest caz, poate cere rezolutiunea contractului.
Riscul în contractele translative de proprietate	Art.1040 – (1) De îndată ce proprietatea este transferată, debitorul predării nu pierde dreptul la contraprestatie dacă lucrul piere din cauze care nu îi sunt imputabile. (2) Debitorul pus în întârziere preia riscul pierii fortuite a bunului. El nu se poate libera decât dovedind că bunul ar fi pierit chiar dacă obligatia s-ar fi executat la timp. (3) Dacă însă bunul a fost sustras în mod nelegal, pieirea acestuia nu liberează pe cel care l-a sustras de obligatia de a restitui contravaloarea.

Sectiunea a 8-a

Despre reprezentare

Reprezentarea	Art.1041 – Dreptul de a reprezenta poate rezulta din lege ori din conventie.
Efectele reprezentării	Art.1042 – Actele încheiate, în limitele împuternicirii, de reprezentant în numele reprezentatului produc efecte fată de acesta din urmă.
Capacitatea părtilor	Art.1043 – În cazul reprezentării conventionale, atât reprezentatul, cât si reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată.
Viciile de consimtământ	Art.1044 – (1) Reprezentatul poate cere anularea actului când consimtământul reprezentantului este viciat. (2) Dacă însă cineva n-a fost împuternicit decât să exprime vointa unei alte persoane, contractul astfel încheiat este anulabil când consimtământul celui care a dat împuternicirea este viciat.
Buna-credintă	Art.1045 – (1) Buna-credintă, ca si necunoasterea anumitor circumstante se apreciază în persoana reprezentantului. În cazul elementelor pe care reprezentatul le-a indicat în mod expres, toate aceste împrejurări se apreciază în persoana reprezentatului. (2) Reprezentatul de rea-credintă nu poate invoca ignoranta sau buna-credintă a reprezentantului.
Forma împuternicirii	Art.1046 – Împuternicirea dată pentru încheierea unui contract pentru care legea cere forma autentică trebuie să aibă aceeasi formă.
Justificarea puterii de a reprezenta	Art.1047 – Cocontractantul poate întotdeauna să ceară reprezentantului justificarea puterilor încredintate si, dacă reprezentarea este cuprinsă într-un înscris, să i se înmâneze o copie semnată pentru conformitate.
Conflictul de interese	Art.1048 – Contractul încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului atunci când conflictul era cunoscut sau putea fi cunoscut de contractant.
Contractul cu sine însusi	Art.1049 – Contractul încheiat de reprezentant cu sine însusi, chiar ca reprezentant al celeilalte părti, este anulabil la cererea reprezentatului, dacă reprezentantul nu a fost împuternicit în mod expres sau dacă împrejurările în care contractul a fost încheiat nu exclud posibilitatea unui conflict de interese.
Modificarea sau revocarea împuternicirii	Art.1050 – (1) Modificarea sau revocarea împuternicirii este opozabilă tertilor dacă le-a fost comunicată sau făcută cunoscută în momentul încheierii contractului. (2) Toate celelalte cauze de încetare a puterii de a reprezenta nu sunt opozabile tertilor care le-au ignorat, fără culpă, la momentul încheierii contractului.
Obligatiile reprezentantului la încetarea împuternicirii	Art.1051 – La încetarea puterilor încredintate, reprezentantul este obligat să restituie reprezentatului documentul prin care aceste puteri i-au fost conferite.
Depăsirea limitelor reprezentării	Art.1052 – Cel care a încheiat un contract ca reprezentant, fără a avea acest drept ori depăsind limitele împuternicirii, răspunde pentru toate prejudiciile suferite de tertul contractant prin încheierea cu bună-credintă a contractului.
Ratificarea	Art.1053 – (1) Persoana interesată poate să ratifice contractul supunându-se formelor cerute pentru încheierea acestuia. (2) Tertul contractant poate cere persoanei interesate să hotărască asupra ratificării într-un anumit termen. Ea este prezumată a fi refuzat ratificarea dacă nu a răspuns în termenul stabilit.
Efectele ratificării	Art.10545 – Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite, în acest timp, de terti.
Transmiterea facultătii de a ratifica	Art.1055 – Facultatea de a ratifica se transmite succesorilor.
Desfiintarea contractului înaintea ratificării	Art.1056 – Tertul contractant si cel care a încheiat contractul ca reprezentant pot conveni desfiintarea contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.

Sectiunea a 9-a

Despre cesiunea contractului

Cesiunea contractului	Art.1057 – Oricare dintre părti poate, cu acordul celeilalte părti, să substituie un tert în raporturile juridice rezultând dintr-un contract, dacă acestea nu au fost încă executate.
Momentul cesiunii	Art.1058 – (1) Când o parte a consimtit în prealabil ca cealaltă parte să aibă facultatea de a-si substitui un tert în raporturile juridice contractuale, substituirea îsi produce efectele din momentul notificării ori acceptării acesteia de către cealaltă parte. (2) Dacă toate elementele contractului rezultă dintr-un document în care este mentionata clauza “la ordin” sau o altă mentiune echivalentă, girarea documentului produce efectul substituirii girantului în drepturile si obligatiile giratarului.
Liberarea cedentului	Art.1059 – (1) Cedentul este liberat de obligatiile sale fată de contractantul cedat din momentul în care substituirea îsi produce efectele fată de acesta din urmă. (2) În cazul în care, contractantul cedat a declarat că nu îl liberează pe cedent, se poate îndrepta împotriva acestuia atunci când cesionarul nu îsi execută obligatiile. În acest caz, contractantul cedat trebuie să notifice cedentului neexecutarea obligatiilor de către cesionar în cincisprezece zile de la data neexecutării.
Exceptiile contractantului cedat	Art.1060 – Contractantul cedat poate opune cesionarului toate exceptiile ce rezultă din contract, mai putin cele întemeiate pe raporturile sale cu cedentul, cu exceptia cazului în care si-a rezervat acest drept atunci când a consimtit la substituire.
Garantia cedentului	Art.1061 – (1) Cedentul garantează fată de cesionar validitatea contractului. (2) Atunci când cedentul garantează executarea contractului, acesta va fi tinut ca un fideiusor pentru obligatiile contractantului cedat.

Sectiunea a 10-a

Despre încetarea contractelor

Cauzele de încetare a contractelor	Art.1062 – Contractul încetează, în conditiile legii, prin executare, consimtământul părtilor, denuntare unilaterală, ajungere la termen, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea conditiei, rezolutiune, anulare ori imposibilitate fortuită de executare.
Efectele încetării contractelor	Art.1063 – La încetarea contractului părtile sunt liberate de obligatiile asumate; ele pot fi însă tinute, după caz, la restituirea prestatiilor primite ori la repararea prejudiciilor cauzate.
Restituirea prestatiilor	Art.1064 – Restituirea prestatiilor primite se face potrivit Capitolului III al prezentului titlu.

Capitolul II

Gestiunea de afaceri

Notiune	Art.1065 – (1) Acela care, fără a fi obligat, îsi asumă, cu bună stiintă, gestiunea intereselor altuia, este tinut să continue si să desăvârsească gestiunea începută până când cel interesat va fi în măsură să o preia. Gerantul este supus regulilor din materia mandatului, dacă prin dispozitiile prezentului capitol nu se prevede altfel. (2) Cel care, fără să stie, lucrează în interesul altuia nu este tinut de obligatiile ce revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptătit la restituire potrivit regulilor aplicabile îmbogătirii fără justă cauză.
Capacitatea gerantului	Art.1066 – (1) Poate avea calitatea de gerant numai o persoană capabilă de a contracta. (2) Cel care nu are capacitate de a contracta răspunde, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin faptul său ilicit si este îndreptătit la restituire în temeiul îmbogătirii fără justă cauză.
Obligatia de înstiintare	Art.1067 – (1) Gerantul este obligat să îl înstiinteze pe cel interesat despre gestiune de îndată ce aceasta este cu putintă si, până la primirea răspunsului acestuia, să nu facă decât ceea ce este urgent si necesar. (2) Când, însă, nu este cu putintă să se facă înstiintarea prevăzută la alin.(1) sau dacă instructiunile celui interesat nu sunt primite într-un termen rezonabil, după împrejurări, gerantul este obligat să continue gestiunea până când cel interesat o va putea face singur, fără însă a mai fi tinut să se mărginească doar la ceea ce este urgent si necesar.
Decesul geratului	Art.1068 – Gerantul este obligat să continue gestiunea, chiar si după decesul geratului, până când mostenitorii vor putea să o preia.
Diligenta datorată de gerant	Art.1069 – Gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în gestionarea propriilor interese.
Obligatiile geratului	Art.1070 – (1) Dacă afacerea a fost bine administrată, geratul este tinut să execute fată de terti obligatiile contractate în numele său de gerant dacă aceste obligatii se nasc din angajamente necesare sau utile. (2) Geratul trebuie să îl indemnizeze pe gerant pentru toate cheltuielile necesare si utile, împreună cu dobânzi din ziua în care au fost făcute.
Gestiunea necesară	Art.1071 – (1) Când gestiunea a avut drept scop să îl apere gerat de o pagubă iminentă, gerantul are dreptul, chiar dacă scopul urmărit nu a fost atins, la restituirea cheltuielilor necesare, cu dobânzi din ziua când au fost făcute, precum si la o reparatie corespunzătoare a oricăror pagube pe care le-a suferit fără să fie intentie sau culpă din partea sa. (2) În acest caz, gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intentie sau din culpă gravă.
Împotrivirea beneficiarului gestiunii	Art.1072 – (1) Gerantul care începe sau continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască împotrivirea celui interesat, are drept la restituire numai potrivit regulilor de la îmbogătirea fără justă cauză. (2) El este răspunzător, în acest caz, pentru toate pagubele pricinuite geratului prin cea mai usoară culpă.
Gestiunea făcută în nume propriu	Art.1073 – (1) Gerantul care a actionat în nume propriu este tinut fată de tertii cu care a contractat, fără a prejudicia dreptul de regres contra geratului pe care îl poate exercita tertul de bună-credintă. (2) Când actionează în numele geratului, gerantul nu este tinut fată de tertii cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat fată de acestia din urmă.
Ratificarea gestiunii	Art.1074 – Gestiunea ratificată de cel interesat produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat.

Capitolul III

Restituirea prestatiilor

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Cazurile de restituire

Art.1075 – Restituirea prestatiilor are loc, în conditiile legii, ori de câte ori cineva este tinut să restituie bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiintat cu efect retroactiv ori ale cărui obligatii au devenit imposibil de executat.

Sectiunea a 2-a

Plata nedatorată

Notiune. Conditii	Art.1076 – (1) Orice plată presupune o datorie; ceea ce a fost plătit fără a fi datorat este supus restituirii. (2) Restituirea este admisă când consimtământul celui care a plătit a fost viciat prin eroare, dol sau violentă sau dacă acesta nu avea capacitatea cerută de lege pentru a dispune cu titlu gratuit.
Plata obligatiei naturale	Art.1077 – Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit pentru a îndeplini o obligatie care nu este susceptibilă de executare silită.
Plata făcută creditorului de bună-credintă	Art.1078 – (1) Plata făcută unui creditor de o persoană care nu este debitor nu este supusă restituirii, dacă creditorul s-a lipsit cu bună-credintă de titlul constatator al creantei ori a renuntat, de asemenea cu bună-credintă, la garantiile creantei. (2) În acest caz, cel care a plătit, are drept de regres împotriva adevăratului debitor.
Plata înainte de termen	Art.1079 – Ceea ce a fost plătit înainte de termen nu se poate restitui decât atunci când consimtământul debitorului a fost viciat prin dol sau violentă.
Restituirea pentru cauză ilicită sau imorală	Art.1080 – (1) Prestatia primită într-un scop ilicit sau imoral este supusă restituirii. (2) Cel care a prestat urmărind un scop ilicit sau imoral nu are dreptul la restituire decât dacă dovedeste că cealaltă parte cunostea natura scopului.

Sectiunea a 3-a

Modalitatea de restituire

Restituirea prestatiilor si răspunderea contractuală	Art.1081 – Restituirea prestatiilor are loc chiar dacă, potrivit legii, nu sunt datorate daune-interese.
Persoana îndreptătită la restituire	Art.1082 – Restituirea va fi făcută către persoana care a predat bunul sau unei alte persoane îndreptătite, potrivit legii.
Restituirea în natură	Art.1083 – Persoana tinută la restituire este obligată să restituie în natură bunul primit.
Restituirea prin echivalent	Art.1084 – Dacă restituirea în natură este imposibilă ori cauzează un inconvenient serios celui obligat la restituire, aceasta se va putea libera plătind contravaloarea bunului.
Obligatiile dobânditorului de bună credintă	Art.1085 – (1) Dacă bunul a pierit în întregime sau a fost înstrăinat, iar cel obligat la restituire este de bună credintă ori a primit bunul în temeiul unui act desfiintat, fără culpa sa, cu efect retroactiv, el va fi tinut să restituie cea mai mică dintre valorile bunului la data primirii, a pieirii sau, după caz, a înstrăinării. (2) Obligatia de restituire este înlăturată când bunul a pierit fără culpa celui tinut de această obligatie. În acest caz, el va fi tinut să cedeze creditorului restituirii indemnizatiile de asigurare primite sau dreptul de a primi indemnizatiile respective. (3) El nu este tinut să restituie contravaloarea folosintei bunului, afară numai dacă această folosintă era obiectul principal al prestatiei ori dacă, prin natura sa, bunul era susceptibil de o deteriorare rapidă.
Obligatiile dobânditorului de rea credintă	Art.1086 – (1) Dacă cel obligat la restituire a distrus ori a înstrăinat cu rea credintă bunul primit sau contractul a fost desfiintat cu efect retroactiv din culpa sa, el este tinut să restituie cea mai mare dintre valorile bunului la data primirii, a pieirii sau, după caz, a înstrăinării. (2) El este tinut să restituie contravaloarea bunului pierit fără culpa sa, afară numai dacă bunul ar fi pierit si dacă s-ar fi aflat în posesiunea creditorului restituirii. (3) El este, de asemenea, obligat să restituie creditorului contravaloarea folosintei bunului.
Restituirea fructelor si veniturilor lucrului	Art.1087 – Cel obligat la restituire este răspunzător din ziua plătii, pentru fructele sau veniturile pe care le-a dobândit sau putea, fără culpă din partea sa, să le dobândească, dacă a fost de rea-credintă la primirea prestatiei; în caz contrar, este răspunzător numai din ziua în care buna sa credintă a încetat.
Cheltuielile restituirii	Art.1088 – (1) Cheltuielile restituirii sunt suportate de părti proportional cu valoarea prestatiilor care se restituie. (2) Cheltuielile restituirii se suportă integral de cel care este de rea credintă ori din a cărui vină contractul a fost desfiintat.
Imposibilitatea restituirii în unele contracte sinalagmatice	Art.1089 – Atunci când, prin natura lor, prestatiile uneia din părtile unui contract sinalagmatic nu sunt susceptibile de restituire în natură, cealaltă parte nu poate fi obligată la restituire.
Obligatia de restituire în cazul incapabililor	Art.1090 – (1) Incapabilul sau cel cu capacitate de exercitiu restrânsă nu este tinut decât în măsura îmbogătirii sale la data cererii de restituire, afară numai dacă a fost de rea-credintă. (2) Chiar de bună-credintă fiind, el va fi totusi tinut la restituirea integrală atunci când cu intentie sau din culpă gravă a făcut imposibilă restituirea.
Cheltuieli privitoare la bun	Art.1091 – (1) Cel căruia i s-a restituit lucrul trebuie să înapoieze posesorului, chiar de rea-credintă, cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut. (2) Dacă cheltuielile au fost numai utile, el poate, la alegere, fie să restituie pretul acestora, fie să plătească sporul de valoare al lucrului.
Drepturile tertilor dobânditori ai bunului	Art.1092 – În caz de înstrăinare, actiunea în restituire poate fi exercitată si împotriva tertului dobânditor, sub rezerva regulilor în materie de carte funciară sau, după caz, a celor privind dobândirea bunurilor mobile prin efectul posesiunii de bună-credintă.

Capitolul IV

Restituirea îmbogătirii fără justă cauză

Obligatia subsidiară de despăgubire. Limite	Art.1093 – (1) Oricine s-a îmbogătit fără justă cauză în paguba altuia este obligat să îl despăgubească, în măsura propriei sale îmbogătiri, pentru diminuarea patrimonială pe care acesta din urmă a suferit-o. (2) Cererea nu poate fi primită dacă cel care o face are dreptul la o altă actiune pentru a dobândi ceea ce îi este datorat.
Îmbogătirea justificată	Art.1094 –Îmbogătirea se întemeiază pe o justă cauză atunci când rezultă din: executarea unei obligatii valabile; neexercitarea dreptului pe care cel al cărui patrimoniu s-a diminuat l-ar fi avut contra celui îmbogătit; un act îndeplinit de cel sărăcit în interesul său personal si exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu o intentie liberală constantă.

Capitolul V

Fapta ilicită

Sectiunea 1

Dispozitii generale

Răspunderea delictuală

Art.1095 – (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiurile i le impun si să nu prejudicieze, prin actiunile sau inactiunile sale, drepturile sau interesele legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile materiale, corporale sau morale aduse altuia prin culpa sa si este tinut, în conditiile legii, la despăgubire. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, suntem obligati să reparăm prejudiciul adus prin fapta ori din culpa unei alte persoane sau prin fapta lucrurilor aflate sub paza noastră.

Exercitiul drepturilor

Art.1096 – (1) Cel care aduce altuia un prejudiciu prin chiar exercitarea drepturilor sale nu este tinut să îl repare. (2) Dacă, însă, acesta a depăsit, cu intentie, limitele dreptului său ori scopul în vederea căruia acesta i-a fost recunoscut este dator la reparatie.

Sectiunea a 2-a

Răspunderea pentru faptă proprie

Conditiile răspunderii	Art.1097 – Oricine cauzează altuia o pagubă printr-o faptă săvârsită cu intentie sau din culpă este obligat să repare prejudiciul astfel cauzat.
Forma vinovătiei	Art.1098 – Cel care a cauzat un prejudiciu prin fapta sa ilicită răspunde pentru cea mai usoară culpă.
Criterii particulare de apreciere a vinovătiei	Art.1099 – Pentru aprecierea vinovătiei, se va tine seama de împrejurările în care s-a cauzat prejudiciul, străine de persoana autorului faptei prejudiciabile, precum si, dacă va fi cazul, de împrejurarea că paguba a fost cauzată în exercitiul unei activităti profesionale.
Legitima apărare	Art.1100 – (1) Nu datorează despăgubire, cel care a cauzat agresorului un prejudiciu fiind în legitimă apărare, sau, după caz, apărând în mod legitim pe un al treilea. (2) Cu toate acestea, cel care sub stăpânirea unei tulburări sau temeri insuflate de agresiune a depăsit limitele unei apărări necesare, va putea fi obligat de către instantă, potrivit cu împrejurările, la o despăgubire adecvată si echitabilă.
Starea de necesitate	Art.1101 – Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau deteriorat bunurile altuia, pentru a se apăra pe sine ori pe altul de un prejudiciu sau pericol iminent, este tinut să repare prejudiciul cauzat.
Obligatia la reparatie a tertilor	Art.1102 – Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de art.1100 alin.(2) si art.1101, dacă fapta păgubitoare a fost săvârsită în interesul unui terte persoane, instanta va putea pune obligatia de a repara prejudiciul în sarcina acesteia, însă numai în limita folosului realizat, dispozitiile privitoare la îmbogătirea fără justă cauză fiind aplicabile.
Divulgarea secretului comercial	Art.1103 – O persoană se poate exonera de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind că divulgarea a fost impusă de împrejurări grave ce priveau sănătatea sau siguranta publică.
Corelatia dintre dreptul civil si dreptul penal	Art.1104 – Instanta civilă nu este legată de dispozitiile dreptului penal si nici de hotărârea definitivă de achitare pronuntată de instanta penală pentru a decide asupra existentei prejudiciului, a culpei ori a discernământului autorului faptei ilicite.
Răspunderea în cazul minorului si a celui pus sub interdictie	Art.1105 – (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdictie nu răspunde de paguba ce pricinuieste, în afară de cazul când se dovedeste că a pricinuit-o cu discernământ. (2) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul când se dovedeste că a actionat fără discernământ.
Răspunderea în cazul persoanelor lipsite de discernământ	Art.1106 – (1) Cel care a cauzat un prejudiciu nu este răspunzător dacă în momentul în care a săvârsit fapta păgubitoare era într-o stare, chiar vremelnică, de tulburare a mintii care l-a pus în neputintă de a-si da seama de urmările faptei sale. (2) Cu toate acestea, cel care a cauzat prejudiciul este răspunzător, dacă starea vremelnică de tulburare a mintii a fost provocată de acesta, cu intentie sau din culpă, prin betia produsă de alcool, de stupefiante sau de alte substante.
Răspunderea subsidiară	Art.1107 – Dacă prejudiciul a fost cauzat de o persoană care, fiind lipsită de discernământ, nu este răspunzătoare, iar nimeni nu avea îndatorirea de a-l supraveghea sau despăgubirea nu a putut fi obtinută de la cel obligat să-l supravegheze, instanta judecătorească, tinând seama de starea patrimonială a părtilor, poate obliga pe autorul prejudiciului la o despăgubire echitabilă.
Răspunderea instigatorului, complicelui si a altor persoane	Art.1108 – Cel care a îndemnat sau a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să-l pricinuiască sau, cu bună stiintă a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din păgubirea altuia, răspunde solidar cu autorul.
Răspunderea în cazul imposibilitătii autorului de individualizare a făptasului	Art.1109 – Dacă prejudiciul a fost cauzat prin actiune simultană sau succesivă a mai multor persoane fără să se poată stabili că el a fost cauzat sau, după caz, că el nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate acele persoane vor răspunde solidar fată de cel păgubit.
Culpa comună. Concursul cu forta majoră	Art.1110 – (1) În cazul în care cel păgubit a contribuit cu intentie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu a evitat-o, în tot sau în parte, desi putea să o facă, cel chemat a răspunde va fi tinut numai pentru partea de pagubă pe care a pricinuit-o. (2) Dispozitiile alin.(1) se aplică si în cazul în care la cauzarea prejudiciului a contribuit atât fapta săvârsită cu intentie sau din culpă a celui chemat a răspunde, cât si un caz de fortă majoră.

Sectiunea a 3-a

Răspunderea pentru fapta altuia

Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie

Art.1111 – (1) Cel care, în temeiul legii sau al contractului, este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdictie, răspunde de prejudiciul cauzat altuia de aceste din urmă persoane. (2) Răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie. (3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedeste că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părintilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează fapta copilului nu se datorează modului necorespunzător în care si-au îndeplinit obligatiile de a asigura cresterea, educarea, învătătura si pregătirea sa profesională.

Răspunderea comitentilor pentru prepusi

Art.1112 – (1) Comitentul este tinut să repare prejudiciul cauzat din culpa prepusilor săi în exercitarea functiilor încredintate. (2) Este comitent cel care, în baza legii sau a un